Carbonul este un element esențial pentru toată viața de pe Pământ. Este, de asemenea, atomul principal care formează compoziția chimică a combustibililor fosili. Se găsește și sub formă de dioxid de carbon (CO2), un gaz care joacă un rol central în schimbările climatice globale.
\n\n
Ce este CO2?
\n
Dioxidul de carbon este o moleculă formată din trei părți, un atom central de carbon legat la doi atomi de oxigen. Este un gaz care reprezintă doar aproximativ 0,04% din atmosfera noastră, dar este o componentă importantă a ciclului carbonului. Moleculele de carbon sunt adevărați „schimbători de formă”, adesea solide, dar își schimbă frecvent faza de la gaz CO2 la lichid (ca acid carbonic sau carbonați) și înapoi la gaz. Oceanele conțin cantități vaste de carbon, la fel și solul solid: formațiuni stâncoase, soluri și toate ființele vii conțin carbon. Carbonul se deplasează între aceste forme diferite într-o serie de procese denumite ciclul carbonului – sau, mai precis, o serie de cicluri care joacă roluri multiple cruciale în fenomenul schimbărilor climatice globale.
\n\n
CO2 face parte din ciclurile biologice și geologice
\n
În timpul unui proces numit respirație celulară, plantele și animalele ard zaharuri pentru a obține energie. Moleculele de zahăr conțin mai mulți atomi de carbon care, în timpul respirației, sunt eliberați sub formă de dioxid de carbon. Animalele expiră dioxid de carbon în exces atunci când respiră, iar plantele îl eliberează mai ales noaptea. Când sunt expuse la lumina soarelui, plantele și algele preiau CO2 din aer și îi extrag atomul de carbon pentru a-l folosi la construirea moleculelor de zahăr – oxigenul rămas este eliberat în aer ca O2.
\n\n
Dioxidul de carbon face parte și dintr-un proces mult mai lent: ciclul geologic al carbonului. Acesta are multe componente, iar una importantă este transferul atomilor de carbon din CO2 din atmosferă către carbonații dizolvați în ocean. Odată ajunși acolo, atomii de carbon sunt preluați de organisme marine mici (în principal plancton) care își construiesc cochilii dure cu acesta. După ce planctonul moare, cochilia de carbon se scufundă până la fund, alăturându-se altora și formând în cele din urmă rocă de calcar. După milioane de ani, acel calcar poate ieși la suprafață, se poate eroda și poate elibera înapoi atomii de carbon.
\n\n
Eliberarea excesului de CO2 este problema
\n
Cărbunele, petrolul și gazul sunt combustibili fosili formați din acumularea de organisme acvatice care sunt apoi supuse la presiune și temperatură ridicate. Atunci când extragem acești combustibili fosili și îi ardem, moleculele de carbon odată închise în plancton și alge sunt eliberate înapoi în atmosferă sub formă de dioxid de carbon. Dacă privim pe o perioadă de timp rezonabilă (să zicem, sute de mii de ani), concentrația de CO2 din atmosferă a fost relativ stabilă, eliberările naturale fiind compensate de cantitățile preluate de plante și alge. Cu toate acestea, de când ardem combustibili fosili, am adăugat în fiecare an o cantitate netă de carbon în aer.
\n\n
Dioxidul de carbon ca gaz cu efect de seră
\n
În atmosferă, dioxidul de carbon contribuie împreună cu alte molecule la efectul de seră. Energia de la soare este reflectată de suprafața Pământului și, în acest proces, este transformată într-o lungime de undă mai ușor interceptată de gazele cu efect de seră, captând căldura în atmosferă în loc să o lase să se reflecte în spațiu. Contribuția dioxidului de carbon la efectul de seră variază între 10 și 25%, în funcție de locație, imediat după vaporii de apă.
\n\n
O tendință ascendentă
\n
Concentrația de CO2 din atmosferă a variat de-a lungul timpului, planeta experimentând fluctuații semnificative pe parcursul erelor geologice. Dacă ne uităm la ultimul mileniu, însă, observăm o creștere abruptă a dioxidului de carbon, care începe clar cu revoluția industrială. De la estimările din perioada pre-1800, concentrațiile de CO2 au crescut cu peste 42% la nivelurile actuale de peste 400 de părți per milion (ppm), determinate de arderea combustibililor fosili și de defrișări.
\n\n
Cum adăugăm exact CO2
\n
Pe măsură ce am intrat într-o eră definită de activitatea intensă umană, Antropocenul, am adăugat dioxid de carbon în atmosferă peste emisiile naturale. Cea mai mare parte provine din arderea cărbunelui, petrolului și gazului natural. Industria energetică, în special prin intermediul centralelor electrice pe bază de carbon, este responsabilă pentru cea mai mare parte a emisiilor de gaze cu efect de seră din lume – această cotă ajunge la 37% în SUA, potrivit Agenției pentru Protecția Mediului. Transporturile, inclusiv mașinile, camioanele, trenurile și navele alimentate cu combustibili fosili, ocupă locul al doilea cu 31% din emisii. Alte 10% provin din arderea combustibililor fosili pentru încălzirea locuințelor și a afacerilor. Rafinăriile și alte activități industriale eliberează mult dioxid de carbon, conduse de producția de ciment, care este responsabilă pentru o cantitate surprinzător de mare de CO2, ajungând la 5% din producția totală la nivel mondial.
\n\n
Defrișările reprezintă o sursă importantă de emisii de dioxid de carbon în multe părți ale lumii. Arderea vegetației și expunerea solurilor eliberează CO2. În țările în care pădurile își revin oarecum, cum ar fi Statele Unite, utilizarea terenurilor creează o absorbție netă de carbon, pe măsură ce acesta este mobilizat de copacii în creștere.
\n\n
Reducerea amprentei noastre de carbon
\n
Reducerea emisiilor de dioxid de carbon se poate face prin ajustarea cererii de energie, luând decizii mai responsabile din punct de vedere ecologic cu privire la nevoile de transport și reevaluând alegerile alimentare. Atât The Nature Conservancy, cât și EPA au calculatoare utile de amprentă de carbon care vă pot ajuta să identificați unde în stilul vostru de viață puteți face cea mai mare diferență.
Reducerea emisiilor de dioxid de carbonThe Nature Conservancyamprentă de carbon
\n\n
Ce este sechestrarea carbonului?
\n
Pe lângă reducerea emisiilor, există acțiuni pe care le putem întreprinde pentru a reduce concentrațiile de dioxid de carbon din atmosferă. Termenul sechestrarea carbonului înseamnă captarea CO2 și depozitarea acestuia într-o formă stabilă, unde nu va contribui la schimbările climatice. Aceste măsuri de atenuare a încălzirii globale includ plantarea de păduri și injectarea de dioxid de carbon în puțuri vechi sau adânc în formațiuni geologice poroase.
