De-a lungul timpului, multe păsări au decis să renunțe la zbor și să rămână pe pământ. Din păcate, rezultatul pentru multe dintre aceste specii a fost dispariția, deoarece au devenit pradă ușoară pentru oameni și animalele care călătoreau cu ei, cum ar fi câinii, pisicile și șobolanii. Cele care au supraviețuit au făcut-o pentru că erau prea mari (de exemplu, struțul) sau prea izolate (de exemplu, pinguinul) pentru a fi o pradă ușoară pentru noii prădători.
Și totuși, există încă câteva specii de păsări nezburătoare care rezistă, de obicei în locații destul de îndepărtate, greu accesibile sau izolate de continente. Viața lor terestră este posibilă deoarece trăiesc în zone încă lipsite de prădători sau, în cazul unora, au beneficiat de sprijin uman.
Pentru clarificare, păunii nu sunt păsări nezburătoare, deși adesea sunt considerați ca atare. Deși nu zboară pe distanțe lungi, își pot folosi aripile pentru a se urca în copaci sau pe stâlpi de gard de la sol.
Iată 12 dintre cele mai neobișnuite păsări nezburătoare din întreaga lume.
Kakapo
Kakapo este o specie de papagal din Noua Zeelandă care se remarcă în mai multe feluri. În primul rând, este singurul papagal nezburător din lume. Este, de asemenea, nocturn, o trăsătură unică printre speciile de papagali. Este cea mai grea specie de papagal din lume, ceea ce este potrivit având în vedere că nu trebuie să rămână ușoară pentru a zbura.
Dar ceea ce face cu adevărat remarcabilă această pasăre este povestea ei extraordinară de conservare. Adunați cu miile pentru muzee și colecții din întreaga lume și confruntați cu noi prădători, inclusiv nevăstuici, pisici și șobolani introduși de oameni, această specie a fost aproape ștearsă de pe planetă. Din fericire, o mână de oameni dedicați au lucrat neobosit în ultimul secol pentru a crea un program de reproducere pentru a salva papagalii rămași și pentru a le crește numărul.
Datorită sezonului de reproducere abundent din 2022, există acum 252 de kakapo vii pe planetă – mai mulți decât au existat din anii 1970. Cu acest număr crescând constant, există speranța că această specie unică și carismatică poate supraviețui.
Rața Campbell
Rața Campbell este una dintre cele două specii de rațe nezburătoare. Aceste mici rațe sunt nocturne, ieșind noaptea pentru a se hrăni cu insecte și amfipode. Au fost odată găsite pe Insula Campbell, omonima lor de lângă Noua Zeelandă, dar au fost conduse spre extincție acolo după ce șobolanii norvegieni au ajuns pe uscat. După ce a fost descoperită o populație pe o altă insulă, specia a fost clasificată ca fiind pe cale critică de dispariție și oamenii de știință au lucrat timp de decenii pentru a crea un program de reproducere în captivitate de succes.
În 2003, s-au făcut eforturi masive pentru a curăța Insula Campbell de șobolani și alți dăunători, iar în 2004, 50 de rațe Campbell au fost eliberate acolo, marcând revenirea speciei după o absență de aproape 100 de ani. De atunci, rața Campbell s-a stabilit și pare să prospere. Deși rămâne clasificată ca specie pe cale de dispariție, revenirea pe insula sa natală oferă mari speranțe pentru specie.
50 de rațe Campbell au fost eliberate acolo
Gâsca Titicaca
Gâștele sunt păsări adorabile, dar această specie anume ia premiul. Gâsca Titicaca nezburătoare (cunoscută și sub numele de gâsca cu aripi scurte) se găsește în Peru și Bolivia. Trăiește în principal pe Lacul Titicaca, omonima sa, dar poate fi găsită și în câteva lacuri învecinate de mare altitudine. Deși nu poate zbura, gâsca Titicaca poate înota expert. Prinde în principal peștișori mici ca pradă.
Spre deosebire de multe alte specii de păsări nezburătoare care au fost amenințate de prădătorii introduși, gâsca Titicaca este amenințată din cauza utilizării plaselor de branhii de către pescari. Ca rezultat, este acum listată ca specie pe cale de dispariție. Deși unele zone sunt protejate, nu există un efort concertat de conservare pentru această specie.
Kiwi
Kiwi este o pasăre faimoasă nezburătoare. Întotdeauna provoacă o privire dublă din cauza corpului său mic și rotund, a penelor care arată ca blana și a feței sale discrete, cu mustăți. Kiwi este atât de îndrăgit încât este simbolul național al Noii Zeelande.
Există cinci specii de kiwi, toate originare din Noua Zeelandă. Două dintre specii sunt vulnerabile, una este pe cale de dispariție, iar una este pe cale critică de dispariție. Deși zone întinse din habitatul lor forestier sunt acum protejate, ele se confruntă încă cu pericolul prădării de către carnivore introduse, cum ar fi pisicile.
Kiwii sunt nezburători de atât de mult timp încât aripile lor vestigiale sunt abia vizibile printre penele lor pufoase. De asemenea, depun cele mai mari ouă în raport cu dimensiunea corpului, dintre orice pasăre din lume. Kiwii adulți sunt monogami și se împerechează pe viață, petrecând până la 20 de ani ca un cuplu fidel.
petrecând până la 20 de ani ca un cuplu fidel
Aceste păsări timide sunt nocturne și își folosesc simțul mirosului ascuțit pentru a localiza prada noaptea. Spre deosebire de orice altă specie de pasăre, nările lor sunt situate la vârful ciocului lor, ceea ce le facilitează detectarea viermilor, larvelor și semințelor cu care se hrănesc.
Pasărea Guam
Pasărea Guam era odată abundentă pe insula Guam, dar în anii 1960, o populație de șerpi arboricoli bruni introduși accidental s-a înmulțit pe insulă. Aceste păsări își fac cuibul pe pământ, ceea ce, combinat cu incapacitatea lor de a scăpa prin zbor, a însemnat că nu au avut nicio șansă împotriva noilor prădători, în ciuda faptului că sunt alergători foarte rapizi. Până în anii 1980, au dispărut în sălbăticie.
Specia poate fi văzută și astăzi, totuși, datorită zoologului Bob Beck, care a lucrat mai mult de 20 de ani pentru a captura ultimele păsări Guam sălbatice, creând programe de reproducere în captivitate în grădini zoologice și eliberând păsări Guam pe insulele din apropiere.
În noiembrie 2010, 16 păsări Guam au fost reintroduse pe Insula Cocos și, prin monitorizare atentă, reintroducerea pare să fi avut succes. Acum trăiesc și pe Insula Rota. Cu noroc și cu muncă continuă de conservare, populația de păsări Guam poate, poate, să se înmulțească și să nu mai fie considerată dispărută în sălbăticie; cu toate acestea, ele sunt încă considerate pe cale critică de dispariție de către IUCN.
În noiembrie 2010, 16 păsări Guam
Casuar
Acest animal poate arăta ca o reprezentare a unui dinozaur preistoric care evoluează într-o pasăre, dar este de fapt o specie modernă – casuarul. Există trei tipuri – casuarul sudic, casuarul nordic și casuarul pitic – toate originare din Noua Guinee și Australia. De obicei, toți sunt negri la maturitate, dar acest lucru poate varia în funcție de regiune; femelele devin și mai mari și mai colorate decât masculii.
Casuarul este a doua cea mai grea pasăre din lume (după struț) și este strâns înrudită cu emu. Are gheare pe degete care pot crește până la 10 cm lungime și poate alerga cu până la 50 km/h. În plus, pentru că pasărea este nezburătoare, are picioare extra puternice, bine dezvoltate, ceea ce duce la lovituri puternice. Casca de pe cap este făcută din keratină și poate fi folosită pentru a curăța subarbuștii din pădurea tropicală, pentru a-și arăta vârsta sau dominanța sau pentru a produce un sunet rezonant.
Chiar dacă casuarul nu poate zbura, este încă suficient de puternic pentru a lupta împotriva prădătorilor. Acestea fiind spuse, doar casuarii obișnuiți cu oamenii sunt predispuși la atac.
Weka
Râșnii sunt de obicei cunoscuți pentru că sunt timizi, dar nu și această specie anume. Conform Departamentului de Conservare din Noua Zeelandă, weka „are o personalitate faimos de energică și curioasă”.
La fel ca alte specii de râșni secrete, weka este mai des auzit decât văzut. Sunt cunoscuți pentru furtul de mâncare și alte obiecte mici și fuga într-un loc ascuns pentru a le explora, la fel ca ratonii. Deci, dacă lipsește ceva mic de pe campingul sau din casa dumneavoastră, este foarte posibil să fie această pasăre nezburătoare care a luat-o. Cea mai bună soluție este să urmăriți unde o duce weka și apoi să o recuperați mai târziu, deoarece duce întotdeauna obiectele la o ascunzătoare din apropiere.
Weka este listată ca specie vulnerabilă din cauza unei varietăți de amenințări din diferite unghiuri; acestea includ seceta, accidentele cu mașina de-a lungul drumurilor și operațiunile de combatere a dăunătorilor care folosesc capcane și momeală la sol. Populațiile tind să fluctueze semnificativ, prosperând atunci când condițiile sunt bune și diminuându-se brusc atunci când hrana este rară.
Cormoranul nezburător
Insulele Galapagos găzduiesc multe specii care au evoluat cu trăsături particulare, inclusiv o gamă largă de specii unice de păsări. Una dintre acestea este singurul cormoran din lume care nu poate zbura, din 29 de tipuri de cormorani. Astfel, este numit pe drept cormoranul nezburător.
Aripile mici și butucănoase ale cormoranului nezburător sunt o mărturie a timpului de demult de când a renunțat la plăcerea zborului. De fapt, aripile au aproximativ o treime din dimensiunea de care ar avea nevoie pentru ca zborul să fie posibil, astfel încât par comice de mici pentru observatori. În loc să zboare deasupra valurilor, cormoranul nezburător își folosește picioarele puternice pentru a înota până la 90 de metri de țărm, căutând pești și alte pradă marină.
o treime din dimensiunea de care ar avea nevoie pentru ca zborul să fie posibil
S-au efectuat cercetări pentru a explica modul în care cormoranul și-a pierdut capacitatea de a zbura. În 2017, Leonid Kruglyak de la Universitatea din California, Los Angeles, a descoperit că această pasăre nezburătoare are o lungă listă de gene mutate, inclusiv genele care pot distorsiona creșterea membrelor. Cercetătorii cred că această combinație particulară de gene mutate a creat aripi mai scurte și sternuri mai mici, lipșind pasărea de capacitatea de a zbura.
Cormoranul nezburător este una dintre cele mai rare păsări din lume, parțial pentru că se găsește doar pe două insule din Galapagos. Cu toate acestea, este, de asemenea, susceptibil la daune provocate de furtuni și a fost introdus prădători, astfel încât specia este listată ca vulnerabilă. Eforturile de conservare sunt importante pentru supraviețuirea sa continuă.
Găina nativă tasmaniană
Această pasăre numită potrivit, asemănătoare unei găini, este endemică în Tasmania. Găina nativă tasmaniană este o specie neobișnuită de pasăre nezburătoare; spre deosebire de atât de multe specii care au dispărut sau au scăzut în număr odată cu sosirea oamenilor, a prosperat de fapt alături de omologii săi, de asemenea, nezburători, și are o populație stabilă și sigură.
Găina nativă tasmaniană beneficiază de practicile agricole care oferă o sursă de hrană ușoară. Curățarea noilor pajiști deschide zonele de iarbă scurtă pe care le plac pentru a pășuna.
Această pasăre compensează lipsa zborului cu alergarea sa rapidă. Au fost cronometrate alergând cu până la 50 km/h. Găina nativă tasmaniană trăiește în stoluri mici de câțiva indivizi și se lipește de teritorii clare de aproximativ 2 hectare. Deoarece aceste păsări își păstrează propriile teritorii, se pot isca lupte la granițe atunci când intrușii se apropie de teritoriul altcuiva.
Takahē
Oarecum o încrucișare între culorile casuarului și corpul găinii native este takahē, o specie găsită în Noua Zeelandă. Această pasăre a fost considerată dispărută timp de aproape 50 de ani, dar a fost redescoperită după o căutare extinsă în 1948. Există încă indivizi în arealul său natal, iar alții au fost mutați pe insule din apropiere fără prădători. Cu toate acestea, este considerată pe cale critică de dispariție, cu 440 de indivizi începând cu 2021.
Takahē este o pasăre destul de mare pentru o râșniță, cam de dimensiunea unui curcan mic. Familiile de păsări necesită mult spațiu, variind până la 100 de hectare pentru a găsi hrana de care au nevoie. Se hrănesc în principal cu ierburi stufoase amidonoase și papură care cresc în zonele de pajiște. Dacă ninge iarna, se retrag în păduri și mănâncă rizomi subterani de ferigi verzi de vară.
Perechile sunt monogame, împerecheându-se pe viață. Interesant este că puii vor rămâne adesea cu părinții lor timp de un până la doi ani, ajutând la creșterea celui mai nou pui. Între timp, puii născuți în programe de reproducere în captivitate sunt crescuți cu ajutorul unei marionete care arată ca un takahē adult, pe care manipulatorul uman o folosește pentru a hrăni puiul și astfel pentru a minimiza orice obișnuință cu oamenii.
Rața Vapor Fuegiană
Există patru specii de rață vapor, dintre care trei sunt nezburătoare. Una dintre ele, rața vapor Fuegiană, se găsește în America de Sud, de-a lungul țărmurilor stâncoase din sudul Chile până în Tierra del Fuego. Speciile de rață vapor își iau numele de la modul în care înoată; când se mișcă cu adevărat repede, își flutură aripile în timp ce vâslesc cu picioarele și ajung să semene puțin cu un vapor cu palete. Între timp, numele genului pentru specie, Tachyeres, înseamnă „având vâsle rapide” sau „vâslaş rapid”.
Rața Fuegiană este cea mai mare dintre rațele vapor și, de departe, cea mai grea dintre specii – aproximativ aceeași masă ca speciile mari de gâscă. Pot ajunge până la 7 kg, iar masculii tind să fie mai mari decât femelele. Dimensiunea lor mare este în avantajul lor, deoarece ajută la ținerea prădătorilor departe de cuiburile cu ouă sau pui.
Rațele vapor Fuegiene adulte au puțini sau niciun prădător natural, datorită combinației dintre dimensiunea lor și temperamentul agresiv. Aripile lor pot fi prea scurte pentru zbor, dar sunt cu siguranță folosite pentru luptă.
Pasărea inaccesibilă
Dacă doriți să supraviețuiți ca pasăre nezburătoare în această lume, este util să fiți inaccesibil. Pasărea Inaccesibilă este exact așa. Trăiește pe o insulă (numită literalmente Insula Inaccesibilă) care este înconjurată de stânci uriașe, ceea ce face dificilă ajungerea pe insulă – ca să nu mai vorbim de ajungerea în interior – pentru vizitatori.
Pasărea Inaccesibilă este cea mai mică pasăre nezburătoare din lume și se găsește doar pe insula sa omonimă, fără prădători, din arhipelagul Tristan îndepărtat din Atlanticul de sud. Pe insula lor privată paradis, păsările se bucură să se plimbe prin pajiști și ferigi deschise căutând insecte, viermi și semințe pentru a se ospăta.
Deși viața într-o locație atât de îndepărtată ajută aceste păsări să rămână în siguranță, o asemenea gamă minimă înseamnă că specia este listată ca vulnerabilă. Dacă, într-o zi, ar fi introduși prădători sau o specie care ar concura pentru hrană pe insulă, micuța râșniță ar fi în pericol grav. Acesta este motivul pentru care există eforturi de conservare, inclusiv desemnarea insulei ca rezervație naturală și ajutorul pentru a menține specia cât mai protejată posibil.
