Bufnițele-elf sunt adevărate bufnițe, membri ai familiei Strigidae. Nu mai mari decât o vrabie și cântărind aproximativ cât o minge de golf, aceste păsări delicate sunt vânători subtili. Găsite cuibărite în găuri de ciocănitori reciclate în deșerturile și canioanele sud-vestului SUA și Mexicului, bufnițele-elf preferă insectele și nevertebratele, pe care le vânează pe jos și prin aer. Ele resping potențialii prădători cu o varietate de vocalizări puternice care le fac să sune mai mari decât sunt. Aceste păsări de pradă mici sunt pe cale de dispariție în California.
De la cântecele lor de curtare intrigante până la abilitatea lor de a se preface moarte, iată câteva lucruri pe care poate nu le știți despre bufnița-elf.
Fapte rapide
- Nume comun: Bufniță-elf
- Nume științific: Micrathene whitneyi
- Durata medie de viață în sălbăticie: 5 ani
- Durata medie de viață în captivitate: 14 ani
- Statutul Listei Roșii IUCN: Preocupare minoră
- Populația actuală: 72.000 de indivizi maturi
Nume comun
Nume științific
Durata medie de viață în sălbăticie
Durata medie de viață în captivitate
Statutul Listei Roșii IUCN
Populația actuală
1. Bufnițele-elf sunt foarte mici
Cunoscute și sub numele de Bufnița lui Whitney, și cu numele lor științific de Micrathene whitneyi, bufnițele-elf — cele mai mici bufnițe din lume — sunt extrem de mici. Bufnițele-elf adulte ating o lungime de numai 12,7 cm – dimensiunea unei păsări cântătoare – iar anvergura aripilor este de numai 22,86 cm. Sunt, de asemenea, extrem de ușoare, cântărind sub 56,7 g. Bufnițele-elf femele sunt ușor mai mari decât masculii.
2. Ele recyclează găurile de ciocănitori
Locul de cuibărit preferat pentru bufnițele-elf este în găurile vechi de ciocănitori în cactusul saguaro, mesquite, platan și stejari. Atunci când o casă anterioară de ciocănitoare nu este disponibilă, ele vor alege o structură artificială, cum ar fi un stâlp de telefon sau o cutie de cuibărit. Preferă să cuibărească sus, de la 3 la 9 metri de la sol, unde prădătorii precum șerpii, râșii și coioții au mai puține șanse să ajungă la ele.
3. Le place să mănânce insecte
În timp ce membrii mai mari ai familiei bufnițelor mănâncă mamifere mici, bufnițele-elf sunt vânători agili de insecte, cum ar fi molii, gândaci și greieri, dar vânează și scorpioni, păianjeni și lăcuste. Sunt, de asemenea, destul de flexibile, adaptându-și alegerile alimentare în funcție de vreme. În timpul sezonului uscat din Arizona, se hrănesc în principal cu molii și greieri; când încep ploile de vară, vânează în schimb gândaci, care sunt mai abundenți.
Deoarece apa nu este întotdeauna disponibilă în habitatul lor deșertic, bufnițele-elf pot supraviețui cu apa pe care o obțin din creaturile pe care le mănâncă.
4. Sunt vânători-culegători isteți
Ajutate de o vedere și o auz excelente, bufnițele-elf sunt culegătoare nocturne iscusite care își prind prada în zbor, pe pământ sau în copaci. Ele așteaptă răbdătoare pe culcușul lor și prind ținta intenționată cu picioarele sau ciocul. Dacă prind mai mult decât au nevoie, își vor depozita mâncarea în plus în gaura lor de cuibărit pentru mai târziu. Când prada lor este un scorpion, bufnița-elf, mereu precaută, va îndepărta acul scorpionului înainte de a se hrăni sau de a hrăni puii.
așteaptă răbdătoare pe culcușul lor
5. Uneori migrează
Deoarece se bazează pe insecte care sunt mai puțin disponibile în nopțile reci de iarnă, bufnițele-elf sunt una dintre puținele specii de bufnițe care migrează (bufnițele flamate și bufnițele de zăpadă migrează și ele atunci când hrana devine rară). Găsite în deșerturile și canioanele din Arizona; New Mexico; Texas; Baja, California; și Sonora, Mexic, populațiile migratoare de bufnițe-elf se reproduc în apropierea graniței SUA cu Mexicul și se îndreaptă spre sud, în sudul Mexicului, pentru iarnă. Bufnițele-elf migrează ocazional în stoluri. Populațiile mai la sud, din Baja, California și Puebla, Mexic, rămân pe loc tot anul.
6. Ele își curtează perechea cu cuiburi și cântec
În timpul sezonului de împerechere, masculii își curtează femelele cântând tare din interiorul găurilor lor de cuibărit, atrăgând potențialele partenere să-și verifice locuința. Au un cântec special rezervat pentru scopuri de împerechere, pe care îl cântă fără oprire din interiorul cuibului până când o femelă le urmează înăuntru. Pentru a atrage și mai mult o femelă, bufnița-elf mascul îi va oferi hrană ca parte a ritualului de curtare.
cântec special rezervat pentru scopuri de împerechere
7. Sunt în mare parte monogame
În timp ce unele perechi de bufnițe-elf se împerechează pe viață, pentru altele, monogamia durează doar un sezon de reproducere. După împerechere, femela bufniță-elf depune până la cinci ouă. Ea este singura care incubează, dar masculul aduce hrană femelei în timp ce ea are grijă de ouă și în primele două săptămâni după ce puii se nasc. După această scurtă perioadă, femela părăsește și ea cuibul pentru a vâna hrană. La aproximativ o lună după eclozare, puii zboară și părinții se abțin uneori să le aducă hrană pentru a încuraja să părăsească cuibul și să zboare în căutarea hranei de unul singur.
8. Pot juca un rol
Bufnițele-elf au câteva metode inteligente de a face față prădătorilor. Când un intrus se află în apropierea locului lor de cuibărit, bufnițele-elf scot un sunet de latră puternic, își bat ciocurile și își mișcă repede cozile înainte și înapoi. Și, spre deosebire de bufnițele mai mari care nu s-ar gândi să se dea înapoi într-o luptă, atunci când bufnița-elf este prinsă sau colțită, se preface moartă.
9. Sunt în declin
Deși nu sunt considerate amenințate de IUCN, populația de bufnițe-elf a scăzut din cauza pierderii habitatului cauzată de dezvoltarea rezidențială și agricolă. Populațiile din sudul Texasului și din părți ale râului Colorado au fost afectate în mod deosebit, deși bufnițele se mai găsesc în număr mare în Arizona. În California, bufnițele sunt pe cale de dispariție din 1980. Datorită deteriorării habitatului bufnițelor, eforturile de reintroducere a speciei nu au avut succes.
10. Hooo-tul lor este un Hooo
Bufnițele-elf au strigăte la fel de adorabile pe cât sunt. Strigătele bufnițelor adulte au fost comparate cu sunetul unui cățeluș sau cu râsul. Masculii au cântece distincte pentru zbor, în timp ce femelele scot un sunet special atunci când sunt hrănite de un partener. În timpul cuibăririi, atât masculii, cât și femelele comunică cu un sunet de fluierat moale cu puii lor și între ei. Puii de bufnițe scot țipete sau scârțâituri moi pentru a atrage atenția părinților, crescându-și volumul și rata vocalizărilor odată cu nivelul foamei lor.
-
Cât de rare sunt bufnițele-elf?
Deși clasificate ca specie de preocupare minoră de către IUCN, bufnițele-elf sunt destul de rare și greu de observat datorită naturii lor nocturne. Nu au fost niciodată deosebit de numeroase în California, dar populațiile de pe coasta de vest scad din cauza pierderii habitatului – o tendință în întreaga gamă nord-americană a speciei.
-
Cum poți identifica o bufniță-elf?
Pe lângă dimensiunea lor mică și sunetele drăguțe, bufnițele-elf pot fi identificate prin „sprâncenele” lor albe și smocurile de pene de pe vârfurile capetelor lor relativ mari.
-
Sunt bufnițele-elf și bufnițele pitice aceleași?
Bufnițele-elf și bufnițele pitice nu sunt aceleași. Prima aparține genului Micrathene, iar a doua Glaucidium. Bufnițele pitice, deși au o dimensiune similară cu cea a bufnițelor-elf, au cozi mai lungi și sunt mai active în timpul zilei.
Deși clasificate ca specie de preocupare minoră de către IUCN, bufnițele-elf sunt destul de rare și greu de observat datorită naturii lor nocturne. Nu au fost niciodată deosebit de numeroase în California, dar populațiile de pe coasta de vest scad din cauza pierderii habitatului – o tendință în întreaga gamă nord-americană a speciei.
Deși clasificate ca specie de preocupare minoră de către IUCN, bufnițele-elf sunt destul de rare și greu de observat datorită naturii lor nocturne. Nu au fost niciodată deosebit de numeroase în California, dar populațiile de pe coasta de vest scad din cauza pierderii habitatului – o tendință în întreaga gamă nord-americană a speciei.
Pe lângă dimensiunea lor mică și sunetele drăguțe, bufnițele-elf pot fi identificate prin „sprâncenele” lor albe și smocurile de pene de pe vârfurile capetelor lor relativ mari.
Pe lângă dimensiunea lor mică și sunetele drăguțe, bufnițele-elf pot fi identificate prin „sprâncenele” lor albe și smocurile de pene de pe vârfurile capetelor lor relativ mari.
Bufnițele-elf și bufnițele pitice nu sunt aceleași. Prima aparține genului Micrathene, iar a doua Glaucidium. Bufnițele pitice, deși au o dimensiune similară cu cea a bufnițelor-elf, au cozi mai lungi și sunt mai active în timpul zilei.
Bufnițele-elf și bufnițele pitice nu sunt aceleași. Prima aparține genului Micrathene, iar a doua Glaucidium. Bufnițele pitice, deși au o dimensiune similară cu cea a bufnițelor-elf, au cozi mai lungi și sunt mai active în timpul zilei.
