Toate națiunile trebuie să suporte în mod egal dificultățile renunțării la combustibilii fosili dacă vrem să menținem încălzirea globală sub 1.5 grade Celsius (aproximativ 2.7 grade Fahrenheit), dar conform unui nou raport al Tyndall Centre for Climate Change Research din Marea Britanie, unele națiuni sunt mai egale decât altele. Kevin Anderson, profesor de energie și schimbări climatice la Universitatea din Manchester, notează:
Momentul publicării raportului, „Phaseout Pathways for Fossil Fuel Production” (Căi de eliminare treptată a producției de combustibili fosili), este nefavorabil. Chiar primul paragraf afirmă că „nu există capacitate în bugetul de carbon pentru deschiderea de noi instalații de producție de niciun fel, fie că este vorba de mine de cărbune, puțuri de petrol sau terminale de gaz. O tranziție bazată pe principii de echitate necesită ca națiunile bogate, cu emisii ridicate, să elimine treptat toată producția de petrol și gaze până în 2034, în timp ce cele mai sărace națiuni au la dispoziție până în 2050 pentru a pune capăt producției.”
Conceptul principal al raportului este că națiunile bogate produc o cantitate mare de combustibili fosili, dar aceștia reprezintă o mică parte din economia lor generală. Astfel, cel mai mare producător de petrol și gaze din lume, Statele Unite, nici măcar nu apare în tabelul primilor 33 de producători în funcție de ponderea în Produsul Intern Brut (PIB). Nici Canada, al patrulea cel mai mare producător, nu apare. Așa cum notează raportul:
Cu toate acestea, este probabil ca dacă i-ai spune Premierului Jason Kenney din Alberta, principala provincie producătoare din Canada, că veniturile din petrol și gaze sunt „binevenite, dar nu esențiale”, nu ar fi încântat; 25.8% din PIB-ul provinciei provine din extracția de petrol și gaze, situând-o undeva între Venezuela și Emiratele Arabe Unite. Iar industria petrolieră, de fapt, planifică să crească producția.
Problema disparităților economice interne este doar una dintre probleme. O alta este momentul nefericit al publicării raportului, în mijlocul unui război, când prioritățile tuturor s-au schimbat brusc de la reducerea producției de petrol și gaze la intensificarea ei cât mai rapid posibil. Așa cum a declarat recent secretarul american al energiei, Jennifer Granholm, la o reuniune a industriei energetice din Houston, citată în Politico:
Și chiar dacă războiul s-ar putea termina curând, cererea de petrol nu va dispărea, Granholm spunându-le producătorilor:
Profesorul Anderson este cu siguranță conștient de război, menționând în comunicatul de presă că cercetarea a fost finalizată înainte de invazia Ucrainei. „Dar prețurile ridicate la energie rezultate ne amintesc, de asemenea, că petrolul și gazele sunt mărfuri globale volatile, iar economiile care depind de ele vor continua să se confrunte cu șocuri și perturbări repetate. Utilizarea eficientă și judicioasă a energiei, combinată cu o trecere rapidă la surse regenerabile, va crește securitatea energetică, va construi economii rezistente și va ajuta la evitarea celor mai grave impacturi ale schimbărilor climatice.”
Raportul respinge, de asemenea, soluțiile preferate de toată lumea: captarea și stocarea carbonului (CCS) are „o lungă istorie de promisiuni exagerate și rezultate sub așteptări” și este prea puțin, prea târziu. „Soluțiile bazate pe natură”, cum ar fi plantarea copacilor, nu vor funcționa deoarece „carbonul biosferic nu este interschimbabil cu carbonul fosil”. Prin urmare, eliminarea dioxidului de carbon nu ne va salva.
Aspectul deprimant al citirii acestui raport este că știi că fiecare cuvânt este probabil adevărat, dar că nimeni nu îi va acorda atenție, deoarece este atât de neplăcut din punct de vedere politic. Anul 2034 este mai aproape prin parbriz decât este Protocolul de la Kyoto în oglinda retrovizoare, și este greu de imaginat ca principalele țări producătoare de petrol să facă ceva din toate acestea în 12 ani.
Și stați, mai este. Nu numai că țările bogate trebuie să suporte un șoc pentru PIB-ul lor și să renunțe la producția de petrol și gaze (ca să nu mai vorbim de construirea tuturor acelor mașini electrice și pompe de căldură), dar pentru că țările mai sărace sunt mult mai dependente de veniturile din petrol, „o tranziție echitabilă va necesita ca națiunile bogate cu emisii ridicate să efectueze transferuri financiare substanțiale și continue către națiunile mai sărace pentru a facilita dezvoltarea lor cu emisii reduse de carbon, pe fondul unor impacturi climatice periculoase și în creștere.”
Raportul susține că „națiunile bogate care sunt producători majori, de obicei rămân bogate chiar și după eliminarea veniturilor din petrol și gaze”, notând că veniturile din petrol și gaze contribuie doar cu 8% la PIB-ul SUA. Dar influența sa este peste tot și lubrifiază totul. Impactul politic și economic este mult mai mare de 8%.
Așa cum a scris Vaclav Smil, întreaga economie mondială se bazează pe incredibila concentrare de energie pe care o obținem din combustibilii fosili și pe conversia lor în bogăție. „Această transformare a adus progrese enorme în productivitatea agricolă și randamentele culturilor; a dus mai întâi la industrializare și urbanizare rapidă, la extinderea și accelerarea transportului, și la o creștere chiar mai impresionantă a capacităților noastre de informare și comunicare.” La asta este greu de renunțat.
Profesorul Kevin Anderson știe toate acestea; este destul de clar în tweet-urile sale. Într-un interviu revelator acordat Agence France-Presse (AFP), este întrebat: „Dacă producătorii de combustibili fosili din națiunile bogate trebuie să elimine treptat producția până în 2034, nu înseamnă asta într-un alt mod că menținerea sub 1.5C sau chiar 2C nu mai este posibilă?” Răspunsul său:
Profesorul Anderson concluzionează: „Liderii trebuie să se trezească, să miroasă cafeaua și să realizeze ce trebuie să facem. În acest moment, este probabil să eșuăm. Dar dacă nu încercăm, eșecul este garantat.”
Și privind la Trudeau, Biden, Johnson, Scholtz, la toți liderii țărilor bogate, știm ce alegere vor face pentru că, de fapt, nu au una.
