Eforturile globale anti-defrișare nu sunt suficiente pentru a opri pierderea pădurilor

În 2010, Convenția-Cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) s-a întâlnit în Cancun și a convenit asupra unui plan de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră prin protejarea pădurilor: țările mai bogate ar urma să plătească națiunile mai sărace pentru a nu-și tăia copacii.

Cadrul REDD+, care înseamnă „reducerea emisiilor provenite din defrișări și degradarea pădurilor, precum și gestionarea durabilă a pădurilor și conservarea și îmbunătățirea stocurilor de carbon forestier”, a evoluat pe parcursul negocierilor climatice ulterioare ale ONU, dar principiul de bază a rămas același. Așadar, la mai bine de un deceniu distanță, cât de reușit a fost programul?

Aceasta este o chestiune pe care Uniunea Internațională a Organizațiilor de Cercetare Forestieră (IUFRO) – cunoscută ca „IPCC-ul pădurilor” – și-a propus să o evalueze într-un raport publicat la începutul acestei luni. Raportul subliniază aspectele pe care programul le-a gestionat bine și cele pe care le-ar putea îmbunătăți. Însă o concluzie majoră este că problemele defrișării și criza climatică necesită și alte soluții.

„Are un rol de jucat, dar este doar o parte dintr-un tablou mai mare, iar acest tablou mai mare este diminuat și de necesitatea de a reduce consumul de combustibili fosili”, declară pentru PlanetaNoastra autorul principal și președintele IUFRO, John Parrotta, care lucrează și pentru Serviciul Forestier al Departamentului American al Agriculturii. „Pădurile fac parte din imagine, dar nu sunt o scuză pentru a nu acționa în multe, multe alte moduri și sectoare pentru a ne scăpa de dependența de combustibilii fosili.”

Pădurile și schimbările climatice

Noul raport, intitulat „Pădurile, clima, biodiversitatea și oamenii: Evaluarea unui deceniu de REDD+”, vine într-un moment crucial atât pentru clima globală, cât și pentru pădurile lumii. A fost publicat exact la o lună după ce cel mai recent raport al IPCC a avertizat că politicile în vigoare până la sfârșitul anului 2020 ar conduce planeta către o încălzire de 3,2 grade Celsius până în 2100. La câteva zile după publicare, agenția spațială braziliană a anunțat că țara a înregistrat o defrișare record în Amazon pentru luna aprilie, așa cum a relatat Reuters la momentul respectiv.

Autorii raportului au recunoscut urgența momentului actual. Au notat că, deși ritmul defrișării încetinește, planeta a pierdut totuși 10 milioane de hectare de pădure în fiecare an între 2015 și 2020. Între 1990 și 2020, aproximativ 420 de milioane de hectare de pădure au fost defrișate, peste 90% dintre acestea în zonele tropicale. Pădurile absorb în prezent 29% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, dar sunt responsabile și pentru 10% din aceleași emisii atunci când sunt deteriorate sau distruse.

Deși oprirea acestei defrișări este, prin urmare, esențială, nu este suficientă pentru a rezolva criza climatică de una singură. Reducerea defrișărilor ar putea diminua emisiile globale cu între 0,4 și 5,8 gigatone de dioxid de carbon pe an, în funcție de estimare. Ca referință, emisiile globale de dioxid de carbon erau așteptate să atingă 36,4 gigatone în 2021 și trebuie să scadă cu 1,4 gigatone în fiecare an pentru a atinge zero net până în 2050.

Plusurile programului REDD+

„Cu toate acestea”, scriu autorii studiului, „pădurile și acțiunile sub programul REDD+ au potențialul de a contribui semnificativ la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, abordând în același timp defrișarea și degradarea pădurilor.”

După întâlnirea din Cancun, cadrul REDD+ a fost dezvoltat ulterior la conferința ONU privind schimbările climatice de la Varșovia din 2013. Se presupune că funcționează în trei etape:

1. Națiunile vor dezvolta planuri de acțiune și politici pentru a proteja sau restaura pădurile.
2. Națiunile vor începe să implementeze aceste planuri și politici pentru a se îndrepta către un rezultat măsurabil.
3. Acești pași inițiali se vor dezvolta în acțiuni care pot fi raportate cu precizie pentru a primi plăți pentru rezultate verificabile.

„Din păcate”, concluzionează autorii studiului, „nu este încă posibil să se ajungă la concluzii ferme cu privire la impactul REDD+ până în prezent.”

Acest lucru se datorează faptului că programul se află încă într-o etapă relativ incipientă și pentru că națiunile au furnizat informații limitate despre progresul lor. Cu toate acestea, există unele indicii că programul are un impact pozitiv.

În ultimii 10 ani, 46 până la 85% dintre țările participante la REDD+ au declarat că au redus defrișarea, comparativ cu 16 până la 33% dintre țările neparticipante. Șaptesprezece țări care au participat la REDD+ au declarat că au întreprins acțiuni care au redus emisiile de gaze cu efect de seră cu 11,4 gigatone de dioxid de carbon între 2006 și 2020. În general, însă, autorii studiului au spus că nu existau suficiente dovezi pentru a afirma cu certitudine că participarea la REDD+ a cauzat reduceri ale defrișării.

Un aspect pozitiv, declară Parrotta pentru PlanetaNoastra, este că majoritatea plăților de până acum au mers către asigurarea ariilor protejate în suprafețe mari netulburate de păduri tropicale primare.

„Din punctul de vedere al carbonului, există mai mult carbon în aceste păduri vechi decât în alte păduri secundare”, spune el, adăugând că „orice program care ajută efectiv la menținerea integrității ariilor protejate este un lucru bun, mai ales dintr-o perspectivă a biodiversității.”

Sprijin local

Deși nu este încă posibil să se emită judecăți generale despre impactul REDD+ în ansamblu, autorii au putut evalua succesul, până în prezent, al unor proiecte individuale. Ceea ce au constatat este că proiectele au avut tendința de a funcționa mai bine dacă comunitățile locale și părțile interesate au fost implicate în procesul de planificare de la început și au văzut beneficii concrete.

„Dacă nu sunt implicați, nu va exista adeziune, iar aceste . . proiecte nu vor fi cu adevărat sustenabile”, spune Parrotta.

Un aspect important al adeziunii locale este asigurarea că oamenii care trăiesc în pădure au un drept sigur asupra terenului. În Indonezia, studiile au constatat că localnicii sunt mai predispuși să nu aibă încredere în guvern și mai puțin probabil să participe la activitățile REDD+ atunci când drepturile lor de posesie a terenurilor sunt incerte. Pe de altă parte, pădurile sunt mai bine protejate în anumite părți ale Americii și Caraibelor unde drepturile popoarelor indigene sunt recunoscute.

O altă influență importantă asupra succesului REDD+ este cât de bine sunt guvernate proiectele.

„Din 2012, implementarea REDD+ a avansat considerabil în multe țări, dar în cele din urmă guvernanța REDD+ îi determină performanța”, declară coordonatorul programului Global Forest Expert Panels al IUFRO și co-autor și editor al raportului, Christoph Wildburger, într-un comunicat de presă distribuit pentru PlanetaNoastra. „Totuși, guvernanța este distribuită într-un peisaj complex de instituții cu diferite surse de autoritate și dinamici de putere care influențează rezultatele sale.”

De exemplu, Brazilia a trecut de la o țară cu defrișări masive la un lider global în reducerea defrișărilor, pentru ca apoi să îngrijoreze din nou lumea cu ratele crescânde ale defrișării, iar o mare parte din aceasta se datorează schimbărilor în guvernul național. În același timp, state individuale din Brazilia au avut succes în implementarea programelor REDD+ pe cont propriu.

Liderii mondiali continuă să promită acțiuni împotriva defrișării. La conferința ONU privind schimbările climatice din Glasgow, în noiembrie 2021, 141 de țări, inclusiv Brazilia, s-au angajat să oprească și să inverseze defrișarea și degradarea pădurilor până în 2030. Dar dacă își vor îndeplini sau nu acest angajament rămâne de văzut.

„Tendințele nu sunt bune”, spune Parrotta. „Este ca și cum ai îndrepta Titanicul în afara cursului, departe de aisberg.”