Nu sunt multe lucruri care pot merge prost într-un concept atât de simplu. Asta e cu adevărat inteligent.
Acum câțiva ani am scris În lauda casei „simple”, un omagiu adus conceptului Passivhaus și o respingere a tehnologiilor „smart” complicate și sofisticate. Am scris:
Apoi există Passivhaus, sau Casa Pasivă. E destul de simplu. Un termostat Nest probabil că nu ar fi de mare folos acolo, deoarece cu aproximativ 45 cm de izolație și o amplasare atentă a ferestrelor de înaltă calitate, abia dacă ai nevoie să o încălzești sau să o răcești. Un termostat „smart” s-ar plictisi de moarte.
© Peter van Dresser, 1977
Spre deosebire de casele solare sofisticate din anii șaptezeci, un design Passivhaus este destul de simplu, fiabil și durabil. Cât de durabil a fost tocmai demonstrat de Dr. Wolfgang Feist, Rainer Pfluger & Wolfgang Hasper în studiul lor Durability of building fabric components and ventilation systems in passive houses. (Durabilitatea componentelor anvelopei clădirii și a sistemelor de ventilație în casele pasive).
Dr. Wolfgang Feist în Viena / Lloyd Alter /CC BY 2.0
Ei au examinat prima locuință Passivhaus, cea proprie a Dr. Feist, construită în 1990 în Darmstadt, Germania. Casa a fost un laborator de testare și a fost monitorizată de atunci.
Casa are un design foarte simplu, o cutie simplă cu pereți din zidărie, învelită cu aproximativ 28 cm de izolație exterioară din spumă și o tencuială minerală exterioară, cunoscută sub numele de EIFS (Sistem de Izolație Exterioară cu Finisaj). Peretele s-a păstrat destul de bine:
O inspecție vizuală a fațadei arată că suprafața exterioară este intactă peste tot, deși a devenit gri și a fost pătată (vandalism) în unele locuri. O evaluare a experților a constatat că tencuiala exterioară nu trebuie reînnoită în prezent; o nouă acoperire, cu o vopsea silicatizată, deschisă la difuzie și impermeabilă, este posibilă din motive estetice, dar nu este încă necesară.
Meritul pentru acest lucru poate fi atribuit în parte designului simplu; nu există cotituri, denivelări sau locuri în care apa să se poată acumula. Cu toată seriozitatea, Este o cutie simplă.
Apoi este acoperișul, care a rezistat și el 25 de ani, lucru pe care nu l-aș fi așteptat niciodată.
© Dr. Wolfgang Feist et al
Codul construcției din zonă a cerut acoperișuri verzi. Acoperișul de iarbă se sprijină pe plăci aglomerate susținute de grinzi în I (Fig. 4). Distanța axială dintre grinzi este de 1,08 m. Cu o grosime a izolației de 445 mm, utilizând vată minerală suflată, acoperișul are o valoare U sub 0,1 W/(m²K). Dacă se utilizează un acoperiș neventilat, proiectul trebuie să se asigure că umiditatea nu se acumulează. Aici, folia PE (polietilenă) pe interior îndeplinește acest scop.
Aș fi crezut că aceasta este o practică teribilă, că barierele de vapori din polietilenă sunt inutile, că un acoperiș neventilat ar ajunge doar cu multă izolație îmbibată. Dar nu; a rezistat testului celor 25 de ani. S-ar putea ca clima să fie mai moderată, sau acoperișul verde de deasupra să îl fi menținut puțin mai cald, sau pur și simplu au avut mare noroc cu bariera lor de vapori. Sau poate că știința noastră a fost greșită tot timpul.
Actualizări: Dr. Feist scrie pe Twitter:
Chiar și ferestrele au rezistat după tot acest timp; am susținut adesea păstrarea ferestrelor cu rame duble peste cele cu geam simplu în clădirile istorice, susținând că gazul argon sau kripton se scurge din ferestrele cu geam dublu, reducându-le eficiența; în schimb, pierderile de gaz sunt neglijabile și „durata de viață funcțională a geamurilor triple este estimată la peste 40 de ani.”
Ferestrele au fost montate în stratul de izolație al clădirii, la nivelul feței exterioare a clădirii, și fiind triple vitrate, urmau întotdeauna să fie calde pe interior, așa că nu va exista condens care să le deterioreze.
O izolare mai bună crește temperatura suprafeței interioare a ramelor ferestrelor; sarcinile termice și de umiditate asupra componentei sunt reduse. Măsurătorile de umiditate în proiectul pilot după 25 de ani confirmă această așteptare; toată substanța este neschimbată și uscată în întregime, așa că se poate aștepta să reziste cel puțin încă 25 de ani.
Singura piesă complicată de echipament într-o casă pasivă este ventilatorul cu recuperare de căldură (HRV), și chiar și acesta era în stare bună. Și datorită filtrelor, chiar și conductele erau curate.
Peter Cook via Passivhaus.de/CC BY 2.0
Sunt multe de învățat din asta. Când folosești un design simplu, „cutie, dar frumos”, o anvelopă a clădirii atent detaliată și o construcție de calitate, atunci Passivhaus poate continua să ofere economii de energie timp de decenii.
Prin investigarea acestei clădiri prototip, combinând atât structuri tipice din zidărie, cât și structuri ușoare, după o perioadă de 25 de ani de utilizare normală, s-a confirmat că soluțiile bazate pe conceptul de casă pasivă oferă o cale spre construcția sustenabilă cu un bilanț bun al ciclului de viață: Consumul de energie este neglijabil, stabil în timp, și, în plus, durabilitatea componentelor și a clădirii este prelungită, inclusiv o calitate excelentă a aerului interior și confort.
Și așa cum notează Justin Bere și cum concluzionează studiul, acest lucru face o diferență în justificarea energiei încorporate.
Prin urmare, conceptul de casă pasivă asigură costuri semnificativ mai mici pe ciclul de viață. În plus, este ușor să se realizeze o acoperire completă cu energie regenerabilă într-o astfel de casă pasivă, ducând la o soluție cu adevărat robustă, care reduce riscurile, rentabilă și durabilă.
Este, de asemenea, o justificare excelentă pentru modificarea codurilor de construcție pentru a face Passivhaus standardul minim; s-a dovedit a funcționa pe termen lung, este durabil și fiabil și blochează economiile de energie și carbon acum și practic pentru totdeauna.
Dacă suntem serioși în privința climei și a carbonului, atunci ar trebui să facem pur și simplu asta.
