Cunoscut pentru blana sa viu colorată, pătată și urechile mari, asemănătoare celor de liliac, câinele sălbatic african este unul dintre cele mai periclitate mamifere de pe planetă.
Specia este în pericol, cu un număr în scădere din 1990, și conform IUCN, populația globală este estimată la 6.600 de adulți. Totuși, câinii sălbatici africani au o structură socială concretă în care doar o femelă alfa din fiecare haită este activă reproductiv. Astfel, din cei 6.600, doar aproximativ 1.409 pot produce urmași.
Cele mai mari populații de câini sălbatici rămân limitate la Africa de Sud și partea sudică a Africii de Est, cu comunități mai dense găsite în Tanzania și nordul Mozambicului.
Aceste animale unice sunt rar văzute, așa că multe estimări ale populației se bazează pe date observaționale, mai degrabă decât pe monitorizare sistematică.
Amenințări
În ciuda naturii lor evazive, diversele cauze ale declinului acestor canide mari sunt relativ bine înțelese.
Ca prădători oportuniști care pot atinge viteze impresionante de până la 71 de kilometri pe oră, câinii sălbatici africani necesită spațiu amplu în câmpii cu iarbă scurtă, semi-deșerturi, savane sau păduri de altitudine în care să vâneze și să hoinărească. Drept urmare, sunt foarte susceptibili la fragmentarea habitatului și la conflictele cu fermierii de animale domestice, ceea ce poate genera și alte probleme precum lipsa prăzii și bolile.
Pierderea și fragmentarea habitatului
Fragmentarea habitatului (care poate fi cauzată atât de procese umane, cât și naturale) divide habitatele mai mari și mai contigue ale câinilor sălbatici în fragmente de habitat mai mici, mai izolate.
Conform unui studiu din 2015 publicat în Journal of Mammalogy, haitele de câini sălbatici africani din Delta Okavango aveau dimensiuni medii ale arealului de aproximativ 738 de kilometri pătrați și se deplasau pe aproape 8 kilometri pătrați în fiecare zi. Fragmentarea acestui areal necesar poate duce la consangvinizare și înfometare. Mai mult, accesul redus la habitatul adecvat poate crește și contactul lor cu oamenii și animalele domestice, conducând la transmiterea bolilor infecțioase și la oportunități pentru conflictul dintre oameni și animale sălbatice.
Atunci când animalelor li se oferă șansa de a se reproduce doar în număr mic, acest lucru le face mai vulnerabile la evenimente catastrofale (deoarece populațiile mai mari au o probabilitate mai mare de recuperare) și la prădare de către animale mai mari.
Conflictul cu oamenii
Pe măsură ce habitatele disponibile scad și așezările umane se extind, câinii sălbatici africani au o probabilitate mai mare de a intra în contact cu oameni ale căror mijloace de trai depind de creșterea animalelor domestice. Adesea, sunt uciși de fermieri care îi consideră o amenințare.
Pot fi, de asemenea, prinși în lațuri pentru vânătoare de subzistență și pot fi victime ale mortalității pe șosele în zonele mai dens populate.
Un studiu din 2021 care a analizat tiparele mortalității la câinii sălbatici africani monitorizați cu colare radio în Kenya, Botswana și Zimbabwe a descoperit o legătură între temperaturile ambientale ridicate și uciderea câinilor de către oameni. Conform cercetării, câinii sălbatici africani își modifică momentul vânătorilor și alegerea habitatului atunci când vremea este mai caldă, ceea ce i-ar putea aduce mai aproape de zonele dezvoltate (și nu este tocmai o veste bună, având în vedere creșterea progresivă a temperaturilor din cauza schimbărilor climatice). Între 2002 și 2017, o combinație de ucidere de către oameni și boli răspândite de câinii domestici a reprezentat 44% din totalul deceselor câinilor sălbatici africani.
Animalele care trăiesc în haite sunt de obicei mai susceptibile la boli virale precum rabia, jigodia și parvoviroza canină, iar câinele sălbatic african nu face excepție. Membrii speciei sunt atât de strâns legați unii de alții încât au fost chiar observați comunicând prin strănuturi.
Bolile infecțioase nu se limitează nici la animalele din sălbăticie. În decembrie 2000, un val de virus al jigodiei canine s-a răspândit într-un centru de reproducere în captivitate pentru câinii sălbatici africani din Tanzania, ucigând 49 din cei 52 de indivizi în două luni.
Lipsa prăzii
Există multă concurență în savanele Africii. Câinii sălbatici africani împart o ofertă limitată de specii de pradă—cum ar fi antilopele, facocheri și păsările—cu alți vânători mai rapizi, precum hiene pătate și lei.
În Parcul Național Serengeti din Tanzania, populația de câini sălbatici africani a dispărut complet în 1991 după un declin gradual. Oamenii de știință credeau că o boală virală a fost de vină—în special una cauzată de manipularea umană într-un program de colare radio—dar abia un studiu din 2018 publicat în Ecology and Evolution a descoperit motivul real din spatele pierderii haitelor. Conform studiului, populația nu a dispărut niciodată din regiunea mai largă, ci a părăsit zona intenționat din cauza concurenței cu alți prădători, hienele. În aceeași perioadă de declin a câinilor sălbatici din Serengeti, populația de hiene pătate a crescut cu 150%.
Ce putem face
Ca în cazul multor specii pe cale de dispariție, câinii sălbatici africani ar putea avea nevoie de puțin ajutor din partea științei pentru a evita extincția.
Cercetători de la Universitatea James Cook au dezvoltat o tehnică de congelare a spermei specifică speciei pentru a rezolva unele dintre problemele prezentate de gestionarea populației și programele de reproducere în captivitate.
Câinii sălbatici africani au o ierarhie socială complexă, în care haitele sunt conduse de o singură pereche dominantă, un mascul și o femelă alfa, astfel încât introducerea de noi animale într-o haită existentă (de exemplu, de dragul diversității genetice) are rareori succes. Tehnica de la James Cook va ajuta la dezvoltarea unei bănci globale de spermă pentru specie.
Proiectele de reintroducere au arătat, de asemenea, progrese semnificative și ar putea ajuta la repopularea unora dintre regiunile unde specia a fost deja extinctă. De exemplu, un studiu de 28 de luni care a urmărit un proiect de reintroducere a câinilor sălbatici în Parcul Național Gorongosa, Mozambic, a arătat o rată de supraviețuire de 73% și niciun deces din cauze nefirești.
Programele de implicare a comunității care educă localnicii ce locuiesc în aceleași regiuni cu câinii sălbatici africani pot ajuta la atenuarea concepțiilor greșite negative și la încurajarea toleranței.
În Kenya, instalarea de garduri „rezistente la prădători” în jurul unor mici rezervații a reușit să mențină câinii sălbatici în zonele protejate și să prevină conflictele cu oamenii. Cu toate acestea, aceste tipuri de soluții provizorii nu sunt cu siguranță 100% eficiente, iar studiile arată că gardurile prost construite pot duce la prinderea haitelor sau a unor părți din haite.
Fundația African Wildlife Foundation lucrează cu comunitățile pentru a construi adăposturi pentru animale domestice, dar angajează și supraveghetori din comunitățile învecinate din peisajul Samburu pentru a monitoriza populațiile de câini sălbatici și a învăța despre mișcările lor; în acest fel, pot alerta ciobanii locali când câinii sălbatici sunt prezenți. Programul combină conservarea și oportunitatea economică pentru a crea un stimulent pentru protejarea speciei.
Stabilirea de zone protejate și coridoare pentru fauna sălbatică ar putea ajuta la reducerea și mai mare a conflictelor cu oamenii.
Salvați câinele sălbatic african
- Adoptați simbolic un câine sălbatic african cu World Wildlife Fund.
- Aflați mai multe despre câinii sălbatici africani cu resurse de la Programul de Conservare pe Areal Extins pentru Ghepard și Câine Sălbatic African.
- Sprijiniți Painted Dog Conservation, o organizație nonprofit (și partener al Wildlife Conservation Network) care dezvoltă proiecte în Zimbabwe pentru a proteja în mod specific câinii sălbatici africani.
