Crabul verde este o specie acvatică invazivă găsită atât pe coasta de est, cât și pe coasta de vest a Statelor Unite. Originar din coasta Atlanticului de nord-est, din Norvegia până în Mauritania, acest crab a călătorit în întreaga lume în ultimii 200 de ani, deplasându-se odată cu navele de marfă și comercianții către noi porturi și stabilind populații în mai multe țări diferite.
Crabul verde este o specie invazivă problematică deoarece modifică funcția și organizarea diferitelor habitate marine în care pătrunde, inclusiv zonele stâncoase intertidale, zonele de nămol intertidale, mlaștinile și pajiștile de iarbă de mare. Acest crab este, de asemenea, capabil să reducă biodiversitatea și să modifice lanțurile trofice. Există dovezi că crabii verzi au redus populațiile de scoici native în New England și au afectat, de asemenea, alte bivalve importante din punct de vedere comercial, inclusiv scoicile pieptene și quahogs.
Cum să identifici un crab verde
Crabii verzi adulți au carapacea pestriță, de obicei de culoare maro închis sau verde, care ajunge la aproximativ 7,5 până la 10 cm lățime. Aceștia sunt uneori identificați greșit ca specii native, inclusiv crabii Dungeness și crabii cască juvenili, dar pot fi distinși în principal printr-un set de cinci dinți triunghiulari, sau spini, distanțați uniform între ochi și cea mai lată parte a carapacei, pe fiecare parte.
Pe măsură ce schimbările climatice avansează, această specie va continua să se extindă în noi medii, fiind tolerantă la o gamă largă de temperaturi, atât ridicate, cât și scăzute, conform cercetărilor publicate în Journal of Experimental Biology.
Cum crabul verde a devenit o specie invazivă
Crabii verzi (Carcinus maenas) sunt numiți și crabii verzi europeni în Canada și Statele Unite, în timp ce în Insulele Britanice sunt de obicei denumiți crabi de mal sau crabi verzi de mal. Au fost documentați pentru prima dată pe coasta de est la începutul secolului al XIX-lea, fiind unul dintre cel puțin două linii genetice distincte de crabi verzi introduse independent în America de Nord. (A doua a fost introdusă la sfârșitul secolului al XX-lea). Este probabil ca una dintre aceste linii să provină din ape native mai calde, în timp ce cealaltă era nativă în medii mai răcoroase, nordice.
Ambele linii de crab verde au ajuns în cele din urmă în estul Canadei și s-au hibridizat, creând un punct de contact în Nova Scotia. În această locație, oamenii de știință au descoperit că temperatura medie ridicată la care funcția cardiacă cedează la crabii adulți este constant mai mare în populațiile sudice, care sunt adaptate la temperaturi medii mai calde ale suprafeței mării. Aceasta indică faptul că crabii verzi sunt foarte adaptabili și se modifică genetic pentru a se adapta la diferite medii acvatice native și non-native.
Introducerile inițiale ale crabul verde pe coasta de est au provenit de pe nave care soseau în New England din apele europene, eliberând probabil apă de balast (apă depozitată în cala navei pentru a asigura greutatea necesară) transportată de peste mări care conținea crabi sau larvele lor. Este, de asemenea, probabil ca crabii verzi să fi ajuns în noi zone și în materiale de ambalare, precum și în transporturi de fructe de mare vii.
Introducerea crabul pe coasta de vest ar fi putut avea loc prin cutii cu momeală vie de pescuit în San Francisco. Odată ce acești crabi intră în apă, larvele lor minuscule se dispersează pe scară largă și sunt aproape imposibil de detectat și eliminat.
Probleme cauzate de crabul verde
Crabul verde a avut un impact extins asupra apelor costiere ale Statelor Unite de la introducerea sa. Au fost documentate pierderi semnificative pentru pescăriile comerciale și ecosistemele naturale în apele în care crabul locuiește acum, inclusiv scăderi ale populațiilor de scoici, scoici pieptene, quahogs și alte specii de crabi nativi.
Acești crabi au o mare varietate de preferințe alimentare, iar capacitatea lor de a depăși speciile native în competiția pentru resursele alimentare, capacitatea reproductivă ridicată și toleranțele largi la mediu le conferă capacitatea de a modifica fundamental structura comunităților în ecosistemele costiere. În Canada, de exemplu, crabul verde agresiv a fost poreclit „gândacul mării” și este cunoscut pentru că „cosește” complet pajiștile de iarbă de mare, un ecosistem valoros și o sursă de hrană pentru multe specii. Există, de asemenea, dovezi ale unui impact în cascadă asupra comunităților mai largi de pești acolo unde sunt prezenți crabii verzi.
Orice înțelegere a întregului impact al crabul verde este complicată de sosirea mai recentă a crabii de mal asiatici, despre care se crede că deplasează crabii verzi în unele medii acvatice de pe coasta de est și, de asemenea, amenință crabii nativi și alte specii din regiune. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege pe deplin impactul acestor diferite specii invazive care interacționează în aceleași medii.
Eforturi pentru a limita daunele asupra mediului
Crabii verzi s-au stabilit de-a lungul coastei de est cu mult înainte ca biologia invaziilor să fie o știință, iar capacitatea ouălor lor mici de a fi dispersate prin curenții mareici înseamnă că chiar și populațiile noi sunt greu de controlat. Acestea fiind spuse, au existat eforturi de prindere a crabilor în statul Washington, precum și în estul Canadei, iar ratele de captură ale crabilor verzi au scăzut în zonele în care oficialii guvernamentali au încercat să limiteze populația. Aceste tipuri de eforturi de atenuare au probabil mai mult succes în zonele în care crabul este nou prezent.
La fel ca în cazul multor alte specii invazive, unii susținători lucrează pentru a crea o piață pentru crab prin promovarea atractivității sale culinare – în Italia, acest crab este considerat o delicatesă. Cartea de bucate Green Crab, lansată în 2019, conține instrucțiuni despre cum să cureți și să prepari crabul, precum și zeci de rețete delicioase, ca parte a unei misiuni de educare a americanilor cu privire la atractivitatea crabul verde.
