Ce viață se ascunde în cele mai adânci și întunecate părți ale oceanelor planetei noastre? Aceste zone îndepărtate, neexplorate, dețin secrete despre comportamentul animalelor pe care oamenii nu le-au văzut niciodată. Și pentru că există mai multe întrebări decât răspunsuri despre viața de pe fundul oceanului, imaginația noastră se dezlănțuie cu povești despre creaturi marine adânci precum Kraken sau Monstrul din Loch Ness.
Dar există creaturi extraterestre care trăiesc la mii de metri sub suprafață, și s-au adaptat la mediul lor ostil de-a lungul a milioane de ani, adoptând unele caracteristici fizice incredibil de interesante – și în unele cazuri, extrem de ciudate. Iată 16 locuitori rar văzuți ai adâncurilor.
Pește-pescar
Există peste 200 de specii de pești-pescar, care trăiesc în adâncurile întunecate ale Oceanului Atlantic și Antarctic, până la 1,6 km sub suprafață. Acești carnivori sunt de obicei maro sau gri și pot crește până la 0,9 metri lungime, deși majoritatea au în jur de 0,3 metri.
Peștii-pescar au capete mari, guri mari și dinți ascuțiți care îi fac să arate ca ceva direct dintr-un film de groază. Numai femelele de pește-pescar au apendicele care spune povestea numelui lor. Au o secțiune a coloanei vertebrale care iese în afară deasupra gurii și acționează ca o undiță. Vârful are bacterii bioluminiscente care se aprind atunci când peștele-pescar îl mișcă pentru a atrage prada.
Nautilul cu camere
Aria de răspândire a nautilului este, în general, în zonele marine adânci din Pacificul de Vest, Samoa Americană și Oceanul Indian de coastă. În timpul zilei, nautilul poate fi găsit până la 610 metri adâncime, dar animalele se mută în ape mai puțin adânci noaptea pentru a se hrăni cu crabi pustnici și pești. La fel ca caracatița și calmarul, acest nautilus cu camere este un cefalopod, ceea ce înseamnă că „picioarele” sale (în acest caz tentaculele) sunt atașate de cap. Nautilul are o vedere groaznică, deoarece ochii săi primitivi nu au lentile. În schimb, funcționează ca o cameră cu orificiu.
Cochilia sa protectoare, cu dungi maro și albe, are compartimente camerate numite camere. Camerele sunt închise, cu excepția celei mari exterioare: acea secțiune conține animalul cu până la 90 de tentacule. Nautilul umple cele 30 sau mai multe camere interioare cu gaz pentru a rămâne pe loc sau adaugă lichid în camere pentru a se scufunda.
Nautilul a apărut pentru prima dată în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani și de atunci s-a schimbat puțin.
Calmarul biciuitor
Calmarul biciuitor plutește pe fundul oceanului, până la 1500 metri adâncime, într-o poziție verticală. Calmarul seamănă cu o diapazon în această poziție și îl folosește pentru a rămâne în zona sa de hrănire. Această creatură folosește aripioarele de pe manta pentru a se deplasa prin apă și pentru a-și menține poziția de plutire. Unii au pete bioluminiscente numite fotofori care produc lumină pe piele sau în jurul ochilor.
Oamenii de știință știu foarte puțin despre calmarul biciuitor deoarece, până când submersibilele moderne de mare adâncime le-au observat în 1992, au putut examina doar exemplare moarte. ROV-urile și AUV-urile din anii începând cu 2011 au adus imagini mult mai bune.
Peștele-melc hadal din Mariana
Peștele-melc hadal din Mariana (Pseudoliparis swirei) a fost observat la adâncimi de până la 8178 metri, mai mult de 8 km sub suprafață, în Groapa Mariana. Acest habitat, numit zona hadală, îi dă numele peștelui. Acești pești pot arăta ca niște mormoloci drăguți, dar sunt prădătorii de top din habitatul lor. Datorită casei lor din mare adâncime, au evoluat pentru a avea mușchi mai subțiri, stomacuri, ficat și ouă mai mari și oase cartilaginoase mai flexibile decât rudele lor din apele puțin adânci.
Oamenii de știință estimează că acești pești rezistă la o presiune echivalentă cu Turnul Eiffel sprijinindu-se pe degetul mare al cuiva.
Fangtooth comun
Fangtooth-ul comun locuiește în adâncurile întunecate ale oceanului — unii la peste 4877 metri adâncime. Acești pești locuiesc în principal în ape tropicale și temperate, dar oamenii de știință i-au documentat și în subarctica. În ciuda aspectului său feroce, fangtooth-ul este relativ mic — doar aproximativ 18 cm. Acei dinți sunt însă atât de lungi, încât peștele nu își poate închide gura.
Multe lucruri rămân un mister despre acest pește. Unii oameni de știință sugerează că fangtooth-ul este un prădător feroce care caută activ pradă. Alții sugerează că ei, la fel ca multe organisme din mare adâncime, preferă un stil de vânătoare din ambuscadă. Ciudat, înghit prada întreagă și nu folosesc acei dinți pentru a mesteca mai întâi.
Rechinul tăietor de biscuiți
Rechinul tăietor de biscuiți preferă apa caldă și trăiește în oceane din apropierea ecuatorului la adâncimi de 305 metri. Această gură de coșmar ia bucăți circulare de carne în formă de biscuiți de la victimele sale. O imagine înfiorătoare, da, dar acești rechini sunt paraziți, ceea ce înseamnă că le fac rău — dar nu ucid — alți pești sau mamifere marine.
Cât despre rechini, aceștia sunt de dimensiuni mici, măsurând până la 0,48 metri.
Anterior, rechinii tăietori de biscuiți aveau denumirea comună de rechini trabuc din două motive: în primul rând, corpurile lor sunt lungi și cilindrice ca un trabuc, iar în al doilea rând, au o guleră întunecată în jurul branhiilor care seamănă cu banda de pe un trabuc. De asemenea, au organe luminoase bioluminiscente care îi fac să pară întunecați de sus și luminoși de jos. Cercetătorii cred că bara întunecată, combinată cu corpul principal iluminat, induce în eroare prada, făcându-i să creadă că un pește mic se află deasupra lor.
Peștele-viperă
Neplăcutul pește-viperă bântuie oceanul tropical și temperat la adâncimi de până la 2743 metri. În general, trăiește la aproximativ 1524 metri sub suprafață în timpul zilei. Noaptea, se ridică la ape mai puțin adânci pentru a vâna. Acest prădător este un alt pește de mare adâncime cu o gură supradimensionată, o maxilară inferioară uriașă și dinți în formă de colți. La fel ca peștele-pescar, peștii-viperă au organe producătoare de lumină pe care îi atârnă lângă corp pentru a atrage prada. Și dacă această momeală nu funcționează, acești înotători rapizi își atacă victimele și le împung cu dinți atât de lungi încât nu le încap în gură.
Acest pește de 0,3 metri lungime are o varietate de culori, de la verde la argintiu, negru și albastru.
Rechinul cu franjuri
Rechinii cu franjuri sunt o altă specie care trăiește în adâncurile mării și este rar văzută, deoarece cel mai adesea trăiesc la aproximativ 488 până la 1006 metri sub apă. S-ar putea să fie chiar sursa unor povești cu monștri marini, cu corpurile lor asemănătoare anghilelor, deoarece au aproximativ 300 de dinți triunghiulari aranjați în 25 de rânduri. Rechinul cu franjuri crește până la 1,5 sau 1,8 metri lungime. Interesant, nimeni nu a văzut niciodată un rechin cu franjuri mâncând.
Peștele-lanternă
Peștii-lanternă își aduc propria lumină în habitatul lor, la 400-900 metri sub suprafață în timpul zilei. Noaptea, se ridică pentru a se hrăni până la 25 de metri sub nivelul mării. Peștele-lanternă folosește fotofori pe corp și bot pentru a-și asigura lumina necesară pentru a vedea cu ochii săi mari.
Acești înotători mici au doar 2,5-15 cm lungime și trăiesc la aproximativ 305 metri adâncime în ape din întreaga lume. Peștii-lanternă sunt o parte esențială a lanțului trofic, servind ca sursă principală de hrană pentru animale mai mari, cum ar fi calmarul, tonul, somonul, balenele și pinguinii. Din păcate, peștii-lanternă consumă resturi de plastic din ocean, care apoi devin hrană pentru alte animale.
Crabul-păianjen uriaș
Crabul-păianjen uriaș se găsește la 152 – 305 metri sub apă în Golful Suruga, de pe coasta Japoniei, unde oamenii îl consideră o delicatesă. În fiecare an, zeci de mii dintre ei migrează în Golful Port Phillip din Australia. Cea mai mare specie de crabi cunoscută, crabul-păianjen uriaș, poate avea o anvergură a picioarelor de 3,7 metri, un corp de 0,4 metri lățime și poate cântări aproximativ 18 kg.
Aceste crustacee masive pot trăi până la 100 de ani și vor mânca aproape orice. Dar sunt și pradă pentru animale și mai mari, cum ar fi calmarul. Pentru a se proteja când sunt tineri, își decorează adesea carapacele, adesea portocalii și albe, cu alge și bureți de mare pentru a se integra mai bine în fundul oceanului.
Peștele-lup nordic
Peștele-lup nordic preferă adâncurile reci ale Atlanticului de Nord, locuind la adâncimi cuprinse între 100 și 1700 metri sub nivelul mării. Există un compus unic în sângele lor care acționează ca un antigel în apele înghețate. Peștii-lup din Atlantic sunt prădători vorace, cu corpuri asemănătoare anghilelor, dinți mari, capete mari și fălci puternice pentru a mânca prada cu corp dur, cum ar fi aricii de mare, crabi și melci. La fel ca anghilele, preferă fundul stâncos al oceanului și paturile de alge marine unde se pot ascunde.
Acești pești solitari cresc până la 1,5 metri lungime și pot cântări până la 18 kg. Deși peștele-lup ilustrat aici este albastru, pot fi și de culoare purpuriu-maroniu sau verde măsliniu plictisitor.
Dacă, prin orice șansă, vedeți unul sau reușiți să prindeți unul în timp ce pescuiți, fiți atenți, deoarece mușcătura lor poate fi dureroasă.
Rechinul cu șase branhii cu bot bont
Rechinul cu șase branhii cu bot bont migrator se găsește în întreaga lume la adâncimi de până la 1981 metri, deși se va muta în ape mai puțin adânci pentru a se hrăni. Acești rechini care trăiesc pe fundul mării au corpuri puternice, capete late și ochi fluorescenți, albastru-verzi. Rechinii cu șase branhii variază în culoare de la gri la bronz la negru pe spate, dar sunt mai deschiși la culoare pe partea inferioară. Și sunt mari. Institutul de Cercetare a Rechinilor raportează că cresc până la aproape 4,9 metri lungime.
Este nevoie de multă mâncare pentru a alimenta acel corp. Prada lor constă din pești-delfin, pești-spadă, cambule, cod, murene, lamprei, himere, raze, câini de mare și rechini spinoși.
O adaptare fascinantă pe care o are acest rechin pentru a-l ajuta să trăiască în adâncurile întunecate este o fereastră pineală uriașă, o pată mare, deschisă la culoare, între ochi, care permite de șapte ori mai multă lumină să intre în creierul său.
Viermi tubulari gigantici
Comunități de viermi tubulari gigantici se formează la peste 1,6 km sub apă în Oceanul Pacific, în jurul orificiilor hidrotermale. Aceste fisuri de pe fundul oceanului emană apă fierbinte, acidă și gaz otrăvitor. Dar chiar și în acel mediu întunecat, ostil, tuburile albe care se leagănă pot crește până la 2,4 metri înălțime, cu o rată de până la 84 cm pe an.
Nu au gură sau sistem digestiv; în schimb, supraviețuiesc printr-o relație simbiotică cu bacteriile care trăiesc în interiorul lor. Și, așa cum le spune și numele, sunt cei mai grei viermi cunoscuți din lume.
Oamenii de știință au descoperit pentru prima dată viermi tubulari gigantici în 1977 în largul coastei Insulelor Galapagos, în Riftul Galapagos, la aproximativ 2438 metri sub suprafață.
Peștele-panglică
Acești pești alungiți trăiesc la adâncimi de 200 de metri, dar unii trăiesc până la 1006 metri. Se spune că peștii-panglică au inspirat povești despre „șerpi de mare” de-a lungul anilor. Uităndu-ne la imaginile cu pești-panglică care se spală pe plaje, este ușor de înțeles de ce. Cel mai lung pește osos din lume poate crește până la 17 metri lungime și poate cântări 272 kg.
Găsiți în întreaga lume, acești pești nu sunt căutați pentru carnea lor gelatinoasă, deși unii oameni îi vânează pentru trofee. În loc de solzi, au tuberculi acoperiți cu un material numit guanină. Când ajung la suprafață, pielea lor devine moale și se deteriorează ușor.
Homari pitici
Homarii pitici, care nu sunt nici homari, nici crabi, trăiesc pe fundul mării la adâncimi de până la până la 2619 metri. Sunt cei mai apropiați de crabii pustnici. Homarii pitici sunt adesea orbi și, de obicei, moi, și nu poartă carapace pe spate. În schimb, se strâng în crăpături, de multe ori în corali de mare adâncime, pentru a-și proteja corpul și își lasă ghearele expuse.
Acești paraziți cresc până la câțiva centimetri lungime, deși brațele lor pot fi de câteva ori mai lungi decât corpul lor. Homarii pitici se hrănesc cu unele mese improbabile, cum ar fi dieta pe bază de lemn a Munidopsis andamanica. Acea specie mănâncă copaci căzuți morți și epave de lemn. Oasele de balenă și carapacele de broască țestoasă constituie dieta altor specii.
Meduza farfurie
Această meduză farfurie este una dintre meduzele care își numesc casa întunericul mării, în acest caz, 700-1000 metri sub suprafață. În mod neașteptat, nu așteaptă mâncarea, alegând în schimb să caute activ zooplanctonul și alte meduze pe care le mănâncă. Acest comportament este unic printre cnidari. Okeanos Explorer a fotografiat imaginea de mai sus în Munții Submarini Musicians, un set de munți subacvatici la nord de insulele principale hawaiene. Înainte de această explorare, zona nu a primit prea multă atenție din partea oamenilor de știință. A documentat pentru prima dată multe tipuri și aspecte ale vieții marine, inclusiv alte meduze puțin cunoscute și descoperite anterior.
