Clădirea 56 Leonard din New York este exemplul clasic pentru tot ceea ce nu ar trebui să facem, dar în zilele noastre este mult imitată.
Scriind în Dezeen, criticul, scriitorul și profesorul Aaron Betsky discută despre „apariția și popularitatea turnurilor în stil Jenga și a clădirilor pixelate din întreaga lume”.
Se înalță cu protuberanțe și salturi, împingându-se în interiorul și în exteriorul spațiului, în timp ce se clatină pe baze care par prea mici pentru pulsațiile trunchiului. Nu, nu vă duceți cu gândul în altă parte, vorbesc despre turnurile Jenga care au devenit la modă printre dezvoltatori din întreaga lume.
Lloyd Alter/ 56 Leonard, 2018/CC BY 2.0
Originalul și cel mai faimos dintre acestea este 56 Leonard din New York, proiectat de foarte talentații Herzog & de Meuron. Betsky remarcă faptul că turnurile Jenga au devenit la modă atât la clădirile bune, cât și la cele proaste, o „protuberanță și un joc de plan caracteristic pe suprafața unei clădiri altfel tipice, cu structură și plan ca toate celelalte”.
Acesta este geniul temei Jenga: dacă nu o împingi prea departe și echilibrezi lucrurile cum trebuie, câștigi înapoi suprafața proiectând în afară din volumul pe care îl pierzi retrăgând în interior, și poți folosi toate elementele standard ale unei clădiri de birouri cu doar puțină ranforsare. Obții un efect de înaltă tehnologie, care poate masca masa și scara unui turn, fără prea mult efort.
OK, destul. Asta vine de la un tip care conduce Taliesen, o școală de arhitectură, care discută despre proiecțiile în afară și retragerile în interior, fără a menționa creșterea ridicolă a suprafeței sau betonul și oțelul suplimentar necesar pentru console.
56 Leonard Tribeca/Imagine promoțională
În 2008, în articolul „Condo design jumps the shark”, am descris-o ca fiind „tot ce înveți la facultatea de arhitectură și la școala mai grea a construcțiilor efective că nu ar trebui să faci”. Proiectul a întruchipat tot ce credeam că este în neregulă cu arhitectura, un exemplu al genului de exces nefericit care a contribuit de fapt la marea recesiune.
Lloyd Alter/ De la etajul 63 al World Trade Center/CC BY 2.0
Proiectul a murit în recesiune, dar a fost resuscitat, iar în 2012, m-am plâns că, deși proiectarea clădirilor înalte și dense este în general un lucru bun, „asta nu dă arhitecților mână liberă să ignore energia. Dar asta nu înseamnă că arhitecții ar trebui să proiecteze acele clădiri dense ca și cum ar încerca să maximizeze suprafața și pierderea de căldură.”
Densitatea urbană este un lucru minunat, dar nu este o carte „Ieșire din închisoare gratuită”, trebuie să proiectezi în continuare ca și cum ți-ar păsa, ca să împrumut o expresie, de problemele cu care ne confruntăm, chiar dacă cumpărătorii acestor unități sunt suficient de bogați încât să arunce bani pe fereastră. Nu ne mai putem permite, ca societate, să construim în acest fel.
Lloyd Alter/ 56 Leonard/CC BY 2.0
În cele din urmă, dezvoltatorul a tăiat din costuri și clădirea nu este nici pe departe la fel de dramatică precum randările care m-au supărat atât de mult. Am scris în 2016, în articolul „Another look at Herzog and de Meuron’s shark-jumping condo”:
Lloyd Alter/ 56 Leonard/CC BY 2.0
De asemenea, pare să nu fie chiar atât de plină de proiecții și retrageri precum randările, dar are câteva proiecții și retrageri mari la bază și în vârf, cu o secțiune lungă care arată ca o cutie convențională pătrată din sticlă, cu balcoane mari și voluminoase în consolă, între ele.
Lloyd Alter/ turnul „swervy Bjarke!” în construcție în Vancouver/CC BY 2.0
Dar totuși, așa cum remarcă Betsky, a devenit un șablon pentru dezvoltatorii care nu-și permit „curbele” lui Bjarke!, pe care eu le consider la fel de îngrozitoare.
Aaron Betsky știe foarte bine că ne aflăm în mijlocul unei crize climatice, probabil că se prăjește de căldură în Scottsdale. Cu toate acestea, el nu menționează problemele clădirilor Jenga precum 56 Leonard: pereții din sticlă, oricât de buni ar fi, nu funcționează la fel de bine ca pereții convenționali pentru a reține căldura și a bloca soarele. Proiecțiile, curbele și jocurile de volum nu funcționează; acestea cresc suprafața și cantitatea de beton necesară.
Aceasta este o problemă pentru oamenii care iubesc designul și arhitectura; clădirile pătrățoase cu ferestre mici sunt greu de realizat corect. Darașa cum am remarcat despre turnul Cornell,
Dacă vrem să controlăm vreodată emisiile noastre de CO2, vom vedea mult mai multe clădiri urbane înalte fără ferestre mari, fără protuberanțe și retrageri. Poate că va trebui chiar să ne reevaluăm standardele de frumusețe.
Ceea ce am spus despre 56 Leonard merită repetat: Nu ne mai putem permite, ca societate, să construim în acest fel.
