8 fapte despre minunatul Morș

Morșii sunt probabil cei mai cunoscuți pentru colții lor supradimensionați. De fapt, denumirea științifică a speciei, *Odobenus rosmarus*, este latină pentru „cal de mare care merge pe dinți”. Există două subspecii ale acestor mamifere marine: morșul Pacificului și morșul Atlanticului. Ei migrează spre nord vara și spre sud iarna, locuind în zonele puțin adânci ale Arcticii, formate în principal din gheață. Din cauza încălzirii globale și a vânătorii, morșii sunt în pericol.

Animale sociale, morșii se adună de obicei cu membri ai aceluiași sex. Acești carnivori grași se hrănesc cu cantități mari de nevertebrate mici. De la sensibilitatea lor la zgomote puternice până la capacitatea lor de a găsi hrană în ape tulburi cu ajutorul vibrissilor lor, descoperiți cele mai fascinante fapte despre morși.

1. Morșii sunt enormi

Morșii sunt pinipede semi-acvatice mari. Dintre cele două subspecii existente, morșii Pacificului sunt mai grei decât morșii Atlanticului, iar masculii sunt mai mari și mai grei decât femelele. Morșii pot crește până la aproape 3,66 metri lungime și pot cântări până la 1814 kg.

În afară de oameni, morșul are doar doi prădători naturali — balenele ucigașe în apă și urșii polari pe gheață. Puii sunt cei mai vulnerabili, deoarece morșii adulți sunt capabili să se descurce cu majoritatea prădătorilor.

2. Își folosesc colții ca unelte

Atât masculii, cât și femelele de morș au colți, care sunt de fapt dinți canini supradimensionați. Își folosesc colții — care pot crește până la 89 cm lungime — ca armă împotriva prădătorilor și ca demonstrație de dominare. Dar îi folosesc și în scopuri practice — le permit morșului să facă găuri de respirație în gheață și să îndepărteze bucăți de gheață pe care le folosesc ca loc de odihnă pentru a accesa moluște și nevertebrate marine de sub suprafața înghețată.

3. Sunt adaptați pentru viața în mare

Morșii sunt mamifere marine și au adaptări speciale pentru viața lor în Arctica. Morșii au de două până la trei ori mai mult volum sanguin decât un animal terestru de dimensiuni comparabile. Acest lucru le permite să se scufunde pentru perioade lungi de timp în apă rece pentru a ajunge la hrană, stocând cât mai mult oxigen în sânge și mușchi pentru a putea rămâne sub apă. Morșii sunt, de asemenea, capabili să își reducă ritmul cardiac atunci când sunt sub apă pentru a-și menține căldura.

Au, de asemenea, un strat de grăsime subcutanată de aproape 25 cm grosime, care îi protejează de apele reci ale Arcticii.

4. Sunt strategici în ceea ce privește reproducerea

Când cresc un pui în Arctica, animalele trebuie să fie atente la momentul potrivit pentru a se asigura că există suficiente resurse pentru ca atât mama, cât și puiul să supraviețuiască și să prospere. Pentru morși, acest lucru înseamnă implantare întârziată, în care ovulul fertilizat nu se implantează imediat în peretele uterin.

Întâlnită frecvent la pinipede, întârzierea ajută la asigurarea faptului că femela are energia și resursele necesare pentru a crește un pui, care cântărește 59 kg și are aproape 1,2 metri lungime la naștere. Femelele nasc doar un pui la fiecare trei ani, iar creșterea unui pui necesită multă energie. Foarte protectoare, femelele de morș își țin puii aproape timp de trei ani.

5. Se pot odihni pe apă

Morșii muncesc din greu, înotând, scufundându-se și mișcând bucăți de gheață. Așadar, atunci când este timpul pentru odihnă, ei pot face o scurtă dormit pe aproape oriunde — inclusiv plutind în apă. Un studiu asupra tiparelor de somn ale morșilor captivi a relevat faptul că aceștia pot dormi pe perioade scurte stând întinși pe fundul unui bazin, sprijiniți de perete sau plutind la suprafață.

Cu toate acestea, odihna în apă în timp ce vâslește pentru a rămâne la suprafață nu este ideală, cea mai mare parte a timpului de somn al morșilor are loc pe uscat.

6. Găsesc mâncare cu vibrissae lor

Deși sunt adesea confundate cu mustăți, perciuni de pe un morș nu sunt păr, ci vibrissae incredibil de sensibile. Morșii au între 400 și 700 dintre aceste organe tactile aliniate în 13 până la 15 rânduri în jurul nasului. Acestea sunt folosite în același mod în care pisicile, vidrele, șobolanii și alte animale cu perciuni simt lumea din jurul lor.

Morșii nu au o vedere excelentă, așa că pentru a găsi pradă pe fundul întunecat al oceanului se bazează pe vibrissae lor. Importanța acestor perciuni nu poate fi subestimată, deoarece morșii le folosesc pentru a găsi aproximativ 23 kg de hrană pe zi.

7. Sunt creaturi sensibile

Morșii par mari și rezistenți, dar pot fi speriați destul de ușor. Sensibile la vederi, sunete și mirosuri de la mașini, cum ar fi avioane și bărci, sau de la oameni, turmele de morși se pot repezi uneori în apă pentru a scăpa de un pericol real sau perceput.

Acest lucru este deosebit de periculos pentru animalele de pe un loc de ieșire la mal. Morșii se bazează pe locurile de ieșire la mal terestre și pe gheața de mare pentru a se odihni, a-și alăpta puii și a-și face năpârlirea. Când sunt speriați, morșii pot părăsi un loc și să nu se mai întoarcă niciodată. Iar puii, care sunt deosebit de vulnerabili, se pot separa de mamele lor sau pot fi călcați în picioare în timpul zgomotelor și nu supraviețuiesc.

8. Sunt în pericol

O specie cheie în habitatul lor arctic, morșii sunt clasificați ca vulnerabili de către Lista Roșie IUCN a speciilor amenințate. Principalele amenințări la adresa morșilor sunt încălzirea globală și vânătoarea.

Aceste pinipede mari se bazează pe gheața de mare pentru locurile de ieșire la mal. În zonele în care gheața este epuizată din cauza încălzirii globale, morșii Pacificului sunt forțați să se adune în număr mai mare pe uscat și să parcurgă distanțe mai mari pentru a găsi hrană, punând specia într-un risc crescut. Creșterea transportului maritim, explorarea petrolului și a gazelor și turismul în Arctica provoacă perturbări în rândul morșilor Atlanticului, ceea ce poate duce la mai multe zgomote. Creșterea activității industriale expune, de asemenea, morșii la un risc crescut din cauza deversărilor de petrol.

Vânătoarea de morși a avut un impact major asupra populației de morși din Pacific timp de peste 200 de ani. Vânătoarea de subzistență este reglementată prin cote în Canada și Groenlanda, în timp ce în Norvegia și Rusia, morșii Atlanticului sunt protejați de recoltare.