La fel ca liliecii, albinele și alte insecte, colibri sunt polenizatori importanți. Și cu culorile lor strălucitoare, aripile care fâlfâie rapid și ciocul ca un stilet, își îndeplinesc sarcinile ecologice cu o grație și un stil imens. Există peste 300 de specii de colibri, iar peste 60 sunt fie aproape amenințate, vulnerabile, pe cale de dispariție sau critic periclitate.
Cu atâtea specii existente în cadrul familiei Trochilidae, nu este surprinzător că păsările „fără picioare” – numite așa din cauza incapacității lor de a merge pe sol – variază foarte mult în mărime, formă și colorit.
Iată câteva dintre cele mai ciudate și mai frumoase specii de colibri.
Colibri cu piept roșiatic
Pustnicul cu piept roșiatic (Glaucis hirsutus), numit și pustnic păros, este un mâncăcios pretențios. Se va hrăni doar din flori a căror corolă (verticilul de petale care duce la nectarii) se potrivește exact ca lungime și curbură cu cea a ciocului său. Interesant, masculii și femelele au ciocuri cu forme diferite, o trăsătură evolutivă despre care cercetătorii cred că reduce competiția legată de hrană.
Aceste păsări sunt verde-bronze cu părțile inferioare colorate maroniu-roșiatic (o culoare care se întâmplă să fie numită și „roșiatică”). Au o distribuție largă din Panama, în toată zona Caraibelor.
Silf cu coada lungă
Masculii silfi cu coada lungă (Aglaiocercus kingii) au cozi uimitor de lungi, în jur de 12,7 centimetri lungime. Sunt atât de lungi încât de fapt împiedică zborul păsărilor, cerând masculilor să fie zburători deosebit de puternici și pricepuți pentru a supraviețui până la vârsta reproducerii. Femelele își aleg partenerii pe baza mărimii acestor pene de coadă, deoarece sunt un simbol al forței și fitnessului.
Masculii prezintă, de asemenea, o colorație uluitoare, albastru și verde irizat. Silfii cu coada lungă preferă altitudinile mari. Se găsesc cel mai frecvent în Anzi, din Venezuela până în Bolivia.
Cochetă cu creastă roșiatică
Coquetele sunt printre cele mai mici specii de colibri, iar cochetă cu creastă roșiatică (Lophornis delattrei) măsoară doar aproximativ 6,35 centimetri lungime și cântărește mai puțin de 2,83 grame. Ambele sexe sunt identificabile după frunțile de culoare maroniu-roșiatic, dar masculii au creste mai distincte, țepoase, și gâturi de un verde irizat. Se găsesc în toată partea sudică a Americii Centrale și pe coasta pacifică a Americii de Sud. Aceste păsări sunt omnivore, subzistând cu nectar floral și artropode mici.
Colibri rubiniu-topaz
Deși colibri rubiniu-topaz (Chrysolampis mosquitus) sunt delicate – cântărind doar 3,4 grame – masculii pot fi destul de agresivi atunci când își apără teritoriile de concurenți. Aceste păsări locuiesc în zone deschise și grădini în toată partea nordică a Americii de Sud, sudul Panamei și Trinidad. Masculii au coroane și ceafe roșii lucioase și părțile superioare maro cu luciu verde, în timp ce femelele sunt puțin mai puțin colorate și au dungi verzi pe gât.
Colibri Anna
Colibri Anna (Calypte anna) este una dintre cele mai comune specii de colibri de pe coasta Pacificului. Aceste păsări prezintă dansuri de curtare fascinante constând în masculi – care au coroane magenta – zburând repetat până la 39,6 metri înălțime în cer și apoi plonjând cu viteze alarmante. Colibri Anna sunt cunoscute și pentru faptul că sunt deosebit de vocale. În timp ce curtează femelele, masculii cântă cântece lungi, bâzâitoare. Este o pasăre rezistentă, rămânând toată iarna de-a lungul coastei Pacificului din SUA și până în nord, în Columbia Britanică, chiar și atunci când toate celelalte specii de colibri au migrat spre sud.
Colibri rachetă cu picioare albe
Colibri rachetă cu picioare albe (Ocreatus underwoodii) sunt cunoscute pentru smocurile pufoase de pe picioare – „botinele” – și pentru două pene de coadă alungite care se termină în evazări irizate, asemănătoare unor rachete. Doar masculii au această din urmă caracteristică. Deoarece colibri rachetă cu picioare albe pot ajunge în florile lungi, tubulare, care exclud accesul albinelor sau fluturilor, multe plante cu flori din America de Sud natală se bazează pe această specie pentru polenizare.
Colibri scorțișoriu
Colibri scorțișoriu (Amazilia rutila) – numit clar după culoarea sa – este o variantă cu aripi lungi, endemică în vestul Mexicului și în sud până în nord-vestul Costa Ricăi. Trăiește în pădurile uscate și este uneori zărit chiar și în nord, în Texas și sud-vestul SUA. Pe lângă partea inferioară maro mediu, pasărea poate fi identificată prin aripile sale închise și ciocul roșu cu vârful negru.
Pustnic verde
Pustnicul verde (Phaethornis guy) este una dintre speciile mai mari de colibri, măsurând aproximativ 13,46 centimetri lungime corporală. Masculii au cozi mai scurte decât femelele – o raritate printre speciile de păsări, unde masculii tind să fie mai spectaculoși – dar își mișcă totuși cu mândrie penele de coadă cu vârfuri albe în timpul demonstrațiilor competitive cu alți masculi, în timp ce se luptă pentru potențiale partenere. Arealul lor de distribuție se întinde din sudul Americii Centrale până în nordul Americii de Sud.
Colibri cu coada roșiatică
A nu se confunda cu pustnicul cu piept roșiatic, colibri cu coada roșiatică (Amazilia tzacatl) își etalează numele strălucitor pe coadă, nu pe piept. Este o pasăre comună care se găsește pe malurile râurilor și în zonele împădurite, din centrul-estic al Mexicului până în sudul Ecuadorului vestic. Apare pretutindeni, de la zone deschise la marginile pădurilor și chiar plantații de cafea. De asemenea, îi place să se hrănească cu florile bananierilor. Foarte agresivă în apărarea teritoriului său de hrănire, colibri cu coada roșiatică este de obicei specia dominantă de colibri din zona sa.
Urechiuș maro
Urechiușul maro (Colibri delphinae) poate părea tern la suprafață, dar are pene irizate vibrante sub gât și deasupra urechilor, de unde și numele. Masculii își etalează penele violet strălucitoare în timp ce execută un dans elaborat de curtare, în formă de U, în jurul femelelor. Pot fi găsiți în baldachinul pădurilor tropicale, în păduri înalte de a doua creștere și în plantații de cafea. De fapt, plantațiile care folosesc metode de cultivare la umbră ajută păsările (și alți polenizatori nativi) să prospere, oferind atât o sursă de hrană, cât și habitatul arbustiv necesar pentru adăpost și reproducere. Masculii stabilesc teritorii de hrănire și alungă agresiv orice rival, fie că sunt alte păsări sau insecte mari precum bondarii sau fluturii sfincși.
Briliant cu coroană verde
Briliantul cu coroană verde smarald (Heliodoxa jacula) este una dintre speciile mai mari de colibri – puțin peste 12,7 centimetri lungime – și se găsește în zonele înalte din Costa Rica până în vestul Ecuadorului. În timp ce majoritatea speciilor de colibri planează deasupra florilor în timpul hrănirii, briliantul cu coroană verde aproape întotdeauna se așază pe flori în timp ce le bea nectarul. Masculii diferă de femele prin petele violet-albastre de pe gât, coapsele albe și cozile adânc bifurcate.
Coronă cu piept castaniu
Coroana cu piept castaniu (Boissonneaua matthewsii) este admirată pentru contrastul izbitor dintre partea inferioară de culoare roșiatică și verdele strălucitor de-a lungul capului și spatelui. Ciocul său este gros și drept. O altă trăsătură distinctivă este că ține aripile vertical deasupra spatelui imediat după aterizarea pe un nou loc de repaus. Coroana cu piept castaniu poate fi găsită pe versanții estici ai Munților Anzi.
Colibri cu coroană albă
Cunoscuți și sub numele de „căciuli de zăpadă”, colibri cu coroană albă (Microchera albocoronata) sunt numiți așa datorită petelor incolore pe care masculii le au pe cap. Femelelor le lipsește această trăsătură identificabilă și sunt mai mult verde-bronz în comparație cu violetul închis al masculilor. În ciuda trăsăturilor lor distincte, căciulile de zăpadă sunt greu de găsit, deoarece sunt extrem de localizate (se găsesc doar în pădurile de ceață din America Centrală) și nu vizitează hrănitoarele. Au doar 6,35 centimetri lungime și cântăresc mai puțin de 2,5 grame, complicând și mai mult eforturile umane de căutare.
Steluța ecuadoriană de deal
Steluța ecuadoriană de deal (Oreotrochilus chimborazo) trăiește la altitudini mari în Anzi, hrănindu-se de-a lungul versanților, chiar până la limita zăpezii. Deoarece aceste păsări trăiesc în zone atât de reci pe tot parcursul anului, conservă energia adăpostindu-se în locuri protejate și intrând în torpoare (o stare de metabolism redus, ritm cardiac, aport de oxigen și temperatură corporală) pe timpul nopții.
Colibri iacobin cu gât alb
Este greu să ratezi un mascul colibri iacobin cu gât alb (Florisuga mellivora), cu burta sa albă strălucitoare, coada maiestuoasă și capul albastru regal. Se găsesc între Mexic și sudul Braziliei, până la insula caraibiană Trinidad și Tobago. La fel ca multe specii de colibri, aceasta se hrănește nu doar cu nectar și insecte mici, din care își obține proteinele. Prinde prada insectă prinzând-o în aer, o tehnică numită „hawking”.
Coronă catifelat-violet
Coroana catifelat-violet (Boissonneaua jardini), nativă în pădurile umede de la poalele dealurilor din vestul Columbiei și nord-vestul Ecuadorului, are o colorație atât de bogată încât poate părea neagră la început, mai ales dacă este întuneric afară. Când lumina îi prinde penajul irizat, însă, apar fulgere de violet, albastru și verde vibrant. Părțile inferioare ale aripilor au o culoare castanie contrastantă.
Mango cu gât verde
Mango cu gât verde (Anthracothorax viridigula) iubește pădurile de mangrove și mlăștinile și poate fi găsit de-a lungul unei fâșii înguste de pe coasta Atlanticului, la nord și la sud de gura de vărsare a râului Amazon. Deși mai sunt multe de descoperit despre această specie, se știe că populația sa din Trinidad este în declin din cauza pierderii habitatului de mlaștină și mangrove. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și Resurselor Naturale o listează încă ca o specie de îngrijorare minimă.
