Programul Superfund din S.U.A. a fost creat în 1980 pentru a curăța cele mai toxice locuri din țară. Acesta a oferit Agenției pentru Protecția Mediului (EPA) o nouă autoritate de a identifica părțile responsabile pentru pericolele nocive la nivel național și de a le obliga să-și curețe dezordinea pe cont propriu. Programul (denumit oficial Legea cuprinzătoare privind răspunsul, compensarea și răspunderea ecologică, sau CERCLA) este vital pentru a împiedica corporațiile să ne distrugă pământul, aerul și apa fără consecințe.
Astăzi, peste 1.300 de situri se află pe lista de priorități naționale a programului. Unul s-ar putea afla lângă dumneavoastră, deoarece aproximativ 53 de milioane de americani locuiesc la o distanță de aproximativ 5 kilometri de un sit Superfund.
Acesta este motivul pentru care merită să urmăriți succesele și eșecurile programului Superfund. Sursa sa inițială de finanțare — taxele plătite de poluatori — a fost lăsată să expire în 1995, iar finanțarea congresională a scăzut de ani de zile. Administrația Trump a propus noi reduceri bugetare, cu toate acestea, în ciuda fondurilor insuficiente, administratorul EPA, Scott Pruitt, a promis, de asemenea, să intensifice concentrarea agenției asupra anumitor situri Superfund.
Pentru a ilustra importanța continuă a acestui program, iată o privire mai atentă asupra a 10 dintre cele mai proeminente situri Superfund din țară.
Love Canal, New York
Love Canal, adesea citat ca sursă de inspirație pentru CERCLA, este un nume puțin probabil pentru unul dintre cele mai alarmante situri de deșeuri toxice din istoria țării. La începutul secolului al XX-lea, situl a fost planificat ca o comunitate de vis în Niagara Falls, New York. Proiectul a întâmpinat dificultăți până în 1910, însă, iar în anii 1920 terenul a fost transformat într-o groapă de gunoi pentru zeci de mii de tone de deșeuri chimice.
Conștient de istoria sitului, Consiliul Școlar din Niagara Falls a cumpărat terenul cu 1 dolar în 1953 de la Hooker Chemical Co. (acum Occidental Petroleum Corp.). O școală și aproximativ 100 de case au fost construite pe sit, care fusese acoperit cu pământ. După ploi abundente în 1978, substanțele chimice îngropate s-au infiltrat din containerele lor putrezite, iar locuitorii din apropiere au înregistrat ulterior o creștere a numărului de malformații congenitale, avorturi spontane și boli; copacii și grădinile au început, de asemenea, să se înnegrească și să moară.
Love Canal a fost eliminat din lista de priorități naționale în 2004. Majoritatea zonelor toxice de expunere au fost reîngropate și resigilate. Zonele aflate chiar în afara „punctului zero” au fost restaurate cu succes, iar peste 200 de case au fost vândute acolo.
Tar Creek, Oklahoma
Situat în orașele Picher și Cardin, Oklahoma, situl Superfund Tar Creek a fost desemnat în 1983. Orașele au trebuit să fie abandonate după ce praful de plumb din grămezile înconjurătoare de steril (un produs secundar minier toxic), unele având o înălțime de aproximativ 10 etaje, a fost purtat de vânt în cartiere. Plumbul și alte toxine s-au infiltrat, de asemenea, în apele subterane, iazuri și pârâuri.
Aproximativ 22% dintre copii s-a constatat că aveau concentrații de plumb în sânge peste pragul considerat periculos de standardele federale. Rata avorturilor spontane în regiune a fost raportată a fi peste 24%.
Până în prezent, peste 2 milioane de tone de deșeuri și sol contaminat au fost îndepărtate, însă Tar Creek este încă departe de a fi declarat sigur. Cu toate acestea, localnicii rămân optimiști că într-o zi își vor revendica comunitatea.
„Doar îndepărtarea grămezilor de steril ar putea dura 30 de ani dacă am putea muta 100 de vagoane de tren în fiecare zi”, a declarat Tyler Powell, director de birou pentru Secretarul de Mediu din Oklahoma, pentru Tulsa World în 2011. „Dar nu lăsăm grămezile de steril. Vom restaura terenul la ceea ce a fost.”
A fost realizat și un documentar care detaliază tragedia de la Tar Creek.
Situl atacului japonez de la Pearl Harbor din 1941 rămâne un loc sinistru chiar și astăzi, dar din motive care depășesc umbra războiului. În anii de după atac, activitatea industrială intensă și toxică a crescut brusc. Abia în anii 1980 au fost identificate cel puțin 30 de surse de deșeuri periculoase în perimetrul complexului.
Și mai rău, se suspecta că deșeurile s-au infiltrat în fântânile prețioase de apă subterană din Oahu, care sunt sursa de apă pentru peste 100.000 de locuitori din zona Honolulu. Situl se învecinează, de asemenea, cu o rezervație națională de faună sălbatică. Eforturile de curățare continuă și astăzi.
Canalul Gowanus, New York
O adăugare mai recentă (2010) la lista de priorități naționale a programului Superfund, Canalul Gowanus este un curs de apă tulbure, plin de canalizare, care traversează direct centrul populației din Brooklyn, New York. Deși canalul a fost mult timp în centrul preocupărilor de mediu, conștientizarea a crescut recent după construcția Barclays Center (sediul echipei Brooklyn Nets), care a introdus o presiune excesivă asupra infrastructurii de canalizare înconjurătoare.
Problemele depășesc însă simpla revărsare de canalizare. Canalul este unul dintre cele mai puternic contaminate corpuri de apă din țară, conținând de toate, de la PCB-uri, deșeuri de gudron de cărbune, metale grele și compuși organici volatili. Și totuși, este încă folosit de public pentru activități recreative și chiar pentru pescuit.
În 2013, un delfin care înotase din greșeală în canal a ținut prima pagină a ziarelor după ce a murit în timp ce se chinuia să iasă.
EPA a identificat peste două duzini de părți responsabile pentru starea Canalului Gowanus și a finalizat planul de curățare în 2013. Efortul — care include îndepărtarea deșeurilor, dragarea și alte remedieri — nu este așteptat să fie finalizat cel puțin până în 2022.
Pârâul Silver Bow / Zona Butte, Montana
Unul dintre cele mai mari situri Superfund, zona Pârâului Silver Bow / Butte, cuprinde peste 500 de mine subterane și patru mine de suprafață, inclusiv Berkeley Pit (în imagine), cu iazurile sale adiacente de steril, haldele de deșeuri și platformele de leșiere acidă. Această mină — care de atunci a fost inundată cu apă acidă, contaminată cu metale — ar putea fi chiar groapa din iad. Apa conține atât de mult metal dizolvat încât materialele pot fi extrase direct din apă. În 1995, un stol de gâște de zăpadă migratoare a murit în Berkeley Pit. Necropsiile au arătat că apa acidă a corodat țesutul esofagian și a deteriorat organele interne.
Zona, desemnată sit Superfund în 1983, a devenit un simbol al toxicității, fiind transformată chiar într-o atracție turistică.
O stație de tratare a apei se află acum lângă mină, capabilă să trateze aproximativ 18,9 milioane de litri de apă pe zi. Chiar și așa, este o cursă contra cronometru, deoarece nivelul apei este așteptat să atingă pânza freatică naturală până în 2020, ceea ce înseamnă că apa din mină se va vărsa în apele subterane locale.
Topitoria Murray, Utah
Situl Topitoria Murray din Salt Lake County, Utah, este o adevărată poveste de succes a programului Superfund. Fostul amplasament al unei mari topitorii de plumb operate de ASARCO din 1872 până în 1949, terenul a fost recuperat ca teritoriu comercial și găzduiește în prezent un magazin Costco (foto inserată).
Situl a avut un drum lung până la recuperare. Topitoria Murray a fost responsabilă pentru contaminarea pe scară largă a solului, a apelor subterane și a apelor de suprafață din regiune cu plumb și arsenic. EPA a început investigarea în 1995 și a acordat sitului cel mai ridicat scor general de pericol. De atunci, curățarea a fost declarată completă, iar situl îndeplinește acum toate obiectivele de revitalizare a terenului.
Groapa de gunoi Lipari, New Jersey
Adesea menționată ca fiind una dintre cele mai grave gropi de gunoi toxice din istoria S.U.A., groapa de gunoi Lipari din New Jersey a primit al treilea cel mai mare scor general de pericol acordat vreodată de EPA. Deși avea doar aproximativ 2,4 hectare, a fost groapa de gunoi pentru aproximativ 46.000 de butoaie de substanțe chimice și aproximativ 1.800 de tone metrice de deșeuri industriale solide din 1958 până în 1971. Groapa de gunoi nu a fost impermeabilizată corespunzător, astfel încât nu a durat mult până când materialele periculoase s-au infiltrat în apele subterane. Livezi de fructe sunt, de asemenea, în apropiere.
Lacurile locale au fost închise publicului, deși multe persoane ar fi putut continua să înoate și să pescuiască. Un studiu din 1989 a arătat că locuitorii din zonă aveau un risc mai mare de leucemie adultă și de a avea copii cu greutate mică la naștere.
Proiectul de curățare este masiv și este în desfășurare. Până în 1995, peste 100 de milioane de dolari fuseseră deja cheltuiți pentru eforturi, care au inclus îndepărtarea unei mari cantități de sol contaminat într-o groapă de gunoi impermeabilizată corespunzător. Lacul poluat Alcyon a fost drenat și sedimentele sale au fost îndepărtate și înlocuite. A fost redeschis pentru recreere în octombrie 1995; această fotografie îl arată în 2005.
Remedierea continuă la groapa de gunoi, care astăzi implică în principal îndepărtarea unor cantități vaste de compuși organici volatili.
Portul Portland, Oregon
Râul Willamette din Oregon, care traversează Portland, este unul dintre cele mai poluate cursuri de apă din S.U.A. Pe toată lungimea sa, râul este flancat de fabrici industriale și terenuri agricole care l-au folosit ca groapă de gunoi timp de decenii. Canalizarea s-a revărsat în mod regulat în apele sale, iar până în anii 1920 a fost transformat, în esență, într-un canal deschis. A fost listat ca sit Superfund în 2000.
Cele mai grave probleme sunt în secțiunile inferioare ale râului, unde se acumulează contaminanții. Această zonă, aproximativ între insulele Swan și Sauvie, se află și în canalele majore de transport maritim industrial.
Eforturile de curățare a Portului Portland sunt complicate deoarece infrastructura de canalizare a Portlandului rămâne compromisă, iar situl se află într-o zonă cumulativă care colectează poluarea care apare pe toată lungimea vastă a râului. Ca urmare, curățarea sitului oferă doar o soluție temporară până când numeroasele surse de poluare pot fi eliminate.
Industri-plex, Massachusetts
Merrimac Chemical Co. și succesorul său, Monsanto Co., sunt de vină pentru acest loc toxic. La doar aproximativ 19 kilometri de Boston, Industri-plex a fost o fabrică pentru producerea de tot felul de produse, de la insecticide și explozibili la acizi și nenumărate alte substanțe chimice. Situl reprezintă aproximativ 130 de ani de producție chimică în total și a eliberat poluanți periculoși de cel puțin atâta timp.
Pentru a înrăutăți lucrurile, situl emană un miros persistent de „ouă clocite” din cauza gazului de hidrogen sulfurat generat de descompunerea pieilor de animale îngropate din deșeurile de producție de adezivi.
Industri-plex a fost desemnat sit Superfund în 1981, iar eforturile de curățare au fost extinse. Situl găzduiește acum un centru regional de transport (foto inserată) și un magazin Target.
Râul Hudson, New York
Râul Hudson este unul dintre cele mai murdare cursuri de apă majore din S.U.A., iar în 1984 o porțiune de aproximativ 320 de kilometri a râului, de la Hudson Falls la New York City, a primit statutul de Superfund. Datorită amplorii uriașe a acestei curățări, râul a fost numit cel mai mare sit Superfund din țară.
Principala problemă a râului sunt bifenilii policlorurați (PCB), deversați de fabricile de producție din Upper Hudson operate de General Electric din 1947 până în 1977. PCB-urile au fost legate de contaminarea severă a peștilor, suficientă pentru a provoca o schimbare evolutivă rapidă la unele specii. Oamenii pot fi afectați doar prin contactul cu apa contaminată, cu riscuri potențiale pentru sănătate variind de la IQ scăzut la cancer.
Pescuitul recreativ în râu a fost interzis din cauza contaminării, iar apa poluată cu PCB nu mai poate fi folosită în scopuri agricole.
Curățarea sitului Superfund Râul Hudson este unul dintre cele mai agresive eforturi propuse vreodată pentru a revigora un râu poluat și se raportează că a costat General Electric peste 1,5 miliarde de dolari pentru a fi finalizată. De la începutul curățării în 2009, aproximativ 2,1 milioane de metri cubi de sedimente au fost îndepărtați, inclusiv aproximativ 140.600 de kilograme de PCB — dublu față de cât s-a estimat inițial.
