Cetaceele, infraordinul de mamifere acvatice format din balene, delfini și marsuini, sunt printre cele mai unice animale de pe pământ, dar sunt și printre cele mai amenințate. Cetaceele sunt împărțite în două grupuri distincte, membrii fiecărui grup confruntându-se cu amenințări unice pentru supraviețuirea lor.
Membrii primului grup, Mysticeti sau balenele cu fanoane, se hrănesc prin filtrare, fiind caracterizați de plăcile lor de fanoane, pe care le folosesc pentru a filtra planctonul și alte organisme mici din apă. Dietele balenelor cu fanoane le permit să acumuleze cantități mari de grăsime, ceea ce le-a făcut ținte favorite pentru vânătorii de balene din secolele XVIII și XIX, care căutau să topească grăsimea pentru a obține ulei de balenă valoros. Secole de vânătoare intensivă au lăsat majoritatea speciilor de balene cu fanoane într-o situație precară, iar deoarece se reproduc lent, oamenii de știință sunt îngrijorați că sunt acum mai vulnerabile la amenințări precum poluarea și coliziunile cu nave, care altfel ar fi putut fi minore. Deși vânătoarea comercială de balene a fost interzisă în 1986 de Comisia Internațională pentru Vânătoarea de Balene (IWC), unele specii precum balena sei sunt încă țintite intens de Japonia, Norvegia și Islanda, care eludează sau sfidează moratoriul IWC.
Al doilea grup de cetacee, Odontoceti sau balenele cu dinți, include delfinii, marsuinii și balenele precum cașaloții, toate posedând dinți. Deși acest grup de cetacee nu a fost intens țintit de vânătorii de balene, multe specii se confruntă încă cu amenințări de dispariție. Delfinii și marsuinii sunt sever amenințați de prinderea accidentală în plasele cu ochiuri mari, ceea ce reprezintă o vastă majoritate a deceselor cauzate de oameni în rândul delfinilor și marsuinilor. Mai mult, schimbările climatice și prezența crescută a oamenilor în corpurile de apă din întreaga lume reprezintă amenințări pentru toate cetaceele. Astăzi, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) listează 14 dintre cele 89 de specii existente de cetacee ca fiind Pe cale de dispariție sau în Pericol critic, inclusiv cinci specii de balene pe cale de dispariție, două specii de marsuini pe cale de dispariție și șapte specii de delfini pe cale de dispariție.
Balena de Atlanticul de Nord – în pericol critic
Balenele drepte au fost printre balenele cele mai intens țintite de vânători de balene în secolele XVIII și XIX, deoarece erau printre cele mai convenabile de vânat și aveau, de asemenea, un conținut ridicat de grăsime. Numele lor provine de la convingerea vânătorilor de balene că erau balenele „potrivite” pentru vânătoare, deoarece nu numai că înotau aproape de țărm, dar și pluteau convenabil pe suprafața apei după ce erau ucise. Există trei specii de balene drepte, dar balena de Atlanticul de Nord (Eubalaena glacialis) a suferit unele dintre cele mai mari declinuri de populație, devenind cea mai amenințată specie de balenă de pe planetă și determinând IUCN să o listeze ca fiind în pericol critic.
Astăzi, există mai puțin de 500 de indivizi pe pământ, cu aproximativ 400 de indivizi în Atlanticul de Nord de Vest și o populație de doar câteva zeci de indivizi în Atlanticul de Nord de Est. Populația din Atlanticul de Nord de Est este atât de mică încât este posibil ca această populație să fie practic dispărută. Deși specia nu mai este vânată de vânătorii comerciali de balene, se confruntă încă cu amenințări din partea oamenilor, cu prinderea în echipamente de pescuit și coliziunile cu nave reprezentând cele mai semnificative pericole. De fapt, balenele de Atlanticul de Nord sunt mai susceptibile la coliziunile cu nave decât orice altă specie de balenă mare.
În ultimul deceniu, au fost înregistrate cel puțin 60 de decese ale balenelor de Atlanticul de Nord care au rezultat din prinderea în plase sau lovituri de nave, un număr extrem de semnificativ având în vedere dimensiunea mică a populației globale a speciei. Mai mult, se estimează că 82.9% dintre indivizi au fost prinși cel puțin o dată și 59% au fost prinși de mai multe ori, relevând că prinderea în plase este o amenințare serioasă pentru supraviețuirea speciei. Chiar și atunci când prinderile nu sunt fatale, acestea provoacă totuși daune fizice balenelor, ceea ce poate duce la rate de reproducere mai scăzute.
Balena de Pacificul de Nord – pe cale de dispariție
Alături de balena de Atlanticul de Nord, balena de Pacificul de Nord (Eubalaena japonica) a fost una dintre speciile de balene cele mai intens țintite de vânătorii de balene. Era odinioară abundentă în Oceanul Pacific de Nord, în largul coastelor Alaska, Rusiei și Japoniei, deși numărul exact al populației speciei înainte de vânătoarea de balene este necunoscut. În timpul secolului al XIX-lea, se estimează că 26.500-37.000 de balene de Pacificul de Nord au fost prinse de vânătorii de balene, dintre care 21.000-30.000 au fost prinse numai în anii 1840. Astăzi, populația globală pentru specie este estimată la mai puțin de 1.000 de indivizi și probabil în sute mici. În Oceanul Pacific de Nord-Est, în jurul Alaska, specia este aproape dispărută, cu o populație estimată la 30-35 de balene, și este posibil ca această populație să fie prea mică pentru a fi viabilă, deoarece doar șase balene de Pacificul de Nord femele au fost confirmate că există în Pacificul de Nord-Est. IUCN a listat, prin urmare, specia ca fiind pe cale de dispariție.
Vânătoarea comercială de balene nu mai este o amenințare pentru balena de Pacificul de Nord, dar coliziunile cu nave se dovedesc a fi una dintre cele mai mari amenințări pentru supraviețuirea lor. Schimbările climatice reprezintă, de asemenea, un pericol serios, în special pentru că reducerea acoperirii cu gheață marină poate modifica dramatic distribuția zooplanctonului, principala sursă de hrană pentru balenele de Pacificul de Nord. Zgomotul și poluarea amenință, de asemenea, supraviețuirea speciei la nivel global. Mai mult, spre deosebire de alte specii de balene pe cale de dispariție, care pot fi găsite în mod fiabil în zonele de iernare sau de hrănire, nu există un loc în care să se poată găsi balene de Pacificul de Nord în mod fiabil. Prin urmare, sunt rar observate de cercetători, îngreunând eforturile de conservare.
Balena Sei – pe cale de dispariție
Balena sei (Balaenoptera borealis) se găsește în fiecare ocean de pe pământ, dar nu a fost vânată pe scară largă în secolele al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, deoarece era mai subțire și mai puțin grasă decât alte specii cu fanoane. Cu toate acestea, prin anii 1950, vânătorii de balene au început să țintească intens balenele sei după ce populațiile de specii mai dorite, cum ar fi balenele drepte, au fost decimate ca urmare a supraexploatării. Exploatarea balenelor sei a atins apogeul din anii 1950 până în anii 1980, reducând dramatic populația globală. Astăzi, populațiile de balene sei reprezintă aproximativ 30% din ceea ce erau înainte de anii 1950, determinând IUCN să eticheteze specia ca fiind pe cale de dispariție.
Deși balenele sei sunt acum rareori prinse de vânătorii de balene, guvernul japonez permite unei organizații cunoscute sub numele de Institutul de Cercetare a Cetaceelor (ICR) să prindă aproximativ 100 de balene sei anual în scopul cercetării științifice. ICR este extrem de controversat și a fost criticat de organizații de mediu precum World Wildlife Fund (WWF) pentru vânzarea cărnii de balenă recoltate de la balenele pe care le prinde și pentru producerea unui număr foarte mic de lucrări științifice. Aceste organizații de mediu acuză ICR că este o operațiune comercială de vânătoare de balene care se maschează drept o organizație științifică, dar, în ciuda unei hotărâri din 2014 a Curții Internaționale de Justiție conform căreia programul de vânătoare de balene al ICR nu era științific, acesta continuă să funcționeze.
Balenele sei au fost, de asemenea, victimele celei mai mari eșuări în masă observate vreodată, când oamenii de știință au descoperit cel puțin 343 de balene sei moarte în sudul Chile în 2015. Deși cauza morții nu a fost niciodată confirmată, se crede că decesele au fost cauzate de înfloriri toxice de alge. Aceste înfloriri de alge ar putea continua să fie o amenințare semnificativă pentru balenele sei, deoarece schimbările climatice determină încălzirea apelor oceanice, iar înfloririle de alge se dezvoltă mai bine în ape mai calde.
Balena Albastră – pe cale de dispariție
Balena albastră (Balaenoptera musculus) este cel mai mare animal cunoscut vreodată, cu o lungime maximă de aproximativ 30 de metri și o greutate maximă de aproximativ 172 de tone metrice. Înainte de afluxul de vânătoare de balene din secolul al XIX-lea, balena albastră se găsea în toate oceanele lumii în număr abundent, dar peste 380.000 de balene albastre au fost ucise de vânătorii de balene între 1868 și 1978. Astăzi, balena albastră se găsește încă în fiecare ocean de pe pământ, dar în număr mult mai mic, cu o populație globală estimată la doar 10.000-25.000 – un contrast puternic față de populația globală estimată la 250.000-350.000 la începutul secolului al XX-lea. IUCN a listat, astfel, specia ca fiind pe cale de dispariție.
De la dizolvarea industriei comerciale de vânătoare de balene, cea mai mare amenințare pentru balenele albastre au fost coliziunile cu nave. Balenele albastre din largul coastei de sud a Sri Lanka și din largul coastei de vest a Statelor Unite sunt deosebit de susceptibile la coliziunile cu nave datorită volumului mare de trafic naval comercial în aceste zone. Schimbările climatice reprezintă, de asemenea, o amenințare serioasă pentru supraviețuirea speciei, în special pentru că încălzirea apelor duce la scăderea populațiilor de krill, care sunt principala sursă de hrană a balenelor albastre.
Balena Cenușie de Vest – pe cale de dispariție
Balena cenușie (Eschrichtius robustus) este împărțită în două populații distincte, situate în Oceanul Pacific de Nord de Est și de Vest. Vânătoarea comercială de balene a epuizat sever ambele populații, dar populația de balene cenușii de Est s-a descurcat mult mai bine decât populația de Vest, cu aproximativ 27.000 de balene cenușii trăind în Pacificul de Est, de la coastele Alaska la cele ale Mexicului. Cu toate acestea, balena cenușie de Vest, găsită de-a lungul coastelor Asiei de Est, are o populație de aproximativ 300 de indivizi. Numărul populației a crescut treptat în ultimii ani, încurajând IUCN să schimbe denumirea populației de Vest de la Pericol critic la pe cale de dispariție.
Totuși, balenele cenușii de Vest sunt susceptibile la numeroase amenințări. Prinderea accidentală în plasele de pescuit s-a dovedit a fi o amenințare serioasă, ucigând mai multe balene cenușii în largul coastelor Asiei. Specia este, de asemenea, susceptibilă la coliziunile cu nave și la poluare și este amenințată în special de operațiunile offshore de petrol și gaze. Aceste operațiuni au devenit tot mai răspândite în apropierea zonelor de hrănire ale balenelor, expunând potențial balenele la toxine din scurgerile de petrol, precum și perturbând balenele prin creșterea traficului naval și a forajelor.
Vaquita – în pericol critic
Vaquita (Phocoena sinus) este o specie de marsuin și cel mai mic cetaceu cunoscut, atingând o lungime de aproximativ 1.5 metri și cântărind aproximativ 30 până la 54 de kilograme. Are, de asemenea, cea mai mică arie de răspândire dintre toate mamiferele marine, trăind numai în partea de nord a Golfului California, și este atât de greu de observat încât nu a fost descoperită de oamenii de știință decât în 1958. Din păcate, populația de vaquita a scăzut dramatic, de la un număr estimat de 567 de indivizi în 1997 la doar 30 de indivizi în 2016, făcând-o cel mai amenințat mamifer marin de pe pământ și determinând IUCN să o listeze ca fiind în pericol critic. Este probabil ca specia să dispară în următorul deceniu.
De departe, cea mai mare amenințare pentru supraviețuirea vaquitelor este prinderea în plasele cu ochiuri mari, care ucide o proporție semnificativă din populația de vaquita în fiecare an. Între 1997 și 2008, se estima că 8% din populația de vaquita era ucisă anual ca urmare a prinderii în plasele cu ochiuri mari, iar între 2011 și 2016, acest număr a crescut la 40%. Guvernul mexican a interzis recent pescuitul cu plase cu ochiuri mari în habitatul vaquitelor, dar eficacitatea acestei interdicții nu este încă clară.
Marsuinul fără înotătoare cu creastă îngustă – pe cale de dispariție
Marsuinul fără înotătoare cu creastă îngustă (Neophocaena asiaeorientalis) este singurul marsuin fără înotătoare dorsală. Se găsește în Fluviul Yangtze și în largul coastelor Asiei de Est. Din păcate, deoarece zonele din jurul habitatului marsuinului au devenit tot mai industrializate și mai dens populate de oameni, numărul populației de marsuini fără înotătoare cu creastă îngustă a scăzut cu aproximativ 50% în ultimii 45 de ani. Unele zone, cum ar fi partea coreeană a Mării Galbene, au înregistrat scăderi chiar mai accentuate ale populației, de până la 70%. IUCN listează, astfel, marsuinul fără înotătoare cu creastă îngustă ca fiind pe cale de dispariție.
Specia se confruntă cu o varietate de amenințări pentru supraviețuirea sa, iar una dintre cele mai mari este prinderea în echipamente de pescuit, în special plasele cu ochiuri mari, care a dus la moartea a mii de marsuini fără înotătoare cu creastă îngustă în ultimele două decenii. Coliziunile cu nave s-au dovedit, de asemenea, a fi un pericol semnificativ pentru specie, iar traficul naval continuă să se extindă în habitatul marsuinului pe măsură ce zona devine tot mai dezvoltată.
Specia suferă, de asemenea, din cauza degradării habitatului. Prezența crescândă a fermelor de creveți de-a lungul coastelor Asiei de Est a restrâns aria de răspândire a marsuinului, în timp ce extracția de nisip în China și Japonia a distrus, de asemenea, porțiuni semnificative din habitatul marsuinului. Construcția mai multor baraje în Fluviul Yangtze s-a dovedit, de asemenea, a fi un pericol pentru specie, iar fabricile de-a lungul coastei fluviului au pompat ape uzate și deșeuri industriale în apă, reprezentând o amenințare serioasă pentru marsuinii care trăiesc acolo.
Baiji – în pericol critic (posibil dispărut)
Baiji (Lipotes vexillifer) este o specie de delfin de apă dulce atât de rară încât este probabil dispărută, ceea ce, dacă este adevărat, ar face-o prima specie de delfin dispărută din cauza oamenilor. Baiji este endemic Fluviului Yangtze din China și, deși ultimul baiji confirmat de oamenii de știință a murit în 2002, au existat mai multe observații recente neconfirmate de către civili, determinând IUCN să clasifice specia ca fiind în pericol critic (posibil dispărută) cu posibilitatea puternică ca denumirea sa să fie schimbată în curând la dispărută dacă niciun individ nu poate fi confirmat că există de către oamenii de știință.
Populația de baiji număra odinioară mii de indivizi, iar specia era venerată de pescarii locali ca „Zeița Yangtze”, un simbol al păcii, protecției și prosperității. Cu toate acestea, pe măsură ce fluviul a devenit tot mai industrializat în secolul al XX-lea, habitatul baiji a fost redus semnificativ. Deșeurile industriale din fabrici au poluat Yangtze, iar construcția barajelor a restrâns baiji la porțiuni mai mici ale fluviului. Mai mult, în timpul Marelui Salt Înainte din 1958 până în 1962, statutul de zeiță al baiji a fost denunțat și pescarii au fost încurajați să vâneze delfinul pentru carne și piele, cauzând noi scăderi ale populației. Chiar și atunci când baiji nu erau prinși intenționat de pescari, indivizii se prindeau frecvent în echipamentele de pescuit destinate altor specii, iar mulți dintre delfini au fost uciși de coliziunile cu nave. Scăderea bruscă a populației și probabila dispariție a baiji au fost, prin urmare, rezultatul mai multor factori.
Delfinul cu cocoașă de Atlantic – în pericol critic
Delfinul cu cocoașă de Atlantic (Sousa teuszii) trăiește în largul coastei de Vest a Africii, deși indivizii speciei sunt rar văzuți de oameni. Deși specia era odinioară abundentă în apele de coastă ale Africii de Vest, populația sa a scăzut brusc cu peste 80% în ultimii 75 de ani și este estimată în prezent la mai puțin de 3.000 de indivizi, dintre care doar aproximativ 50% sunt maturi. IUCN listează, astfel, specia ca fiind în pericol critic.
Cea mai mare amenințare pentru supraviețuirea speciei este captura accidentală de către pescării, care apare frecvent pe toată aria de răspândire a delfinului. Specia este, de asemenea, ocazional țintită intenționat de pescari și vândută pentru carne, dar este în mare parte prinsă accidental. Delfinul cu cocoașă de Atlantic este, de asemenea, amenințat de distrugerea habitatului, în special ca urmare a dezvoltării portuare, deoarece un număr tot mai mare de porturi sunt construite pe coastele unde trăiesc delfinii. Poluarea apei ca urmare a dezvoltării costiere, a extracției de fosforiți și a extracției de petrol contribuie, de asemenea, la degradarea habitatului delfinului.
Delfinul lui Hector – pe cale de dispariție
Delfinul lui Hector (Cephalorhynchus hectori) este cea mai mică specie de delfin și singurul cetaceu endemic Noii Zeelande. Se crede că populația a scăzut cu 74% din 1970, lăsând o populație actuală de doar 15.000 de indivizi. IUCN a listat, prin urmare, specia ca fiind pe cale de dispariție.
Cea mai mare amenințare pentru supraviețuirea speciei este prinderea în plasele cu ochiuri mari, care este responsabilă pentru 60% din decesele delfinilor lui Hector. Delfinul este, de asemenea, atras de navele de traulare, iar indivizii au fost observați apropiindu-se de nave și scufundându-se în plasele lor, rezultând o prindere potențial fatală. Mai mult, bolile, în special parazitul Toxoplasma gondii, reprezintă al doilea cel mai mare ucigaș al delfinilor lui Hector după decesele legate de pescuit. Poluarea și degradarea habitatului pot, de asemenea, reprezenta amenințări serioase pentru supraviețuirea speciei.
Delfinul de Irrawaddy – pe cale de dispariție
Delfinul de Irrawaddy (Orcaella brevirostris) este unic prin faptul că poate trăi atât în habitate de apă dulce, cât și de apă sărată. Specia este fragmentată în mai multe subpopulații dispersate în apele de coastă și râurile din Asia de Sud-Est. O majoritate a populației globale de delfini de Irrawaddy trăiește în Golful Bengal, în largul coastei Bangladeshului, numărând aproximativ 5.800 de indivizi. Restul subpopulațiilor sunt foarte mici și variază de la câteva zeci la câteva sute de indivizi. Din păcate, ratele mortalității pentru specie continuă să crească, determinând IUCN să listeze specia ca fiind pe cale de dispariție.
Prinderea în plasele cu ochiuri mari se dovedește a fi cea mai mare amenințare pentru supraviețuirea speciei, reprezentând 66-87% din decesele delfinilor de Irrawaddy cauzate de oameni, în funcție de subpopulație. Degradarea habitatului este, de asemenea, o amenințare serioasă. Populațiile de râu suferă indirect de pe urma despăduririlor, ceea ce duce la creșterea sedimentării în habitatele lor fluviale. Pierderea habitatului rezultată din construcția barajelor este deosebit de îngrijorătoare de-a lungul râului Mekong. Extracția de aur, pietriș și nisip, precum și poluarea fonică și contaminarea cu poluanți precum pesticidele, deșeurile industriale și petrolul reprezintă pericole semnificative atât pentru populațiile oceanice, cât și pentru cele fluviale.
Delfinul de râu din Asia de Sud – pe cale de dispariție
Delfinul de râu din Asia de Sud (Platanista gangetica) este împărțit în două subspecii, delfinul de râu Gange și delfinul de râu Indus. Se găsește în întreaga Asia de Sud, în principal în India, Pakistan, Nepal și Bangladesh, în sistemele fluviale Indus, Gange-Brahmaputra-Meghna și Karnaphuli-Sangu. Deși specia era odinioară abundentă în aceste sisteme fluviale, astăzi populația globală totală a delfinului de râu din Asia de Sud este estimată la mai puțin de 5.000 de indivizi. Mai mult, aria sa geografică s-a redus dramatic în ultimii 150 de ani. Aria modernă de răspândire a subspeciei delfinului de râu Indus este cu aproximativ 80% mai mică decât era în anii 1870. Deși subspecia delfinului de râu Gange nu a înregistrat astfel de reduceri dramatice ale ariei sale, a devenit local dispărută în zone ale Gangelui care odinioară găzduiau populații semnificative de delfini de râu, în special în partea superioară a Gangelui. IUCN a listat, astfel, specia ca fiind pe cale de dispariție.
Delfinul de râu din Asia de Sud se confruntă cu o gamă largă de amenințări pentru supraviețuirea sa. Construcția mai multor baraje și bariere de irigații pe râurile Gange și Indus a dus la fragmentarea populațiilor de delfini în aceste zone și a redus considerabil aria lor geografică. Aceste baraje și bariere degradează, de asemenea, apa prin creșterea sedimentării și perturbă populațiile de pești și nevertebrate care servesc drept surse de hrană pentru delfini. Mai mult, ambele subspecii suferă din cauza capturării accidentale în echipamente de pescuit, în special plasele cu ochiuri mari, iar specia este uneori vânată intenționat pentru carne și uleiul său, care este folosit ca momeală la pescuit. Poluarea este, de asemenea, o amenințare semnificativă, deoarece deșeurile industriale și pesticidele sunt depozitate frecvent din marile centre urbane în habitatele delfinilor. Pe măsură ce zonele în care se găsesc aceste râuri au devenit mai industrializate, râurile au devenit tot mai poluate.
Delfinul cu cocoașă din Oceanul Indian – pe cale de dispariție
Delfinul cu cocoașă din Oceanul Indian (Sousa plumbea) se găsește în apele de coastă ale jumătății de vest a Oceanului Indian, extinzându-se de la coastele Africii de Sud până în India. Specia era odinioară abundentă în întregul Ocean Indian, dar numărul populației a scăzut rapid. Populația globală este estimată la câteva zeci de mii de indivizi, cu o scădere prevăzută a populației de 50% în următorii 75 de ani. Chiar și la începutul anilor 2000, delfinul cu cocoașă din Oceanul Indian era unul dintre cele mai frecvent observate cetacee în mare parte din Golful Arabiei, iar grupuri mari de 40 până la 100 de delfini erau frecvent văzute înotând împreună. Astăzi, însă, există doar câteva populații mici, deconectate, de mai puțin de 100 de indivizi în aceeași regiune. IUCN a listat, prin urmare, specia ca fiind pe cale de dispariție.
Deoarece specia tinde să rămână aproape de țărm, în ape puțin adânci, habitatul său coincide cu unele dintre cele mai intens utilizate ape de către oameni, reprezentând amenințări severe pentru supraviețuirea sa. Pescuitul este extrem de comun în aria de răspândire a delfinului, iar delfinul cu cocoașă din Oceanul Indian este, astfel, supus unui risc sever de a fi prins accidental ca pradă colaterală, în special în plasele cu ochiuri mari. Distrugerea habitatului este, de asemenea, o amenințare serioasă, deoarece porturile sunt construite tot mai des în apropierea habitatelor delfinilor. Poluarea este un pericol suplimentar pentru specie, deoarece deșeurile umane, substanțele chimice precum pesticidele și deșeurile industriale sunt eliberate frecvent din marile centre urbane în apele de coastă locuite de delfini.
Delfinul de râu Amazon – pe cale de dispariție
Delfinul de râu Amazon (Inia geoffrensis) se găsește în întregul bazin al râurilor Amazon și Orinoco din America de Sud. Specia este remarcabilă prin faptul că este cel mai mare delfin de râu de pe pământ, masculii cântărind până la aproximativ 204 kilograme și crescând până la aproximativ 2.8 metri lungime, precum și prin faptul că devine de culoare roz pe măsură ce se maturizează, câștigându-și porecla „delfinul de râu roz”. În ciuda faptului că este cea mai răspândită specie de delfin de râu, delfinii de râu Amazon au scăzut în număr pe toată aria lor de răspândire. Deși datele privind numărul populației sunt limitate, în zonele în care datele sunt disponibile, numărul populației arată sumbru. De exemplu, în Rezervația Mamirauá din Brazilia, populațiile au scăzut cu 70.4% în ultimii 22 de ani. IUCN listează, prin urmare, specia ca fiind pe cale de dispariție.
Delfinul de râu Amazon se confruntă cu o gamă largă de amenințări. Începând cu anul 2000, delfinul a fost tot mai des țintit și ucis de pescari care folosesc apoi bucăți din carne ca momeală pentru a prinde un tip de pește-pisică cunoscut sub numele de Piracatinga. Uciderea deliberată a delfinilor de râu Amazon pentru momeală este cea mai mare amenințare pentru supraviețuirea speciei, dar captura accidentală ca pradă colaterală este, de asemenea, o problemă serioasă. Pe lângă amenințările din partea pescăriilor, specia suferă și din cauza degradării habitatului ca urmare a operațiunilor miniere și a construcției barajelor, o amenințare care s-ar putea dovedi și mai serioasă în viitor, deoarece zeci de baraje care nu au fost încă construite sunt planificate de-a lungul râului Amazon.
Poluarea este, de asemenea, un pericol serios pentru delfini. Oamenii de știință au observat niveluri ridicate de toxine precum mercurul și pesticidele în probe de lapte de delfin de râu Amazon, indicând faptul că nu numai habitatul delfinului a fost contaminat cu aceste toxine, dar și că delfinii înșiși au absorbit acești poluanți în corpul lor.
