Raportul Grupului Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei (IPCC) al Națiunilor Unite de săptămâna trecută sugerează că ar putea fi necesar să eliminăm dioxidul de carbon din atmosferă pentru a împiedica creșterea temperaturii medii globale la niveluri periculoase, dar cercetătorii avertizează că eliminarea carbonului nu a fost niciodată testată la scară largă și ar putea face mai mult rău decât bine.
Raportul IPCC constituie o lectură sumbră. Acesta afirmă că șansele noastre de a preveni creșterea temperaturii medii globale cu mai mult de 1,5 grade Celsius (2,7 grade Fahrenheit) față de nivelurile preindustriale în următorii 20 de ani sunt foarte mici, „cu excepția cazului în care există reduceri imediate, rapide și la scară largă ale emisiilor de gaze cu efect de seră.”
Raportul prezintă cinci „scenarii ilustrative” posibile pentru a explica modul în care clima lumii s-ar putea schimba în funcție de măsura în care oamenii reduc emisiile de gaze cu efect de seră.
Cele trei scenarii mai pesimiste presupun că temperaturile ar crește peste 2 grade Celsius (3,6 grade Fahrenheit) până la jumătatea secolului, o creștere care ar duce la „evenimente extreme frecvente și răspândite de creștere a nivelului mării, precipitații abundente, inundații pluviale și depășirea pragului de căldură periculoasă.”
Probabilitatea celor mai grave două scenarii (SSP5-8.5 și SSP3-7.0) este scăzută, deoarece acestea presupun că și cărbunele, cel mai poluant combustibil fosil în ceea ce privește emisiile de carbon, va reveni în forță, ceea ce este extrem de improbabil având în vedere că energia solară și cea eoliană sunt în creștere puternică datorită costurilor lor scăzute.
Cele două scenarii cele mai optimiste (SSP1-1.9 și SSP1-2.6) presupun că lumea ar limita încălzirea la aproximativ 1,5 grade Celsius (2,7 grade Fahrenheit) — un prag despre care oamenii de știință spun că ne-ar putea permite să prevenim unele dintre cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice.
Scenariul SSP1-1.9 presupune că oamenii ar putea stabiliza clima dacă atingem emisii nete zero până la jumătatea secolului. Pe lângă emisiile nete zero, pentru a avea o șansă puternică de a menține temperaturile să nu crească peste 1,5 grade Celsius (2,7 grade Fahrenheit), trebuie să menținem emisiile viitoare sub 400 de milioane de tone metrice de dioxid de carbon. Pentru a pune acest lucru în perspectivă, anul trecut, lumea a emis 34,1 milioane de tone metrice de dioxid de carbon, deci vorbim despre 12 ani de emisii, la nivelurile actuale, probabil mai puțin, deoarece se preconizează că emisiile vor crește în următorii câțiva ani.
Dacă, așa cum era de așteptat, nu reușim să ne încadrăm în bugetul de carbon sau să reducem emisiile la zero, ar trebui să ne bazăm pe tehnologiile de eliminare a dioxidului de carbon (CDR) pentru a extrage carbonul din atmosferă și a-l stoca în rezervoare, se arată în raport. Și dacă depășim bugetul de carbon cu o marjă mare, ar putea fi necesar să utilizăm CDR la o scară și mai mare „pentru a reduce temperatura la suprafață”.
James Temple de la Technology Review spune că, pentru a crea scenariul SSP1-1.9, va trebui să găsim o modalitate de a elimina cel puțin 5 miliarde de tone de dioxid de carbon pe an până la jumătatea secolului și 17 miliarde până în 2100.
Mai mult rău decât bine?
Aceste „tehnologii și tehnici” ar include în principal captarea și stocarea carbonului cu bioenergie (BECCS), ceea ce implică cultivarea de plante pentru a absorbi carbonul din atmosferă, utilizarea acestor culturi ca biocarburanți pentru a produce energie și captarea emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din producerea acelei energii. Carbonul captat ar trebui stocat în formațiuni geologice, cum ar fi zăcămintele epuizate de petrol și gaze sau acviferele saline.
În plus, ar trebui să implementăm „soluții climatice naturale” — un termen folosit pentru a descrie plantarea de copaci pentru a elimina dioxidul de carbon din atmosferă.
Dacă acest lucru sună complicat, este pentru că așa și este. Oamenii de știință din domeniul climei spun că implementarea la scară largă a CDR ar fi o provocare imensă.
„Tehnologiile pentru a face acest lucru sunt încă în mare parte netestate la o scară apropiată de cea necesară”, a remarcat Zeke Hausfather, cercetător climatic care lucrează pentru Breakthrough Institute.
Mai mult, deși estimările variază, conform unei analize realizate de studenți de la Princeton, implementarea la scară largă a BECCS ar necesita până la 40% din suprafața cultivată la nivel global.
„Aceasta înseamnă că jumătate din suprafața Statelor Unite ar fi necesară doar pentru BECCS. O astfel de cantitate de teren ar putea duce la pierderea biodiversității și la o disponibilitate redusă a alimentelor. O disponibilitate redusă a alimentelor ar putea duce la alte efecte negative, cum ar fi creșterea prețului alimentelor”, se arată în analiză.
Am putea utiliza alte tehnici CDR, cum ar fi modificarea apei de mare printr-un proces electrochimic pentru a capta mai mult dioxid de carbon sau utilizarea mașinilor de absorbție a carbonului, dar niciuna dintre aceste metode nu a fost încercată la scară largă și unele dintre ele ar necesita un consum mare de energie.
În cele din urmă, tehnicile CDR sunt în mare parte netestate, scumpe, dificile din punct de vedere tehnic și ar putea face mai mult rău decât bine — raportul IPCC avertizează că CDR ar putea avea efecte negative asupra „biodiversității, apei și producției de alimente”.
Cel puțin deocamdată, se pare că nu există scurtături în abordarea schimbărilor climatice, iar CDR nu este un substitut pentru reducerea drastică a emisiilor.
„Urgența este, și a fost întotdeauna, oprirea emisiilor în primul rând. O a doua linie de soluții ar trebui să includă eliminarea carbonului, dar cu o doză sănătoasă de scepticism”, a scris pe Twitter Dr. Jonathan Foley, directorul executiv al Project Drawdown.
