11 Lucruri Pe Care Nu Le Știai Despre Licurici

Licuricii, cunoscuți și sub numele de gândaci luminați, sunt insectele fermecătoare ale căror abdomen bioluminescent strălucește noaptea. Un simbol nostalgic al verii în America de Nord rurală, acești gândaci se găsesc de fapt în toată lumea — America de Sud, Europa, Africa și Asia — oriunde există un râu, mlaștină, iaz, baltă sau orice alt tip de apă stagnantă. Și deși sunt larg admirați pentru abilitatea lor unică, asemănătoare unui felinar, majoritatea oamenilor nu cunosc procesele complexe care le permit să scânteieze. Află cum luminează, de ce specia este în declin și multe altele.

1. Licuricii nu sunt de fapt muște

Contrar a ceea ce sugerează numele lor, gândacii luminați nu fac parte din aceeași familie ca muștele. Mai degrabă, sunt membri nocturni ai familiei Lampyridae, din ordinul Coleoptera, care include și gărgărițele, gândacii verzi ai frasinului și gărgărițele bumbacului. Simplu spus, licuricii sunt gândaci cu corp moale și aripi. Numele familiei, Lampyridae — care se întâmplă să fie și numele științific al insectei — provine chiar din cuvântul grecesc „lampein„, însemnând „a străluci”.

2. Bioluminiscența lor este cauzată de o reacție chimică

Luciferina este o enzimă din abdomenul și zona cozii licuriciului care, atunci când este combinată cu oxigenul, calciul și adenozin trifosfatul, creează lumină. Toate acestea se întâmplă în „organul luminos” al insectei, situat în ultimele două sau trei segmente abdominale, și poate fi controlat de licurici. Acesta poate începe sau opri strălucirea în orice moment prin „respirația” oxigenului, ceea ce se face prin mușchii săi, deoarece nu are plămâni. Lumina poate varia de la galben la verde, roșu deschis și portocaliu.

3. Sunt incredibil de eficienți

Lumina produsă de licurici este cea mai eficientă lumină de pe pământ. Potrivit The National Wildlife Federation, aproape 100% din energia acestei reacții chimice este emisă sub formă de lumină, în timp ce un bec incandescent emite doar 10% din energia sa sub formă de lumină, restul de 90% fiind pierdut sub formă de căldură. Deoarece nu ar putea supraviețui dacă corpurile lor s-ar încălzi la fel de mult ca un bec, ei produc doar aproximativ 1/80.000 din căldura emisă de o lumânare obișnuită.

4. Licuricii din vestul SUA nu luminează

Licuricii trăiesc în habitate temperate și tropicale din întreaga lume, pe toate continentele, cu excepția Antarcticii. Peste 2.000 de specii au fost descoperite la nivel global și aproximativ 170 au fost documentate doar în SUA și Canada, conform Xerces Society. În SUA, aceștia sunt concentrați în mare parte în mediile umede de pe Coasta de Est; cu toate acestea, și Coasta de Vest are licurici — doar că nu toți luminează. Potrivit California Center for Natural History, licuricii vestici luminează doar în stadiul larvar.

5. Folosesc modelele lor de lumină pentru a atrage parteneri

Fiecare specie de licurici are propriul său model de strălucire, iar masculii folosesc acest model pentru a atrage femelele din aceeași specie. Masculul licurici va ști dacă o potențială parteneră este interesată după cât timp îi ia acesteia să răspundă cu o strălucire. Cu toate acestea, unele „femme fatales” vor păcăli masculii cu modele false de lumină, atacându-i și mâncându-i atunci când aceștia se apropie pentru împerechere. Modelele de lumină, conform unui studiu publicat într-un număr din 2008 al revistei Annual Review of Entomology, ajută și la avertizarea prădătorilor cu privire la gustul neplăcut al licuricilor.

6. Unele specii își sincronizează strălucirea

În fiecare vară, Parcul Național Great Smoky Mountains primește mulțimi de turiști care caută o specie specifică de gândac luminat care strălucește la unison. Aceștia se numesc licurici sincroni — cunoscuți și ca Photinus carolinus — și își sincronizează strălucirea cu cei din jurul lor, iluminând pădurea cu sclipirile lor coregrafiate. Fenomenul durează doar pe parcursul perioadei de împerechere de două săptămâni. Serviciul Parcurilor Naționale spune că oamenii de știință nu au stabilit exact de ce acești licurici își sincronizează modelele de lumină, dar se crede că are legătură cu temperatura și umiditatea solului din Great Smoky Mountains.

7. Licuricii au durate de viață scurte

De la ou la stadiul adult, licuricii pot trăi până la un an, dar sunt capabili să zboare și să depună ouă doar aproximativ două luni din această perioadă. În stadiul larvar, se ascund în vizuini subterane (pe parcursul iernii și începutului primăverii), ieșind ca adulți pentru a depune rapid ouă (în medie aproximativ 500 pe femelă) și apoi mor după cinci până la 30 de zile.

8. Au un gust neplăcut pentru prădători

Sângele licuricilor conține lucibufagine, un steroid defensiv care are un gust amar pentru prădători precum liliecii, păsările, păianjenii, anolii și broaștele. Prădătorii asociază gustul neplăcut cu lumina licuriciului și, în consecință, învață să îi evite. Un studiu din 2018 care a introdus lilieci la licurici bioluminiscenți pentru prima dată a remarcat că, după ce au gustat inițial insectele, liliecii își scuturau capul, salivau, scuipau și se abțineau să le mai mănânce.

9. Unii sunt acvatici

Deși multe larve trăiesc în copaci și în vizuini subterane, unele specii își depun ouăle în apă. Aceste larve acvatice se târăsc și emit lumină verde pe fundul apei, trăind de obicei hrănindu-se cu melci acvatici înainte de a se deplasa încet spre uscat pentru următoarea fază a vieții. Dezvoltă chiar și branhii. Aquatica lateralis, cum se numesc, se găsesc în Rusia, Japonia și Coreea.

10. Se hrănesc cu limacși, melci și uneori cu nimic

Larvele de licurici se hrănesc de obicei cu limacși, melci și râme, injectându-și prada cu o substanță chimică ce o imobilizează și o lichefiază, potrivit The National Wildlife Federation. Dar pe măsură ce îmbătrânesc, trec la polen și nectar, recurgând uneori la canibalism sau chiar neoferindu-se deloc, consumând suficiente substanțe nutritive ca larve pentru a le ajunge pe durata scurtei lor vieți de adult.

11. Numărul lor este în declin

Licuricii nu au fost evaluați de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale, dar cercetările sugerează că insecta sclipitoare este în declin. Utilizarea pesticidelor și distrugerea habitatelor sunt de vină pentru populația în scădere a gândacilor luminați, dar mai presus de toate, poluarea luminoasă ar putea fi cel mai mare vinovat. Luminile exterioare îi pot confunda în timpul sezonului de împerechere, ducând la o reproducere mai redusă.