Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice din 2022 (COP27) s-a încheiat, iar despre aceasta au existat nenumărate titluri despre victorii (finanțare pentru victimele climei), pierderi (niciun acord pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili) și inevitabilul sentiment de deja vu că încă nu ne mișcăm suficient de repede. Printre aceste titluri, a existat o poveste care ne-ar putea spune ceva interesant despre starea politicii climatice aici, în Statele Unite.
După cum a raportat Politico, guvernatorul republican al statului Indiana, Eric Holcomb, a participat efectiv la eveniment, lăudând eforturile statului său de a promova vehiculele electrice, energia regenerabilă și alte tehnologii cu emisii scăzute de carbon. Desigur, nu ar trebui să fie nimic surprinzător în faptul că un guvernator participă la un eveniment climatic global. Și totuși, așa cum a remarcat Politico, Holcomb este un campion improbabil al decarbonizării, având în vedere că anterior lăudase decizia fostului președinte Donald Trump de a se retragere din Acordul de la Paris.
Este important să nu tragem prea multe concluzii dintr-un singur participant specific. Oponenții politici ai acțiunii climatice globale au căutat de mult timp să împace ambele tabere, susținând parcurile eoliene sau (foarte discutabil!) subvențiile pentru etanol pentru statele lor de origine, în timp ce denunțau conspirația globală pentru a ne forța să mâncăm tofu. Și chiar și decizia destul de inofensivă a lui Holcomb de a participa pur și simplu la COP27 i-a adus acestuia o mustrare din partea președintelui Club for Growth, David McIntosh, care a denunțat-o ca fiind o „răzgândire” și a încadrat-o drept trădarea obișnuită a muncii asidue.
Mișcarea climatică va trebui să fie atentă pe măsură ce această conversație se schimbă. Bipartizanismul în sine nu este scopul. Decarbonizarea rapidă, completă, echitabilă și justă este.
Cu toate acestea, având în vedere performanța Partidului Democrat, mai puternică decât se aștepta, la recentele alegeri intermediare și având în vedere clima ca un factor aparent într-un vot al tinerilor mai puternic decât se aștepta, aș fi șocat dacă nu vom vedea mai mulți politicieni republicani căutând să își recalibreze cel puțin într-o oarecare măsură poziția privind schimbările climatice. Cu siguranță, analiști conservatori precum Raymond Arroyo par să fi recunoscut amenințarea de a nu se implica serios pe acest subiect. Vorbind la emisiunea „Laura Ingraham Show” și ulterior ironizat de gazda de seară târzie John Oliver, Arroyo a declarat: „Democrații au fost, de asemenea, foarte deliberați în abordarea lor față de tineri. Le-au oferit droguri, droguri recreative; avort; împrumuturi studențești plătite; politici acționabile pe care promiteau să le avanseze – și, de asemenea, schimbările climatice!”
Oricât de puțin credibil ar părea, comentariul lui Arroyo sugerează ceva important: recunoaște că eșecul de a oferi soluții semnificative la schimbările climatice costă partidul său voturi (și viitori votanți). Pe de o parte, această schimbare de conștientizare este un lucru foarte bun. Mulți dintre noi îngrijorați de criza climatică ne-am dori enorm să vedem o schimbare în Fereastra Overton, astfel încât să începem să dezbatem cum să rezolvăm cel mai bine problema, mai degrabă decât dacă problema chiar există în primul rând.
Și totuși, precauția este, de asemenea, justificată. Așa cum am menționat în discuția mea despre discursul climatic conservator în Regatul Unit, trebuie să ne ferim de vocile care caută să întârzie o tranziție – la fel de mult ca și de cele care caută să nege cu totul tranziția. Și, într-adevăr, ascultându-l pe președintele Caucusului Climatic Conservator, John Curtis, la NPR zilele trecute, a reușit atât să pledeze pentru necesitatea acțiunii climatice, cât și să solicite o prelungire a utilizării combustibililor fosili – sugerând chiar că problema dezbaterii climatice este „demonizarea” lucrătorilor din energie de către activiștii climatici:
Având în vedere că activiștii climatici au cerut de mult timp o tranziție justă și prietenoasă cu muncitorii, ca să nu mai menționăm că au colaborat cu sindicatele minerilor de cărbune pentru a se asigura că vocile lor sunt auzite, afirmația că ecologiștii au ignorat sacrificiile muncitorilor pare inexactă în cel mai bun caz și deliberat înșelătoare în cel mai rău caz. Iar insistența continuă că promovarea combustibililor fosili este o modalitate semnificativă de a ieși din această criză contrazice știința„>contrazice știința.
Asta nu înseamnă că o potențială recalibrare politică privind clima este lipsită de valoare. Când am scris că nu există o singură modalitate prin care cineva să devină o „persoană climatică”,„>nu există o singură modalitate prin care cineva să devină o „persoană climatică”, am subliniat ideea, care a fost promovată mult mai elocvent de alții, că oricine respiră aer, bea apă sau mănâncă alimente are, sau ar trebui să aibă, un interes în menținerea unui climat locuibil.
Continuu să cred că acest lucru este adevărat și insistarea asupra acestor lucruri nu ar trebui să fie o problemă partizană. Într-adevăr, viziunile alegătorilor conservatori asupra climei și aerului curat sunt mult mai diverse„>viziunile alegătorilor conservatori asupra climei și aerului curat sunt mult mai diverse decât ar sugera reprezentarea lor în congres.
Mișcarea climatică va trebui să fie atentă pe măsură ce această conversație se schimbă. Bipartizanismul în sine nu este scopul. Decarbonizarea rapidă, completă, echitabilă și justă este. În măsura în care dezbaterile politice inter-partidiste pot avansa această cauză, ar trebui să le salutăm. Dar va trebui, de asemenea, să fim cu ochii pe eforturile de rea-credință concepute să arate ca o dezbatere rezonabilă, mai degrabă decât ca o contribuție semnificativă la a ajunge acolo unde știința spune că avem nevoie disperată să mergem.
