9 Fapte fascinante despre homari

Homarii sunt o familie de crustacee care au populat mările Pământului de peste 480 de milioane de ani. În cadrul familiei de homari — numită Nephropidae — există o mare diversitate în ceea ce privește mărimea corpului, mărimea și forma cleștilor, culoarea și obiceiurile alimentare. Homarii pot fi găsiți în toate oceanele lumii.

Există și alte crustacee și familii de crustacee cu denumirea de „homar” în numele lor, inclusiv homarii țepoși (spiny lobsters), homarii papuc (slipper lobsters) și homarii de adâncime (deep-sea lobsters). Cu toate acestea, acestea nu sunt atât de strâns înrudite cu familia Nephropidae pe cât sugerează numele lor și nu sunt considerate „homari adevărați” din punct de vedere științific.

Cu o viață lungă și foarte bine adaptați la mediile lor locale, homarii sunt creaturi remarcabile. Iată câteva fapte fascinante despre homari.

1. Homarii sunt mai înrudiți cu insectele decât cu peștii

Homarii sunt nevertebrate, ceea ce înseamnă că nu au coloană vertebrală. Exoscheletul lor le susține corpul din exterior, la fel ca la insecte, cu care sunt mai strâns înrudiți. Atât insectele, cât și homarii fac parte din filumul Arthropoda.

În cadrul Arthropoda, homarii fac parte din clasa Crustacea, pe care o împart cu crabi și creveți.

2. Homarii trăiesc mult timp

Homarii au o durată de viață mult mai lungă decât majoritatea crustaceelor. Un studiu asupra homarilor europeni a constatat că durata medie de viață a homarilor a fost de 31 de ani pentru masculi și 54 de ani pentru femele. Studiul a găsit, de asemenea, unele femele care au trăit peste 70 de ani.

Homarii au o creștere nedeterminată, ceea ce înseamnă că își măresc continuu dimensiunea pe măsură ce îmbătrânesc, dimensiunile maxime fiind necunoscute. De fiecare dată când un homar năpârlește și își reface exoscheletul, dimensiunea sa crește. Cel mai mare homar capturat vreodată a măsurat un metru și șapte centimetri lungime, a cântărit 20 kilograme și a fost estimat să aibă peste 100 de ani.

3. Au mulți prădători

Oamenii sunt departe de a fi singurul prădător al homarului. Focile le place să mănânce homari, la fel și codul, bibanul dungat și alți pești. Anghilele sunt capabile să se strecoare în interiorul crăpăturilor de rocă unde homarilor le place să se ascundă. Crabi și creveții consumă homari foarte tineri în proporții mari.

Toți homarii trăiesc permanent în apă și sunt bentonici (acesta este termenul științific pentru organisme care trăiesc pe fundul apei). Majoritatea sunt nocturni.

4. Pot fi canibali

Atunci când există o densitate mare de homari și nu foarte mulți prădători, homarii se vor mânca între ei. Acest fenomen a fost observat în Golful Maine, unde pescuitul excesiv (care reduce prădătorii homarilor, cum ar fi codul și halibutul) a creat un mediu perfect pentru canibalismul homarilor.

În circumstanțe mai tipice, homarii mănâncă o varietate de alimente. Sunt consumatori generalisti, iar dieta lor include pești vii mici și moluște, alte nevertebrate care trăiesc pe fundul apei, cum ar fi bureți, și plante precum iarba de mare și algele.

5. Homarii au sânge albastru

Sângele homarului (numit hemolimfă) conține molecule numite hemocianină care transportă oxigenul prin corpul homarului. Hemocianina conține cupru, ceea ce conferă sângelui culoarea sa albastră. Și alte nevertebrate, cum ar fi melcii și păianjenii, au sânge albastru datorită hemocianinei.

În contrast, sângele oamenilor și al altor vertebrate conține molecule de hemoglobină pe bază de fier, care conferă sângelui o colorație roșie.

6. Vin în multe culori diferite

Majoritatea homarilor sunt o combinație de maro, gri, verde și albastru. Colorarea homarului corespunde, în general, mediului local, ceea ce le permite homarilor să se camufleze de prădători.

Factorii genetici pot duce la o colorare atipică, cum ar fi un albastru, galben sau alb viu. Aceste colorări sunt extrem de rare; conform Maine Lobstermen’s Community Alliance, șansele de a vedea un homar alb în sălbăticie sunt de unu la 100 de milioane. Homarii pot fi, de asemenea, bi-colori, cu o culoare diferită pe fiecare parte a corpului.

Indiferent de colorarea lor naturală, toți homarii devin roșii atunci când sunt expuși la căldură (prin gătire sau alte mijloace). Acest lucru se întâmplă deoarece homarii consumă un pigment roșu numit astaxantină, care transformă pielea de sub cochilii într-un roșu viu. Apa clocotită descompune proteinele de diferite culori din cochilia homarului și dezvăluie pielea roșie de dedesubt.

7. Homarii comunică prin urina lor

Oricât de ciudat ar suna, homarii pot comunica urinând unul spre celălalt. Ei eliberează urină prin nefro-pori, situați la baza antenelor lor.

Aceste indicii olfactive urinare servesc unei serii de scopuri diferite legate de ierarhie și selecția partenerului. După ce masculii homari au stabilit o ierarhie prin lupte, ei pot recunoaște adversarii anteriori și își pot comunica propriul statut social prin semnale urinare. Această semnalizare ajută la menținerea ordinii sociale stabilite. Semnalele urinare sunt, de asemenea, un factor pentru femelele homari în timpul selecției partenerului.

8. Au ochi, dar antenele le oferă mai multe informații

Homarii trăiesc în medii întunecate și tulburi pe fundul mării. Au ochi pe fiecare parte a capului, dar se bazează în mare parte pe antenele lor pentru a explora lumea din jurul lor.

Majoritatea homarilor au trei seturi de antene. Cele mai lungi, mai mari, sunt folosite pentru a explora mediul local, iar cele două seturi mai mici de antene detectează schimbările chimice din apa din jurul lor. Antenele lor mai mari sunt folosite și pentru a distrage și confuza prădătorii, precum și pentru a menține distanța față de ei.

Homarii emit, de asemenea, sunete pentru a speria sau a avertiza prada, vibrând carapace exterioară.

9. Oamenii de știință încă dezbat dacă homarii simt durerea

Unii oameni de știință susțin că homarilor le lipsește anatomia cerebrală necesară pentru a simți durerea așa cum o înțeleg oamenii și că ceea ce interpretăm ca o experiență a durerii la homari (cum ar fi zbătându-se într-o oală cu apă clocotită) este de fapt un reflex nedureros.

Cu toate acestea, există cercetări care sugerează că homarii ar putea fi capabili să experimenteze durerea. Un studiu din 2015 a constatat că crabii — care au sisteme nervoase similare cu cele ale homarilor — au un răspuns fiziologic de stres la șocurile electrice. Studiul a observat, de asemenea, că, după ce au fost electrocutați, crabii par să evite zonele asociate cu șocul. Combinate, aceste două răspunsuri „[îndeplinesc] criteriile așteptate de la o experiență a durerii”, au scris cercetătorii. Deși studii echivalente nu au fost efectuate pe homari, știm că homarii demonstrează răspunsuri de stres, cum ar fi zbătându-se și încercând să iasă din oală atunci când sunt fierți de vii.

Citând această cercetare, Elveția a adoptat o lege în 2018 care cere ca homarii să fie asomați înainte de a fi fierți pentru consum uman.