În timp ce oamenii de știință au documentat nenumărate specii noi de animale de la începutul secolului 21, există, din păcate, și multe animale dispărute recent. Determinarea numărului de specii pierdute este dificilă, estimările zilnice variind de la două duzini la nu mai puțin de 150. Dar, lăsând deoparte cifrele, fiecare specie pierdută este o piedică serioasă pentru biodiversitate. Oamenii contribuie în mod covârșitor la extincție, în ciuda cercetărilor revoluționare și a eforturilor de conservare pe care le desfășurăm.
Iată o privire asupra unora dintre animalele declarate recent dispărute sau dispărute în sălbăticie.
Corcodelul de alaotra
Corcodelul de Alaotra (Tachybaptus rufolavatus), cunoscut și sub denumirea de corcodel mic al lui Delacour sau corcodel ruginiu, a fost declarat dispărut în 2010, deși s-ar putea să fi dispărut cu ani înainte.
Oamenii de știință au ezitat să renunțe prea curând la speranța de a găsi mica pasăre, deoarece trăia într-o zonă izolată a Madagascarului, cunoscută sub numele de Lacul Alaotra. Studiile amănunțite ale zonei din 1989, 2004 și 2009 nu au reușit să găsească nicio dovadă a existenței speciei, iar ultima observare confirmată a fost în 1982.
Populația de corcodel de Alaotra a început să scadă în secolul 20 din cauza distrugerii habitatului și pentru că puținele păsări rămase au început să se împerecheze cu corcodei mici, creând o specie hibridă. Având în vedere aria de răspândire restrânsă a păsării și lipsa de mobilitate, oamenii de știință au declarat-o dispărută. Astăzi, există o singură fotografie a unui corcodel de Alaotra în sălbăticie.
Baiji
Delfinul de Yangtze sau Baiji (Lipotes vexillifer) din China este listat ca fiind în pericol critic, posibil dispărut. În 2006, oameni de știință de la Fundația Baiji au călătorit în susul fluviului Yangtze pe mai mult de 3.200 de kilometri, echipați cu instrumente optice și microfoane subacvatice, dar nu au reușit să detecteze niciun delfin supraviețuitor.
Fundația a publicat un raport despre expediție și a declarat animalul funcțional dispărut, ceea ce înseamnă că au rămas prea puține perechi potențiale de reproducere pentru a asigura supraviețuirea speciei.
Ultima observare documentată a fost în 2002. Declinul populației de delfini baiji este atribuit diverșilor factori, inclusiv pescuitul excesiv, traficul naval, pierderea habitatului, poluarea și braconajul. Animalul a trăit în fluviul Yangtze timp de 20 de milioane de ani, doar pentru a fi șters de pe fața pământului în mai puțin de 50 de ani prin activitatea umană.
Melomys de bramble cay
Melomysul de Bramble Cay (Melomys rubicola) a fost declarat dispărut de IUCN în mai 2015 și de guvernul australian patru ani mai târziu, în 2019. Ultima observare a melomysului a avut loc în 2009 pe mica insulă de corali Bramble Cay, singurul loc din lume unde trăiau micile rozătoare.
Când oamenii de știință au sosit pe insulă în 2011 și 2014, în speranța de a prinde câteva exemplare pentru a avea o „populație de asigurare în captivitate”, nu au găsit niciunul. Se pare că chiar și eșantioanele de țesut colectate odată de biologi s-au pierdut.
Guvernul statului Queensland a declarat că a fost primul mamifer documentat extincție cauzată de schimbările climatice de origine antropică. Pierderea habitatului, în special a vegetației insulei, a avut loc din cauza creșterii nivelului mării. Mai mult, analiza efectuată de oamenii de știință din guvernul Queensland indică faptul că furtunile au dus și la înecarea unor animale.
Akepa de maui
Akepa de Maui (Loxops ochraceus) este o pasăre cântătoare nativă din Maui, care a fost listată ca fiind în pericol critic și posibil dispărută în 2018. Ultima observare a acestei păsări—un alt tip de hawaiian honeycreeper, la fel ca poo-uliul menționat mai sus—a avut loc în 1988. Înregistrările audio recente oferă o oarecare speranță că ar putea supraviețui încă câteva exemplare.
La fel ca și alte păsări forestiere hawaiiene, pierderea habitatului, concurența din partea speciilor introduse și bolile au dus la dispariția sa. Cercetătorii acuză gripa aviară răspândită de țânțarii introduși pentru extincția akepaului de Maui.
Melcul arbore vivipar de moorea
Melcul Arbore Vivipar de Moorea (Partula suturalis) a fost declarat dispărut în sălbăticie în 2009. Această extincție a avut loc din cauza unui lanț de evenimente cauzate de oameni.
Melcul Terestru African a fost introdus în Tahiti în 1967 ca sursă de hrană, dar planul a eșuat când a evadat și a început să distrugă recoltele. Biologii au încercat ulterior să controleze acel melc prin introducerea unui prădător, melcul lup trandafiriu (rosy wolfsnail), în 1977. Melcul lup trandafiriu a eradicat apoi melcii nativi, inclusiv melcul arbore vivipar de Moorea. Această specie și alte specii de melci arboricoli polinezieni există acum doar în populații captive.
Reintroducerile au arătat că acești melci se pot reproduce în sălbăticie, dar populația de melci lupi trandafirii continuă să-i prădeze.
Țestoasa gigant de pinta
Ultima țestoasă gigant de Pinta (Chelonoidis abingdonii) cunoscută a fost Lonesome George (George Singuraticul), o emblemă a insulelor Galapagos, care a murit în captivitate pe 24 iunie 2012.
De atunci, o echipă de expediție a localizat câteva țestoase hibride de primă generație pe Muntele Volcán Wolf, un vârf vulcanic din nordul insulei Isabela, o altă insulă din arhipelagul Galapagos din Ecuador.
Folosirea țestoaselor ca sursă de hrană la bordul navelor de către balenierii din secolul al XIX-lea și defrișarea cauzată de caprele introduse au dus la extincția speciei.
Poo-uli
Poo-uliul (Melamprosops phaeosoma), cunoscut și sub denumirea de hawaiian honeycreeper cu fața neagră, este endemic insulei Maui din Hawaii și a fost listat ca dispărut în 2019. Era o pasăre foarte tăcută, mult mai tăcută decât alte cinteze hawaiiene, cântând sau chemând rar.
Înregistrată pentru prima dată de studenții participanți la proiectul Hana Rainforest de pe versanții sud-estici ai muntelui Haleakala în 1973, această pasăre se hrănea cu păianjeni, insecte, gândaci, larve de fluturi și melci. La acea vreme, populația sa era estimată la doar aproximativ 200 de exemplare.
Dintre cele trei păsări cunoscute descoperite în 1998, una a murit în captivitate în 2004, iar eforturile de a observa celelalte două au fost zadarnice de atunci. Distrugerea habitatului, răspândirea rapidă a țânțarilor purtători de boli și speciile invazive care prădau poo-uliul, precum și melcii terestri preferați ai acestuia, sunt principalele teorii din spatele extincției.
Capra sălbatică pireneană
Capra sălbatică pireneană (Capra pyrenaica pyrenaica) este una dintre cele două subspecii dispărute ale caprei sălbatice spaniole. A fost declarată dispărută în 2000, deși cauza extincției rămâne necunoscută. Unele ipoteze includ braconajul, bolile și incapacitatea de a concura cu alte specii pentru hrană.
Specia era odinioară comună în Franța și Spania, dar la începutul anilor 1900 numărul său scăzuse la mai puțin de 100. Ultima capră sălbatică pireneană, o femelă poreclită Celia, a fost găsită moartă în nordul Spaniei pe 6 ianuarie 2000. S-a stabilit că a fost ucisă de un copac căzut.
Oamenii de știință au luat celule de piele de la urechea animalului și le-au conservat în azot lichid, iar în 2003 a fost clonată o capră, devenind prima specie care a fost „de-extinctată”. Cu toate acestea, clona a murit șapte minute mai târziu din cauza unor defecte pulmonare. Eforturile ulterioare nu au reușit să producă o altă clonă, dar studiile care examinează viabilitatea ADN-ului continuă.
Papagalul albastru spix
Papagalul albastru Spix (Cyanopsitta spixii), endemic Braziliei, a fost văzut ultima dată în sălbăticie în 2016. A fost declarat dispărut în sălbăticie în 2019, exact la 200 de ani după ce a fost descris pentru prima dată de naturalistul german Johann Baptist von Spix, care l-a observat în interiorul Braziliei, dar în prezent există aproximativ 160 dintre acești papagali în captivitate.
Această specie a avut momentul său de glorie când un exemplar numit Blu a jucat în filmul animat „Rio” din 2011. Din păcate, comerțul ilegal cu animale de companie a fost un factor semnificativ care a condus la dispariția păsării în sălbăticie, la fel ca și pierderea habitatului.
Speranța pentru continuarea speciei stă în programele de reproducere în captivitate care intenționează să reintroducă păsările în sălbăticie.
Broscuța splendidă otrăvitoare
Broscuța splendidă otrăvitoare (Oophaga speciosa) a fost declarată dispărută în 2020 și înregistrată ultima dată în 1992. Cercetătorii cred că focarul de ciupercă chytrid din 1996 din zona lor de răspândire, vestul Cordilierei Centrale din Panama, lângă Costa Rica, a dus la extincția lor.
Defrișarea și degradarea habitatului în pădurile umede de câmpie și muntoase în care trăia slăbiseră și reduseseră deja dimensiunea populațiilor.
Erau odinioară păstrate pe scară largă ca animale de companie, așa că rămâne posibil să existe exemplare vii în captivitate. Din păcate, nu se știe ca broscuțe splendide otrăvitoare să se afle în grădini zoologice sau colecții de cercetare.
Rinocerul negru vestic
Cea mai rară subspecie a rinocerului negru, rinocerul negru vestic (Diceros bicornis ssp. longipes), a fost recunoscută de IUCN ca dispărută în 2011. Specia era odinioară răspândită în Africa Centrală, dar populația a început un declin abrupt din cauza braconajului.
Rinocerul a fost listat ca fiind în pericol critic în 2008, dar un studiu al ultimului habitat rămas al animalului în nordul Camerunului nu a reușit să-l găsească—sau chiar indicatori ai prezenței sale. Nu se știe ca rinoceri negri vest-africani să fie ținuți în captivitate. Toți rinocerii sunt în pericol, deși situația pare să se îmbunătățească pentru rinocerii negri estici pe măsură ce numărul populației continuă să crească.
Videoclipul de mai jos, creat de Black Rhino Expansion Project al WWF, arată eforturile drastice necesare pentru a preveni dispariția altora:
De ce sunt atât de multe animale pe cale de dispariție?
Dintre cele aproximativ 41.000 de specii de plante și animale evaluate de IUCN în 2022, peste 16.000 au fost declarate pe cale de dispariție. Experții spun că animalele dispar cu o rată istorică, în mare parte din cauza interferenței umane.
O creștere a populației umane a dus la o cerere crescută de hrană, la o creștere a dezvoltării și defrișărilor, la o problemă tot mai mare de poluare, la pescuit și vânătoare excesivă și multe altele. Estimările actuale spun că speciile dispar de până la 1.000 de ori mai repede decât o făceau înainte de existența oamenilor.
