Cum onorezi frumusețea ademenitoare a unui glob ceresc scânteietor? Îi dai numele unui zeu. Cum onorezi un zeu? Numești una dintre minunile fermecătoare ale cerului după el. Și astfel, anticii au numit cele mai strălucitoare planete ale cerului după membrii panteonului mitologic, oferind cea mai înaltă recunoaștere atât zeilor, cât și planetelor. Pe măsură ce au fost descoperite noi planete, tradiția a continuat.
Deși multe dintre planete au avut alte nume înainte ca romanii să le confere numele lor divine – acestea sunt numele recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională (IAU). IAU este organismul recunoscut oficial de astronomii și oamenii de știință internaționali ca autoritate de facto pentru denumirea corpurilor astronomice. (Deși o mulțime de alte culturi au și ele propriile nume pentru planete.)
Dar de ce au fost asignați anumiți zei anumitor corpuri cerești? Iată poveștile din spatele denumirilor cerești.
Mercur
Cele mai vechi observații înregistrate ale Mercur provin din tăblițele Mul-Apin din secolul al XIV-lea î.Hr., în care Mercur era descris într-o încurcătură de scriere cuneiformă ca „planeta săritoare”. Până în primul mileniu î.Hr., babilonienii numeau planeta Nabu după zeul lor al scrierii și al destinului. Grecii antici îl numeau pe Mercur Stilbon, adică „strălucitor”, în timp ce grecii de mai târziu l-au numit Hermes după mesagerul rapid al zeilor, deoarece planeta se mișcă atât de repede pe cer. De fapt, Mercur se deplasează în jurul soarelui la fiecare 88 de zile, călătorind prin spațiu cu aproape 50 de kilometri pe secundă, mai rapid decât orice altă planetă. Este un obiect rapid! Romanii au preluat tradiția de la greci și au numit planeta, Mercur – corespondentul roman al lui Hermes.
Venus
Deși atmosfera venusiană oferă o lume arsă atât de fierbinte încât poate topi plumbul și are o presiune la suprafață de 90 de ori mai mare decât a planetei noastre, este o viziune incontestabil de frumoasă de contemplat din confortul Pământului. Datorită proximității lui Venus și a stratului dens de nori care reflectă lumina soarelui, este al treilea cel mai strălucitor obiect natural pe cer (după soare și lună). Este atât de strălucitor încât poate proiecta umbre! Strălucirea sa și apariția sa dimineața i-au inspirat pe romanii antici să asocieze planeta pulchritudinoasă cu Venus, zeița iubirii și a frumuseții. Alte civilizații au numit-o și ele după zeul sau zeița lor a iubirii.
Pământul
Sărmanul Pământul. În timp ce toate celelalte planete au fost înălțate cu nume de zei și zeițe, numele Pământului provine dintr-un simplu cuvânt anglo-saxon care înseamnă pur și simplu „sol”. Nu este foarte glamuros pentru o planetă care a fost atât de darnică cu viața și a fost o gazdă atât de primitoare, dar este de înțeles. Pământul nu a fost considerat o planetă pe parcursul unei mari părți a istoriei umane. Având în vedere perspectiva noastră timpurie terestră, se credea că Pământul era obiectul central în jurul căruia se roteau restul corpurilor cerești. Abia în secolul al XVII-lea astronomii au realizat că soarele se afla în centrul lucrurilor – ups. Până atunci, redenumirea „noii” planete probabil nici nu a fost luată în considerare.
Marte
În panteonul roman antic, zeul Marte era al doilea ca importanță doar după Jupiter. Deși nu se știu multe despre geneza sa, în timpul romanilor el s-a dezvoltat într-un zeu al războiului. Era considerat un protector al Romei, o națiune care se mândrea foarte mult cu armata sa. Deci, cum să numești puternica planetă roșie ca sângele de pe cer? Marte, desigur. Fierul oxidat din solul planetei împreună cu atmosfera sa prăfuită îi conferă lui Marte o nuanță roșie care a dus și la alte denumiri inspirate de culoare, cum ar fi Planeta Roșie sau numele egiptean pentru a patra planetă, „Her Desher”, însemnând cel roșu.
Jupiter
Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar – atât de mare încât formează propriul său sistem solar ersatz – a fost numită Zeus de către greci și Jupiter (corespondentul roman al lui Zeus) de către romani. Jupiter era zeul luminii și al cerului, și cel mai important dintre toți zeii din panteonul roman. Acest gigant gazos dinamic este format din mai mult de două ori materialul tuturor celorlalte corpuri care orbitează în jurul soarelui combinate și are 67 de luni proprii. Nu este de mirare că a fost numit după zeitatea supremă oficială a Romei.
Saturn
Înconjurat de miile sale de inele frumoase, Saturn este unic printre planete prin sistemul său spectaculos și complicat de cercuri. Este cunoscut din timpuri preistorice și a fost cea mai îndepărtată dintre planetele observate. Ca atare, Saturn a fost înzestrat cu multă venerație într-un număr de culturi. Grecii antici au făcut ca a șasea planetă să fie sacră pentru Cronos, zeul agriculturii și al timpului. Deoarece Saturn avea cea mai lungă perioadă repetabilă observabilă pe cer, se credea că este păstrătorul timpului. Romanii l-au numit Saturn – tatăl lui Jupiter și corespondentul roman al lui Cronos.
Uranus
Deși Uranus fusese observat, dar înregistrat ca stea fixă încă din preistorie, Sir William Herschel a fost cel care l-a descoperit ca planetă în 1781. L-a numit Georgium Sidus (Steaua lui George) după regele George al III-lea, spunând: „În epoca filozofică actuală, ar fi greu acceptabil să recurgem la aceeași metodă [ca anticii] și să-l numim Juno, Pallas, Apollo sau Minerva, pentru a da un nume noului nostru corp ceresc.” Noul nume nu a avut popularitate în afara Marii Britanii. Sugestia lui Johann Elert Bode de Uranus, tatăl lui Saturn și zeul cerului, a devenit larg utilizată și standard în 1850, când HM Nautical Almanac Office a acceptat oficial noul nume în locul lui Georgium Sidus.
Neptun
Neptun a fost prima planetă descoperită prin matematică, mai degrabă decât prin observație. A fost „prezisă” de John Couch Adams și Urbain Le Verrier, care au explicat neregularitățile mișcării lui Uranus ghicind corect că o altă planetă era cauza. Pe baza acestor predicții, Johann Galle a găsit planeta în 1846. Galle și Le Verrier au vrut să numească planeta după Le Verrier, dar acest lucru nu a fost acceptabil pentru comunitatea astronomică internațională. Au fost propuse Janus și Oceanus, dar în cele din urmă sugestia lui Le Verrier de Neptun, zeul mării, a devenit denumirea acceptată internațional. Acest lucru a fost potrivit având în vedere nuanța bogată de albastru, indusă de metanul din atmosferă.
Pluto
Fie că ești un susținător al lui Pluto ca planetă, fie un negaționist, nu puteam să lăsăm deoparte planeta noastră pitică preferată. Pentru mulți dintre noi, Pluto va fi întotdeauna o planetă adevărată. (Așa că asta e.) Pluto a fost descoperit la Observatorul Lowell din Flagstaff, Arizona, în 1930, după ce predicțiile existenței sale l-au determinat pe Percival Lowell să urmărească descoperirea sa. Abia la 14 ani după moartea lui Lowell a fost descoperit noul obiect, un eveniment care a ținut capul de afiș în întreaga lume. Observatorul a primit peste 1.000 de sugestii de nume din întreaga lume. Numele câștigător a fost sugerat de o școlăriță de 11 ani din Anglia căreia îi plăcea mitologia clasică. În mod potrivit, a durat decenii să fie găsită planeta despre care se știa că există; era invizibilă, la fel ca Pluto, zeul lumii subpământene. Un alt argument în favoarea sa pentru a câștiga votul final a fost faptul că primele două litere ale numelui Pluto sunt inițialele lui Percival Lowell.
De ce spațiul contează pentru PlanetaNoastra
Spațiul este casa planetei noastre, iar minunile sale ne ajută să ieșim afară și să ne cultivăm aprecierea pentru natură. Explorarea spațiului și a cosmosului ne poate ajuta, de asemenea, să învățăm despre ceea ce se întâmplă pe Pământ. Tehnologiile spațiale ne-au ajutat să înțelegem mai bine schimbările climatice, ciclurile apei și chiar calitatea aerului.
