Poluarea cu mercur în Clear Lake, California: Istoric și impact ecologic

Situat la vest de Central Valley din California și la aproximativ 193,12 km nord de San Francisco, Clear Lake este unul dintre cele mai mari
lacuri de apă dulce naturale din stat. Geologii cred că acest corp de apă — care oferă zone populare de recreere pentru localnici și habitate importante pentru viața sălbatică — ar putea fi și cel mai vechi lac din America de Nord.

În ciuda faptului că este promovat ca una dintre destinațiile de top din California pentru pescuitul la bas (a fost supranumit „Capitala basului din Vest”), Office of Environmental Health Hazard Association (OEHHA) din stat a emis o avertizare privind consumul de pește încă din 1987. Motivul? Poluarea cu mercur.

Istoricul clear lake

Încă din anii 1860, Mina de Mercur Sulphur Bank a început operațiunile în partea de nord-est a lacului, continuând să elibereze mercur în mediul înconjurător timp de aproape un secol. În momentul în care situl minier de 60,7 ha s-a închis în 1957, acesta produsese 1.529.110 m³ de deșeuri miniere pe proprietate.

Astăzi, o mină în carieră inundată, cu o lungime de 9,3 ha și o adâncime de 27,43 m, este situată la 228,6 m de Clear Lake — și este umplută cu o combinație de deșeuri miniere contaminate și apă geotermală naturală care continuă să se infiltreze cu mercur în fundul lacului.

În consecință, Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) a desemnat proprietatea ca sit oficial Superfund în 1991.
programul Superfund al EPA este responsabil pentru curățarea celor mai poluate terenuri din țară prin intervenția în dezastre ecologice.

Contaminarea cu mercur

EPA nu consideră contaminarea cu mercur suficient de ridicată pentru a interzice în mod specific înotul în Clear Lake, deși poluarea duce adesea la înfloriri de alge și cianobacterii, făcând apa nesigură pentru înot în timpul verii târzii și mijlocul verii. Prezența cianobacteriilor este legată de concentrații ridicate de metilmercur în corpurile de apă.

Avertizarea OEHHA privind peștele, actualizată ultima dată în 2018, stabilește limite specifice pentru câte porții din anumite specii ar trebui să mănânce oamenii, în funcție de vârstă. De exemplu, femeile cu vârste între 18 și 49 de ani și copiii cu vârste între 1 și 17 ani ar trebui să-și limiteze consumul de pește din Clear Lake la o porție de Sacramento blackfish pe săptămână, din cauza nivelurilor ridicate de mercur găsite în această specie. Aceeași categorie demografică ar trebui să se abțină complet de la a mânca anumite specii, cum ar fi basul negru.

Lacul este, de asemenea, un sit cultural important pentru popoarele indigene din California, în special
Banda Big Valley de Pomo Indians, ai căror strămoși au locuit în zona Clear Lake acum peste 11.800 de ani. Big Valley Rancheria, un teritoriu al Bandai Big Valley de Pomo Indians, și-a luat problema în propriile mâini în ceea ce privește cianobacteriile toxice și poluarea cu mercur din Clear Lake, și pe bună dreptate — lacul ocupă un rol central în mijloacele de trai ale comunității lor și în multe dintre ceremoniile lor culturale.

În 2015, departamentul EPA al Big Valley a măsurat nivelurile de mercur în diferite specii de pește în diferite locații din jurul lacului. Din 33 de eșantioane de țesut, 18 au depășit limitele stabilite de California Waterboard pentru contaminarea cu mercur. În timp ce specii precum somnul de canal și bibanul alb au o limită totală zilnică maximă de 0,19 miligrame de metilmercur pe kilogram de țesut, cel puțin două dintre eșantioanele din Clear Lake au depășit chiar 1 miligram.

Metilmercurul, cea mai toxică formă de mercur, se formează atunci când organismele microscopice din apă și sol se amestecă cu mercur anorganic (format în mod natural atunci când compușii de mercur se combină cu alte elemente, cum ar fi sulful sau oxigenul).

Care sunt riscurile?

Mercurul, singurul metal care există în formă lichidă, poate fi
deosebit de periculoase atunci când este expus mediilor acvatice. Și deși mercurul se acumulează în natură la niveluri scăzute în sol și apă, devine toxic atunci când concentrațiile depășesc condițiile naturale.

Mercurul este absorbit cu ușurință în
lanțul trofic deoarece substanța chimică poate traversa membranele biologice ale organismelor expuse și se poate acumula în țesuturile animale.

Organismele mici sunt deosebit de problematice, deoarece sunt prada altor animale. Peștii mai mari consumă pești mai mici care au fost contaminați cu mercur, iar acea bioacumulare poate provoca apoi niveluri ridicate de mercur dăunător în peștii prădători de vârf pe care oamenii îi mănâncă. Metilmercurul este îngrijorător, deoarece corpul nostru are un mecanism de apărare mai puțin dezvoltat împotriva acestuia, astfel încât toxina poate avea un efect negativ asupra sistemului nervos uman.

În anii 1990, studiile au sugerat că concentrațiile între 5 și 10 micrograme de metilmercur pe un gram de țesut erau suficiente pentru a avea efecte sub-letale sau letale asupra peștilor. Acum știm că această măsurătoare a fost mult supraestimată și că doar 0,3 micrograme în concentrații corporale totale și 0,5 micrograme în concentrații de țesut muscular compromit reproducerea peștilor, dezvoltarea embrionară, modifică procesele biochimice și cauzează deteriorarea celulelor și țesuturilor.

Mercurul este absorbit și de microalge și plante acvatice, afectând fotosinteza prin perturbarea genelor implicate în procesele celulare și metabolismul energetic.

Statut actual

Clear Lake este principala sursă de apă pentru cel puțin 4.700 de persoane care trăiesc în regiune. Chiar recent, pe 16 septembrie 2021,
rezultatele testelor din Clear Lake au găsit cele mai ridicate niveluri de cianotoxină din istoria înregistrată, determinând autoritățile locale de sănătate publică să îi avertizeze pe cei care primesc apă de la robinet de la propriile prize private din lac să nu consume apa. Cu peste o săptămână mai devreme, situl de testare situat pe brațul inferior al lacului, organizat de Banda Big Valley de Pomo Indians și Departamentul EPA Robinson Rancheria, a raportat niveluri de toxină microcistină de 160.377,50 micrograme pe litru, cele mai ridicate pe care laboratoarele le procesaseră vreodată.

În iunie 2021, EPA a actualizat comunitatea locală cu privire la
statutul actual al sitului Superfund Clear Lake. Agenția a estimat că mai erau în termen de patru ani până la începerea proiectului principal de curățare, care va fi împărțit în două faze: consolidarea și acoperirea.

Inițial, planul implică mutarea grămezilor mai mici de deșeuri miniere pe grămezi mari pentru a reduce suprafața care trebuie îndepărtată înainte de a instala un strat gros de acoperire care să acționeze ca o barieră peste sit. Stratul de acoperire va fi apoi acoperit cu sol curat, astfel încât plantele să poată începe să crească și să reabiliteze zona.