Mai mare nu este întotdeauna mai bine. Cu excepția cazului în care, uneori, poate că este.
Când am început să scriu pentru PlanetaNoastra în 2006, părea că aproape zilnic, un susținător al energiilor regenerabile îmi spunea exact cât teren ar fi necesar pentru a alimenta întregul State Unite cu energie solară. Deși statistica era interesantă într-un mod specific pasionaților, părea și un concept abstract fără valoare reală. Până la urmă, cea mai mare parte a energiei solare de la acea vreme consta fie în instalații mici, pe acoperișuri, fie într-un număr redus de ferme solare la scară utilitară, cu capacități de ordinul zecilor sau, poate, chiar al sutelor de megawați.
Treptat însă, acest lucru a început să se schimbe. Fie că a fost vorba de turnuri solare în deșert sau de ferme solare prietenoase cu albinele, am început să vedem cum scala și ambiția proiectelor cresc pe măsură ce tehnologiile au devenit mai ieftine.
Cu toate acestea, nu sunt sigur că am văzut vreodată ceva similar companiei australiene Sun Cable. Nu numai că dezvoltă „cea mai mare fermă solară și instalație de stocare a bateriilor din lume” – constând din aproximativ 15.000 de hectare de panouri fotovoltaice cu o capacitate de 10GW, precum și o instalație de stocare a bateriilor de 33 GWh. Dar plănuiesc, de asemenea, să dedice o bună parte din această capacitate (3GW) oferirii de energie dispecerizabilă care este transportată din Teritoriul de Nord al Australiei de-a lungul unui sistem de transport de 4.500 de kilometri de curent continuu de înaltă tensiune (HVDC) peste ocean către Singapore. Dacă totul merge bine, până în 2027 proiectul ar putea furniza până la 20% din necesarul de electricitate al Singapore și ar putea ajuta țara să renunțe treptat la importurile scumpe de gaze naturale.
Guvernul Teritoriului de Nord a acordat companiei Sun Cable statutul de „proiect major”, ceea ce înseamnă că ar trebui să beneficieze semnificativ de aprobări guvernamentale coordonate și de alt sprijin logistic. Potrivit unui articol despre proiect publicat în Washington Post în august anul trecut, nu există însă nicio garanție că prețul de 16 miliarde de dolari va fi vreodată rentabil din punct de vedere financiar. Într-adevăr, din câte știu, guvernul din Singapore nu a semnat încă un acord ca partener sau client.
Sunt primul care recunoaște că nu înțeleg pe deplin încă amploarea despre ce vorbim aici și nu sunt sigur de fezabilitatea (sau non-fezabilitatea) unor astfel de mega-proiecte ambițioase. Acestea fiind spuse, lumea trebuie să-și accelereze radical tranziția către un sistem energetic cu emisii scăzute de carbon și trebuie să înceapă acest proces ieri. Având în vedere că Singapore – la fel ca majoritatea lumii – a semnat Acordul de la Paris, și totuși obiectivele sale actuale de reducere a emisiilor de carbon sunt considerate „foarte insuficiente” de către Climate Action Tracker, îmi imaginez că liderii țării vor urmări cu interes modul în care proiectul se dezvoltă.
În multe privințe, momentul îmi amintește de modul în care se discuta adesea despre energia eoliană offshore când m-am mutat din Marea Britanie la mijlocul anilor 2000. Cu doar o mână de proiecte finalizate la acea vreme, exista mult entuziasm pentru dezvoltări la scară mai mare, dar era greu de distins cât de mult din acel potențial se va materializa vreodată cu adevărat. Acum, la doar 15 ani mai târziu, emisiile Marii Britanii au scăzut la niveluri nevăzute din epoca victoriană, iar capacitatea instalată de energie eoliană offshore de 10,5 GW a jucat un rol semnificativ în realizarea acestui lucru. (Această cifră este programată să crească la 27,5 GW până în 2026.)
Energia eoliană offshore nu numai că a devenit o componentă acceptată și lăudată a infrastructurii energetice a țării, dar a ajutat și – cred – la modelarea discursului politic și cultural despre climă și energiile regenerabile. În timp ce scepticii puteau odată să argumenteze că este „prea scumpă” și că va „costa prea multe locuri de muncă”, acum trebuie să se confrunte cu faptul că s-a dovedit deja că funcționează.
Dacă Sun Cable își poate îndeplini cu adevărat promisiunile (ceea ce ar egala de unul singur capacitatea eoliană offshore actuală a Marii Britanii), atunci ar schimba drastic modul în care energia este produsă și consumată într-o întreagă regiune. Desigur, ar reduce radical și emisiile. Totuși, nu pot să nu cred că cea mai importantă contribuție a sa ar fi în schimbarea politicii energetice. Demonstrând practic și vizibil că viitorul se află în tehnologiile cu emisii scăzute de carbon, proiecte precum Sun Cable pot pune în sfârșit și definitiv capăt vechiului și falsului argument „economie sau climă”.”
Sperăm că Sun Cable va avea un succes răsunător și că acesta va fi primul din multe alte proiecte similare care vor urma.
