Ah, zborul. Abilitatea pe care mulți oameni și-ar dori să o aibă, dar trebuie să ne mulțumim cu locuri înghesuite în avioane.
Aceste animale, însă, sunt zburători înnăscuți (sau planori în câteva cazuri) și fiecare este special în felul său. Așadar, de la cei care zboară la înălțimi mari la cei care zboară lent, iată câteva animale care stăpânesc zborul la superlativ.
Cel mai greu zburător: dropia mare
Dropiile sunt păsări care cuprind o varietate de specii, dar dropia mare se distinge printre ele deoarece este cea mai grea pasăre care poate zbura. Dropia mare, împreună cu dropia Kori, pot ajunge până la 18 kilograme și totuși să zboare. Unele păsări, precum condorul andin, se pot apropia de această greutate, dar nu multe o fac. Dropiile sunt, de asemenea, păsări compacte. Masculii ating doar aproximativ 1 metru înălțime.
Dropia mare, găsită preponderent în Europa și Asia, este considerată o specie vulnerabilă din cauza pierderii habitatului. Acțiuni de conservare sunt propuse și în curs de desfășurare pentru a proteja și reînființa această pasăre măreață.
Cel mai rapid în picaj: șoimul călător
Întrebați oamenii care este cel mai rapid animal din lume și mulți vor ghici ghepardul. Gheparzii pot atinge 121 de kilometri pe oră, iar asta le aduce titlul de cel mai rapid animal terestru. Când vine vorba însă de întreaga planetă, șoimul călător învinge aceste feline mari. În picajul său de vânătoare, șoimul călător atinge viteze de 386 de kilometri pe oră.
Deci, cum ating șoimii călători viteze atât de uimitoare? Șoimii călători au mușchi de zbor excepțional de puternici și pene ascuțite care le conferă un aspect aerodinamic, elegant. Acest lucru îi face mai eficienți din punct de vedere aerodinamic, ceea ce înseamnă că pot plonja mai repede. Șoimii călători au, de asemenea, inimi mari și plămâni eficienți — majoritatea păsărilor nu ar putea respira la aceste viteze.
Toate acestea se combină pentru a face acești „bombardieri” din picaj atât de rapizi încât, dacă clipești, s-ar putea să-i ratezi.
Cel mai rapid cu bătaie din aripi: liliacul cu coadă liberă mexican
Liliacii cu coadă liberă mexicani, cunoscuți și sub numele de liliac brazilian cu coadă liberă, cântăresc între 11 și 14 grame — cam greutatea unei baterii AAA — și au o anvergură a aripilor între 30 și 35 de centimetri. Acești lilieci au fost cronometrați zburând cu bătaie din aripi la viteze cuprinse între 97 și 161 de kilometri pe oră, ceea ce înseamnă că sunt mai rapizi chiar și decât gheparzii.
Sunt printre cele mai abundente mamifere din America de Nord, dar distrugerea habitatului le-ar putea face viața dificilă în viitor. Se adună doar într-un număr limitat de locații, deși în număr mare.
Cei mai lenți zburători: becațina americană
Să încetinim puțin superlativele, pentru că iată becațina americană. Aceste păsări mici — au lungimi de 25-30 de centimetri și cântăresc între 140 și 230 de grame — zboară în grupuri dispersate sau singure. Zborul împreună probabil se simte mai social, având în vedere că sunt zburători atât de lenți. Viteza lor normală de migrație este de aproximativ 26-45 de kilometri pe oră, dar pot zbura și cu o viteză foarte comodă de 8 kilometri pe oră. Oamenii pot alerga mai repede decât viteza maximă a becaținei, ca să nu mai vorbim de acea viteză lentă de 8 kilometri pe oră.
Cei mai înalți zburători: gâștele cu cap barat în migrație
Deși un raport din 1974 despre un vultur Ruppell care s-a ciocnit cu un avion la 11.278 de metri altitudine îl face pe acest vultur cel mai înalt zburător, acest tip de altitudine de croazieră nu pare să apară des. Mult mai frecvent, însă, două păsări migrează la altitudini extreme: gâsca cu cap barat (Anser indicus) și cocorul comun (Grus grus).
Gâsca cu cap barat este notabilă pentru tehnica sa de zbor. Membrii speciei pot atinge până la 7.010 metri în timp ce zboară peste Himalaya. Pentru a atinge aceste altitudini, gâștele se angajează într-un fel de abordare în stil montaigne russe a zborului, plonjând și ridicându-se pentru a conserva energia. Deși acest lucru poate părea contraintuitiv, menținerea la altitudini extreme face ca ritmul cardiac al păsărilor să crească, iar acest lucru consumă mai multă energie decât zborul aproape de sol și apoi urcarea din nou. De asemenea, gâștele nu încetează niciodată să dea din aripi, ceea ce se adaugă energiei pe care o consumă.
Planori care arată ca zburători: peștii zburători
Nu toți zburătorii de top sunt de origine aviară: intră în scenă peștele zburător. Acești pești cu aripioare radiale nu zboară propriu-zis. Nu se pot propulsa cu aripile dând din ele. În schimb, sunt capabili să sară din apă și să planeze pe aripioare, adesea pe distanțe lungi. Federația Națională a Vieții Sălbatice afirmă că distanța maximă a peștelui zburător este de 198 de metri. Aceștia fac acest lucru pentru a scăpa de prădători, dar odată ce sunt în aer, devin și prăzi ușoare pentru păsări. Câștigi ceva, pierzi ceva.
Peștii zburători cuprind peste 60 de specii diferite, ceea ce înseamnă că ar putea exista o mulțime de pești care sar din ocean și plutesc deasupra mărilor deschise.
Cei mai surprinzători zburători: șerpii
Șerpii zburători sunt membri ai genului Chrysopelea. Această reptilă șerpuitoare se mișcă vertical pe un copac până ajunge la capătul unei ramuri. Apoi se lansează de pe copac în aer, șerpuind tot timpul.
Acești șerpi planează sugându-și abdomenul și extinzându-și coastele, iar această combinație creează o „aripă pseudo-concavă” care le permite să planeze, în unele cazuri mai bine decât veverițele zburătoare. Departamentul Apărării ar fi analizat odată cum funcționează acești șerpi pentru a vedea ce ar putea învăța din dinamica lor.
