Ce este vârful petrolier? L-am atins?

Vârful petrolier este linia temporală teoretică pentru momentul în care producția de petrol internă sau globală va atinge rata sa maximă și va începe să scadă. Este ideea că—la un moment dat—calitatea și cantitatea finită de petrol la nivel mondial vor scădea la cifre atât de mici încât nu va mai fi economic să fie produs.

Conceptul a fost subiectul dezbaterilor de decenii, susținut de o mulțime de studii evaluate inter pares, cercetări guvernamentale și analize realizate de lideri din industria petrolieră care susțin așteptările fundamentale privind vârful cererii de petrol.

Vârf petrolier: definiție și teorie

Conceptul de vârf petrolier a fost derivat pentru prima dată de la Marion King Hubbert, un geofizician de cercetare care a dezvoltat o teorie conform căreia producția de petrol urmează o curbă în formă de clopot. Hubbert lucra pentru Shell Oil Company la vremea respectivă și a folosit teoria pentru a pleda pentru surse alternative de energie. Pe parcursul restului carierei sale, a lucrat ca geofizician principal de cercetare pentru United States Geological Survey și a predat, de asemenea, la Stanford, Columbia și Universitatea din California Berkeley.

În 1956, Hubbert a prezentat o lucrare la o întâlnire a American Petroleum Institute, în care a emis ipoteza că producția de petrol a SUA va atinge vârful între 1965 și 1975. Modelul a arătat că vârful se va produce la 2,5 miliarde până la 3 miliarde de barili pe an și va scădea rapid până în 2150, când producția va încetini din nou la nivelurile din secolul al XIX-lea. Ulterior, a prezis o tendință similară după ce și-a concentrat cercetările pe producția globală de țiței, raportând că producția mondială de petrol va atinge vârful în anul 2000, la aproximativ 12 miliarde de barili pe an, înainte de a dispărea complet în secolul XXII.

Scopul principal al lui Hubbert cu aceste descoperiri a fost de a sublinia superioritatea energiei nucleare față de combustibilii fosili, citând faptul că căldura obținută dintr-un gram de uraniu sau toriu era egală cu cea a trei tone de cărbune sau 13 barili de petrol din rezervor. Mai exact, el a dorit să utilizeze zăcămintele de uraniu din Platoul Colorado.

În 1998, geologii petrolieri Colin Campbell și Jean Laherrère au publicat o lucrare în Scientific American care a reexaminat modelul lui Hubbert pentru prima dată de când acesta l-a prezentat inițial în 1956. Până atunci, teoria vârfului petrolier a lui Hubbert fusese în mare parte uitată din cauza prețurilor scăzute ale petrolului de la sfârșitul anilor 1980, convingând majoritatea oamenilor că Pământul încă deține o cantitate suficientă de petrol pe care generațiile viitoare să o utilizeze ca sursă de energie ieftină. Campbell și Laherrère au folosit aceeași curbă în formă de clopot în teza lor, doar că de această dată au prezis că industria globală de producție de petrol va atinge vârful undeva între 2004 și 2005, înainte de a începe să scadă brusc.

Argumente împotriva vârfului petrolier

Majoritatea oamenilor consideră petrolul o sursă de energie finită. Țițeiul există sub formă lichidă sau gazoasă subterană, fie în rezervoare, fie acumulat între roci sedimentare, fie mai aproape de suprafața Pământului în fose de gudron care bolborosesc la suprafață. După ce țițeiul este extras din pământ folosind metode precum forajul sau mineritul, este trimis la o rafinărie pentru a fi separat în diferite produse petroliere, inclusiv benzină, combustibil pentru avioane și materialele sintetice care se găsesc în aproape tot ce folosim (de la asfalt și anvelope la mingi de golf și vopsea de casă).

Deși Departamentul de Energie al SUA menține rezerve de petrol de urgență, au durat milioane de ani pentru ca Pământul să se umple cu suficiente hidrocarburi pentru a ne oferi resursele de combustibili fosili pe care le folosim astăzi, ceea ce face ca țițeiul să nu fie considerat o sursă de energie regenerabilă.

Există, desigur, argumente împotriva vârfului petrolier, dintre care unele se bazează pe negarea țițeiului ca resursă finită care va atinge într-o zi vârful și, în cele din urmă, va scădea (teoretic, materialul organic de astăzi s-ar putea transforma în mai mulți combustibili fosili, dar ar dura foarte, foarte mult timp).

Deoarece am fost atât de dependenți de combustibilii fosili de-a lungul istoriei, avem deja o infrastructură dezvoltată care este configurată pentru utilizarea lor, iar companiile petroliere au deja experiență în extracție, așa că sunt mai ieftine de produs. Multe dintre aceste argumente provin de la cei care au cel mai mult de pierdut dintr-o tranziție departe de combustibilii fosili: marea industrie petrolieră.

Ecologiștii resping aceste argumente cu nenumărate studii despre impactul enorm pe care extracția combustibililor fosili îl are asupra peisajelor și ecosistemelor noastre, amenințările la adresa cursurilor de apă, poluarea toxică a aerului, acidificarea oceanelor și, cel mai important, cantitatea mare de dioxid de carbon emisă prin arderea combustibililor fosili și contribuțiile ulterioare la schimbările climatice. În 2019, de exemplu, arderea combustibililor fosili a reprezentat 74% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din Statele Unite.

Companii precum BP s-au angajat să își schimbe modelele de afaceri bazându-se nu pe faptul că probabil vom rămâne fără petrol, ci mai degrabă pe faptul că tranziția mondială către sisteme energetice cu emisii scăzute de carbon și energie regenerabilă va reduce dependența populației de petrol. Shell, un alt gigant al industriei petroliere, și-a anunțat __PLACEER_ID_6__intențiile de a începe să reducă producția de petrol__END_PLACEHOLDER__ în februarie 2021; compania își atinsese deja propriul vârf petrolier și se aștepta la o scădere anuală viitoare a producției de 1% până la 2%.

Există, de asemenea, ideea că schimbările de comportament, cum ar fi lucrul de acasă, călătoriile mai puține și optarea pentru transportul public, vor persista, ducând la o cerere și mai mică de petrol. Această predicție este destul de valabilă, având în vedere că cererea globală de petrol a scăzut cu 29 de milioane de barili pe zi în 2020.

L-am atins?

Așa cum s-a dovedit, teoria lui Hubbert conform căreia producția de petrol a Statelor Unite va atinge vârful în 1970 s-a dovedit a fi adevărată. În acel an, țara a produs 9,64 milioane de barili de țiței și a scăzut brusc după aceea. Dar apoi s-a întâmplat ceva ce Hubbert nu a prezis. La aproximativ 40 de ani mai târziu, în anii 2010, producția de petrol a început să crească rapid, atingând un nou vârf în 2018, la 10,96 milioane de barili pe zi (o creștere de 17% față de anul precedent). Dintr-o dată, Statele Unite au devenit cel mai mare producător de țiței din lume și au continuat să mențină poziția de lider în 2019 și 2020. În 2020, SUA au produs 15% din țițeiul mondial, majoritatea provenind din Texas și Dakota de Nord, depășind Rusia, Arabia Saudită și Irak.

De ce s-a întâmplat acest lucru? Odată cu avansul tehnologiilor de foraj și fracturarea hidraulică (fracking), ca să nu mai vorbim de îmbunătățirile în detectarea sau găsirea combustibililor fosili, creșterea producției a depășit calculele inițiale ale lui Hubbert.

Aici se află controversa. A avut Hubbert cu adevărat dreptate în predicția sa? Unii analiști energetici nu cred acest lucru, considerând că vârful petrolier a fost atins la începutul anilor 2000, mai degrabă decât în anii 1970. Alții susțin că lumea nu a ajuns nici pe aproape să atingă vârful producției de petrol și că există chiar mai multe rezerve de petrol nedescoperite în Arctica, America de Sud și Africa. Determinarea momentului în care va avea loc vârful petrolier (sau dacă a avut deja loc) depinde de măsurarea rezervelor mondiale disponibile de petrol și de tehnologiile viitoare de extracție a petrolului.

Ce se va întâmpla după vârful petrolier?

Vârful petrolier nu înseamnă neapărat că lumea va rămâne fără petrol, ci mai degrabă că vom rămâne fără petrol ieftin. Având în vedere că majoritatea economiei noastre și a vieții de zi cu zi depind de o aprovizionare constantă cu petrol și produse petroliere ieftine, mizele sunt evident destul de mari atunci când vine vorba de teoria vârfului petrolier.

O scădere a aprovizionării cu petrol ar duce la o creștere a prețurilor petrolului și combustibililor, ceea ce ar afecta totul, de la industria agricolă la industria transporturilor și la industria tehnologiei. Consecințele ar putea fi la fel de grave ca o foamete pe scară largă pe măsură ce proviziile de alimente se diminuează sau un exod în masă din zonele metropolitane pe măsură ce aprovizionarea cu petrol scade. În cel mai rău caz, vârful petrolier ar putea duce la tulburări publice masive, convulsii geopolitice și destrămarea structurii economiei globale. Dacă teoria vârfului petrolier se confirmă, are sens doar să începem să investim acum în surse alternative și surse regenerabile de energie.