Suedia este cunoscută ca una dintre țările cele mai conștiente de mediu din lume. Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a numit țara un lider global în construirea unei economii cu emisii scăzute de carbon. Practicile și politicile de exploatare forestieră ale Suediei, pe de altă parte, necesită o analiză mai atentă.
Pădurile din Suedia sunt tăiate într-un ritm record. Aproximativ 2,7 milioane de hectare din suprafața împădurită de sub regiunea montană din Suedia nu beneficiază de protecție formală. În anumite zone, pădurile tăiate sunt înlocuite cu arbori de aceeași vârstă, cu specii limitate, ceea ce a pus o presiune asupra biodiversității.
Principala autoritate responsabilă cu monitorizarea respectării legislației de mediu și silvice este Agenția Forestieră Suedeză (AFS). Aceasta a constatat că unii proprietari de păduri nu notifică întotdeauna AFS cu privire la intențiile lor de a recolta copaci; mulți nu respectă nici cerințele privind conservarea naturii. Alte probleme care contribuie la cifrele exploatării forestiere includ lipsa conservării culturale a pădurilor și a reîmpăduririi în legătură cu recoltarea.
Istoricul exploatării forestiere în Suedia
Pădurile Suediei joacă un rol major în economia sa. Țara deține puțin sub 1% din suprafața împădurită a lumii și, totuși, furnizează 10% din cheresteaua, celuloza și hârtia comercializate pe piața mondială. Deși nu a fost întotdeauna așa, exploatarea forestieră în Suedia a fost o practică obișnuită de secole.
Secolele XII-XIX
În vremurile timpurii, pădurile erau defrișate pentru agricultură și scopuri domestice, cum ar fi utilizarea lemnului pentru combustibil și cherestea. Pădurile erau, de asemenea, terenuri de vânătoare și erau folosite pentru producerea cărbunelui, gudronului și potasei. În secolul al XIII-lea, lemnul din pădurile suedeze era utilizat în industria minieră; acest lucru a continuat până în secolul al XIX-lea.
Materiile prime din păduri au contribuit la producerea fierului și oțelului, la construirea navelor, la fabricarea sticlei și au fost utilizate pentru alte activități industriale. În anii 1400, cheresteaua era larg disponibilă; prin urmare, guvernul nu a considerat necesară reglementarea exploatării forestiere.
Secolul XIX
La mijlocul anilor 1800, industria produselor forestiere a crescut cererea de bușteni tăiați și materii prime pentru producția de celuloză și hârtie. În 1850, exporturile de cherestea reprezentau 15% din valoarea totală a exporturilor Suediei. Această cerere crescută a transformat Suedia dintr-o societate agrară într-o națiune industrializată în rapidă dezvoltare. Exploatarea resurselor și lipsa politicilor de reîmpădurire au dus la epuizarea totală a terenurilor forestiere până la sfârșitul anilor 1800. Multe părți din sudul Suediei erau complet lipsite de păduri, deoarece o populație crescută avea nevoie de mai mult teren pentru agricultură, în timp ce pădurile din nord s-au epuizat din cauza exploatării selective pentru a satisface cerințele industriei.
Secolele XX-XXI
În 1903, Parlamentul a adoptat Legea Silvică, care inițial s-a axat pe regenerarea pădurilor. Legea Silvică a fost puternic criticată pentru că flora și fauna nu erau luate suficient în considerare; a fost revizuită de multe ori din 1903.
În această perioadă, au fost create și organizații regionale de servicii forestiere pentru a susține politicile de împădurire și reîmpădurire. În 1905, o autoritate forestieră a fost înființată în fiecare județ, iar în 1915, educația forestieră a fost implementată în universitățile suedeze. Inventarul Național Forestier Suedez a fost demarat în 1923, iar reglementarea guvernamentală a sectorului forestier s-a intensificat după Al Doilea Război Mondial.
Volumul de lemn din păduri a crescut cu 85% după crearea Inventarului Național Forestier. Acest lucru s-a datorat unei combinații de factori, inclusiv determinării politice, dezvoltării științei forestiere și creării de asociații forestiere familiale bazate pe drepturile de proprietate funciară. În Suedia, pădurea este un bun de familie, și există aproximativ 200.000 de familii cu ferme de peste 50 de hectare. Deși volumul de lemn din păduri a crescut, acestea nu erau biodiversificate din cauza sistemului de management forestier al Suediei, bazat pe arbori de aceeași vârstă. Speciile rare de floră și faună din pădurile Suediei au devenit critic amenințate din cauza pierderii habitatului.
Legi și politici
Legea Silvică din 1993, încă în vigoare astăzi, stipulează că pădurile Suediei trebuie să producă un „randament bun și sustenabil, menținând în același timp biodiversitatea biologică”. Aceasta stipulează că cei care taie pădurile au obligația de a lua în considerare natura, patrimoniul cultural, creșterea renilor și alte interese.
Cu toate acestea, conform acestei legi, exploatarea forestieră nu este încă strict reglementată, iar exploatarea responsabilă a fost făcută voluntară. În 2010, mai mult de o treime din copacii tăiați nu respectau cerințele Legii Silvice Suedeze. Acest sistem voluntar a fost puternic criticat de conservatori din întreaga lume.
În 2011, AFS a emis prescripții și sfaturi despre cum ar trebui ca proprietarii de păduri să gestioneze responsabil pădurile, dar acest lucru a avut un impact redus și de scurtă durată. În 2013, Strategia pentru Biodiversitate și Servicii Ecosistemice a fost creată ca răspuns la problema agravării defrișărilor în pădurile suedeze. În 2014, Programul Național Forestier a fost înființat pentru a crește eficiența implementării politicilor legate de păduri și pentru a crește participarea publică. Cu toate acestea, programul pare să prioritizeze creșterea economică în detrimentul gestionării durabile a pădurilor, afirmând: „Pădurile… vor contribui la crearea de locuri de muncă și la o creștere durabilă în întreaga țară, și la dezvoltarea unei bioeconomii în creștere.”
Practici actuale
În ultimii ani, Suedia a susținut că modelul său forestier este unul dintre cele mai durabile din lume, cu aproximativ 45% din suprafața sa împădurită (între 9,7 milioane și 23,1 milioane de hectare) certificată ca fiind gestionată durabil. Cu toate acestea, existau încă hectare de tăieri la ras care eliminau până la 95% din copaci și zone tampon în jurul cursurilor de apă care aveau o lățime de doar doi metri, conform unui articol din 2011. În plus, zonele care au fost tăiate la ras au fost replantate cu monoculturi, cum ar fi molidul sau pinul; acest lucru a avut un efect negativ asupra biodiversitate și a dus la pierderea habitatului.
O altă problemă a sistemului de management forestier este că AFS, care ar trebui să fie autoritatea responsabilă cu monitorizarea respectării regulilor, este subdimensionată. Prin urmare, companiile forestiere și proprietarii de terenuri ajung să ia singuri deciziile despre cum să gestioneze pădurile țării.
În plus, tăierile ilegale – definite ca orice activitate de exploatare forestieră care nu respectă cerințele privind conservarea naturii, conservarea patrimoniului cultural sau reîmpădurirea – au reprezentat o problemă pentru Suedia în anii anteriori. Potrivit Fondului Mondial pentru Natură (WWF), Suedia este unul dintre principalii importatori de lemn ilegal din Uniunea Europeană.
Exploatarea forestieră continuă să limiteze numărul de păduri virgine și să distrugă habitatele faunei sălbatice. Peste 2.100 de specii amenințate depind direct de pădurile virgine ale Suediei, dar numărul speciilor amenințate și pe cale de dispariție de pe Lista Roșie a țării a crescut. Reglementările revizuite privind exploatarea forestieră, totuși, ar putea fi una dintre cheile îmbunătățirii condițiilor.
