De Ce S-ar Putea Ca Mancinela Să Fie Cel Mai Periculos Copac de pe Pământ

Copacul mancinela (Hippomane mancinella) s-ar putea să fie pe cale de dispariție, dar la fel este și oricine se pune cu el. Asta pentru că această plantă tropicală rară, care oferă fructe înșelător de dulci, este unul dintre cei mai copaci otrăvitori de pe Pământ.

Mancinelele sunt notorii în habitatele lor native, solurile nisipoase și pădurile de mangrove din sudul Floridei, Caraibe, America Centrală și nordul Americii de Sud. Mulți sunt chiar marcați cu semne de avertizare. Potrivit cercetătorilor, se spune că notorul colonizator Cristofor Columb ar fi numit fructul copacului „manzanilla de la muerte” sau „mărul mic al morții”. Dar, pe lângă otrăvirea ocazională a vreunui conchistador, turist și personaj literar, mancinela este relativ obscură, având în vedere că deține Recordul Mondial Guinness pentru „cel mai periculos copac”.

Care Parte Este Cea Mai Toxică?

Fructele reprezintă amenințarea cea mai evidentă. Semănând cu un mic măr de crab verde de doar doi sau cinci centimetri în diametru, fructele cu miros dulce pot provoca ore de agonie – și potențial moartea – cu o singură mușcătură.

„Am mușcat neglijent din acest fruct și l-am găsit plăcut de dulce”, a scris radiologul Nicola Strickland într-un articol din British Medical Journal din 2000 despre cum a mâncat mancinela cu un prieten. „Câteva momente mai târziu am observat o senzație ciudată de piper în gură, care a progresat treptat spre o senzație de arsură, usturime și constricție a gâtului. Simptomele s-au înrăutățit pe parcursul a câtorva ore până când abia mai puteam înghiți alimente solide din cauza durerii insuportabile și a senzației unui nod faringian enorm care bloca.”

Mărul otrăvit este doar începutul, totuși. Fiecare parte a unei mancivele este toxică și, conform Institutului de Științe Alimentare și Agricole din Florida, „interacțiunea cu și ingestia oricărei părți a acestui copac poate fi letală”. Aceasta include scoarța, frunzele și seva lăptoasă, o singură picătură din care poate arde pielea celor care caută umbră pe plajă. Chiar și fără a atinge copacul în sine, oamenii (și vopseaua mașinilor) au fost arși de seva groasă, caustică, pe măsură ce ploaia o spală de pe crengile de deasupra.

NPR relatează că „statul sub copac în timpul unei furtuni poate provoca dureri insuportabile și vezicule” și „chiar și arderea lemnului eliberează toxine, care pot provoca orbire temporară celor care stau prea aproape de fum.”

Toxinele vegetale evoluează de obicei pentru apărare, dar nu este clar de ce mancinela a mers la astfel de extreme. Faptul că locația sa costieră permite semințelor să călătorească pe mare – uneori peste Golful Mexic – mai degrabă decât prin intermediul animalelor, probabil a avut ceva de-a face cu asta.

Dureri și Efecte

Copacul conține un cocktail de toxine, inclusiv hippomanin A și B, precum și unele încă neidentificate. Câteva acționează instantaneu, conform cărții „Plante și Animale Otrăvitoare din Florida și Caraibe” de David Nellis, în timp ce altele își iau timp. Simptomele contactului cu seva variază de la o erupție cutanată și dureri de cap la dermatită acută, probleme respiratorii severe și „orbire temporară dureroasă”, scrie Nellis. Arderea sau tăierea lemnului nu este recomandată, deoarece fumul și rumegușul său ard pielea, ochii și plămânii.

Consumul fructului cauzează de obicei dureri abdominale, vărsături, sângerări și leziuni ale tractului digestiv, adaugă Nellis. Moartea este considerată pe scară largă un risc, dar datele privind mortalitatea cauzată de ingestia fructului de mancinela – cunoscut informal ca un „măr de plajă” – sunt rare. Pe lângă pericolul pe termen scurt, unii compuși ai mancivelei pot fi co-carcinogeni, promovând creșterea tumorilor benigne și maligne.

Cea mai faimoasă victimă a mancivelei este probabil conchistadorul Juan Ponce de Leon, care a condus prima expediție europeană în Florida în 1513. S-a întors să colonizeze peninsula opt ani mai târziu, dar invazia sa a întâmpinat rezistența luptătorilor Calusa. Unii nativi din Caraibe foloseau seva de mancinela pentru a face săgeți otrăvite, și una dintre aceste săgeți cu vârful înmuiat în sevă l-a lovit, se pare, pe Ponce de Leon în coapsă în timpul bătăliei din 1521. A fugit cu trupele sale în Cuba, unde a murit din cauza rănilor.

Utilizări Practice ale Mancinelei

Mancinela are și beneficii pentru oameni. În mod normal, un arbust viguros, poate crește până la 15 metri înălțime, producând lemn toxic care a tentat mult timp dulgherii din Caraibe. Și în ciuda pericolului, oamenii au folosit mancinela pentru a face mobilă timp de secole, tăind cu grijă lemnul și apoi uscându-l la soare pentru a neutraliza seva otrăvitoare. Populațiile native au folosit chiar mancinela ca medicament, inclusiv rășina pentru edeme și fructele sale uscate ca diuretic.

Deși seva de mancinela este otrăvitoare pentru păsări și multe alte animale, există unele creaturi pe care nu pare să le deranjeze. Garrobo sau iguana dungată din America Centrală și de Sud, de exemplu, este cunoscută pentru că mănâncă fructe de mancinela și uneori chiar trăiește printre crengile copacului, conform IFAS.

Oamenii tind să lase mancinela în pace, atât din motive evidente, cât și pentru că chiar și acest copac otrăvitor oferă servicii ecosistemice. Este un paravânt natural și combate eroziunea plajei, de exemplu, un serviciu util în fața creșterii nivelului mării și a furtuni atlantice mai mari. Și, deoarece biotoxinele pot inspira descoperiri științifice benefice, cum ar fi pesticide mai sigure din veninul de scorpion sau medicamente pentru durere din melcii con, probabil că merită să păstrăm mancinela.

Conform Universității din Florida, populațiile indigene din Florida și Caraibe foloseau copacul pentru a-și ucide dușmanii, înmuind vârfurile săgeților în seva otrăvitoare sau legând oamenii de copac pentru a garanta o moarte chinuitoare.

Protejarea Copacului Mancinela

Toxicitatea a devenit o vulnerabilitate pentru mancinelele din Florida, unde eforturile de eradicare și pierderea habitatului l-au împins pe lista speciilor pe cale de dispariție. Vestea bună? Deși este mai puțin faimoasă decât plantele toxice precum iedera otrăvitoare sau cucuta, mancinela are cel puțin o notorietate relativă printre plantele pe cale de dispariție, majoritatea fiind necunoscute publicului. Respectul local pentru riscurile sale, precum și pentru beneficii, îi poate oferi un avantaj față de plantele pe cale de dispariție cu mai puțină putere de atracție și letalitate.

IUCN clasează mancinela ca o specie cu risc scăzut (least concern), considerând populațiile stabile. A fost evaluată ultima dată în 2018.