8 Lucruri pe care Poate Nu Le Știai Despre Gazele

Gazelele sunt membri faimos de agili ai familiei antilopelor, trăind în principal în habitate uscate și deschise, precum deșerturi și savane. Ele tind să se adune în turme migratoare sau nomade, rămânând vigilente față de prădători în timp ce cutreieră peisajul în căutare de ierburi și arbuști.

Aceste erbivore, de obicei de culoare bronzată, sunt caracteristice regiunilor aride din Africa și Asia, dar sunt și ușor de trecut cu vederea, părând adesea o parte a peisajului până când pornesc brusc în goană la vederea unui ghepard. În onoarea acestor elegante ungulate, dintre care unele se luptă să coexiste cu specia noastră, iată câteva lucruri interesante pe care poate nu le știai despre gazele.

1. Gazelele nu întrec ghepardul prin viteză – îl depășesc prin manevre

Gazelele sunt, fără îndoială, sprințere rapide. O gazelă Thomson poate alerga cu până la 70 km/h (43 mph), dar unele specii pot atinge viteze de până la 100 km/h (60 mph). Asta este de două ori mai rapid decât viteza maximă înregistrată de un alergător uman – 43 km/h (27 mph) a lui Usain Bolt – dar tot nu este întotdeauna suficient de rapid. Le-ar putea ajuta să scape de un leu african sau de un câine sălbatic african, dar ghepardul poate sprinta cu până la 120 km/h (75 mph).

Mai degrabă decât să încerce să alerge mai rapid decât cel mai rapid animal terestru din lume, gazelele se concentrează adesea pe depășirea și epuizarea acestuia prin manevre. Forțarea unui ghepard să își schimbe direcția poate ajuta la subminarea avantajului de viteză al felinei, dar poate fi și riscant dacă urmărirea este aproape. Poate cel mai mare atu al unei gazele este rezistența: Ghepardul poate sprinta doar pe o distanță de aproximativ 0,45 km (0.28 miles), în timp ce gazelele își pot menține viteze mari pentru o perioadă semnificativ mai lungă. Ele trebuie doar să rămână în față suficient timp pentru ca ghepardul să rămână fără resurse, deși ar putea încerca să pună capăt urmăririi chiar și mai devreme cu o tactică foarte diferită.

2. Ele pot sări în înălțime („pronking”) pentru a-și impresiona prădătorii

Atunci când fug de un prădător, gazelele efectuează adesea un salt vertical distinctiv, cu picioarele rigide, cunoscut sub numele de „pronking” sau „stotting”. Acest lucru poate părea ciudat, deoarece aceste sărituri înalte în aer fac gazela mai vizibilă pentru prădători și, de asemenea, consumă timp și energie care ar putea fi dedicate unei mișcări mai rapide și mai directe departe de urmăritor.

Urmăriți o tânără gazelă Dama sărind („pronking”) în acest clip de la Smithsonian’s National Zoo:

Oamenii de știință au luat în considerare mai multe explicații posibile pentru acest comportament, cum ar fi alertarea celorlalți membri ai turmei cu privire la pericol sau încercarea de a evita o ambuscadă în iarba înaltă. Cercetările pe gazelele Thomson sugerează, totuși, că pronking-ul este o formă de comunicare de la gazele către prădătorii lor. Poate fi un comportament cunoscut în biologia evoluționistă ca un „semnal onest”, în care o gazelă sare pentru a-și etala propria condiție fizică generală, descurajând potențial prădătorul prin demonstrarea cât de greu va fi să o prindă.

Într-o manieră similară, pronking-ul ar putea fi o modalitate de a semnala prădătorului că a fost văzut de gazelă și, prin urmare, a pierdut elementul surprizei. Însă, printre gazelele tinere, pronking-ul ar putea, de asemenea, să îi semnaleze mamei că puiul ei este în pericol și are nevoie de protecție.

3. Își pot micșora inima și ficatul

Gazelele sunt bine adaptate la viața în medii uscate, dar chiar și ele pot avea dificultăți atunci când hrana și apa se împuținează în timpul secetelor severe. Unele specii își pot ajusta fiziologia pentru a face față – gazelele de nisip, de exemplu, au dezvoltat abilitatea de a micșora organele care necesită mult oxigen, cum ar fi inima și ficatul, în perioadele de lipsă. Acest lucru le permite să respire mai puțin, ceea ce ar putea reduce cantitatea de apă pierdută prin evaporarea respiratorie.

4. Sunt legate de o formă antică de poezie

Cuvântul „gazelă” ar fi putut ajunge în engleză din franceză, dar probabil că își are originea în cuvântul arab ghazaal, pentru căprioară sau gazele. Acel cuvânt împărtășește aceleași silabe de rădăcină cu termenul similar ghazal, care înseamnă aproximativ „conversații cu femei”, și aceste două variații ar fi putut influența ambele numele unei forme de poezie arabă cunoscută sub numele de ghazal.

Datând din secolul al VI-lea, ghazal-ul se concentrează pe teme de iubire romantică și pe durerea pierderii și a separării. Un ghazal implică seturi de versuri din două rânduri, al doilea rând al fiecărui cuplet terminându-se cu același cuvânt sau frază, precedat întotdeauna de cuvântul care rimează al cupletului. Această notă adesea tristă care răsună printr-un ghazal se spune că provine din frustrările iubirii pierdute, ceea ce se leagă de o altă traducere a cuvântului ghazaal nu doar ca și căprioare sau gazele în general, ci specific ca „vaietul dureros al unei căprioare rănite”.

5. Unele gazele scoț zgomote ca de claxon când sunt nervoase

La fel ca alte antilope, gazelele emit o gamă largă de zgomote. Acestea includ sforăituri, grohăituri, behăituri și mugituri, pentru a numi doar câteva. Gazela Dama din centrul-nordul Africii, de exemplu, scoate un „sunet simpatic ca de claxon” atunci când vede ceva îngrijorător, potrivit Smithsonian Conservation Biology Institute. Tonul variază în lungime și înălțime, iar fiecare individ sună diferit.

6. Atât masculii, cât și femelele au coarne

Majoritatea speciilor de căprioare au coarne limitate la masculi, dar ambele sexe de gazele pot dezvolta coarne, deși cele ale masculilor pot fi mai lungi. Cornul unei gazele este un nucleu osos învelit într-un strat exterior ce conține keratină și este adesea curbat și inelat. În timp ce căprioarele își pierd coarnele în fiecare an, coarnele gazelelor sunt permanent atașate.

7. Masculii tineri de gazele pot forma „turme de celibatari”

Gazelele sunt în primul rând animale sociale, adunându-se adesea în turme masive. Unele adunări de gazele conțin sute de indivizi, deși multe altele sunt mult mai mici și segregate pe sexe.

Printre gazelele Thomson, femelele formează grupuri migratoare care intră pe teritoriul masculilor, în special al celor ale căror teritorii includ mai multe resurse, cum ar fi hrană, apă și umbră. Masculii mai tineri se adună în turme de celibatari, care sunt excluse din zonele revendicate de masculii teritoriali. Aceste turme de celibatari se găsesc în principal la periferia unei zone populate de gazele și, astfel, sunt adesea primele întâlnite de prădători.

8. Mai multe specii de gazele se confruntă cu dificultăți

Multe specii de gazele se confruntă astăzi cu un anumit grad de amenințare existențială, multe fiind considerate cel puțin vulnerabile, dacă nu chiar pe cale de dispariție. Vânătoarea nesustenabilă de către oameni a fost un factor major în declinul unor specii, alături de degradarea habitatului și competiția pentru hrană cu animalele domestice.

Gazela Dama, de exemplu, este listată ca fiind critic periclitată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), care estimează că doar între 100 și 250 de indivizi mai rămân în sălbăticie. Programele de reproducere în captivitate ar putea fi acum cea mai bună speranță de supraviețuire a speciei.