Ce este viscoza și cum se fabrică?

Viscoza este o țesătură semi-sintetică utilizată frecvent ca substitut pentru mătase. A fost dezvoltată la sfârșitul secolului al XIX-lea, după ce o boală a viermilor de mătase a făcut ca mătasea naturală — care era deja foarte scumpă — să devină aproape complet inaccesibilă. A devenit extrem de populară datorită modului în care se așeza pe corp.

Viscoza nu este complet sintetică, deoarece este fabricată din celuloză (cum au fost toate primele materiale plastice), dar nici complet naturală, din cauza transformărilor chimice extinse prin care trece.

Istoric

Prima mătase artificială a fost mătasea Chardonnett, fabricată cu celuloid și inventată de Hilaire de Chardonnet. Această țesătură a avut o singură problemă: era extrem de inflamabilă. În „Plastic: Fabricarea unui secol sintetic,” Stephen Fenichell descrie cum, în jurul anului 1891, „o rochie de bal la modă a unei tinere doamne, atinsă accidental de țigara cavalerului ei, a dispărut într-un nor de fum pe ringul de dans.” A fost retrasă de pe piață.

Apoi, în 1892, viscoza a fost inventată de Charles Cross și Edward Bevan. Ei au tratat celuloza cu sodă caustică și bisulfură de carbon, ceea ce a produs un lichid gros, asemănător mierii, cu viscozitate ridicată, pe care l-au numit, ingenios, viscoză. L-au transformat într-un plastic solid pentru a concura cu celuloidul inflamabil, dar nu au avut prea mult succes în a fabrica o fibră din el.

În 1899, Charles Topham a cumpărat drepturile de a fabrica fibră din viscoză, dar și el avea probleme în a o face suficient de rezistentă. Inspirat de o roată de bicicletă în rotire, a dezvoltat „Cutia Topham,” care se rotea la 3.000 RPM și arunca fibre perfecte de viscoză. În câteva luni, producea 5443 kilograme pe zi și, în curând, a licențiat procesul producătorilor din întreaga lume.

Cum se fabrică

În mod tradițional, celuloza poate fi derivată din multe surse diferite, de la fibre de lemn la bambus și alge marine. Este mai întâi descompusă cu sodă caustică, cunoscută și sub numele de leșie sau hidroxid de sodiu. Apoi, este tratată cu bisulfură de carbon și diluată cu mai multă sodă caustică, ceea ce duce la obținerea siropului vâscos care a dat numele materialului. Acest sirop este apoi pompat prin găuri minuscule ale duzei de filare într-o baie de acid sulfuric diluat, sulfat de sodiu și sulfat de zinc, unde se coagulează în fibre de celuloză aproape pură.

Nu există o mare diferență între diversele surse de celuloză. Între 2007 și 2010, site-uri web ecologice (inclusiv PlanetaNoastra), lăudau virtuțile țesăturilor din bambus, susținând că sunt „verzi” deoarece bambusul este o plantă care crește atât de repede. Cu toate acestea, în 2010, Comisia Federală pentru Comerț a pus capăt acestei practici, scriind:

În 2007, New York Times a investigat afirmațiile Lululemon despre virtuțile adăugării de alge marine în țesătura sa. Testele de laborator nu au putut găsi nicio urmă de alge marine în material. În cele din urmă, celuloza este celuloză și totul ajunge să fie viscoză nediferențiată.

Proprietățile viscozei

Principala diferență practică între viscoză și materialele complet sintetice precum poliesterul este că viscoza absoarbe apa și este respirabilă, astfel încât te poate ajuta să te simți mai răcoros în zilele călduroase. Asta o face o alegere decentă pentru vară.

Viscoză versus raion

Nu există nicio diferență între viscoză și raion; viscoza este un tip de raion, dar pot exista diferite tipuri de raion, cum ar fi modal și lyocell. La început, nimănui nu i-a plăcut numele viscoză, iar numirea sa mătase artificială o făcea să sune, ei bine, artificială. Așa că, în 1926, Consiliul Național al Magazinelor Universale din SUA a organizat un concurs național pentru a găsi un nume mai bun. Printre perdanți s-au numărat Glista și Klis (mătase scris invers – înțelegeți?). Câștigătorul a fost raion, un joc de cuvinte de la cuvântul francez rayonner, care înseamnă „a străluci” – o referință la luciul asemănător mătăsii al țesăturii.

În 1930, Saks Fifth Avenue a făcut reclamă materialului: „Raion! Este ca vremurile în care trăim! Vesel, colorat, luminos. Este atât de maleabil de lucrat și atât de luxos ca aspect.”

Viscoză versus bumbac

Cum se compară viscoza cu bumbacul? Ambele sunt materiale respirabile, dar prima este semi-sintetică, în timp ce a doua este complet naturală. Ambele utilizează celuloză, deși sursa de celuloză a bumbacului crește în cinci-șase luni, iar cea a viscozei folosește copaci care pot dura ani pentru a ajunge la maturitate. Bumbacul este o fibră mai puternică decât viscoza, care își mărește rezistența atunci când este ud, motiv pentru care este utilizat frecvent pentru curățare și absorbție, în special în medicină. Viscoza necesită de obicei curățare chimică, care este mai intensă din punct de vedere chimic decât ceea ce necesită bumbacul, adică doar o spălare standard. Deci, există o serie de motive întemeiate pentru care bumbacul este alegerea mai ecologică.

Impactul asupra mediului

Viscoza este complet biodegradabilă. Spre deosebire de poliester, nu este fabricată din produse petrochimice și nu va contribui la sarcina de plastic din ocean. Se estimează că viscoza se va biodegrada complet în decurs de șase săptămâni, ceea ce este mai rapid decât cele 11 săptămâni estimate pentru bumbac. Raionul Modal, fabricat din pulpă de fag, durează mai mult să se descompună, în jur de 8 luni.

Cea mai mare problemă în fabricarea viscozei este bisulfura de carbon, un compus chimic toxic. Inhalarea unor doze mici poate provoca iritabilitate și dureri de cap; dozele mai mari și expunerea mai prelungită, experimentate de lucrătorii din fabricile de viscoză, pot cauza probleme mai mari, inclusiv „coșmaruri, tulburări de somn, iritabilitate și tulburări de memorie”, precum și „neuropatie periferică, parkinsonism și retinopatie”, conform Tracy J. Eicher în Clinical Neurotoxicology.

Există preocupări suplimentare legate de aprovizionarea cu celuloză pentru fabricarea țesăturilor precum viscoza. Se estimează că 200 de milioane de copaci sunt tăiați anual pentru a fabrica textile și, uneori, acest lemn provine din păduri vechi sau pe cale de dispariție, dăunând ecosistemelor valoroase și irecuperabile. Organizații precum CanopyStyle lucrează pentru a face lanțurile de aprovizionare mai transparente, cerând brandurilor de modă să se angajeze să găsească surse mai bune și regenerabile pentru țesăturile lor. Posibilitățile includ reziduuri agricole, cum ar fi paiele de grâu rămase sau fabricarea viscozei din produse vechi de bumbac.

Alternative mai ecologice

În 1972, o companie americană a dezvoltat un proces care a eliminat bisulfura de carbon, dizolvând direct celuloza în N-metilmorfolină N-oxid (NMMO), o substanță mai puțin toxică și mai benignă pentru mediu, într-un proces numit procesul Lyocell. Compania a dat faliment înainte de a lansa produsul pe piață, dar procesul a fost preluat în anii 1980 de Courtaulds Fibres, care l-au numit Tencel (nume de marcă în SUA). Rezultatul final al procesului Lyocell este aproape identic cu viscoza. În cele din urmă, totul este celuloză. Cu toate acestea, deoarece este fabricat fără bisulfură de carbon, este o alternativă mai ecologică.

EcoVero este un material nou produs de Lenzing care utilizează lemn sustenabil din surse controlate, supravegheate de Consiliul pentru Gestionarea Pădurilor sau de Programul pentru Aprobarea Schemei de Certificare Forestieră din Europa. Good on You scrie: „Peste 60% dintre copacii utilizați pentru a produce fibra provin din Austria și Bavaria pentru a asigura emisii mai scăzute. Aproape toate substanțele chimice utilizate în timpul producției EcoVero sunt, de asemenea, recuperate și refolosite, cauzând cu 50% mai puține emisii și consumând jumătate din energie și apă.”

Uneori, viscoza reciclată este utilizată pentru a face haine noi de către companii precum R Collective. Aceasta vinde o rochie făcută din viscoză „salvată” și amestecată (printre multe alte articole).