Conform Actului privind Speciile pe Cale de Dispariție, definiția unei specii pe cale de dispariție este „orice specie aflată în pericol de dispariție pe întreg teritoriul sau o parte semnificativă a arealului său.” Grădinile zoologice sunt considerate pe scară largă gardieni ai speciilor pe cale de dispariție, deci de ce activiștii pentru drepturile animalelor susțin că grădinile zoologice sunt abuzive și crude?
Specii pe cale de dispariție și drepturile animalelor
Speciile pe cale de dispariție sunt o problemă de mediu, dar nu neapărat o problemă legată de drepturile animalelor.
Dintr-o perspectivă de mediu, o balenă albastră merită mai multă protecție decât o vacă, deoarece balenele albastre sunt pe cale de dispariție, iar pierderea unei singure balene albastre poate afecta supraviețuirea speciei. Ecosistemul este o rețea de specii interdependente, iar atunci când o specie dispare, pierderea acelei specii din ecosistem ar putea amenința alte specii. Dar din punct de vedere al drepturilor animalelor, o balenă albastră nu merită mai mult sau mai puțin viață și libertate decât o vacă, deoarece ambele sunt indivizi simțitori. Balenele albastre ar trebui protejate pentru că sunt ființe simțitoare, și nu doar pentru că specia este pe cale de dispariție.
Activiștii pentru animale se opun deținerii speciilor pe cale de dispariție în grădinile zoologice
Animalele individuale au sensibilitate și, prin urmare, au drepturi. Cu toate acestea, întreaga specie nu are sensibilitate, deci o specie nu are drepturi. Păstrarea animalelor pe cale de dispariție în grădinile zoologice încalcă dreptul la libertate al acelor indivizi. Încălcarea drepturilor indivizilor pentru că aceasta beneficiază specia este greșită, deoarece o specie nu este o entitate cu drepturi proprii.
În plus, îndepărtarea indivizilor reproductivi din populația sălbatică periclitează și mai mult populația sălbatică.
Plantele pe cale de dispariție sunt ținute în mod similar în captivitate, dar aceste programe nu sunt controversate deoarece se crede pe scară largă că plantele nu sunt simțitoare. Plantele pe cale de dispariție nu au dorința de a rătăci și adesea prosperă în captivitate, spre deosebire de omologii lor animale. Mai mult, semințele de plante pot fi păstrate în depozit pentru sute de ani în viitor, cu scopul de a fi „eliberate” înapoi în sălbăticie dacă habitatul lor natural se reface vreodată.
Programele de reproducere din grădinile zoologice
Chiar dacă o grădină zoologică operează un program de reproducere pentru o specie pe cale de dispariție, aceste programe nu scuză încălcarea drepturilor animalelor individuale de a fi libere. Animalele individuale suferă în captivitate pentru binele speciei—dar din nou, o specie este o entitate care nu suferă și nu are drepturi.
Programele de reproducere din grădinile zoologice produc numeroasele pui de animale care atrag publicul, dar acest lucru duce la surplus de animale. Contrar credinței populare, marea majoritate a programelor de reproducere din grădinile zoologice nu eliberează indivizi înapoi în sălbăticie. În schimb, indivizii sunt destinați să-și trăiască viața în captivitate. Unii sunt chiar vânduți circurilor, facilităților de vânătoare îngrădită (zone îngrădite), sau pentru sacrificare.
În 2008, un elefant asiatic emaciat pe nume Ned a fost confiscat de la antrenorul de circ Lance Ramos și transferat la Sanctuarul Elefanților din Tennessee. Elefanții asiatici sunt pe cale de dispariție, iar Ned se născuse la Busch Gardens, care este acreditat de Asociația Grădinilor Zoologice și Acvariilor. Dar nici statutul de specie pe cale de dispariție, nici acreditarea grădinii zoologice nu au împiedicat Busch Gardens să îl vândă pe Ned unui circ.
Programele de reproducere din grădinile zoologice și pierderea habitatului sălbatic
Multe specii sunt pe cale de dispariție din cauza pierderii habitatului. Pe măsură ce ființele umane continuă să se înmulțească, iar comunitățile urbane continuă să se extindă, distrugem habitatul sălbatic. Mulți ecologiști și apărători ai animalelor cred că protecția habitatului este cea mai bună modalitate de a proteja speciile pe cale de dispariție.
Dacă o grădină zoologică operează un program de reproducere pentru o specie pe cale de dispariție în timp ce există habitate insuficiente pentru acea specie în sălbăticie, nu există nicio speranță ca eliberarea indivizilor să refacă populația sălbatică. Programele creează o situație în care vor exista mici colonii de reproducere în captivitate, fără niciun beneficiu pentru populațiile sălbatice, care vor continua să se diminueze până la dispariție. În ciuda populațiilor mici din grădinile zoologice, specia a fost efectiv îndepărtată din ecosistem, ceea ce înfrânge scopul protejării speciilor pe cale de dispariție dintr-un punct de vedere ecologic.
Grădinile zoologice versus extincția
Extincția este o tragedie. Este o tragedie din punct de vedere ecologic, deoarece alte specii pot suferi și pentru că poate indica o problemă de mediu, cum ar fi pierderea habitatului sălbatic sau schimbările climatice. Este, de asemenea, o tragedie din punct de vedere al drepturilor animalelor, deoarece înseamnă că indivizii simțitori probabil au suferit și au murit decese premature.
Cu toate acestea, din punct de vedere al drepturilor animalelor, extincția în sălbăticie nu este o scuză pentru a continua să ținem indivizi în captivitate. Așa cum s-a explicat mai sus, supraviețuirea speciei nu justifică pierderea libertății pentru indivizii din captivitate.
Surse
- Armstrong, Susan J., and Richard G. Botzler (eds). „The Animal Ethics Reader,” 3rd ed. New York: Routledge, 2017.
- Bostock, Stephen St. C. „Zoos and Animal Rights.” London: Routledge, 2003.
- Norton, Bryan G., Michael Hutchins, Elizabeth F. Stevens, and Terry L. Maple (eds). „Ethics on the Ark: Zoos, Animal Welfare, and Wildlife Conservation.” New York: Smithsonian Institution, 1995.
