Lapte de migdale versus lapte de vacă: Care este mai ecologic?

Pe măsură ce impacturile ecologice ale creșterii bovinelor au ieșit la iveală în ultimul deceniu, vânzările de lapte de vacă au înregistrat un declin abrupt și continuu.

Datele Departamentului Agriculturii al Statelor Unite (USDA) arată că, între 2013 și 2017, consumul de lapte de origine animală a scăzut cu 12%, în timp ce consumul de alternative vegetale a crescut cu 33% în aceeași perioadă. Un raport din mai 2022 a arătat că vânzările de lapte de vacă continuau să scadă, înregistrând o diminuare de 3,4% față de anul precedent.

Deși laptele convențional se dovedește în continuare a fi o industrie semnificativ mai profitabilă decât laptele alternativ — „alt milk” — popularitatea laptelui de migdale crește într-un ritm rapid. În 2018, laptele de migdale a reprezentat 64% din piața laptelui non-lactat, iar dimensiunea pieței globale este așteptată să crească cu încă 14% până în 2025.

Atât laptele de migdale, cât și laptele de vacă au primit critici pentru impactul lor negativ asupra mediului, dar care este mai ecologic? Iată o prezentare a impactului fiecărui tip de lapte, de la consumul de apă la emisii.

Impactul ecologic al laptelui de migdale

Laptele de migdale este de departe cel mai popular lapte alternativ. A fost evaluat la 5,2 miliarde USD la nivel global în 2018 și se aștepta să ajungă la 13,25 miliarde USD până în 2025.

Principalele preocupări ecologice legate de producția de lapte de migdale implică utilizarea pesticidelor și consumul de apă, mai ales având în vedere că majoritatea livezilor de migdali sunt cultivate într-o regiune din California grav afectată de secetă.

Consumul de apă

Cel mai mare dezavantaj al laptelui de migdale este eficiența scăzută a utilizării apei. Un migdal mediu consumă 104 până la 112 centimetri de apă pe parcursul anului – iar Valea Centrală a Californiei, de unde provine 80% din producția mondială de migdale, primește anual doar 13 până la 51 centimetri de ploaie.

Aceasta înseamnă că o mare parte din apa folosită pentru cultivarea migdalelor provine din acviferele subterane. În agricultură, apa de suprafață și cea subterană sunt denumite „apă albastră”, iar industria migdalelor a folosit atât de multă încât solul din Valea San Joaquin din California a coborât cu până la 8.5 metri din anii 1920.

Problema este exacerbată de faptul că migdalele cresc cel mai bine în climate calde și uscate. California se confruntă cu „condiții de secetă fără precedent”, afirmă Departamentul de Resurse de Apă al statului, cu „rezervoare la niveluri istorice scăzute sau aproape de acestea”. Această stare perpetuă de uscăciune este o cauză principală a creșterii incendiilor de vegetație.

Utilizarea terenului

Livezile de migdali ocupă 1,5 milioane de acri în centrul Californiei, ceea ce reprezintă 13% din terenul agricol irigat al statului. Migdalele cresc pe copaci care sunt plantați în rânduri și necesită îngrijire pe tot parcursul anului, spre deosebire de alte culturi pentru lapte alternativ care sunt tăiate după recoltare pentru a face loc altor culturi în afara sezonului lor. Aceasta din urmă este mai sănătoasă pentru sol.

Migdalii pot trăi 25 de ani, ceea ce înseamnă că fermierii nu au libertatea de a reduce producția în perioadele de penurie de apă. Longevitatea lor îi face, de asemenea, mai susceptibili decât culturile sezoniere la dăunători precum viermele lăstarilor de piersic.

Emisiile de gaze cu efect de seră

Unul dintre beneficiile cultivării migdalelor este că migdalii absorb dioxid de carbon. Are cele mai scăzute emisii dintre orice tip de lapte — lactat și non-lactat — ridicându-se la aproximativ o treime dintr-o jumătate de kilogram de gaze cu efect de seră pe cană.

Această estimare, însă, acoperă doar amprenta de carbon a producției de lapte de migdale și nu distribuția. Deoarece 80% din migdalele lumii provin din California, o băutură făcută din migdale americane vândută în Regatul Unit trebuie să parcurgă peste 8.000 de kilometri — un impediment major pentru recordul favorabil al produsului în materie de emisii.

Pesticide și fertilizatori

Pesticidele și insecticidele sunt utilizate pe scară largă pe copaci pentru a descuraja dăunătorul supărător, viermele lăstarilor de piersic, un tip de molie care a afectat livezile de migdali din SUA încă din anii 1880, precum și alți dăunători. Departamentul de Reglementare a Pesticidelor din California ține evidența utilizării substanțelor chimice pentru toate culturile și a listat peste 450 de pesticide numai pentru migdale într-un raport din 2018.

Aceste substanțe chimice dure se infiltrează în sol și ajung în rezervoarele de apă subterană și în cursurile de apă. Multe imită hormonii peștilor și afectează reproducerea vieții sălbatice. Experții au legat pesticidele și erbicidele din scurgerile agricole de scăderea populațiilor de pești.

Exploatarea animalelor

Spre deosebire de laptele de vacă, laptele de migdale nu provine direct de la un animal, dar albinele sunt o parte esențială a procesului de creștere. În fiecare an, din ianuarie până în martie, aproximativ 1,6 milioane de colonii de albine melifere călătoare sunt transportate cu camioanele în centrul Californiei pentru a poleniza migdalii. Călătoria le trezește prematur din somnul de iarnă, perturbând ritmul lor circadian natural.

Experții cred că acest lucru stresează albinele și le face mai vulnerabile la boli și virusuri. Mai mult, albinele sunt forțate să polenizeze într-o perioadă în care utilizarea pesticidelor este deosebit de frecventă. În 2016, aproximativ 9% din pierderea coloniilor de albine comerciale a fost atribuită expunerii la pesticide.

Impactul ecologic al laptelui de vacă

S-au dus zilele în care laptele de vacă era singura opțiune în supermarket. Acum, cu toate varietățile de lapte alternativ ale timpurilor moderne — migdale, ovăz, soia, orez, cânepă, cocos — lactatele non-lactate ocupă uneori la fel de mult spațiu pe rafturi.

Cu toate acestea, laptele de origine animală este o piață în plină expansiune, valorând 16,12 miliarde USD în SUA și 481,1 miliarde USD la nivel global (de 93 de ori valoarea laptelui de migdale). Pe lângă faptul că este cea mai convențională opțiune, este și cea mai larg disponibilă. Unii experți în domeniul medical susțin că este mai sănătos decât multe alternative non-lactate.

Dar, dintre toate tipurile de lapte, laptele de vacă atrage cele mai multe critici din partea ecologiștilor și a apărătorilor drepturilor animalelor din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră și a condițiilor adesea teribile în care sunt ținute vacile de lapte. Iată o prezentare a impactului ecologic al laptelui de origine animală.

Consumul de apă

În timp ce sunt necesari aproximativ 57 litri de apă pentru a produce o cană de lapte de migdale — bazat pe estimări de aproximativ 11 litri de apă per migdală și cinci migdale per cană — sunt necesari aproximativ 182 litri pentru a produce o cană de lapte de vacă.

Creșterea vacilor de lapte este un proces incredibil de intensiv din punct de vedere al consumului de apă, având în vedere că vacile beau între 114 și 189 litri de apă pe zi. Pe o notă mai pozitivă, studiile arată că, în medie, 85% din apa pe care o beau vacile de lapte este „verde” (apă de ploaie). Doar 8% este apă albastră. Desigur, raportul variază în funcție de locația fermelor.

Utilizarea terenului

Despăduririle sunt un subiect major asociat cu creșterea bovinelor. De fapt, creșterea bovinelor este adesea numită principalul vinovat pentru defrișări în cea mai mare și cea mai biodiversă pădure tropicală din lume. De ce? Pentru că vacile mănâncă soia, iar soia crește abundent în Amazon.

Creșterea extensivă a bovinelor este responsabilă pentru 80% din despăduririle din pădurea tropicală amazoniană (fie pentru a face loc culturilor de soia, fie pentru pășuni pentru vacile însele) și pentru 340 de milioane de tone de emisii de dioxid de carbon. Aceasta reprezintă 3,4% din emisiile globale de gaze cu efect de seră.

Din cauza despăduririlor, Amazonul nu mai este capabil să absoarbă mai mult dioxid de carbon decât eliberează.

Emisiile de gaze cu efect de seră

Principala critică ecologică adusă laptelui de vacă este — fără îndoială — emisiile sale de gaze cu efect de seră. Oricine a urmărit documentarul „Cowspiracy” știe că vacile eliberează metan prin eructații și flatulențe. Acest metan este un gaz cu efect de seră de 80 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon și are un efect de durată mai lungă. Fondul American pentru Apărare a Mediului (Environmental Defense Fund) afirmă că „metanul stabilește ritmul încălzirii pe termen scurt”.

Cu toate acestea, există aproximativ 1,5 miliarde de vaci pe planetă.

Cercetătorii de la Universitatea Oxford au estimat emisiile per cană de lapte de vacă la 0,6 kilograme. Aceasta reprezintă de trei ori emisiile oricărui lapte vegetal.

Pesticide și fertilizatori

Fermele de lapte non-ecologic pot hrăni bovinele cu soia și alte furaje, inclusiv iarba pe care pasc, tratate cu fertilizatori sintetici, pesticide și alte substanțe chimice. La fel de răspândite sunt și antibioticele.

Fermierii vor administra antibiotice vițeilor în timpul înțărcării pentru a preveni infecțiile. Și în timp ce industria lactatelor susține că fiecare pahar de lapte vândut în supermarketuri este garantat a fi fără antibiotice, utilizarea pe scară largă a antibioticelor a condus la dezvoltarea de bacterii rezistente la antibiotice la vaci, care se pot transfera la oameni atunci când aceștia beau lapte de vacă.

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) recunosc laptele ca una dintre sursele de infecții rezistente la antibiotice. Programul Național de Reziduuri al USDA își propune să prevină prezența acestor bacterii rezistente la antibiotice în produsul final de lapte.

Exploatarea animalelor

Desigur, nu se poate evalua impactul laptelui de migdale versus laptele de vacă fără a recunoaște problemele legate de bunăstarea animalelor din agricultura animală. Deși mulgerea vacilor nu le face întotdeauna rău, bovinele sunt supuse unei lumi de suferință în mâinile industriei lactatelor.

„Reimpregnările repetate, intervalele scurte între fătări, supraproducția de lapte, sistemele restrictive de adăpostire, nutriția deficitară și tulburările fizice afectează bunăstarea animalelor în operațiunile industriale de creștere a vacilor de lapte”, se arată într-un raport al Humane Society.

Vacile de lapte produc în medie aproximativ 10.400 kilograme de lapte pe an timp de până la cinci ani. Când nu mai produc, sunt cel mai adesea eliminate pentru carne tocată, deși ar putea trăi peste 20 de ani. În 2018, 21% din oferta comercială de carne de vită din SUA provenea din sectorul lactatelor.

Care este mai bun, laptele de migdale sau laptele de vacă?

Laptele de migdale pare să fie mai ecologic decât laptele de vacă în aproape toate sectoarele, cu posibila excepție a consumului de apă și a pesticidelor și fertilizatorilor. Deși vacile au nevoie de trei ori mai multă apă pentru a produce un pahar de lapte decât ar necesita livezile de migdali pentru a produce aceeași cantitate, migdalele își iau apa din acviferele subterane esențiale care se usucă rapid în statul arid al Californiei.

Cu toate acestea, este clar că gazele cu efect de seră sunt cauza principală a încălzirii globale, iar vacile emit un exces de un gaz care are o putere de încălzire de 80 de ori mai mare decât dioxidul de carbon. Studiile arată că agricultura animală reprezintă aproximativ 14,5% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, fiind una dintre cauzele principale ale schimbărilor climatice. Grupul Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei (IPCC) al Națiunilor Unite a clarificat faptul că o dietă vegană are cel mai mare potențial de atenuare a gazelor cu efect de seră.

Acestea fiind spuse, laptele de migdale s-ar putea să nu fie cea mai ecologică opțiune dintre tipurile de lapte alternativ. Este imposibil să se declare doar un singur tip „cel mai bun” din cauza numeroaselor moduri în care sunt cultivate, produse și distribuite, dar laptele de ovăz este considerat pe scară largă o alegere consistentă și sigură. Laptele de ovăz câștigă adesea în fața laptelui de migdale deoarece cultivarea ovăzului este, în general, mai eficientă din punct de vedere al consumului de apă, mai bună pentru teren și sol și nu necesită implicarea animalelor.