Animalele care își fac din deșertul casa trebuie să se adapteze nu doar la lipsa de apă, ci și la fluctuațiile de temperatură, care oscilează de la foarte cald la foarte rece.
Animalele care supraviețuiesc în aceste condiții o fac în diverse moduri – fie cu urechi mari pentru a radia căldura, fie cu blănițe groase pentru a preveni arsurile solare și a rezista temperaturilor de îngheț. Unele sunt nocturne, ceea ce le ajută să evite căldura de peste zi, iar toate profită la maximum de foarte puțină apă.
Iată o privire asupra a 17 animale incredibile care supraviețuiesc și prosperă în deșert.
1 de 17
Broasca de bivol africană
Nu este des întâlnit să găsești o broască care să poată prospera în deșerturi și chiar în munți cu altitudini de 1219 metri (4000 de picioare). A doua cea mai mare broască de pe continentul african, broasca de bivol africană, are propriile metode de a învinge căldura, inclusiv îngroparea până când vremea se îmbunătățește.
Pe vreme caldă și uscată, broasca de bivol se poate îngropa în pământ și rămâne latentă în estivare. Își năpârlește pielea, formând un cocon pentru a reține umezeala corpului și a absorbi apa stocată în vezică. Poate rămâne în această stare asemănătoare hibernării pentru perioade lungi – chiar mai mult de un an – timp în care poate pierde până la 38% din greutatea corporală.
Când vin ploile, broasca de bivol africană revine la suprafață pentru a se hrăni și a se reproduce. Poate mânca orice este suficient de mic pentru a-i încăpea în gură, de la păsări la rozătoare și alte broaște.
2 de 17
Colibriul lui Costa
Colibriul lui Costa poate scăpa de căldura celor mai călduroase zile de vară migrând în habitate de chaparral sau tufișuri. Între timp, când temperaturile nocturne scad brusc, colibriul intră într-o stare de torpor, încetinindu-și ritmul cardiac de la obișnuitele 500-900 bătăi pe minut la doar 50, conservând astfel energia.
Păsărica mică își ia toată apa necesară din nectarul și insectele cu care se hrănește, deși nu-i deranjează să bea o gură când este disponibilă o sursă de apă.
3 de 17
Pisica de nisip
Această adorabilă pisică de nisip este practic un personaj de desene animate – mică, drăguță și echipată cu superputeri pentru a trăi în deșert. Găsită în nordul Africii și în Asia centrală și sud-vestică, aceasta este singura felină care trăiește într-un habitat deșertic nisipos.
Urechile pisicii de nisip sunt mari și plasate jos, ceea ce o ajută să se protejeze de nisipul purtat de vânt și să localizeze prada ascunsă sub pământ. Labele ei acoperite cu blană groasă o ajută să facă față temperaturilor extreme ale nisipului cald și rece. Într-adevăr, pisica de nisip poate tolera temperaturi de la -5 grade Celsius la 52 grade Celsius. Pentru a scăpa de temperaturile extreme, pisicile de nisip își stabilesc reședința în vizuini abandonate de vulpi sau rozătoare, mărindu-le după nevoie cu ghearele lor puternice, dar obtuze.
Pisicile sunt active ziua în timpul iernii și sunt nocturne în timpul verii.
8 Lucruri pe care nu le știai despre pisica de nisip
8 Lucruri pe care nu le știai despre pisica de nisip
4 de 17
Oryx arab
Acest erbivor are o blană albă pentru a reflecta lumina soarelui din timpul zilei, în timp ce picioarele sale întunecate ajută la absorbția căldurii în diminețile reci de deșert. Poate simți ploaia de la distanțe mari și poate găsi ierburi și plante proaspete, și chiar va mânca rădăcini atunci când nu este disponibil alt furaj. Se hrănește la răsărit și la sfârșitul după-amiezii, odihnindu-se în zone umbrite în timpul amiezii.
În ceea ce privește apa, oryxul arab poate rezista zile și uneori chiar săptămâni fără o băutură semnificativă. Își ia apa din plantele pe care le mănâncă.
5 de 17
Lupul arab
Lupul arab este o subspecie de lup cenușiu care s-a adaptat pentru a trăi în condiții deșertice impresionant de dure. Acest lup de 18 kg (40 de lire) are o blană lungă iarna pentru a-l izola împotriva temperaturilor de îngheț. Deși are o blană mai scurtă vara, blana mai lungă rămâne de-a lungul spatelui pentru a ajuta la protejarea împotriva căldurii soarelui.
Lupul are, de asemenea, urechi extra-mari pentru a ajuta la dispersarea căldurii corporale. Pentru a scăpa de temperaturile cele mai extreme, își va săpa vizuini adânci și se va odihni la umbră.
Lupul arab trăiește o viață în mare parte solitară și se hrănește cu orice, de la păsări mici, reptile și iepuri de câmp, până la animale mai mari, cum ar fi gazelele și caprele sălbatice. Nu poate trăi complet fără apă, așa că se ține de câmpiile pietruite și de marginile deșertului.
6 de 17
Ariciul deșertic
Unul dintre cei mai drăguți locuitori ai oricărui deșert este ariciul deșertic, găsit în Africa și Orientul Mijlociu. Adaptat pentru a trăi în habitate de deșert și tufișuri aride, această specie este unul dintre cei mai mici arici, atingând doar aproximativ 12,7 – 22,9 cm (cinci până la nouă inci) lungime. Supraviețuiește căldurii scăpând în vizuina sa în timpul zilei și vânătoare noaptea.
Ariciul deșertic mănâncă de toate, de la insecte și nevertebrate la ouă de păsări, șerpi și scorpioni. Poate rămâne perioade lungi fără apă, deoarece rămâne hidratat prin prada sa.
7 de 17
Leopardul de zăpadă
Poate unul dintre cei mai celebrați locuitori ai deșertului Gobi, printre alte zone din Asia interioară, este leopardul de zăpadă. Casa sa de mare altitudine este unul dintre cele mai dificile locuri pentru a supraviețui, dar leopardul de zăpadă o face cu grație. Cușca sa mare îi permite să obțină suficient oxigen din aerul subțire al muntelui, în timp ce cavitățile nazale mari ajută la încălzirea aerului înainte de a ajunge la plămâni.
Labele masive și coada extra-lungă ale leopardului îl ajută să se deplaseze pe terenul stâncos cu un echilibru excelent, iar blana sa lungă și groasă îl ține cald la temperaturi de îngheț.
8 Fapte despre eluzivul leopard de zăpadă
8 de 17
Jerboa
Acest rozător mic, asemănător unui cangur, este originar din zonele deșertice din Africa de Nord, China și Mongolia. Jerboii locuiesc în deșerturi din întreaga lume, de la Sahara, cel mai cald, până la Gobi, unul dintre cele mai reci. La ambele extreme, puteți găsi un membru al familiei Jerboa săpând fericit sub pământ.
Aceste sisteme de săpare ajută jerboa să scape de temperaturile extreme. Are antebrațe scurte și picioare posterioare bine construite, făcute pentru săpat și pliuri de piele care pot închide nările de nisip.
Această creatură mică are, de asemenea, peri specializați pentru a împiedica nisipul să ajungă în urechi. Picioarele sale lungi posterioare îi permit să se deplaseze rapid folosind o energie minimă. Jerboii își pot lua toată apa necesară din vegetația și insectele pe care le mănâncă. De fapt, în studiile de laborator, jerboii au trăit numai cu semințe uscate timp de până la trei ani.
9 de 17
Antilopa sonorană
Antilopa, cel mai rapid animal terestru din America de Nord, se poate găsi pe întregul continent. Cu toate acestea, antilopele Sonoran s-au adaptat pentru a trăi într-un mediu deosebit de dificil. Pot mânca și digera plante pe care alți erbivori nu le vor atinge, inclusiv ierburi uscate și chiar cactuși. Au dinți cu coroane deosebit de înalte pentru a manipula alimentele abrazive și au un stomac în patru compartimente pentru a extrage cât mai mulți nutrienți posibil.
Părul lor gol captează căldura pentru a le izola împotriva temperaturilor nocturne de îngheț, dar pot ridica și zone de păr pentru a elibera căldura captată și a se răcori în zilele călduroase. Deși uimitor de adaptate pentru mediile deșertice, secetele mai frecvente și mai prelungite din cauza schimbărilor climatice pot fi mai mult decât poate suporta specia. În Statele Unite, în sălbăticie mai rămân doar aproximativ 200 de antilope Sonoran.
10 de 17
Suricate
Fiind bine adaptate la habitatul solicitant, suricate au devenit personaje emblematice ale deșertului Kalahari. Obțin o mare parte din apă din dieta lor de insecte, șerpi, scorpioni, rădăcini și tuberculi.
Suricate folosesc sisteme de vizuini pentru a scăpa de prădători și de condițiile meteorologice nefavorabile. Își pot închide urechile pentru a ține nisipul afară și au o a treia pleoapă pentru a-și proteja ochii. Culoarea închisă din jurul ochilor le protejează în continuare reducând strălucirea soarelui, astfel încât au mai multe șanse să observe pericolul.
11 Lucruri pe care nu le știai despre suricate
11 de 17
Leii din Kalahari
Leul din Kalahari este o subspecie de leu african special adaptată mediului său deșertic. Fizic, are picioare mai lungi și corpuri mai suple, iar masculii au coame mult mai închise la culoare. Leii din Kalahari au mai multă rezistență și au nevoie de ea. Trăind în grupuri mai mici, acești lei își revendică teritorii mai mari și se hrănesc cu o pradă mai mică, de la antilope la porci spinoși și păsări.
Leii din Kalahari au o rezistență mai mare la sete; pot rezista două săptămâni fără a bea apă, bazându-se doar pe pradă pentru a-și satisface nevoile de umiditate. Se răcesc sângele gâfâind și transpirând prin pernițele labelor.
12 de 17
Broasca râioasă a lui Couch
Această broască mică s-a adaptat mai bine la condițiile deșertice decât orice altă amfibiană din America de Nord. Broasca râioasă a lui Couch supraviețuiește făcând, ei bine, în mare parte nimic. Intră într-o stare de estivare în timp ce așteaptă sezonul ploios. Broasca râioasă a lui Couch estivează de obicei timp de opt până la 10 luni pe an, dar poate rămâne în vizuină de două ori mai mult dacă condițiile sunt deosebit de uscate.
Când apare ploaia, broaștele se îndreaptă direct spre iazurile nou formate. Pot depune ouă în primele două zile de la reapariție, iar mormolocii se pot ecloza în 15-36 de ore. Poate dura doar nouă zile pentru ca mormolocii să se transforme. Graba este vitală deoarece, în deșert, iazurile se usucă repede. Adulții trebuie să mănânce cât mai multe insecte înainte de a-și săpa o vizuină pentru a dormi următoarele opt până la 10 luni.
13 de 17
Oaia bighorn deșertică
O icoană a peisajului accidentat din vestul Statelor Unite, oaia bighorn poate rezista săptămâni fără a vizita o sursă permanentă de apă, obținând apa necesară din hrană și apa de ploaie găsită în mici bălți de rocă. Folosește, de asemenea, coarnele pentru a deschide cactușii butoi și a mânca carnea apoasă.
Când sunt disponibile ierburi verzi, oile bighorn nu trebuie să bea deloc. Cu toate acestea, în timpul verii, trebuie să bea apă la câteva zile. Pot tolera pierderea a până la 20% din greutatea corporală în apă și își revin rapid de la deshidratare. Fiind capabile să supraviețuiască perioade lungi departe de o sursă constantă de apă, pot, de asemenea, evita mai bine prădătorii.
Oile bighorn deșertice pot supraviețui unor mici fluctuații ale temperaturii corpului, spre deosebire de multe alte mamifere, ceea ce le ajută să prospere în căldură și frig extrem.
14 de 17
Bufnița pitică
O bufniță este o creatură pe care nu te-ai aștepta să o vezi într-un deșert, dar bufnița pitică este destul de acasă în medii calde și nisipoase. Aceste bufnițe minuscule sunt foarte mici, având o înălțime de doar aproximativ 12,7 cm (cinci inci), și totuși sunt suficient de puternice pentru a prinde și a se hrăni cu scorpioni, printre alte pradă.
Găsite în zonele riverane ale deșertului Sonoran din vestul SUA, bufnițele pitice evită căldura zilei odihnindu-se în cavități de copaci sau găuri în cactușii saguaro lăsate abandonate de ciocănitori. Vânează noaptea, folosindu-și vederea excepțională la lumină slabă. Obținând suficientă apă din hrana pe care o consumă, pot supraviețui în zone care nu au deloc surse de apă de suprafață.
10 Fapte despre bufnițele pitice, cele mai mici bufnițe din lume
10 Fapte despre bufnițele pitice, cele mai mici bufnițe din lume
15 de 17
Liliacul palid
Liliecii sunt o parte importantă a oricărui ecosistem, dar nu orice liliac poate face față mediului dur al unui deșert. Găsit în vestul Americii de Nord și în Cuba, liliacul palid preferă habitatele uscate de pajiști și deșerturi de tufișuri. A fost văzut chiar și în Death Valley.
Liliacul palid este unic printre speciile de lilieci, deoarece își poate controla temperatura corpului, adaptând temperatura internă la mediul său în timpul hibernării și odihnei de iarnă pentru a conserva energia.
De asemenea, unic printre lilieci este preferința acestei specii de a prinde pradă pe pământ; rareori prinde pradă în aer, așa cum fac alți lilieci insectivori. În schimb, se va arunca asupra prăzii, o va prinde și o va duce într-un loc mai convenabil pentru a mânca. Deși unii locuitori ai deșertului își iau toată apa necesară din pradă, liliacul palid are nevoie de o sursă de apă în apropiere.
16 de 17
Pisica cu coadă inelată
Pisica cu coadă inelată, sau ringtail, este un animal nocturn asemănător unei vulpi, de mărimea unei pisici, cu o coadă similară cu cea a ratonilor. Acest animal este cel mai strâns înrudit cu infamul „panda de gunoi” și a fost poreclit „pisica minerului” deoarece este adesea găsit în aflorimente stâncoase și puțuri miniere.
Poate urca pe orice, de la stânci la cactuși, rotindu-și labele posterioare la 180 de grade pentru o aderență excelentă cu ghearele sale semi-retractile. Repertoriul lor de alpinism include, de asemenea, ricoșări de tip parkour între obiecte îndepărtate și urcarea prin spații înguste.
Specia își are casa în vestul SUA, inclusiv în deșertul Sonoran din Arizona. După cum este înțelept atunci când trăiești în condiții dure, ringtailul va mânca aproape orice, de la fructe la insecte, reptile și mamifere mici, și este activ noaptea pentru a scăpa de soarele de la amiază. Poate supraviețui fără apă dacă dieta sa oferă suficientă umiditate, dar preferă să trăiască lângă o sursă de apă.
17 de 17
Vulpea fennec
Vulpea fennec trăiește în deșerturile din Africa de Nord. Acest omnivor nocturn are urechi enorme, care pot fi la fel de mari ca un sfert din lungimea întregului său corp. Acestea ajută animalele să se răcească eliberând căldură din sângele care circulă prin ele. Are, de asemenea, o blană groasă care îl ține cald în nopțile geroase, iar blana care îi acoperă labele îl protejează de nisipul fierbinte, ajutându-l totodată să nu se scufunde în nisipul moale.
Vulpea fennec mănâncă plante, ouă, insecte și aproape orice altceva găsește. Poate supraviețui fără acces la apă liberă, datorită, în parte, rinichilor adaptați pentru a minimiza pierderea de apă.
8 Lucruri pe care nu le știai despre vulpea fennec
8 Lucruri pe care nu le știai despre vulpea fennec
Care sunt cele mai comune caracteristici ale animalelor deșertice?
Animalele pot varia enorm în funcție de locul în care trăiesc. În deșert, viața sălbatică este cel mai bine și cel mai frecvent echipată cu nevoi speciale de apă și păr care servește ca izolare împotriva frigului și protecție împotriva căldurii. Aceasta, și mai multe adaptări specifice deșertului, sunt prezentate mai jos.
- Genele lungi, sprâncenele groase și urechile păroase ajută la menținerea nisipului și soarelui departe de ochii și urechile animalelor.
- Nocturnitatea înseamnă că animalele pot fi la cel mai activ atunci când este răcoare, mai degrabă decât în cea mai caldă perioadă a zilei.
- Animalele deșertice au mult păr și au nevoie de el pentru a le ține de cald în nopțile reci și pentru a-și proteja pielea de soarele arzător.
- Picioarele lor sunt concepute pentru a săpa vizuini și a sta deasupra, nu a se scufunda în nisip. Acest lucru ar putea însemna picioare depărtate sau păroase.
- Animalele deșertului nu au nevoie de atât de multă apă, fie pentru că pot lua ceea ce au nevoie din propriile organe, fie din plantele și animalele pe care le mănâncă.
