O zonă moartă este o zonă a oceanului cu niveluri foarte scăzute de oxigen. În oceanele lumii există multe zone moarte unde majoritatea viețuitoarelor marine nu pot supraviețui. Acestea sunt echivalentele oceanice ale unui deșert fierbinte, cu biodiversitate redusă din cauza condițiilor extreme.
Deși aceste zone moarte pot apărea în mod natural, majoritatea sunt legate fie de practicile agricole de pe uscat, fie de efectele schimbărilor climatice.
Zonele moarte sunt o problemă gravă pentru biodiversitatea marină, deoarece distrug practic ecosistemul din zona afectată. Ele au, de asemenea, potențialul de a distruge economiile, afectând disponibilitatea produselor din mare ca sursă de venit și hrană. La nivel mondial, aproximativ trei miliarde de oameni depind de produsele marine ca sursă principală de proteină.
Câte zone moarte există?
Numărul zonelor moarte din ocean poate varia de la un an la altul, la fel și dimensiunea și locația exactă a acestora. Oamenii de știință estimează că, la nivel mondial, există cel puțin 400 de zone moarte, iar acest număr se preconizează că va crește în viitor. Cele mai mari zone moarte sunt:
- Gulf of Oman – 63.700 mile pătrate
- Marea Baltică – 27.027 mile pătrate
- Gulf of Mexico – 6.952 mile pătrate
Extinderea totală a zonelor moarte la nivel mondial este estimată la cel puțin 95.000 mile pătrate.
Cum se formează o zonă moartă în ocean?
Există două moduri principale în care se formează o zonă moartă în ocean:
Poluarea
Corpurile de apă sunt expuse riscului de poluare dintr-o gamă largă de surse, inclusiv îngrășăminte și pesticide provenite din agricultură. Alți poluanți ajung în ocean din apele pluviale și apele uzate.
Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) estimează că 65% din apele de coastă și estuare din Statele Unite sunt afectate de nutrienți excesivi proveniți din activitățile de pe uscat. Introducerea acestor nutrienți inițiază un proces cunoscut sub numele de eutrofizare.
Ce este eutrofizarea?
Eutrofizarea are loc atunci când nutrienți în exces intră în corpurile de apă, cum ar fi oceanele, râurile, lacurile și estuarele. Acești nutrienți provin de obicei din îngrășămintele comerciale aplicate terenurilor agricole, dar pot veni și din terenuri private și poluanți precum apele uzate și apele pluviale.
Dacă se aplică prea mult îngrășământ, plantele nu pot absorbi acești nutrienți și aceștia rămân în sol. Când plouă, îngrășământul este spălat și ajunge în corpurile de apă.
Când nutrienții în exces din poluare, inclusiv azotul și fosforul, ajung în corpurile de apă, aceștia stimulează creșterea algelor. Pe măsură ce o cantitate mare de alge crește simultan, se formează o explozie de alge. Aceasta creează o scădere a nivelului de oxigen, ceea ce poate crea condițiile care duc la formarea unei zone moarte.
Unele explozii de alge, inclusiv cele care conțin cianobacterii sau alge albastre-verzi, pot conține niveluri periculoase de toxine, moment în care sunt clasificate drept explozii de alge dăunătoare (HAB). Pe lângă faptul că afectează oceanul, aceste explozii de alge pot ajunge pe mal și pot reprezenta un pericol pentru oamenii și animalele expuse la ele.
Când exploziile de alge mor, acestea încep să se scufunde în ape mai adânci, unde descompunerea lor crește cererea biologică de oxigen. Acest proces elimină cantități mari de oxigen din apă și crește nivelurile de dioxid de carbon, ceea ce scade pH-ul apei marine.
Viața animală mobilă din aceste ape epuizate de oxigen sau hipoxice va înota departe, dacă poate. Viața animală imobilă moare, iar descompunerea acesteia reduce și mai mult nivelurile de oxigen din apă.
Când concentrația de oxigen dizolvat scade sub 2 ml pe litru, apa este clasificată drept hipoxică. Zonele din ocean care au suferit hipoxie sunt cunoscute drept zone moarte.
Schimbările climatice
Oamenii de știință sugerează că mulți factori ai schimbărilor climatice pot influența formarea zonelor moarte. Aceștia includ schimbări ale temperaturii, modelelor de furtuni, vânt, ploaie și creșterea nivelului mării. Acești factori acționează împreună pentru a contribui la creșterea numărului de zone moarte la nivel global.
Apele mai calde conțin mai puțin oxigen, facilitând astfel formarea zonelor moarte. Temperaturile mai ridicate reduc, de asemenea, amestecul oceanic, limitând aducerea de oxigen suplimentar în zonele epuizate.
Zonele moarte pot apărea sezonier, pe măsură ce factori precum amestecul coloanei de apă se schimbă. De exemplu, zona moartă din Golful Mexic începe să se formeze la începutul primăverii și dispare în toamnă, odată cu creșterea amestecului apei în sezonul furtunos.
Impactul zonelor moarte
Deși zonele moarte au existat în oceanele noastre de milioane de ani, ele devin tot mai severe.
Cercetătorii au descoperit că, în ultimii 50 de ani, nivelurile de oxigen dizolvat în oceanul deschis au scăzut cu 2%. Se estimează că această scădere va ajunge la 3% până la 4% până în 2100, dacă nu se iau măsuri pentru a reduce poluarea oceanică și impactul schimbărilor climatice, inclusiv emisiile atmosferice.
Pe măsură ce zonele moarte se formează în ocean, ele pot afecta sănătatea generală a acestor ape, precum și animalele și oamenii care depind de ele.
Impactul asupra mediului
Peștii și alte specii mobile tind să înoate departe dintr-o zonă moartă, lăsând în urmă specii imobile, inclusiv bureți, corali și moluște, precum midiile și stridiile. Aceste specii, având nevoie de oxigen pentru a supraviețui, mor treptat. Descompunerea lor contribuie la reducerea suplimentară a nivelului de oxigen din apă.
Hipoxia—niveluri insuficiente de oxigen—acționează ca un perturbator endocrin în pești, afectând abilitățile lor de reproducere. Nivelurile scăzute de oxigen au fost legate de dezvoltarea gonadală redusă, calitatea scăzută a spermei și a ouălor, ratele mai mici de fertilizare, succesul redus al eclozării și supraviețuirea larvelor de pește. Molustele, crustaceele și echinodermele sunt mai puțin sensibile la nivelurile scăzute de oxigen decât peștii, dar zonele moarte au fost asociate cu o creștere redusă a creveților maro.
Pierderea oxigenului în adâncurile oceanului poate duce la creșterea producției de gaze cu efect de seră, precum oxidul de azot, metanul și dioxidul de carbon. În timpul evenimentelor de amestecare oceanică, aceste gaze pot ajunge la suprafață și pot fi eliberate în atmosferă.
Cercetătorii suspectează că zonele moarte pot fi legate de moartea în masă a recifelor de corali din zonele afectate. Deoarece majoritatea proiectelor de monitorizare a recifelor nu măsoară nivelurile de oxigen, efectul zonelor moarte asupra sănătății recifelor de corali ar putea fi subestimat.
Impacturi economice
Zonele moarte cauzează dificultăți pentru pescarii care depind de ocean pentru a-și câștiga traiul, deoarece aceștia sunt nevoiți să călătorească mai departe de țărm pentru a găsi zone unde peștii se adună. Pentru bărci mai mici, această distanță suplimentară este adesea imposibilă. Costurile suplimentare pentru combustibil și personal fac deplasarea pe distanțe mai mari nepracticabilă pentru mulți pescari.
Peștii mai mari, precum marlinii și tonii, sunt foarte sensibili la oxigenul scăzut și pot părăsi zonele lor tradiționale de pescuit sau se pot adăposti în straturi de apă mai bogate în oxigen.
Cercetătorii de la NOAA estimează că zonele moarte costă industria de fructe de mare și turismul din SUA aproximativ 82 de milioane de dolari pe an. De exemplu, zona moartă din Golful Mexic afectează industria pescuitului, crescând prețul creveților maro mai mari, deoarece aceștia sunt capturați mai rar în aceste zone comparativ cu creveții mai mici.
Zona moartă cea mai mare din lume
Cea mai mare zonă moartă din lume se află în Marea Arabiei, acoperind 63.700 de mile pătrate în Golful Oman. Principala cauză a acestei zone moarte este creșterea temperaturii apei, deși scurgerile din îngrășămintele agricole au contribuit și ele.
Zonele moarte se pot recupera?
Numărul total al zonelor moarte oceanice a crescut constant, fiind acum de patru ori mai mare decât în anii 1950. Zonele moarte de coastă cauzate de scurgerile de nutrienți, materie organică și canalizare au crescut de zece ori.
Vestea bună este că unele zone moarte se pot recupera dacă se iau măsuri pentru a controla impactul poluării. Zonele moarte formate din cauza schimbărilor climatice pot fi mai greu de rezolvat, dar dimensiunea și impactul lor pot fi încetinite prin măsuri adecvate.
Un exemplu bine cunoscut de recuperare a unei zone moarte este zona moartă din Marea Neagră, care a fost cândva cea mai mare din lume. Aceasta s-a recuperat odată cu reducerea drastică a utilizării îngrășămintelor scumpe după colapsul Uniunii Sovietice în 1991.
Când țările din jurul râului Rin din Europa au fost de acord să ia măsuri, nivelurile de azot care intrau în Marea Nordului au fost reduse cu 37%.
Pe măsură ce țările încep să realizeze impactul negativ vast pe care zonele moarte îl pot avea, se implementează o varietate de măsuri pentru a reduce apariția acestora.
Acvacultura de moluște și eliminarea nutrienților
Moluștele bivalve, precum stridiile, scoicile și midiile, pot juca un rol important în eliminarea nutrienților excesivi, deoarece filtrează acești nutrienți din apă printr-un proces cunoscut sub denumirea de bioextracție.
Cercetările realizate de NOAA și EPA au constatat că cultivarea acestor moluște prin acvacultură poate oferi nu doar o calitate mai bună a apei, ci și o sursă sustenabilă de fructe de mare.
Cele mai bune practici de gestionare
EPA publică ghiduri pentru a promova cele mai bune practici în reducerea nivelurilor de azot și fosfor. Acestea variază de la stat la stat și includ acțiuni precum limitarea nivelurilor anumitor ingrediente din îngrășăminte, implementarea unor practici adecvate de gestionare a apei pluviale și utilizarea celor mai bune practici agricole pentru a reduce poluarea cursurilor de apă cu azot și fosfor.
Conservarea zonelor umede și a luncilor de inundație este, de asemenea, importantă. Aceste habitate ajută la absorbirea și filtrarea nutrienților excesivi înainte ca aceștia să ajungă în oceane.
Cum poți ajuta la restaurarea zonelor moarte din ocean
Pe lângă măsurile luate la nivel larg pentru a reduce incidența zonelor moarte, există și acțiuni individuale pe care le putem implementa cu toții pentru a face o diferență colectivă. Acestea includ:
- Evită aplicarea excesivă de îngrășăminte pentru legumele, plantele și ierbicile cultivate acasă.
- Menține o zonă tampon de vegetație în jurul oricăror cursuri de apă care se află pe terenul tău.
- Dacă folosești un sistem de fose septice, asigură-te că este întreținut regulat și că nu are scurgeri.
- Alege să cumperi alimente cultivate cu aplicarea minimă de îngrășăminte sau să le cultivi tu însuți.
- Cumpără moluște de la afaceri de acvacultură sustenabile.
