Ceaiul de dimineață era un ritual în casa noastră. Era nimic mai puțin decât o formă de artă, cu regulile stabilite de răposata mea bunică. Palatul ei fusese șlefuit în anii copilăriei petrecute în statul de graniță Punjab, țara celor cinci râuri, adevăratul coș de pâine al Indiei. După căsătorie, s-a mutat în cele din urmă la Mumbai, situat pe coasta de vest a țării. A locuit aici aproape 70 de ani, aducând cu ea amintirile comestibile de acasă, mâzgălite în jurnale vechi, cu pagini îngălbenite de timp și întipărite în ungherele minții sale ascuțite ca un brici.
Fiecare dimineață începea cu o ceașcă de ceai preparată într-un ibric. Favoritul ei era un amestec de ceai negru fin Assam, vrac, la care se adăuga o stropitură de ceai CTC puternic pentru culoare și vivacitate. (Un ceai ieftin, CTC este un acronim pentru „crush, tear, and curl” – zdrobit, rupt și răsucit. Frunzele de ceai sunt procesate în particule care au o aromă puternică și o culoare închisă.) Această poțiune ar fi fost incompletă fără condimente. Se adăuga un vârf de cardamom, zdrobit într-un mic mojar cu pistil. Uneori, când gâtul o jena, se tăia o feliuță de ghimbir și se scufunda în amestec.
Ceaiul era însoțit de lapte, încălzit până la fierbere. Ambele erau servite în oale din oțel inoxidabil, bine fixate în huse matlasate, care le mențineau fierbinți. Atingerea finală era cana ei, spălată în prealabil cu apă clocotită, pentru a se putea bucura de o ceașcă de ceai aburindă.
Adăugând o linguriță de zahăr granulat și puțin lapte în băutură, ritualul ar fi fost incomplet fără biscuiții ei. Ocazional, erau biscuiți dulci cu glucoză, înmuiați până deveneau moi, dar cu vârsta, a trecut treptat la biscuiți digestivi plini de fibre. În funcție de vreme, ceaiul ei de seară se transforma. În zilele mai călduroase, bea ceai rece, iar în zilele răcoroase și vântoase de muson, amesteca condimentele.
Cititul în frunzele de ceai
Istoria ceaiului a început în China, din frunzele arbustului Camellia sinensis. În India, istoria plantațiilor comerciale este legată de trecutul său colonial. Acum, plantațiile de ceai acoperă suprafețe vaste de zone deluroase, precum regiunile Darjeeling, Assam, Nilgiris și Kangra, printre altele, de unde provin unele dintre cele mai sublime ceaiuri. Universul variat și aromat al ceaiului, dominat de ceaiurile negre, verzi, albe și oolong, oferă nenumărate beneficii pentru sănătate pentru băutorii dedicați. Extractele de ceai și-au găsit chiar și un loc în industria frumuseții, pe măsură ce tot mai mulți oameni se îndepărtează de substanțele nocive și conservanții toxici pentru îngrijirea pielii și a părului.
Dar în ceștile noastre, ceaiul încă domnește suprem. Stilurile noastre de viață moderne, trăite în ritm alert, au adus ceaiurile la plic convenabile (pe care mama mea le numește „dip-dip”); totuși, ceaiurile la plic au căpătat o reputație proastă în ultima vreme, deoarece multe sunt făcute din materiale plastice. (De asemenea, plicurile de ceai sunt adesea sigilate cu un adeziv din plastic.) Când sunt preparate, aceste plicuri de ceai din plastic eliberează miliarde de particule în apă (un singur plic de ceai din plastic eliberează o cantitate uluitoare de 11,6 miliarde de particule microplastice și 3,1 miliarde de particule nanoplastice în ceașca de ceai). De fapt, un studiu realizat pentru WWF de către cercetători de la Universitatea din Newcastle, Australia, arată că un om ingerează aproximativ 5 grame de plastic pe săptămână, aproximativ echivalentul a mestecării unui card de credit.
Opțiuni ecologice
Există mai multe opțiuni fără plastic disponibile. De exemplu, puteți susține Pukka Teas, care își fabrică plicurile de ceai din bumbac organic și le pliază într-un mod unic pentru a le sigila; Clipper Teas, care folosește plicuri fără plastic, biodegradabile, nealbite și sigilate cu bio-material sau un liant pe bază de celuloză din lemn; Numi Tea, cu ambalajele sale compostabile pe bază de plante; și Tea Pigs, care își fabrică plicurile de ceai din amidon de porumb, hârtie și pulpă de lemn.
Ați putea de asemenea să învățați din propriul meu ritual simplu al ceaiului. Eu prefer ceaiurile verzi și din plante, vrac, iau o mână de lămâiță cu puțin ghimbir zdrobit și adaug miere. Unele zile, savurez un amestec local care mă face să mă simt bine, cu adaptogeni (beți-le cu precauție după ce ați consultat medicul), inclusiv shatavari (Asparagus racemosus) și ashwagandha (Withania somnifera). Toate sunt preparate în micul meu ceainic din porțelan și băute dintr-o ceașcă minusculă, cu resturile aruncate cu lingura în coșul meu de compost. În zilele ploioase, o ceașcă de kadak cutting chai—o băutură puternică, groasă, dulce, de culoarea caramelului, încărcată cu masala, care se bea în cantitate mică și se prepară într-o cratiță—este de ajuns. Cât despre bunica mea, ceaiul este o băutură de confort, adaptabilă la capricii și fantezii. Oriunde v-ați afla în lume, vă duce acasă.
