Șobolanii-mol goi nu sunt nici moli, nici șobolani, iar de fapt, nu sunt nici măcar goi, în ciuda numelui lor. Sunt rozătoare săpătoare, cu dinți proeminenți, care arată ca niște morse miniaturale și subțiri, originare din Africa de Est, și au devenit o sursă majoră de fascinație pentru oamenii de știință. Cunoscuți și sub numele de „căței de nisip”, aceștia au un stil de viață special care i-a obligat să se adapteze în diverse moduri. Aceste adaptări oferă oamenilor perspective asupra propriei bunăstări, de la ameliorarea durerii și cercetarea cancerului până la îmbătrânire. Șobolanii-mol goi reprezintă o comoară de posibilități medicale. Iată câteva fapte despre aceste creaturi captivante (chiar dacă arată puțin ciudat).
Similar cu termitele, furnicile și alte insecte, șobolanii-mol goi prezintă eusocialitate – un „nivel evolutiv avansat de existență colonială”, așa cum a fost descris de naturalistul E.O. Wilson. Există o regină și unul până la trei masculi cu care se reproduce, iar restul sunt fie „soldați”, care protejează cuiburile de șerpi și alți șobolani-mol goi; fie „căutători de hrană”, care adună mâncare; fie „săpători”. Pot exista până la 300 de indivizi într-o singură colonie. În afară de regină, femelele nu sunt capabile fizic să se reproducă. Șobolanii-mol goi sunt primele mamifere care prezintă această structură.
2. Cuiburile lor sunt mari, dar s-ar putea să nu le observați
În afară de o gaură asemănătoare unui vulcan, care servește atât ca intrare, cât și ca ieșire, o vizuină subterană a unui șobolan-mol este adesea abia vizibilă. Ar putea exista mai mulți kilometri de sisteme complexe de tuneluri care conțin camere și peșteri extrem de organizate sub picioarele dumneavoastră, și s-ar putea să nu observați niciodată că există.
3. Au păr, și acesta servește un scop special
Conform Grădinii Zoologice din San Diego, „cățeii de nisip” nu sunt complet fără păr (așa cum sugerează greșit numele lor). Au aproximativ 100 de fire de păr fine pe tot corpul, care acționează în principal ca vibră, ajutând șobolanii-mol să simtă ce se află în jurul lor, deoarece sunt practic orbi. Părul dintre degetele de la picioare servește unui scop suplimentar: ajută șobolanul-mol să măture solul în timp ce sapă subteran.
4. Nu se apropie de moarte pe măsură ce îmbătrânesc
Un studiu din 2018 publicat în eLife a constatat că, spre deosebire de alte mamifere, riscul de mortalitate al șobolanilor-mol goi nu crește odată cu vârsta. Oamenii, prin comparație, au o abordare inversă, dublându-și riscul de deces în fiecare an după vârsta de 30 de ani. Pentru această mamiferă anormală, totuși, riscul de deces la vârsta de 6 luni – aproximativ când ating maturitatea sexuală – este de unul din 10.000. Acest număr nu crește pe măsură ce îmbătrânesc și, de fapt, poate chiar să scadă. Șobolanul-mol gol poate trăi până la 30 de ani.
5. Au fost cunoscuți că răpesc puii altor moli
Stilul de viață cooperativ nu este întotdeauna de bun augur pentru urmașii șobolanilor-mol. O regină experimentată poate naște peste 30 de pui într-o singură naștere, apoi îi convinge pe muncitorii săi să aibă grijă de ei prin hrănirea lor cu excrementele ei pline de hormoni. În studii anterioare, șobolanii-mol muncitori au furat puii reginei și i-au pus la muncă într-o altă colonie vecină. Tendința lor de a avea grijă de puii care nu sunt ai lor este un exemplu de aloparenting.
hrănirea lor cu excrementele ei pline de hormoni
6. Anumite proteine îi ajută să rămână sănătoși
Într-un proces digestiv regulat, proteinele sunt deteriorate și apoi reciclate pentru a forma proteine noi. Cele care nu sunt aruncate pot deveni dăunătoare altor celule, ducând la diverse afecțiuni legate de îmbătrânire. Șobolanii-mol goi, totuși, sunt mult mai eficienți la reciclarea proteinelor lor. Corpul lor marchează mai puține proteine pentru reciclare, deoarece mai puține proteine au nevoie de fapt de ea, conform unui studiu din 2009 publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America (PNAS). Această stabilitate a proteinelor poate fi un indiciu al longevității lor.
7. Șobolanii-mol goi pot fi lipsiți de cancer datorită unei gene
Un alt studiu din 2009 publicat în PNAS a constatat că șobolanii-mol goi au o genă, „p16”, care împiedică celulele să se reproducă atunci când devin prea aglomerate. Această genă sigură împiedică apariția cancerului, care este cauzat de creșterea agresivă a celulelor. Având în vedere longevitatea lor (și faptul că longevitatea poate însemna adesea mai multă creștere celulară), această descoperire ar putea ajuta și oamenii să combată cancerul.
8. Insensibilitatea lor la acid ajută cercetarea farmaceutică
Deoarece își petrec atât de mult timp în tuneluri înguste – unde excesul de dioxid de carbon expirat duce la o acumulare a nivelurilor de acid – șobolanii-mol goi au trebuit să se adapteze la condiții dificile. Cercetătorii timpurii se așteptau să găsească neuronii lor fără receptori de acid. În schimb, au descoperit că canalul de sodiu care, în mod normal, ar trimite semnale de durere către creier, este blocat atunci când moleculele de acid se leagă de receptorii lor senzoriali ai durerii. Aceasta a fost o descoperire esențială în avansarea analgezicelor umane.
9. Pot supraviețui perioade lungi fără oxigen
Mediile cu conținut scăzut de oxigen sunt letale pentru majoritatea organismelor, dar aceste creaturi pot trăi fără aer timp de 18 minute sau cu puțin aer timp de până la cinci ore. Practic, se transformă în plante. Când există oxigen limitat, sistemul lor pompează fructoză în fluxul sanguin, apoi în creier. Fără această abilitate, supraviețuirea în vizuini unde oxigenul este redus ar fi aproape imposibilă.
10. Dinții lor mari sunt vitali pentru supraviețuirea lor
Șobolanii-mol goi se hrănesc cu tuberculi și rădăcini, ceea ce necesită dinți puternici. Conform Grădinii Zoologice din San Diego, acei doi dinți frontali proeminenți continuă să crească, dar sunt menținuți la o lungime rezonabilă datorită pilirii constante. Sunt, de asemenea, utili pentru săpat tuneluri, iar gura lor rămâne fără pământ deoarece buzele lor se închid în spatele dinților. Dar cea mai excepțională performanță? Pot mișca fiecare dinte individual, ca niște bețișoare, pentru a apuca lucruri.
