Zborul autopropulsat a fost observat de-a lungul istoriei datorită insectelor, păsărilor, liliecilor și pterosaurilor dispăruți. Dar există o serie de creaturi vii astăzi care fac ceva asemănător zborului – planarea. Unele, precum veverițele zburătoare, sunt familiare, în timp ce altele, precum calmarii zburători, mai puțin. Iată lista noastră cu nouă animale care au găsit modalități neașteptate de a sfida legile gravitației.
Peștele zburător
Există peste 60 de specii de pești zburători din familia Exocoetidae. Acești pești incredibili au evoluat abilitatea de a sări din apă și de a plana prin aer pentru a scăpa de prădătorii subacvatici. Distanța maximă a unui pește zburător este de 198 de metri. Unele specii, precum peștele secure de apă dulce, își bat aripioarele pectorale ca pe niște aripi atunci când sar din apă și sunt capabile să obțină o ridicare momentană.
Broasca zburătoare Wallace
Planarea a evoluat cel puțin de două ori în rândul familiilor de broaște de copac, unele specii fiind capabile de manevre aeriene impresionante, precum viraje înclinate și oscilații. Ele au adaptat aceste abilități datorită membranelor mărite ale degetelor, care pot acționa ca niște parașute sau aripi atunci când broasca își întinde membrele după un salt. Broasca zburătoare Wallace beneficiază de picioare mari cu membrane între degete, care îi permit să planeze până la 15 metri, și de pernuțe puternice de aderență care îi asigură o prindere solidă la aterizare.
Veverița zburătoare
Trei specii de veverițe zburătoare se găsesc în America de Nord: veverița zburătoare nordică, veverița zburătoare sudică și veverița zburătoare Humboldt. Toate au dezvoltat membrane blănoase care se întind de la încheieturi la glezne, permițându-le o libertate remarcabilă în planarea prin aer. Designul lor aeronautic este destul de impresionant. Sunt capabile să-și direcționeze zborul cu mișcări subtile din oasele încheieturii special adaptate și își folosesc cozile ca frână aeriană. Majoritatea veverițelor zburătoare parcurg distanțe de la 6 la 20 de metri, deși pot plana până la 91 de metri.
Șopârlele Draco
Șopârlele din genul Draco și-au folosit neobișnuit oasele coastelor. În loc să le folosească pentru a-și proteja trunchiul, aceste reptile arboricole își întind coastele ca pe niște aripi. Șopârlele zburătoare își folosesc de obicei abilitatea de a zbura pentru a călători din copac în copac în habitatul lor din pădurea tropicală în căutarea hranei. Ele pot zbura pe o distanță medie de 8 metri. Alte specii de șopârle, inclusiv mai multe specii de gecko, au dezvoltat pliuri suplimentare de piele de-a lungul cozii, capului, trunchiului, degetelor și membrelor, care le permit de asemenea să planeze.
Colugo
Deși colugo sunt uneori denumiți lemuri zburători, nu sunt lemuri adevărați și planează mai degrabă decât zboară. Singurele mamifere cu abilitatea de a zbura sunt liliecii. Găsiți planând printre copacii din Asia de Sud-Est și sudul Filipinelor, colugo au o membrană acoperită cu blană care le permite să călătorească până la 91 de metri între copaci. Sunt nocturni și atârnă cu capul în jos între mese.
Calamarul zburător
Calamarul Humboldt este un calamar uriaș care zboară. Această creatură de adâncime este distribuită în oceanele lumii. Calamarii Humboldt sunt cunoscuți pentru că se propulsează în afara apei în efortul de a scăpa de prădători. Calamarii Humboldt au și alte trucuri la tentacule: se pot camufla pentru a se integra în mediul lor și vor împrăștia cerneală pentru a limita vizibilitatea altor creaturi.
Falangerii zburători
Deși adesea confundați cu veverițele zburătoare datorită designului biologic similar, falangerii zburători, inclusiv marsupialul „sugar glider”, sunt de fapt marsupiale care și-au dezvoltat membranele blănoase. Marsupialul „sugar glider” se poate propulsa pe distanțe de până la 46 de metri. Alți membri ai genului Petaurus sunt „squirrel gliders” și „yellow bellied gliders”. La fel ca majoritatea marsupialelor din lume, falangerii zburători se găsesc doar în Australia și Noua Guinee.
Păianjeni care zboară cu pânza
Ar putea fi cel mai negru coșmar al oricărui arahnofob, dar mulți păianjeni sunt capabili de zbor. Spre deosebire de alte animale zburătoare, însă, păianjenii au abilități aeriene pentru că le țes din mătasea lor. Puțini păianjeni adulți se bazează pe zborul cu pânza pentru călătorii regulate, dar puii multor specii folosesc tehnica pentru a părăsi cuibul și a utiliza curenții de aer pentru a construi pânze în locuri îndepărtate.
Șerpi planori
Unii șerpi arboricoli au dezvoltat abilitatea de a se aplatiza, transformându-și practic corpul într-o aripă concavă. Aerodinamica mișcării lor de planare permite unora, precum șarpele arboricol paradis, să planeze pe distanțe de peste 9 metri. Abilitatea lor de a zbura este atât de unică încât a atras interesul oamenilor de știință care doresc să înțeleagă rolul ondulației la șerpii zburători.
Cum zboară animalele fără aripi?
Animalele fără aripi folosesc ceea ce au pentru a zbura, fie că sunt aripioare, degete palmate, patagii sau pseudo-propulsoare.
Majoritatea mamiferelor zburătoare au pliuri membranare ale pielii numite patagii care se întind între membrele anterioare și cele posterioare și formează un fel de parașută. Acesta este cazul veverițelor zburătoare, falangerilor zburători, colugo și chiar al liliecilor. Picioarele palmate ale broaștei zburătoare Wallace îndeplinesc aceeași funcție.
Pentru a se propulsa din ocean, peștii zburători capătă avânt bătându-și aripioarele, iar calamarii zburători evacuând apă din partea posterioară. Păianjenii airborne folosesc un fir din propria mătase pentru a zbura.
