Arctica nu mai este ceea ce era. Temperaturile cresc acolo de două ori mai repede decât rata globală, declanșând o serie de schimbări fără precedent în istoria înregistrată.
Unul dintre cele mai frapante exemple este gheața marină a regiunii, care scade acum cu aproximativ 13% pe deceniu, ultimele 12 minime sezoniere fiind înregistrate în ultimii 12 ani. În septembrie 2018, întinderea gheții marine arctice a atins al șaselea nivel minim din istorie, potrivit Centrului Național de Date pentru Zăpadă și Gheață (NSIDC) din SUA.
„Minimul din acest an este relativ ridicat în comparație cu cel mai scăzut nivel înregistrat în 2012, dar este totuși scăzut în comparație cu ceea ce era în anii ’70, ’80 și chiar ’90”, spune Claire Parkinson, cercetătoare principală în schimbările climatice la Centrul de Zbor Spațial Goddard al NASA, într-o declarație despre minimul din 2018.
Gheața marină arctică crește și scade întotdeauna odată cu anotimpurile, dar minimul mediu de la sfârșitul verii scade acum cu 13,2% pe deceniu, potrivit Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA). Și în Raportul Arctic 2018, NOAA raportează că cea mai veche gheață marină arctică — înghețată de cel puțin patru ani, făcând-o mai rezistentă decât gheața tânără, mai subțire — este acum în scădere accentuată. Această gheață cea mai veche reprezenta aproximativ 16% din totalul de gheață în 1985, raportează NOAA, dar acum este mai puțin de 1%, reprezentând o pierdere de 95% în 33 de ani.
„Acum un deceniu, existau regiuni vaste ale Arcticii care aveau gheață de câțiva ani”, spune cercetătorul NASA Alek Petty Washington Post. „Dar acum, acesta este un fenomen rar.”
Oamenii de știință sunt de acord că principalul catalizator este schimbarea climatică indusă de om, amplificată de un ciclu de feedback cunoscut sub numele de amplificare arctică. (Gheața marină antarctică, între timp, este mai protejată împotriva încălzirii.) Problema de bază a devenit cunoscută chiar și printre neexperți, în mare parte datorită efectului său convingător asupra urșilor polari.
Dar, în timp ce mulți oameni își dau seama că oamenii subminează indirect gheața marină prin încălzirea globală, există adesea mai puțină claritate cu privire la inversul acestei ecuații. Știm că gheața marină este importantă pentru urșii polari, dar de ce este importantă oricare dintre ele pentru noi?
O astfel de întrebare trece cu vederea multe alte pericole ale schimbărilor climatice, de la furtuni mai puternice și secete mai lungi la deșertificare și acidificare a oceanelor. Dar chiar și izolat, declinul gheții marine arctice este dezastruos — și nu doar pentru urșii polari. Pentru a arunca o lumină asupra acestui aspect, iată șapte dintre beneficiile sale mai puțin cunoscute:
1. Reflectă lumina soarelui
Polii Pământului sunt reci în principal pentru că primesc mai puțină lumină solară directă decât latitudinile mai joase. Dar există și un alt motiv: Gheața marină este albă, așa că reflectă cea mai mare parte a luminii solare înapoi în spațiu. Această reflexivitate, cunoscută sub numele de „albedo”, ajută la menținerea frigului polilor prin limitarea absorbției de căldură.
Pe măsură ce gheața marină în scădere expune mai multă apă de mare la lumina soarelui, oceanul absoarbe mai multă căldură, ceea ce, la rândul său, topește mai multă gheață și reduce și mai mult albedo. Acest lucru creează un ciclu de feedback pozitiv, una dintre modalitățile prin care încălzirea generează și mai multă încălzire.
2. Influențează curenții oceanici
Centura globală de curenți oceanici, cunoscută și sub numele de „circulație termohalină”. (Imagine: NASA)
Prin reglarea căldurii polare, gheața marină afectează și vremea la nivel mondial. Acest lucru se datorează faptului că oceanele și aerul acționează ca motoare de căldură, mutând căldura către poli într-o căutare constantă de echilibru. O modalitate este circulația atmosferică sau mișcarea aerului la scară largă. O altă metodă, mai lentă, are loc sub apă, unde curenții oceanici deplasează căldura de-a lungul unei „curele transportoare globale” într-un proces numit circulație termohalină. Alimentată de variațiile locale de căldură și salinitate, aceasta determină modelele meteorologice pe mare și pe uscat.
Scăderea gheții marine are două efecte principale asupra acestui proces. În primul rând, încălzirea polilor perturbe fluxul general de căldură al Pământului prin modificarea gradientului său de temperatură. În al doilea rând, modelele modificate ale vântului împing mai multă gheață marină spre Atlantic, unde se topește în apă dulce rece. (Apa de mare expulzează sarea pe măsură ce îngheață.) Deoarece mai puțină salinitate înseamnă că apa este mai puțin densă, gheața marină topită plutește în loc să se scufunde ca apa sărată rece. Și deoarece circulația termohalină are nevoie de apă rece, care se scufundă la latitudini înalte, acest lucru poate opri fluxul de apă caldă, în creștere, din tropice.
3. Izolează aerul
Oricât de rece este Oceanul Arctic, este încă mai cald decât aerul din timpul iernii. Gheața marină acționează ca o izolare între cele două, limitând câtă căldură radiază în sus. Alături de albedo, aceasta este o altă modalitate prin care gheața marină ajută la menținerea climatului rece al Arcticii. Dar pe măsură ce gheața marină se topește și se crăpă, devine punctată cu goluri care lasă căldura să scape.
Potrivit NSIDC, „aproximativ jumătate din schimbul total de căldură între Oceanul Arctic și atmosferă are loc prin deschideri în gheață”.
4. Menține metanul la distanță
Căldura nu este tot ceea ce se infiltrează prin gheața marină subțire. Oamenii de știință știu de mult timp că tundra arctică și sedimentele marine conțin depozite mari, înghețate, de metan, reprezentând un risc climatic dacă se dezgheață și eliberează gazul cu efect de seră puternic. Dar în 2012, cercetătorii de la Jet Propulsion Laboratory al NASA au descoperit o sursă nouă, „surprinzătoare și potențial importantă” de metan arctic: Oceanul Arctic însuși.
Zburând la nord de mările Chukchi și Beaufort, cercetătorii au găsit vapori misterioși de metan care nu puteau fi explicați prin surse tipice, cum ar fi zonele umede, rezervoarele geologice sau instalațiile industriale. Observând că gazul era absent deasupra gheții marine solide, ei au urmărit în cele din urmă sursa sa până la apele de suprafață expuse de gheața spartă. Încă nu sunt siguri de ce există metan în apa de mare arctică, dar microbii și sedimentele de pe fundul mării sunt probabil suspecți.
„Deși nivelurile de metan pe care le-am detectat nu au fost deosebit de mari, regiunea sursă potențială, Oceanul Arctic, este vastă, astfel încât descoperirea noastră ar putea reprezenta o nouă sursă globală de metan”, a spus Eric Kort de la NASA într-o declarație. „Pe măsură ce acoperirea de gheață marină arctică continuă să scadă într-un climat în curs de încălzire, această sursă de metan ar putea crește.”
5. Limitează vremea severă
Este bine stabilit faptul că încălzirea globală intensifică vremea severă în general, dar, potrivit NSIDC, pierderea gheții marine favorizează și furtuni mai mari în Arctica însăși. Benzi întinse de gheață marină limitează în mod normal câtă umiditate se deplasează din ocean în atmosferă, făcând mai dificilă dezvoltarea furtunilor puternice. Pe măsură ce gheața marină scade, formarea furtunilor este mai ușoară, iar valurile oceanice pot crește.
NSIDC raportează că „odată cu scăderea recentă a întinderii gheții marine de vară”, aceste furtuni și valuri sunt mai frecvente, iar eroziunea costieră amenință unele comunități.”
În Shishmaref, Alaska, de exemplu, anii de gheață în scădere au permis valurilor să erodeze o linie de coastă deja slăbită de dezghețarea permafrostului. Marea invadează acum apa potabilă a orașului, amenințând depozitele de combustibil de coastă. La 17 august 2016, sătenii inuiți din Shishmaref au votat în favoarea relocării casei lor strămoșești pe un teren mai sigur. În același timp, o creștere a furtunilor și valurilor arctice ar putea crea și un alt ciclu de feedback, deteriorând gheața existentă și împiedicând creșterea nouă, pe măsură ce agită oceanul.
6. Susține populațiile indigene
Shishmaref este un caz extrem, dar locuitorii săi nu sunt singurii care își văd casa prăbușindu-se. Aproape 180 de comunități indigene din Alaska au fost identificate ca fiind vulnerabile la eroziune, a declarat antropologul Smithsonian Igor Krupnik la un summit din 2011 privind schimbările climatice din Arctic, iar cel puțin 12 au decis deja să se mute pe un teren mai înalt.
Mulți oameni din Arctic se bazează pe foci și alte animale native pentru hrană, dar deteriorarea gheții marine poate face din ce în ce mai dificil și periculos să se vâneze anumite pradă. Vânătorii trebuie nu numai să aștepte mai mult timp până la formarea gheții, dar trebuie să călătorească mai departe pe un teren mai moale. „Oriunde am întrebat oamenii, au vorbit despre incertitudinea crescândă”, a spus Krupnik. „Au vorbit despre schimbări neregulate în vreme și modele meteorologice, au vorbit despre inundații și furtuni, au vorbit despre noi riscuri de a ieși pe gheață subțire.”
Mai departe în larg, gheața în retragere este adesea considerată o veste bună pentru industriile petrolieră, gazieră și de transport maritim, care se luptă deja pentru drepturile de foraj și rutele maritime în apele nou-dezechilibrate. O astfel de activitate ar putea prezenta riscuri proprii — de la balenele ucise de loviturile navelor la țărmuri poluate de deversările de petrol — dar ar putea fi, de asemenea, împiedicată de furtuni și valuri mai puternice, datorită aceleiași gheți marine în scădere care a permis-o în primul rând.
7. Susține fauna sălbatică nativă
Pierderea gheții marine i-a transformat pe urșii polari în copii-afiș ai schimbărilor climatice, iar pantoful se potrivește din păcate. La fel ca oamenii, ei se află în vârful rețelei alimentare arctice, astfel încât situația lor reflectă o serie de probleme ecologice. Nu numai că sunt afectați direct de încălzire, care topește plutele de gheață pe care le folosesc pentru a vâna foci, dar suferă și indirect efectele asupra prăzii lor.
Focile arctice, de exemplu, folosesc gheața marină ca tot de la o maternitate și un creșă pentru pui până la o acoperire pentru a vâna pești și a fugi de prădători. Morsele o folosesc și ca loc de odihnă și adunare, astfel încât absența acesteia le-ar putea obliga să supraaglomereze plajele și să înoate mai departe pentru a găsi hrană. Se pare că caribuii au căzut prin gheața marină subțire în timpul migrației, una dintre multe amenințări cu care se confruntă erbivorele rezistente din cauza schimbărilor climatice.
Nu tuturor faunei sălbatice îi place gheața marină arctică, totuși. Mările calde, deschise permit balenelor migratoare să rămână mai mult timp vara; balenele de Groenlanda din Alaska și Groenlanda au început chiar să se amestece în Pasajul de Nord-Vest. Și mai puțină gheață înseamnă mai multă lumină solară pentru fitoplancton, baza rețelei alimentare marine. Productivitatea algelor arctice a crescut cu 20% între 1998 și 2009, potrivit NOAA.
Mai puțină gheață marină ajută, de asemenea, Oceanul Arctic să absoarbă mai mult dioxid de carbon din aer, eliminând cel puțin o parte din gazul cu efect de seră din atmosferă. Dar, ca majoritatea avantajelor aparente ale schimbărilor climatice, această latură pozitivă are un nor: Excesul de CO2 face părți din Oceanul Arctic mai acide, raportează NOAA, o problemă potențial fatală pentru viața marină, cum ar fi crustaceele, coralii și unele tipuri de plancton.
