În care susțin că prietenia față de biciclete ar trebui măsurată prin cât de bine un oraș se adresează celor mai practici, obișnuiți și vulnerabili utilizatori ai săi, nu turiștilor.
Micul meu oraș rural a primit recent un premiu de bronz la Summitul de Biciclete din Ontario și este acum desemnat oficial o „comunitate prietenoasă cu bicicletele”. Când am văzut această veste pe Twitter, mi-a stat cafeaua în gât. Îmi iubesc acest oraș și locuiesc aici de aproape un deceniu de când m-am mutat din Toronto, dar nu este ceea ce aș numi prietenos cu bicicletele.
Așa că l-am interpelat pe primar pe Twitter și am promis să scriu propria mea listă de sugestii despre cum ar putea comunitatea să devină cu adevărat prietenoasă cu bicicletele. El a explicat că premiul
Excelent, dar mi se pare că premiul a fost acordat prematur; nu ar trebui recompensat rezultatul final, mai degrabă decât intenția? Oricum, îmi voi continua gândurile despre ce trebuie schimbat.
În primul rând, ar trebui să explic că localitatea în care locuiesc este o destinație turistică frumoasă, pe malul lacului. Mărginit de Lacul Huron, cu plaje nisipoase și apusuri de soare faimoase, oamenii vin aici în număr mare să închirieze căsuțe pe timpul verii. O rețea minunată de piste de biciclete s-a dezvoltat în ultimii 10-15 ani, legând orașul meu de următorul, aflat la aproximativ 6 kilometri (4 mile) distanță. Puteți călători între cele două orașe pe o pistă pavată pe malul apei, o pistă de cale ferată cu pietriș tasat sau o potecă forestieră șerpuitoare și deluroasă.
În ciuda valorii lor scenice, aceste piste nu sunt destinate utilizării practice. Au fost construite pentru turiști, pentru bicicliștii de duminică, pentru persoanele care doresc să facă mișcare. Nu au fost construite pentru părinți ocupați ca mine, care trebuie să ducă mai mulți copii în mai multe locații dimineața devreme, într-o zi lucrătoare, cu bicicleta. Toate sunt izolate și necesită ciclism în oraș pentru a fi accesate.
© K Martinko – Uimitor, da, dar nu unde pot merge în fiecare dimineață de luni până vineri.
Așadar, să vorbim despre ciclismul în oraș. În afară de câteva noi „suporturi” pentru biciclete (dacă le putem numi așa, deoarece sunt doar cercuri metalice albastre care încap doar câte două biciclete și sunt adesea pline, mai ales în fața restaurantelor și barurilor), nu a existat niciun fel de infrastructură care să arate că acest oraș prioritizează ciclismul. La centrele comerciale și supermarketuri, suporturile pentru biciclete sunt departe de intrările principale și adesea atât de pline încât nu-mi pot strecura bicicleta, așa că ajung să caut un stâlp de iluminat sau altceva.
Noile semafoare instalate la o intersecție principală nu reușesc să detecteze prezența unei biciclete. Aceasta înseamnă că, dacă nu sunt alte mașini la intersecție (da, acest lucru se întâmplă frecvent într-un oraș mic), trebuie să-mi urc bicicleta pe trotuar pentru a apăsa butonul pentru pietoni. Acest lucru este imposibil de făcut în timp ce transport un copil într-un cărucior și necesită fie să mă întorc și să găsesc un punct de intrare pe bordură, fie să-mi las copilul și bicicleta în drum pentru a apăsa semnalul de trecere pentru pietoni.
De asemenea, nu există piste de biciclete, marcaje rutiere sau măcar un spațiu suplimentar alocat bicicletelor pe drumuri sau la semafoare. Asfaltul de-a lungul străzii principale are gropi majore pe margine care mă obligă să merg pe mijlocul drumului pentru a evita o căzătură, iar asta îi înfurie pe șoferi.
Nicio rută prin oraș nu are indicatoare de stop, semafoare sau treceri de pietoni consistente pentru a o face mai sigură. De exemplu, dacă îmi trimit copiii la trecerea de pietoni pentru a traversa drumul principal, ei trebuie să traverseze o stradă secundară înainte de aceasta, care nu are semn de stop și unde oamenii conduc foarte repede. Nu are sens.
© K Martinko – Îmi place să-mi iau coșul săptămânal de legume CSA cu bicicleta, având copiii după mine
Un oraș prietenos cu bicicletele ar trebui măsurat prin cât de bine se adresează celor mai practici și obișnuiți utilizatori – navetiștii zilnici, oamenii care transportă lucruri la și de la magazine, copiii care încearcă să ajungă la școală și la activități extrașcolare, persoanele care se întâlnesc cu prietenii pentru băuturi pe terasă seara. Aceasta este demografia care necesită investiții, nu turiștii înstăriți de weekend care apar în mașinile lor elegante, fac o singură plimbare sâmbătă dimineața de-a lungul apei și nu trebuie niciodată să navigheze printre mașinile din centru și lipsa suporturilor pentru parcare.
Ceea ce îmi doresc cel mai mult este un oraș în care copiii mei să se poată deplasa singuri cu bicicletele prin oraș, fără ca eu să-mi fac griji pentru viața lor. Vreau să pot trasa o rută sigură pentru ei pentru a ajunge la diversele lor destinații și să știu că pot avea încredere în infrastructură (mai mult sau mai puțin, combinat cu o doză decentă de bun simț și antrenament) pentru a-i duce acolo în siguranță. Nici nu vreau să mă simt ca și cum căruciorul meu și șirul meu de copii mici pe biciclete ar fi o neplăcere pentru toată lumea – ceva ce se întâmplă de fiecare dată când ies.
Educația șoferilor trebuie să se îmbunătățească semnificativ – și aceasta va trebui să fie o prioritate majoră pentru oraș – deoarece oamenii de aici sunt mult mai puțin conștienți (și ciudat de resentimentari) față de bicicliști decât oricine pe care l-am întâlnit în timpul comutei mele de 24 de kilometri (15 mile) dus-întors în Toronto. De fapt, ciclismul în Toronto se simțea mai sigur pentru că puteam măcar să găsesc rute pentru biciclete pe unele străzi, vehiculele se mișcau mai încet din cauza aglomerației, iar șoferii păreau mai conștienți de alte ființe de pe drum, pur și simplu pentru că trebuiau să fie.
Așadar, scuzați-mi lipsa de entuziasm, dar am putea deveni cu adevărat serioși în privința a ceea ce face o comunitate prietenoasă cu bicicletele? Totul începe cu definirea publicului țintă, deoarece dacă ne adresăm vizitatorilor temporari, facem prea puțin pentru rezidenții a căror calitate a vieții cotidiene ar trebui să conteze mult mai mult decât plăcerile trecătoare de weekend ale unui turist.
