`
Vă amintiți de Solyndra? Aceasta a fost o companie producătoare de panouri solare noi, considerate revoluționare, care urmau să reducă radical costul energiei curate și, dacă susținătorii ar fi fost crezuți, să ajute la inaugurarea unei ere de energie curată, cu emisii reduse de carbon. Compania a declarat falimentul la doar doi ani după un împrumut discutabil de 535 de milioane de dolari co-semnat de administrația Obama. De atunci, numele Solyndra a fost vehiculat prolific de anumiți oponenți ai energiei curate, care au căutat să arunce acuzații asupra economiei generale a energiei curate ca fiind riscantă, nepractică și motivată ideologic.
Nu sunt aici pentru a rediscuta specificul poveștii Solyndra. Evident, s-au făcut greșeli, este posibil să se fi spus „declarații inexacte”, iar supravegherea nu a fost exact ceea ce ar fi trebuit să fie. Ceea ce încerc să fac este să ilustrez cum un eșec specific poate arunca o umbră de îndoială asupra unei secțiuni mult mai largi a economiei energiei curate.
Alimentată parțial de partizanat și politizare pură, povestea Solyndra a contribuit la crearea unei atmosfere în care cetățenii au început să își aleagă taberele: fie erai pentru energia curată, climă și mediu pe de o parte, fie erai pentru combustibili fosili, economie și familii muncitoare „adevărate americane” pe de cealaltă parte.
Vorbind cu David Worthington de la SmartPlanet înainte de alegerile prezidențiale din 2012, expertul politic Larry Sabato a prezis că scandalul va submina fundamental capacitatea lui Obama de a implementa o agendă privind energia curată: „Pe bună dreptate sau nu, atunci când o administrație face o greșeală costisitoare precum Solyndra, care risipește o grămadă de bani din taxe, există consecințe. În acest caz, una dintre consecințe va fi o chestionare critică a fiecărui dolar cheltuit pentru subvenții destinate proiectelor de energie regenerabilă.”
Deși este imposibil să se determine ce s-ar fi putut întâmpla dacă Solyndra nu s-ar fi prăbușit atât de spectaculos, este corect să spunem că investițiile în energie regenerabilă nu au luat avânt în modul în care unii dintre noi predictaseră în primele zile ale administrației Obama. Și deși Planul pentru Energie Curată (Clean Power Plan) a fost cu siguranță o realizare, nu am încheiat cei opt ani ai mandatului Obama cu peisajul energetic radical diferit pe care unele dintre discursurile electorale l-ar fi putut promite.
Într-adevăr, având în vedere ostilitatea vocală față de acțiunile climatice în rândul conservatorilor, care a culminat cu anunțul Președintelui Donald Trump privind retragerea din Acordurile Climatice de la Paris în 2019, există o anumită logică fiscală, dacă nu ecologică sau morală, pentru investitori și decidenți de a-și încetini angajamentele climatice pentru a vedea încotro bate vântul. La urma urmei, dacă există un lucru pe care piețele îl urăsc mai mult decât orice altceva, acesta este incertitudinea. Și cine dorea să investească în următorul Solyndra?
Ceea ce încep să mă întreb, însă, este dacă aceeași incertitudine și nervozitate care odată au frânat energia regenerabilă și acțiunea climatică ar putea acum să înceapă să împiedice combustibilii fosili.
Luați povestea unei presupuse noi mine de cărbune care va fi construită în Marea Britanie. Chiar în timp ce cel mai recent prim-ministru conservator al țării, Rishi Sunak, (încă o dată) interzicea fracking-ul și inversa un moratoriu asupra energiei eoliene și solare, a aprobat, de asemenea, o propunere de mină de cărbune. Și totuși, aprobarea acestei mine de cărbune nu garantează în niciun caz că va fi construită – nu în ultimul rând pentru că Partidul Laburist, aparent în ascensiune, rămâne vehement împotriva deciziei.
Iată cum a descris Lisa Nandy, Secretar de Stat din Opoziție pentru Egalitate, Locuințe și Comunități, decizia în fața Camerei Comunelor: „Am o singură întrebare pentru secretarul de stat astăzi: la ce naiba se gândește? Decizia de a aproba redeschiderea minei Woodhouse este proastă. Este o politică proastă și o decizie politică proastă. Este cea mai recentă dintr-un șir de decizii absurde ale unui guvern în haos.”
Între timp, Secretarul de Stat din Opoziție pentru Schimbări Climatice și Net Zero, Ed Miliband, a declarat explicit că partidul va căuta să anuleze aprobarea și să împiedice realizarea acestui proiect: „Un guvern Laburist nu va lăsa piatră neîntoarsă în căutarea prevenirii deschiderii acestei mine de cărbune distrugătoare pentru climă și, în schimb, va asigura livrarea locurilor de muncă verzi pe care oamenii din Cumbria le merită.”
Aceasta lasă potențialii investitori într-o dilemă. Merg înainte sub mediul politic actual, sperând să câștige suficient avânt încât proiectul să devină o inevitabilitate? Sau se rețin, având în vedere potențialul de inversare a politicilor și opoziția guvernamentală într-un viitor nu foarte îndepărtat?
Și aceasta este doar o zonă de incertitudine printre multe altele legate de tehnologiile cu emisii mari de carbon din întreaga lume. Vor continua investitorii să sprijine producătorii de automobile care nu iau electrificarea în serios, având în vedere că decidenții politici promulgă din ce în ce mai multe interdicții privind mașinile pe benzină? Vor continua să investească bani în cărbune, când nici măcar presupusul „scoatere din groapă” al materialului întunecat de către Trump nu a putut reînvia soarta acestui combustibil fosil? Sunt ei chiar la fel de siguri ca odinioară în legătură cu gazul, acum că Europa accelerează tranziția către energia curată? Și cu unele voci conservatoare din S.U.A. începând să vorbească despre regenerabile, a te baza pe o inversare politică a acestor tendințe este, de asemenea, o strategie discutabilă.
Apropo de incertitudine, absolut nimic nu este sigur. Și nimic nu este inevitabil. Investitorii instituționali continuă să pompeze sume ridicole de bani în combustibili fosili și proiecte de infrastructură conexe – și fac acest lucru știind că guvernele îi subvenționează în continuare. Dar încrederea pe care o aveau odinioară investitorii în combustibilii fosili începe să arate ca un pariu din ce în ce mai riscant.
`
