Lapte de cocos și lapte de migdale sunt alternative disponibile de mult timp pentru persoanele intolerante la lactoză, dar, pe măsură ce criza climatică se agravează, tot mai mulți oameni le aleg pentru a-și reduce impactul asupra mediului.
Este adevărat că ambele sunt mult mai ușoare pentru planetă decât laptele tradițional, provenit de la bovine care consumă multă apă și emit metan. Totuși, niciuna dintre ele nu are o reputație bună în rândul susținătorilor stricți ai sustenabilității. Una este legată de defrișări extinse și practici de muncă neetice, iar cealaltă este acuzată pentru impactul său asupra mediului.
Iată o analiză despre cum fiecare influențează planeta, dar și efectele asupra faunei și oamenilor.
Impactul asupra mediului al laptelui de cocos
Lapte de cocos este un ingredient antic utilizat pe scară largă în bucătăriile internaționale. Astăzi, este disponibil în carton sau conservă – prima variantă este mai diluată și potrivită pentru băut, în timp ce a doua este folosită mai ales la gătit.
Lapte de cocos, al patrulea cel mai popular tip de lapte vegetal în SUA în 2020, este așteptat să crească pe piața globală cu 13,9% între 2021 și 2028.
Lapte de cocos poluează mult mai puțin și este mai puțin consumator de apă decât laptele de vacă – cocotierii chiar absorb dioxid de carbon – dar este criticat pentru utilizarea terenurilor și practicile de muncă.
Consumul de apă
Comparativ cu alte culturi, cocotierii (Cocos nucifera, membri ai familiei palmierilor) necesită foarte puțină apă. Cerințele lor de apă variază în funcție de sol și climă, dar ploile suficiente din tropice asigură cel puțin o treime din necesarul zilnic de apă în mod natural.
Alte tipuri de lapte – în special cel de vacă și cel de migdale – se bazează puternic pe apa „albastră”, extrasă din surse de suprafață sau subterane.
Utilizarea terenurilor
Impactul producției de cocos asupra terenurilor și faunei sălbatice este cel mai mare punct slab al acestei culturi. În 2020, suprafața dedicată cultivării de cocos era de 30,4 milioane de acri la nivel global. Prin comparație, culturile de palmier pentru ulei ocupau 47 de milioane de acri.
Produsele din cocos sunt adesea comparate cu uleiul de palmier deoarece provoacă un nivel similar de distrugere în ecosistemele importante. De fapt, impactul cultivării de cocos asupra faunei sălbatice este chiar mai grav decât cel al uleiului de palmier.
Conform datelor Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, cocosul amenință 18,33 specii pe milion de tone de ulei produs (laptele de cocos și uleiul de cocos sunt ambele obținute din pulpa fructului). Aceasta este cu 14,21 mai multe specii pe milion de tone decât în cazul uleiului de măsline, cu 14,54 mai multe specii decât în cazul uleiului de palmier și cu 17,05 mai multe specii decât în cazul uleiului de soia.
Printre speciile amenințate se numără vulpea zburătoare Ontong Java din Insulele Solomon (critică periclitată), cerbul șoarece Balabac din Filipine (periclitat), tarsierul Sangihe din Indonezia (periclitat) și pasărea Cerulean paradise flycatcher (critică periclitată).
Pe măsură ce cererea globală pentru laptele de cocos crește, așa cum se preconizează, aceste specii vor fi supuse unor presiuni și mai mari.
Emisiile de gaze cu efect de seră
Agricultura de cocos – înainte de producerea laptelui – este relativ prietenoasă cu mediul în ceea ce privește emisiile. Arborii de cocos absorb dioxidul de carbon din atmosferă, o strategie pe care oamenii de știință o consideră esențială pentru atenuarea schimbărilor climatice. Deoarece trăiesc atât de mult, aproximativ 50-90 de ani, acești arbori excelează în protejarea carbonului din sol și acționează ca rezervoare de carbon timp de peste jumătate de secol.
Zone precum Caraibele au folosit chiar arborii de cocos ca mijloc de compensare a emisiilor de gaze cu efect de seră, beneficiind în același timp de o cultură din ce în ce mai profitabilă.
După ce nucile de cocos sunt recoltate, emisiile cresc semnificativ, la fel ca pentru orice tip de lapte. Procesul de producție și emisiile generate de distribuirea nucilor de cocos și a produselor pe bază de cocos din locurile unde cresc – Indonezia, Filipine, India, Sri Lanka, Brazilia și altele – în toate colțurile lumii contribuie la acest impact.
Pesticide și îngrășăminte
Durata lungă de viață a arborilor de cocos este benefică pentru stocarea carbonului, dar mai puțin ideală pentru gestionarea dăunătorilor și bolilor. Cu cât o cultură trăiește mai mult, cu atât este mai susceptibilă la amenințări; insectele știu că pot ataca arborii fără a fi grăbite de sfârșitul sezonului.
Din acest motiv, unii cultivatori folosesc pesticide și alte substanțe chimice sintetice. Din fericire, aceste amenințări pot fi evitate prin metode naturale, cum ar fi cultivarea intercalată și metodele organice. Furnizorul de cocos CoViCo, de exemplu, folosește coji de cocos în jurul arborilor ca îngrășământ. Cojile oferă, de asemenea, adăpost pentru șerpi, care acționează ca prădători naturali pentru unii dăunători.
Etica producției de cocos
Iubitorii de animale ar putea fi șocați să afle că maimuțele sunt uneori folosite pentru muncă pe plantațiile de cocos. Fiind cățărători experți, macacii cu coadă de porc sunt antrenați să urce în palmieri și să culeagă fructele. O investigație PETA a dezvăluit că aceste metode problematice erau încă comune pe plantațiile de cocos din Thailanda, începând cu 2021. Când nu lucrează, maimuțele sunt ținute în lanțuri și abuzate.
PETA susține că Chaokoh, un producător important de produse pe bază de cocos la nivel mondial, folosește munca forțată a maimuțelor. Totuși, există alternative precum Daiya Foods, Follow Your Heart, So Good și Nature’s Way.
Când maimuțele nu sunt folosite, sarcina culegerii nucilor de cocos revine adesea lucrătorilor umani, care primesc mai puțin de un dolar pe zi. Fair Trade USA afirmă că fermierii de cocos sunt „extrem de săraci” în țările de top producătoare, precum Indonezia, India și Filipine. Deși cererea pentru produsele pe bază de cocos este în creștere, fermierii dispun de foarte puține fonduri pentru a-și extinde culturile, ceea ce îi afundă și mai mult în sărăcie.
Puteți asigura salarii corecte pentru lucrătorii din spatele laptelui de cocos achiziționând doar produse cu certificare Fair Trade.
Impactul asupra mediului al laptelui de migdale
Deși laptele de cocos continuă să crească în popularitate, laptele de migdale domină încă piața globală a laptelui vegetal. Spre deosebire de cocos, însă, problemele de mediu legate de cultivarea migdalelor sunt bine cunoscute.
Consumul de apă
Cea mai mare problemă a laptelui de migdale este consumul de apă. Aceste drupe necesită o cantitate incredibilă de apă, o resursă prețioasă și limitată în regiunile unde sunt cultivate.
Aproximativ 80% din migdalele lumii sunt cultivate într-o regiune extrem de uscată a Californiei, cunoscută sub numele de Central Valley. Această zonă primește între 12 și 50 cm de precipitații pe an, în timp ce un migdal are nevoie de aproximativ 90 cm de apă pe sezon. Este, de departe, cea mai intensivă cultură de lapte vegetal în ceea ce privește consumul de apă.
În California, un stat care experimentează acum secete de lungă durată din cauza schimbărilor climatice, livezile de migdali sunt irigate cu apă din acvifere subterane. S-a extras atât de multă apă pentru agricultură, încât terenul s-a scufundat fizic—cu până la 70 cm în ultimii o sută de ani.
Utilizarea terenului
Migdalele reprezintă cel mai mare export agricol al Californiei, iar statul dedică 1,5 milioane de acri—13% din terenurile sale agricole irigate—acestei culturi. Central Valley a fost mult timp un punct fierbinte pentru agricultură, și nu există indicii că habitatele faunei sălbatice au fost distruse pentru livezile de migdali. Totuși, monocultura nu este ideală pentru un ecosistem sănătos.
Migdalii pot trăi până la 25 de ani, ceea ce înseamnă că nimic altceva nu crește între sezoanele de înflorire și recoltare. Aceasta se numește monocultură, iar experții spun că nu este ideală pentru nutrienții solului. De asemenea, plantațiile mari de arbori monoculturali ar putea perturba fauna sălbatică.
Polenizatorii importanți, precum hoverfly-urile și albinele, preferă ceea ce cercetătorii au numit „peisaje agricole complexe,” adică zone cu o diversitate mare de vegetație. Într-un studiu din 2015, acești polenizatori au fost găsiți lângă migdali doar atunci când aceștia erau la mai puțin de 100 de metri de vegetația nativă.
Emisii de gaze cu efect de seră
La fel ca arborii de cocos, migdalii sunt benefici prin faptul că absorb dioxid de carbon. Totuși, faptul că atât nucile de cocos, cât și migdalele cresc în medii calde foarte specifice și trebuie transportate în întreaga lume ar putea contracara beneficiile abilităților lor de stocare a CO2.
În cazul Blue Diamond—producătorul principal al mărcii de lapte de migdale Almond Breeze—băutura este probabil procesată în fabricile HP Hood din New England, unde sunt fabricate produsele refrigerate Blue Diamond. Asta înseamnă că migdalele călătoresc 4.800 km înainte de a ajunge într-un carton de băutură. Apoi, trebuie luate în considerare emisiile suplimentare generate de distribuție, deoarece sunt expediate din New England către comercianții Almond Breeze la nivel global.
Utilizarea pesticidelor
La fel ca plantațiile de nuci de cocos, plantațiile de migdali sunt mai predispuse la dăunători și boli decât culturile policulturale. Migdalii, în special, atrag adesea molia „peach twig borer,” iar fermierii fac eforturi mari pentru a preveni distrugerea în masă. Un raport din 2017 al Departamentului pentru Reglementarea Pesticidelor din California a dezvăluit că migdalii au fost tratați cu mai multe pesticide decât orice altă cultură din California în acel an.
Unul dintre cele mai utilizate insecticide, metoxifenozida, s-a dovedit a fi toxic pentru albine.
Migdalele și agricultura animalieră
Un motiv major pentru care utilizarea pesticidelor în cultivarea migdalelor este atât de dăunătoare este faptul că migdalii necesită polenizarea de către albine. Substanțe chimice precum metoxifenozida (și multe altele) pot ucide polenizatorii, un grup extrem de important de animale care deja se află în pericol. Cercetătorii spun că pesticidele cauzează pierderea a 9% din coloniile de albine în fiecare an.
Lăsând pesticidele deoparte, dependența industriei migdalelor de albine pune o mare presiune asupra acestor polenizatori. În fiecare sezon de înflorire—momentul în care utilizarea pesticidelor este la cel mai înalt nivel—1,6 milioane de colonii comerciale de albine sunt transportate prin țară către Central Valley, unde fermierii le forțează să iasă din hibernare cu două luni mai devreme pentru a fertiliza florile de migdal.
După marea polenizare a migdalelor, albinele sunt mutate pe alte culturi, și apoi pe altele. Oboseala provocată de acest ciclu solicitant face ca albinele să fie mai susceptibile la boli și la efectele substanțelor toxice.
Care este mai bun, laptele de cocos sau cel de migdale?
Producția iresponsabilă a oricărui tip de lapte are un impact uriaș asupra mediului, dar laptele de cocos are, probabil, mai mult potențial de a fi sustenabil. Faptul că marea majoritate a migdalilor lumii cresc doar în zone unde apa este rară înseamnă că fermierii trebuie să continue să dreneze acviferele subterane pentru a-și susține culturile, o practică cu consecințe mari.
Producția de cocos, atât timp cât este realizată prin Comerț Echitabil și nu alimentează defrișările, poate fi sustenabilă și chiar benefică economic pentru comunitățile cu venituri mici și medii. Este important, ca și consumator, să cumpărați produse de cocos organice și provenite din surse etice. Sprijiniți companiile certificate B și brandurile care respectă standardele de Comerț Echitabil, care sunt clar listate pe site-ul PETA.
Laptele de cocos este, de asemenea, complet vegan, atâta timp cât nu se folosesc animale pentru recoltarea fructelor, în timp ce producția pe scară largă de migdale va depinde întotdeauna de apicultura comercială.
Indiferent de laptele pe care îl alegeți, concluzia este să apreciați produsul și să evitați consumul excesiv. Extinderea plantațiilor de cocos nu este sustenabilă. Așadar, echilibrați consumul de lapte de cocos cu alte alternative mai sustenabile, cum ar fi laptele de ovăz, sau reduceți consumul general de lapte.
