Vedeți plante în jurul vostru chiar acum? Dacă nu, ați putea dori să remediați asta.
Importanța generală a plantelor este evidentă, deoarece ele ne oferă hrană, oxigen și o mulțime de resurse naturale. Dar pe lângă toate aceste binecuvântări tangibile, este posibil ca plantele să ne recompenseze subtil doar pentru că petrecem timp cu ele?
Simpla vedere a unui copac sau a unei plante de apartament poate părea puțin probabil să ofere beneficii semnificative, dar datorită unui volum tot mai mare de cercetări științifice, a devenit clar că creierul uman chiar ține la peisaj – și tânjește după verdeață.
Aceasta provine din puterea biofiliei, un termen inventat în secolul trecut de psihologul și filosoful Erich Fromm, și popularizat ulterior de renumitul biolog E.O. Wilson în cartea sa din 1984, „Biofilia”. Înseamnă „iubirea de viață”, referindu-se la afinitatea instinctivă a oamenilor pentru semenii noștri de pe Pământ, în special plantele și animalele.
„[E]xplorarea și afilierea cu viața este un proces profund și complicat în dezvoltarea mentală”, a scris Wilson în introducerea cărții. „Într-o măsură încă subestimată în filozofie și religie, existența noastră depinde de această propensie, spiritul nostru este țesut din ea, speranța se ridică pe curenții săi.”
Frumusetea biofiliei este că, pe lângă faptul că ne face să ne simțim atrași de mediile naturale, oferă și beneficii mari pentru oamenii care țin cont de acest instinct. Studiile au legat experiențele biofilice de niveluri mai scăzute de cortizol, tensiune arterială și ritm cardiac, precum și de creșterea creativității și a concentrării, un somn mai bun, reducerea depresiei și anxietății, o toleranță mai mare la durere și chiar o recuperare mai rapidă după intervenții chirurgicale.
Iată o privire asupra științei biofiliei, precum și sfaturi pentru a-i culege roadele, indiferent dacă vă plimbați printr-o pădure străveche sau pur și simplu vă relaxați pe verandă.
O forță a habitatului
Biofilia este o senzație familiară pentru majoritatea oamenilor, chiar dacă rareori ne gândim prea mult la ea. Adesea vine în doze mici în timpul vieții de zi cu zi, ocazional punctată de excursii mai deliberate în sălbăticie, calmându-ne în moduri pe care s-ar putea să nu le recunoaștem sau să le înțelegem. Dar de ce? Ce face ca anumite tipuri de peisaj să fie mai senine?
Răspunsul începe cu strămoșii noștri. Oamenii moderni există de aproximativ 200.000 de ani, în mare parte în medii sălbatice precum pădurile sau pajiștile, până la începuturile agriculturii acum aproximativ 15.000 de ani. Agricultura a permis mai multora dintre noi să se grupeze în așezări centrate pe om, și pe măsură ce satele timpurii au deschis calea pentru orașe mai mari și mai animate, specia noastră a devenit din ce în ce mai izolată de sălbăticia care ne-a creat.
Doar aproximativ 3% din totalul oamenilor trăiau în zone urbane încă din 1800, conform Diviziei de Populație a Națiunilor Unite, dar acest număr a crescut la aproximativ 30% în 1950, 47% în 2000 și 55% în 2015. Până în 2050, ONU se așteaptă ca aproximativ două treimi din umanitate să fie locuitori ai orașelor.
Civilizația a fost un factor determinant pentru specia noastră, stimulând sănătatea și longevitatea, în timp ce a cultivat tehnologia care ne face mai capabili și mai eficienți. Cu toate acestea, pe lângă numeroasele sale avantaje, această schimbare ne-a costat și unele aspecte cheie ale trecutului nostru mai sălbatic.
Liniștea sălbăticiei
Oamenii, la fel ca toate speciile, evoluează pentru a se potrivi habitatului lor – mediul de adaptare evolutivă, sau EEA. Acesta este un proces lent, însă, și poate rămâne în urmă dacă comportamentul sau habitatul unei specii se schimbă prea rapid. A sta în casă toată ziua este departe de a căuta hrană și de a vâna în sălbăticie, de exemplu, dar corpul uman este încă construit pentru aceasta din urmă, deoarece asta a cerut EEA-ul nostru pentru cea mai mare parte a istoriei umane. Mulți oameni suferă acum de probleme grave de sănătate legate de comportamentul sedentar cronic.
Totuși, chiar dacă facem exerciții zilnic, habitatul nostru în sine ne poate totuși trăda. Zonele urbane prezintă amenințări insidioase precum poluarea aerului, care afectează acum 95% din oameni și duce la milioane de decese premature în fiecare an. Orașele tind să fie și zgomotoase, cu poluarea fonică care este legată de afecțiuni de la stres și oboseală la boli de inimă, tulburări cognitive, tinitus și pierderea auzului. Poluarea luminoasă, care perturbă ritmurile circadiene, poate duce la somn slab, tulburări de dispoziție și chiar anumite tipuri de cancer.
Schimbări precum acestea afectează nenumărate zone urbane, în special acolo unde oamenii au îndepărtat cea mai mare parte a peisajului, mirosurilor și sunetelor vii care au pătruns în habitatele umane timpurii. Având în vedere efectele calmante pe care le poate oferi biofilia, oamenii moderni ar putea pierde o sursă valoroasă de reziliență atunci când au cea mai mare nevoie de ea.
Din fericire, nu trebuie să alegem între civilizație și sălbăticie. Așa cum mulți oameni fac acum exerciții fizice pentru a simula stilurile de viață active ale strămoșilor noștri, există o mulțime de modalități de a beneficia de avantajele biofiliei fără a renunța la facilitățile moderne.
Baia în pădure
Una dintre cele mai evidente căi către biofilie este printr-o pădure, unde oamenii au evadat de mult timp din civilizație pentru a face lucruri precum drumeții, camping sau pur și simplu a se relaxa. Acest lucru ne vine natural, dar poate ajuta să ne amintim de ce merită să ne părăsim bula. În acest fel, timpul petrecut vizitând o pădure se simte mai puțin ca o distracție frivolă și mai mult ca o parte fundamentală a auto-întreținerii – un fel de baie.
De fapt, aceasta este ideea din spatele shinrin-yoku, o practică japoneză populară tradusă în mod obișnuit în engleză ca „baia de pădure”. Ministerul Silviculturii din Japonia a inventat termenul în 1982, ca parte a unui efort de promovare a sănătății publice, precum și a conservării pădurilor, etichetând formal un concept care avea deja rădăcini adânci în cultura japoneză.
Guvernul japonez a cheltuit aproximativ 4 milioane de dolari pe cercetarea shinrin-yoku între 2004 și 2012, iar țara are acum cel puțin 62 de site-uri oficiale de terapie forestieră „unde efectele relaxante au fost observate pe baza analizei științifice efectuate de un expert medical forestier”. Aceste site-uri atrag milioane de vizitatori în fiecare an, dar beneficii similare se ascund și în pădurile de pe întreaga planetă.
Ce fel de beneficii? Iată câteva pe care oamenii de știință le-au documentat până acum:
Reducerea stresului: Acest efect râvnit al băii de pădure este bine susținut de știință, care leagă practica de niveluri mai scăzute de cortizol – principalul hormon de stres al corpului – precum și de o activitate nervoasă simpatică mai scăzută și o activitate nervoasă parasimpatică mai ridicată. (Activitatea nervoasă parasimpatică este asociată cu sistemul nostru de „odihnă și digestie”, în timp ce activitatea nervoasă simpatică este asociată cu o stare de „luptă sau fugă”.) Într-un studiu publicat în PubMed, experimente realizate cu 420 de subiecți în 35 de păduri din Japonia au constatat că statul în pădure a dus la o scădere de 12,4% a cortizolului, o scădere de 7% a activității nervoase simpatice și o creștere de 55% a activității nervoase parasimpatice – „indicând o stare relaxată”, au scris cercetătorii. Alte studii arată efecte fiziologice similare atât din statul, cât și din mersul pe jos într-o pădure, subiecții raportând în mod obișnuit mai puțină anxietate, mai puțină oboseală și mai multă vigoare.
Ritm cardiac și tensiune arterială mai scăzute: Un studiu din 2010 publicat în Environmental Health and Preventive Medicine este unul dintre multele care leagă baia de pădure de scăderi semnificative ale ritmului cardiac mediu (cu 6% mai scăzut după stat; cu 3,9% mai scăzut după mers) și ale tensiunii arteriale sistolice (cu 1,7% mai scăzută după stat; cu 1,9% mai scăzută după mers). Acest lucru se potrivește cu alte cercetări, cum ar fi o meta-analiză din 2017 a 20 de studii totalizând peste 700 de subiecți, care a constatat că atât tensiunea arterială sistolică, cât și cea diastolică au fost semnificativ mai scăzute în păduri față de mediile non-forestiere.
Sistem imunitar mai puternic: S-a demonstrat în mod repetat că pădurile sporesc activitatea celulelor naturale ucigașe (NK) și expresia proteinelor anti-cancer. Celulele NK sunt o parte cheie a sistemului imunitar înnăscut al corpului, apreciate pentru atacarea infecțiilor și protejarea împotriva tumorilor. Într-un studiu din 2007, aproape toți participanții au avut o activitate NK cu aproximativ 50% mai mare după o excursie de trei zile în pădure, un beneficiu care a durat între o săptămână și mai mult de o lună în cercetări ulterioare. Acest lucru este atribuit în mare parte compușilor botanici cunoscuți sub numele de „fitoncide” (mai multe despre asta mai jos).
Somn mai bun: Poate ar trebui să numărăm copaci în loc de oi? Într-un studiu din 2011, două ore de mers pe jos în pădure au îmbunătățit semnificativ durata, profunzimea și calitatea somnului la persoanele cu insomnie. Efectul, care a fost mai puternic după plimbările de după-amiază decât după plimbările de dimineață, se datorează probabil atât „exercițiului, cât și îmbunătățirii emoționale inițiate de mersul pe jos în zonele împădurite”, au scris cercetătorii.
Ameliorarea durerii: Baia de pădure ar putea face o mare diferență pentru persoanele cu durere cronică răspândită, conform unui studiu din 2016 publicat în International Journal of Environmental Research and Public Health. Participanții care au participat la o retragere de terapie forestieră de două zile nu numai că au arătat îmbunătățiri în activitatea NK și variabilitatea ritmului cardiac, dar „au raportat și scăderi semnificative ale durerii și depresiei, precum și o îmbunătățire semnificativă a calității vieții legate de sănătate”.
Da, se poate
Deci cum exact poate o pădure să declanșeze toate aceste beneficii pentru sănătate? Depinde de efect, dintre care unele pot reprezenta confortul și liniștea pădurilor comparativ cu orașele. Pădurile sunt de obicei mai răcoroase și mai umbroase, reducând factorii de stres fizic precum căldura și lumina puternică a soarelui care pot alimenta stresul psihologic. Ele creează, de asemenea, paravane naturale împotriva vântului și absorb poluarea aerului.
Se știe că pădurile atenuează și poluarea fonică, iar chiar și câțiva copaci bine plasați pot reduce sunetul de fond cu 5 până la 10 decibeli, sau cu aproximativ 50% perceput de urechea umană. În locul zgomotului de trafic sau de construcții, pădurile tind să ofere sunete mai liniștitoare, cum ar fi cântecul păsărilor și foșnetul frunzelor.
Și apoi există fitoncidele, cunoscute și sub denumirea de „uleiuri esențiale de lemn”. O varietate de plante eliberează acești compuși organici aerieni, care au proprietăți antibacteriene și antifungice, ca o apărare împotriva dăunătorilor. Când oamenii inhalează fitoncide, corpul nostru răspunde prin creșterea numărului și activității celulelor NK.
Așa cum au arătat cercetătorii într-un studiu din 2010, chiar și o singură experiență de baie de pădure poate continua să aducă beneficii timp de săptămâni după aceea. „Activitatea crescută a celulelor NK a durat mai mult de 30 de zile după excursie, sugerând că o excursie de baie de pădure o dată pe lună ar permite indivizilor să mențină un nivel mai ridicat de activitate NK”, au scris ei.
Nu există multe reguli universale pentru baia de pădure, care pare să funcționeze într-o gamă largă de scenarii. Unele studii găsesc rezultate după 15 minute de mers pe jos sau de stat în pădure, de exemplu, în timp ce altele implică imersiuni de mai multe zile. Există grupuri care formează și certifică ghizi de terapie forestieră – cum ar fi Global Institute of Forest Therapy (GIFT) sau Association of Nature and Forest Therapy Guides and Programs (ANFT) – și o mulțime de cărți și site-uri web care oferă sfaturi. Aceste sfaturi variază în funcție de sursă, iar cea mai bună metodă pentru tine poate depinde de factori precum personalitatea ta, obiectivele tale sau pădurea anume pe care o vizitezi. Ideea de bază este să te relaxezi și să îmbrățișezi ambianța, dar pentru sfaturi mai specifice, iată câteva exemple de la ANFT:
• Fii atent. O excursie de baie de pădure ar trebui să implice ideal „o intenție specifică de a te conecta cu natura într-un mod vindecător”, conform ANFT, care recomandă „mișcarea conștientă prin peisaj”.
• Ia-ți timp. Deși exercițiul fizic îmbunătățește și sănătatea mentală și fizică, nu este scopul principal al plimbărilor shinrin-yoku, conform ANFT. Plimbările lor de baie de pădure sunt de obicei de < 1,6 km, durând adesea două până la patru ore.
• Fă-ți un obicei. La fel ca yoga, meditația, rugăciunea sau exercițiile fizice, terapia forestieră este „cel mai bine văzută ca o practică, nu ca un eveniment singular”, susține ANFT. „Dezvoltarea unei relații semnificative cu natura se întâmplă în timp și este aprofundată prin revenirea din nou și din nou pe parcursul ciclurilor naturale ale anotimpurilor.”
• Fii un oaspete bun. Pe măsură ce pădurile ne vindecă, ANFT pledează pentru a le întoarce favorul. Terapia forestieră nu este doar un proces non-extrativ (adică, nu lua nimic în afară de fotografii, nu lăsa nimic în afară de urme de pași); poate crește gradul de conștientizare cu privire la de ce merită pădurile să fie conservate, și încuraja oamenii să ajute la protejarea pădurilor locale.
Dacă nu locuiți lângă o pădure, merită menționat că și alte ecosisteme pot fi restauratoare. ANFT definește terapia forestieră ca „vindecare și bunăstare prin imersiune în păduri și alte medii naturale”, recunoscând că biofilia funcționează în multe contexte. Oamenii de știință explorează încă ce elemente ecologice declanșează ce beneficii și cum, dar oamenii răspund în general bine la prezența plantelor și a anumitor animale, cum ar fi păsările cântătoare, precum și a râurilor, lacurilor și a altor corpuri de apă.
„Beneficiile terapeutice ale băii de pădure ar putea fi dificil de explicat pe deplin doar cu fitoncide, dar cel mai probabil, peisajul verde, sunetele liniștitoare ale pâraielor și cascadelor, și aromele naturale ale lemnului, plantelor și florilor din aceste ecosisteme complexe joacă toate un rol”, conform Forest Therapy Association of the Americas. „Terapia forestieră este un bun exemplu al modului în care propria noastră sănătate depinde de sănătatea mediului nostru natural.”
O plimbare în parc
Există recompense inerente atunci când reușim să ne îndepărtăm de civilizație, așa cum biologul Clemens Arvay a scris recent pentru PlanetaNoastra:
Desigur, fuga din civilizație nu este întotdeauna o opțiune practică. Biofilia poate fi cea mai eficientă atunci când ești cufundat într-o pădure virgină sau când admiri o prerie ondulată, dar mulți oameni nu pot evada din mediile lor urbane pentru astfel de experiențe în mod regulat. Din fericire, biofilia nu este o propunere totul sau nimic.
O pădure este mai mult decât suma părților sale, totuși acele părți ne pot vindeca chiar dacă nu se află într-un ecosistem natural, neatins. Aceasta include totul, de la păduri urbane mari la parcuri de cartier cu verdeață, până la câțiva copaci pe o stradă din oraș. O serie de cercetări au explorat puterile restauratoare ale spațiului verde urban, care poate oferi multe dintre aceleași efecte ca o pădure sălbatică.
O vizită scurtă într-un parc urban poate stimula concentrarea, de exemplu, doar 20 de minute producând rezultate la copiii cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD). De asemenea, ne poate calma și înveseli, conform unui studiu din 2015 din Chiba, Japonia, care a constatat că o plimbare de 15 minute în Parcul Kashiwanoha din oraș „a dus la o frecvență cardiacă semnificativ mai mică, o activitate nervoasă parasimpatică mai mare și o activitate nervoasă simpatică mai mică” comparativ cu o plimbare echivalentă într-o zonă urbană din apropiere. Vizitatorii parcului au fost mai relaxați, mai confortabili și mai viguroși, cu „niveluri semnificativ mai scăzute de emoții negative și anxietate”, au raportat cercetătorii.
Acel studiu a fost realizat toamna, dar efecte similare au fost găsite în toate anotimpurile – chiar și în același parc iarna, în ciuda foliajului sărac al copacilor. Și în ianuarie în Scoția, un alt studiu a constatat că locuitorii urbani care locuiesc lângă spațiu verde public au niveluri mai scăzute de cortizol și mai puțin stres auto-raportat.
Proximitatea este cheia puterilor vindecătoare ale parcurilor urbane, deoarece tindem să le vizităm mai des atunci când putem ajunge rapid, mai ales mergând pe jos sau cu bicicleta. „Ca regulă generală”, a sfătuit Organizația Mondială a Sănătății într-un raport din 2017, „locuitorii urbani ar trebui să aibă acces la spații verzi publice de cel puțin 0,5 până la 1 hectar la o distanță liniară de 300 de metri (aproximativ 5 minute de mers pe jos) de casele lor.”
Dacă un parc are suficientă verdeață, ar putea oferi și alte avantaje similare pădurii pentru persoanele care locuiesc în apropiere, cum ar fi aer mai curat, mai puțină poluare fonică sau chiar protecție împotriva valurilor de căldură periculoase – un risc adesea amplificat în orașe de efectul de „insulă de căldură”. Acest din urmă beneficiu a fost raportat într-un studiu din 2015 din Portugalia, care a constatat că vegetația urbană și corpurile de apă „păreau să aibă un efect atenuant asupra mortalității legate de căldură în populația în vârstă din Lisabona”.
Datorită unor cercetări precum acestea, spațiul verde urban este din ce în ce mai valorizat nu numai din motive estetice și de mediu, ci și pentru efectele sale asupra sănătății publice. Pe măsură ce oamenii din întreaga lume se luptă cu o problemă cunoscută informal ca „tulburare de deficit de natură”, această conștientizare poate influența decizii cheie la multe niveluri, de la factorii de decizie politică și urbaniști la locuitorii urbani care caută o casă.
Odihnă sub lauri
Unul dintre cele mai bune lucruri despre biofilie este flexibilitatea sa, care ne permite să ne extragem puterea din mici fragmente de natură, la fel de mici ca plantele de interior sau copacii vizibili printr-o fereastră. Acest lucru face ca beneficiile sale să fie accesibile unui spectru mai larg de oameni, deși poate fi relevant chiar dacă locuința ta se învecinează cu o pădure sau un parc. În SUA, oamenii petrec acum în medie aproximativ 90% din timp în interiorul clădirilor sau vehiculelor, adesea nereușind să aprecieze cum aceste medii ne afectează – sau cât de mult ar putea ajuta o mică înfrumusețare.
Unele plante de apartament, de exemplu, pot îmbunătăți calitatea aerului din interior prin filtrarea carcinogenilor cunoscuți pentru om, cum ar fi benzenul, formaldehida și tricloroetilenul, care se pot infiltra în aerul interior din anumite materiale de construcție, produse chimice de uz casnic și alte surse. Totuși, studiile arată că pot fi și absorbite de plante de interior, inclusiv aloe vera, crinul păcii, planta șarpe și planta păianjen, alături de alți poluanți atmosferici nocivi precum ozonul, o componentă a smogului care uneori pătrunde în interior.
Pe lângă purificarea aerului, plantele de interior s-a demonstrat că stimulează productivitatea angajaților din birouri și reduc stresul și cresc timpul de reacție în medii fără ferestre cum ar fi un laborator de informatică universitar. Ele pot chiar îmbunătăți toleranța la durere, conform unui studiu din 2002, care a indus durere prin imersarea mâinilor subiecților în apă înghețată. Cei care puteau vedea plante de interior au suportat acest lucru mai mult timp și au raportat niveluri mai scăzute de durere, au constatat cercetătorii, mai ales dacă plantele aveau flori.
Viața vegetală poate fi de mare ajutor în spitale, chiar dacă este vizibilă doar printr-o fereastră. Pacienții chirurgicali din camere cu vedere la peisaj natural printr-o fereastră, de exemplu, „au avut spitalizări postoperatorii mai scurte, au primit mai puține comentarii evaluative negative în notele asistentelor medicale și au luat mai puține analgezice puternice” decât pacienții ale căror ferestre dădeau spre un zid de cărămidă, a constatat un studiu din 1984.
În ciuda unei istorii lungi de grădini în incinta spitalelor, acestea au fost „ignorate ca fiind periferice tratamentului medical pentru o mare parte a secolului al XX-lea”, așa cum a raportat Scientific American în 2012. Dovada clară a puterii lor vindecătoare a fost astfel revelatoare în anii ’80, când biofilia era încă un concept relativ obscur și atmosfera austeră a spitalelor era în general considerată de la sine înțeleasă. Ideea a devenit curentă în ultimele decenii, așa cum se vede în prevalența facilităților biofilice precum grădinile terapeutice.
Deși este important să avem așteptări realiste cu privire la biofilie, aceste grădini pot fi într-adevăr instrumente puternice pentru îngrijirea sănătății, după cum a declarat pentru Scientific American Clare Cooper-Marcus, profesoară emerită de arhitectură peisagistică la Universitatea din California-Berkeley.
„Să fim clari”, a spus Cooper-Marcus, expertă în peisaje vindecătoare. „Petrecerea timpului în interacțiune cu natura într-o grădină bine proiectată nu îți va vindeca cancerul sau nu îți va vindeca o rană gravă la picior. Dar există dovezi solide că poate reduce nivelurile de durere și stres – și, făcând acest lucru, poate stimula sistemul imunitar în moduri care permit propriului corp și altor tratamente să te ajute să te vindeci.”
Design biofilic
Dacă privitul florilor ne poate ajuta să suportăm durerea, iar vederea copacilor printr-o fereastră ne poate ajuta să ne recuperăm mai repede după operație, imaginați-vă cum ne-am descurca dacă mai mult din mediul nostru construit ar fi proiectat având în vedere biofilia.
Aceasta este ideea din spatele designului biofilic, care adoptă o abordare holistică pentru a ajuta habitatele umane moderne să imite mediile naturale care au modelat specia noastră. Acest lucru poate însemna o varietate de lucruri, de la forma și configurația de bază a unei clădiri la materialele de construcție, mobilier și peisajul înconjurător.
„Primul pas este ‘De ce nu ieșim pur și simplu afară?’ Al doilea pas este ‘Vom aduce pur și simplu câțiva copaci înăuntru'”, a declarat recent pentru NBC News experta în design biofilic și CEO a International Living Future Institute, Amanda Sturgeon, recent pentru NBC News. „Încercăm să ajungem la locul de după – care este ‘Ce am putea învăța din ceea ce ne face să iubim să fim afară și să încorporăm asta în designul clădirilor noastre?'”
Se pare că multe. Interesul pentru designul biofilic a înflorit recent, alimentând cercetări care au scos la iveală o mulțime de detalii. Acestea includ elemente vizuale precum iluminatul natural sau forme și modele „biomorfice”, alături de lucruri mai puțin evidente precum variabilitatea temperaturii și a fluxului de aer, prezența apei, sunete, mirosuri și alți stimuli senzoriali.
Încearcă puțină sălbăticie
Deoarece o mare parte din viețile noastre se desfășoară în interiorul clădirilor, reproiectarea biofilică a acestor spații ar putea fi o soluție ideală pentru deficitul de natură al multor oameni. Dar există și modalități mai ieftine și mai ușoare de a beneficia de o atenție acordată biofiliei, inclusiv una care se întâmplă să aibă nevoie de atenția noastră acum mai mult ca niciodată: sălbăticia însăși.
Chiar și pe măsură ce remodelăm și redecorăm mediul nostru construit pentru a evoca pe cele naturale, biofilia ar putea fi cea mai bună speranță a noastră pentru a ne împinge să salvăm ceea ce a mai rămas din materialul sursă. Inteligența și ambiția ne-ar fi putut ajuta să creăm civilizația, totuși, oricât de sofisticati am deveni, acest instinct ciudat nu ne va lăsa să renunțăm complet la sălbăticia care a făcut totul posibil.
Și având în vedere cât de mult civilizația încă se bazează pe biodiversitatea Pământului, biofilia s-ar putea dovedi chiar mai vitală pentru umanitate decât am crezut. Așa cum a argumentat E.O. Wilson în cartea sa din 2016 „Jumătate de Pământ„, independența față de natură este o iluzie periculoasă.
„Fie că ne place sau nu, și pregătiți sau nu, suntem mințile și administratorii lumii vii”, a scris Wilson. „Propriul nostru viitor ultim depinde de această înțelegere.”
