Crabul de coastă asiatic este o specie invazivă găsită de-a lungul coastei atlantice a Statelor Unite, nativ în apele de coastă ale Oceanului Pacific de vest, din sudul Rusiei până în Hong Kong. De asemenea, invaziv în părți ale Europei, inclusiv Franța și Germania, crabul de coastă asiatic a ajuns probabil atât în Europa, cât și în Statele Unite prin intermediul navelor internaționale de transport maritim la începutul anilor 1980.
Hemigrapsus sanguineus, cunoscut și sub numele de crab de coastă japonez, este un omnivor oportunist capabil să se reproducă rapid. Măsurând nu mai mult de 5,08 cm, crabul invaziv este ușor de identificat prin carapacea sa dură superioară și benzi alternative de culoare deschisă și închisă pe picioarele sale frontale pentru mers.
Un studiu desfășurat pe parcursul a opt ani în vestul strâmtorii Long Island a constatat că pe măsură ce numărul de crabi de coastă asiatici a crescut, populația a trei specii native de crabi — crabul de nămol cu spate plat (Eurypanopeus depressus), crabul de stâncă atlantic (Cancer irroratus) și crabul păianjen (Libinia emarginata) — a scăzut. Populația crabului de nămol cu spate plat a scăzut cu 95%. Oamenii de știință specializați în specii invazive cred că capacitatea prolifică de reproducere a crabilor de coastă asiatici și dieta lor variată pot duce la impacturi asupra unei varietăți de specii, inclusiv alți crabi, pești, midii și homari.
Cum a devenit crabul de coastă asiatic o specie invazivă
Atunci când navele care transportă marfă călătoresc pe distanțe lungi, ele folosesc uneori apă stocată în rezervoare sau spații de marfă pentru a compensa greutatea pierdută pe măsură ce bunurile sunt livrate, asigurând stabilitate în mări agitate și facilitând manevrarea navei. Aceasta se numește apă de balast și este una dintre căile majore pentru introducerea speciilor invazive în întreaga lume. Cercetătorii cred că crabul de coastă asiatic a sosit în Statele Unite la începutul anilor 1980, când bărcile au eliberat apă de balast transportată din apele native ale crabului în diverse capuri și golfuri de pe coasta Atlanticului de nord.
Prima observare documentată a crabului de coastă asiatic a fost în 1988 în comitatul Cape May, New Jersey. Arealul și populația crabului s-au extins rapid din Maine până în Carolina de Nord, iar cercetătorii se așteaptă ca populația sa să continue să se extindă.
Probleme cauzate de crabul de coastă asiatic
Crabii de coastă asiatici locuiesc în zone intertidale stâncoase, sau zone unde oceanul întâlnește uscatul între flux și reflux. Fiind oportuniști și omnivori, se hrănesc cu o varietate de plante și animale, inclusiv midii, scoici, melci de mare, crabi verzi europeni, macroalge, iarba de mlaștină sărată și nevertebrate mici precum amfipode, gastropode, bivalve, ciripede și polichete (viermi marini). Deoarece mănâncă atât de multe lucruri diferite, impactul lor asupra ecosistemelor ar putea fi larg răspândit și este dificil de determinat pe deplin.
Există dovezi (precum cercetarea din Long Island menționată anterior) că prezența crescută a crabilor de coastă asiatici înseamnă că vor fi mai puține alte specii de crabi într-o zonă. Cercetătorii în biologie marină cred că fertilitatea ridicată a crabului de coastă, capacitatea superioară de a concura pentru spațiu și hrană, lipsa paraziților în apele Atlanticului și prădarea directă a speciilor de crabi coexistente, toate au potențialul de a avea impacturi substanțiale asupra populațiilor de moluște și crustacee. Impactul larg, la nivel de sistem, rămâne necunoscut, în special deoarece unele dintre țintele principale ale crabului de coastă asiatic au fost alte specii invazive, cum ar fi crabul verde european și melcul de mare (un melc marin).
Crabul de coastă asiatic este acum crabul dominant în habitatul intertidal stâncos de-a lungul unei mari părți din coasta de nord-est a Statelor Unite, împărțind spațiul printre stânci și bolovani cu alte specii de crabi. Într-un studiu care îl compară cu crabii verzi europeni, cercetătorii au descoperit că crabii de coastă asiatici au avut rate de hrănire semnificativ mai mari asupra midiilor mai mari, ceea ce implică faptul că acești crabi au un impact mai mare asupra populațiilor de pradă. Dacă acesta este cazul, crabii de coastă asiatici care concurează și înlocuiesc crabii verzi europeni ar putea avea un impact semnificativ asupra ecosistemelor de pe coasta Atlanticului, chiar dacă crabul verde european este și el o specie invazivă.
Eforturi pentru a limita daunele ecologice
Odată ce o specie invazivă și-a stabilit o populație într-un nou mediu, este de obicei foarte dificil de eradicat. Ca urmare, multe grupuri de mediu și ONG-uri pledează pentru încetarea deversării apei de balast ca metodă de a împiedica speciile marine să intre într-un nou ecosistem de la început. Legea federală impune navelor care intră în regiunea Marilor Lacuri să schimbe apa de balast din sistemele de apă dulce cu apă sărată din ocean înainte de a intra, ca o metodă de a evita introducerea neintenționată a speciilor de apă dulce care ar putea prospera în lacuri.
Crabii de coastă asiatici sunt, așa cum v-ați putea aștepta, comestibili, iar o soluție potențială pentru proliferarea lor este crearea unei cereri pentru ei ca sursă de hrană. Rețetele online includ floricele de crab asiatic, în care crabii sunt prăjiți în ulei și consumați întregi după ce au fost acoperiți cu chili și lămâie, precum felul de mâncare servit la restaurantul sustenabil Miya’s Sushi din New Haven, Connecticut. În prezent, piața pentru majoritatea speciilor invazive este mică, dar apărătorii mediului revin constant la aceasta ca o soluție datorită predilecției umanității de a mânca specii până la extincție în trecut.
