Tratatul Antarctic este o colecție de acorduri care reglementează relațiile internaționale privind continentul Antarctica. Stabilit în 1961, tratatul interzice orice activitate militară în Antarctica și desemnează continentul ca o rezervație științifică, stabilind libertatea investigației științifice.
Tratatul Antarctic a protejat una dintre cele mai dure și spectaculoase regiuni de pe Pământ, eliberând-o de operațiunile militare și ocupația teritorială și, poate cel mai important, interzicând orice minerit comercial. Fiind primul acord de control al armamentului stabilit în timpul Războiului Rece, a servit, de asemenea, ca un exemplu de succes de cooperare între națiuni în scopul descoperirii științifice și al protecției mediului pe termen lung. Cu toate acestea, există aspecte ale tratatului pe care unii le consideră controversate, iar criticile privind eficiența tratatului în ceea ce privește criza climatică globală și poluarea nu sunt neobișnuite.
Ce este Tratatul Antarctic?
Deși semnatarii originali reprezentau cele 12 țări active în și în jurul Antarcticii între 1957 și 1958 (Argentina, Australia, Belgia, Chile, Franța, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Africa de Sud, Uniunea Sovietică, Regatul Unit și Statele Unite), până în anul 2021 tratatul fusese semnat de 54 de părți.
O caracteristică importantă a tratatului prevede desemnarea de observatori și inspectori pentru a efectua inspecții în Antarctica, inclusiv în stații, echipamente, nave, aeronave și orice alte instalații. Statele Unite, de exemplu, au efectuat 14 inspecții separate din 1963 și chiar au colaborat cu alte țări pentru a efectua inspecții comune ale stațiilor terțe. În plus, 29 de părți la tratat sunt însărcinate să participe la procesul decizional în cadrul reuniunilor consultative ale tratatului Antarctic (aceste țări sunt singurele cu drept de vot, dar alte națiuni care efectuează cercetări științifice în Antarctica pot aplica pentru a deveni părți consultative). Părțile consultative includ cele 12 state originale, precum și Brazilia, Bulgaria, China, Ecuador, Finlanda, Germania, India, Italia, Republica Coreea, Țările de Jos, Peru, Polonia, Spania, Suedia, Ucraina și Uruguay.
Tratatul suspendă, de asemenea, revendicările teritoriale, ceea ce este important având în vedere că existau o serie de revendicări istorice și „neoficiale” asupra unor secțiuni ale continentului la momentul înființării sale. Conform tratatului, Antarctica nu aparține niciunui grup sau națiuni, iar dacă cineva încalcă o lege pe continent, este supus legilor propriei țări.
Articole
Conform tratatului original, națiunile au recunoscut că este în interesul întregii omeniri ca Antarctica să fie utilizată exclusiv în scopuri pașnice și științifice. Tratatul include 14 articole, rezumate mai jos:
Articolul 1: Continentul va fi folosit numai în scopuri pașnice, iar orice măsuri militare care nu sunt active pentru cercetarea științifică sunt interzise.
Articolul 2: Libertatea investigației științifice și cooperarea în Antarctica vor continua așa cum au fost în timpul Anului Geofizic Internațional.
Articolul 3: Pentru a promova cooperarea internațională, informațiile privind planurile pentru programe științifice, personalul științific și observațiile științifice în Antarctica vor fi schimbate și puse la dispoziție în mod liber între părți.
Articolul 4: Nicio activitate viitoare a niciunei țări care a semnat tratatul nu poate afecta starea actuală a lucrurilor privind orice drepturi sau revendicări de suveranitate teritorială.
Articolul 5: Exploziile nucleare și depozitarea materialelor radioactive sunt interzise.
Articolul 6: Tratatul se aplică zonei la sud de paralela de 60° latitudine sudică, inclusiv banchizelor (dar nu și mării).
Articolul 7: Părțile contractante au dreptul de a desemna observatori cu libertate totală de acces în orice zonă a Antarcticii. Observatorii au dreptul de a inspecta clădirile, instalațiile, echipamentele, navele sau aeronavele altor părți și chiar de a utiliza observații aeriene. Orice noi părți contractante trebuie să notifice în avans celelalte părți contractante cu privire la toate expedițiile către și în Antarctica, toate stațiile din Antarctica și orice personal militar prezent pe continent.
Articolul 8: Orice preocupări sau dispute în temeiul prezentului tratat vor justifica o consultare imediată în vederea atingerii unei situații reciproc acceptabile.
Articolul 9: Națiunile semnatare active se vor întâlni periodic pentru a schimba informații, a se consulta reciproc asupra chestiunilor de interes comun privind Antarctica și a lua în considerare măsuri pentru a promova în continuare principiile și obiectivele tratatului.
Articolul 10: Părțile contractante active sunt de acord să nu ia parte la nicio activitate contrară tratatului.
Articolul 11: Disputele apărute între două sau mai multe părți contractante privind tratatul vor fi soluționate prin mijloace pașnice și, în ultimă instanță, de Curtea Internațională de Justiție.
Articolul 12: Tratatul poate fi modificat doar prin acord unanim. După 30 de ani de valabilitate, orice parte consultativă poate convoca o conferință pentru a revizui tratatul și acesta poate fi modificat prin decizie majoritară în timpul acelei conferințe.
Articolul 13: Orice națiune care dorește să adere la tratat trebuie să fie de acord cu toate condițiile.
Articolul 14: Tratatul a fost semnat la 1 decembrie 1959 și a intrat în vigoare la 23 iunie 1961.
Conservare
Protocolul privind Protecția Mediului a fost adăugat la Tratatul Antarctic în 1991 și a intrat în vigoare în 1998. Protocolul a desemnat continentul ca o „rezervație naturală, dedicată păcii și științei”, stabilind principii ecologice de bază care se aplică activităților umane în Antarctica și interzicând toate activitățile legate de resursele minerale ale continentului, cu excepția cercetării științifice. Articolul 8 al protocolului, de exemplu, impune părților să efectueze evaluări specifice ale impactului asupra mediului pentru activitățile din Antarctica, fie că este vorba de construirea unei noi stații de cercetare sau de efectuarea de cercetări științifice.
Protocolul stabilește, de asemenea, reglementări definitive pentru fauna sălbatică a Antarcticii, precum și pentru gestionarea deșeurilor și poluarea marină. Speciile invazive sunt deosebit de îngrijorătoare, și se iau măsuri pentru a preveni introducerea lor, cum ar fi interzicerea transportului de sol în Antarctica și cerința ca încălțămintea și îmbrăcămintea din destinații externe să fie curățate de semințe și spori. Unele zone sunt protejate suplimentar ca zone speciale de gestionare Antarctică sau situri și monumente istorice desemnate.
Cercetare științifică
Deși mai sunt multe de învățat despre cel mai sudic continent al Pământului, Tratatul Antarctic a deschis calea pentru cercetări științifice inestimabile de la înființarea sa. Conform tratatului, orice activitate desfășurată în Antarctica trebuie măsurată în termeni de impact asupra mediului, inclusiv activitatea științifică.
Gheața Antarcticii, veche de milioane de ani, deține o mulțime de istorie care i-a determinat pe oamenii de știință să regândească limitele vieții pe Pământ, de la rămășițele fosilizate ale cele mai mari specii de pinguin descoperite vreodată (2,03 metri) la mii de specii recent descoperite care trăiesc sub banchize cu o adâncime de 914 metri. În 2019, oamenii de știință au găsit o pată de praf de stele într-un meteorit Antarctic care probabil a precedat formarea sistemului nostru solar. În 2017, oamenii de știință au descoperit că microbii din Antarctica au putut să extragă hidrogen, monoxid de carbon și dioxid de carbon din aer pentru a rămâne în viață în condiții extreme; descoperirea a sugerat că microbi similari s-ar putea baza pe aceleași gaze pentru supraviețuire pe alte planete.
Tratatul Antarctic și criza climatică
Au existat numeroase studii despre provocările cu care se poate confrunta tratatul pe parcursul restului secolului 21, de la amenințările reprezentate de dezvoltarea rapidă a statelor în ascensiune rapidă și a țărilor recent aderate, la provocări semnificative de guvernare din cauza schimbărilor climatice și a noilor economii în turism și pescuit.
Gheața Antarcticii are o grosime de 4,8 kilometri și acoperă 13,73 milioane de kilometri pătrați (97,6% din întregul continent), ceea ce înseamnă că nivelul global al mării ar crește cu aproximativ 61 metri dacă gheața s-ar topi brusc și s-ar întoarce în oceane. Inutil de spus, Antarctica este deosebit de vulnerabilă la schimbările climatice. Deși Tratatul Antarctic rămâne cel mai loial apărător al continentului, soarta acestui loc special ar putea fi, de asemenea, în mâinile politicilor din afara tratatului specific. Un studiu din 2021, coautorat de cercetătorii de la Universitatea Rutgers, a constatat că calota glaciară Antarctică este mult mai puțin probabil să provoace o creștere dramatică a nivelului mării dacă lumea respectă ținta Acordului de la Paris din 2015 de 2 grade Celsius. Nerespectarea țintei ar crește riscul topirii banchizelor din jurul perimetrului calotei glaciare antarctice, iar prăbușirea acestora ar declanșa o topire antarctică și mai rapidă. O încălzire globală de doar 3 grade Celsius, a declarat studiul, ar putea duce la o creștere de 0,5 centimetri pe an la nivel global după 2060.
Supraturismul este, de asemenea, o problemă în Antarctica. La reuniunea anuală a părților la Tratatul Antarctic din 2018, cifrele au arătat 45 de iahturi private în apele Antarcticii, o creștere de o treime față de anul precedent. Mai rău, nouă dintre ele au intrat în ape fără permisiune și cel puțin unul dintre ele a fost observat apropiindu-se de cuiburi de păsări, zburând cu drone și atingând animale – toate acestea încălcând regulile stricte de protecție. În același an, activiștii au observat mostre de zăpadă poluate cu substanțe chimice periculoase persistente.
Menținerea biomesului unic ajută la desemnarea Antarcticii ca un barometru pentru schimbările climatice, epuizarea stratului de ozon și creșterea nivelului mării, permițând în același timp oamenilor de știință să efectueze studii pe care în mod normal nu le-ar putea realiza. Cu toate acestea, versiunea actuală a Protocolului privind Protecția Mediului la Tratatul Antarctic se va încheia în anul 2048 (inclusiv partea tratatului care interzice mineritul), moment în care părțile consultative ale tratatului Antarctic ar putea respinge anumite reglementări de mediu printr-un acord majoritar, mai degrabă decât printr-unul unanim.
Nu este un secret că politica mondială s-a schimbat din 1961 și este cu siguranță posibil ca politicile observate în detaliile fine ale Tratatului Antarctic să trebuiască să se schimbe odată cu aceasta. Va trebui tratatul să renunțe la cerința votului unanim pentru a menține știința în prim-planul viitorului Antarcticii? Pe măsură ce industria turismului global continuă să crească, putem menține politici care protejează continentul de supraaglomerare și exploatare? Extracția minerală comercială a fost interzisă de la intrarea în vigoare a tratatului, dar activitățile legate de resursele minerale s-ar putea schimba foarte bine odată cu venirea anului 2048.
