Gândacii au afectat oamenii de mii de ani, și mulți dintre noi suntem mult prea familiarizați cu cel puțin una dintre cele aproximativ 30 de specii de gândaci care își pot face case în habitatele noastre.
Cu toate acestea, peste 4.000 de specii vii de gândaci sunt cunoscute științei, menținând o linie genealogică surprinzător de diversă care ar putea predata dinozaurii. Sunt creaturi străvechi și complexe, în mare parte nemeritată a stigmatului asociat numelui lor. Gândacii dăunători reprezintă mai puțin de 1% din toate speciile de gândaci, și deși aversiunea noastră ar putea să nu fie nejustificată, ei sunt, de asemenea, mai puțin monolitic și monstruoși decât tindem să credem. În unele cazuri, am putea chiar să învățăm ceva util de la ei.
Iată o privire mai atentă asupra mai multor specii remarcabile, de la dăunători cosmopoliți precum gândacul american și cel german, la câteva dintre rudele lor mai puțin cunoscute — și mai puțin infestive.
Gândacul american
Gândacul american (Periplaneta americana) este cea mai mare specie de gândac dăunător, având o lungime medie de 3,81 cm. Este, de asemenea, unul dintre cele mai rapide animale terestre raportat la dimensiunea sa, capabil să alerge cu 50 de lungimi de corp pe secundă. În ciuda numelui său, specia a originat în Africa tropicală și a fost adusă în America de Nord de către coloniștii și stăpânii de sclavi europeni. Acum trăiește în întreaga lume.
Gândacul american este peridomestic, ceea ce înseamnă că trăiește lângă oameni atât în interior, cât și în exterior. Habitatele populare includ locuri întunecate, umede, adiacente clădirilor, de la pivnițe și canalizări la pubelă și grămezi de lemne. Este un dăunător comun în restaurante și magazine alimentare, dar mai puțin în interiorul caselor. Cercetările privind comportamentul gândacilor sugerează că acești gândaci au personalități individuale, iar viteza, agilitatea și rezistența lor pot inspira roboți de salvare mai buni.
Gândacul australian
Gândacul australian (Periplaneta australasiae) este un alt dăunător mare, peridomestic, cu un nume confuz. Se crede că a evoluat în Africa și apoi s-a răspândit la nivel global cu ajutorul omului în secolele recente. Australia se numără printre locurile pe care le-a invadat, dar este, de asemenea, larg răspândit în anumite părți din sud-estul SUA, precum și în regiunile tropicale și subtropicale din întreaga lume.
Această specie este adesea confundată cu gândacul american, care este similar în aparență și comportament. Gândacii australieni sunt totuși puțin mai mici, cu benzi galben pal la marginea superioară a aripilor anterioare. Trăiesc de obicei afară, în habitate variind de la scoarța copacilor și grămezi de lemne la verande și sere. În interior, refugiiile lor pot include țevi de apă, chiuvete, toalete și alte locuri cu suficientă căldură, umezeală și întuneric.
Gândacul de mobilier
Gândacul de mobilier (Supella longipalpa) este un gândac mic domestic, ceea ce înseamnă că își petrece întreaga viață în interior. Este un dăunător cosmopolit care ar fi putut evolua în Africa, dar expansiunea sa globală pare mai recentă decât a multor alți gândaci: A fost raportat pentru prima dată în SUA în 1903 și s-ar putea să nu fi ajuns în Europa decât după al Doilea Război Mondial.
Spre deosebire de gândacul american, această specie este mai comună în locuințe decât în restaurante. Se dispersează prin toată casa mai mult decât alți gândaci, trăind adesea surprinzător de departe de mâncare și apă. Uneori este numit „gândacul de mobilier”, deoarece oamenii îl găsesc în zone fără mâncare, cum ar fi dormitoare, biblioteci sau în spatele tablourilor de pe pereți. Pe lângă metodele mai tradiționale de combaterea gândacilor, gândacii de mobilier sunt susceptibili la o viespe parazită, Comperia merceti, care le poate parazita ouăle suficient de mult pentru a prăbuși o populație.
Gândacul cu glugă maro
Gândacul cu glugă maro (Cryptocercus punctulatus) este un locuitor sălbatic al pădurilor din America de Nord, unde populații separate există în Munții Apalași și în Pacificul de Nord-Vest. Este singurul gândac fără aripi din arealul său, conform Stației Biologice Mountain Lake a Universității din Virginia, care îl descrie ca fiind „imposibil de confundat” cu o altă specie.
Cryptocercus ar putea fi linia genealogică de bază pentru gândacii moderni, iar acești mâncători de lemn sunt văzuți și ca modele pentru termitele timpurii, care au evoluat din gândaci în urmă cu aproximativ 170 de milioane de ani. Gândacii cu glugă maro sunt mai strâns legați de termite decât de alți gândaci și ar putea face lumină asupra evoluției comportamentului de cuibărit la termite. O pereche împerecheată va petrece trei ani sau mai mult crescând un singur grup de nimfe, care sunt capabile să mănânce lemn putred datorită microbilor care digeră celuloza, transmiși de la părinții lor.
Gândacul de munte Cape
Gândacul de munte Cape (Aptera fusca), cunoscut și sub numele de gândacul Table Mountain, este o specie mare, nedăunătoare, nativă biomei fynbos din provinciile Western Cape și Eastern Cape din Africa de Sud.
În loc să depună ouă, așa cum fac majoritatea insectelor, A. fusca este ovovivipară, ceea ce înseamnă că ouăle se dezvoltă și eclozează în interiorul mamei, care apoi dă naștere puilor vii. Specia scoate un zgomot puternic scârțâit atunci când este alarmată, iar pentru protecție suplimentară, poate secreta un fluid cu miros neplăcut despre care se pare că pătează pielea zile întregi.
Gândacul cap de mort
Gândacul cap de mort (Blaberus craniifer) este cel mai mare gândac din America de Nord, crescând până la 7,62 cm lungime. Numele său se referă la o marcaj distinctiv asemănător unei fețe pe pronotum (o placă dorsală pe toracele superior), semănând cu un craniu negru cu trăsături roșiatice pe un fundal ambră. Specia este nativă din Mexic, America Centrală și Caraibe și a fost introdusă în Florida.
Gândacii cap de mort locuiesc pe solul pădurilor în sălbăticie, hrănindu-se cu litieră de frunze și alte materiale organice. Nu sunt dăunători casnici comuni, dar unii oameni îi țin ca animale de companie.
Gândacul domino
Gândacul domino (Therea petiveriana) este un gândac cu aspect neobișnuit, nativ în pădurile arbuștilor din sudul Indiei. Corpul său mic, rotunjit, este negru cu pete albe, un model despre care se crede că este un exemplu de mimică defensivă. Pe lângă faptul că seamănă cu un domino, modelul ar putea proteja gândacul deghizându-l ca pe o altă insectă locală: gândacul terestru cu șase pete, un carnivor agresiv cu secreții defensive care îl pot face intimidant pentru prădători.
Gândacul domino produce și secreții defensive proprii, dar cercetările sugerează că acestea sunt mai mult despre comunicare decât despre descurajare, probabil servind ca feromon de alarmă pentru a ajuta gândacii adulți să se avertizeze reciproc despre pericolul iminent.
Gândacul de pădure Florida
Gândacul de pădure Florida (Eurycotis floridana) este o specie mare nativă din sud-estul SUA, unde este uneori numită „gândac palmetto” (un termen folosit și pentru gândacul american). Este peridomestic, în general trăind în aer liber în habitate variind de la cioturi și arbuști la grămezi de lemne și sere. Ocazional intră în interior, dar are puține motive să rămână: Specia se hrănește cu materie vegetală, licheni, mușchi și microbi din sol, nu arată nicio preferință pentru a mânca gunoiul uman și se confruntă cu puține amenințări din partea iernilor blânde ale regiunii.
Adulții pot crește până la 4,06 cm lungime și 2,54 cm lățime. Nu au aripi dezvoltate și sunt relativ lenti, chiar și atunci când sunt deranjați. Când sunt alarmați, adulții pot pulveriza un iritant cu miros neplăcut până la aproximativ 0,9 metri distanță, cu un anumit grad de control direcțional.
Gândacul german
Gândacul german (Blattella germanica) este „specia care dă o reputație proastă tuturor celorlalți gândaci”, conform Institutului de Științe Alimentare și Agricole de la Universitatea din Florida (IFAS). Ar fi putut evolua în Asia, în ciuda numelui său, dar se găsește acum în întreaga lume în asociere cu oamenii și ar putea fi cel mai răspândit dintre toți gândacii dăunători. Este omnivor și se reproduce continuu, cu multe generații suprapuse trăind adesea împreună și poate completa un întreg ciclu de viață în aproximativ 100 de zile.
Gândacul german este o insectă socială, dar spre deosebire de coloniile regale ale unor furnici și albine, formează coaliții mai laxe, mai egalitare cu tendințe democratice. În loc să se supună unei regine, toți adulții se pot reproduce și contribuie la deciziile de grup. Din păcate pentru noi, gândacii germani evoluează rapid și dezvoltă rezistență la multiple tipuri de pesticide, iar unii au dezvoltat chiar o aversiune față de glucoza folosită în momeli de zahăr otrăvite.
Gândacul șuierător de Madagascar
Gândacul șuierător de Madagascar (Gromphadorhina portentosa) este un gândac mare, fără aripi, nativ din Madagascar, unde locuiește în pădurile tropicale de câmpie. Poate crește până la 7,62 cm lungime și 2,54 cm lățime și produce renumitul sunet de șuierat cu spiraculele respiratorii de pe abdomen. Cercetătorii au identificat cel puțin patru șuierături distincte cu modele și scopuri de amplitudine diferite: un șuierat de luptă mascul, două șuierături de curtare și împerechere și un șuierat puternic de alarmă pentru a speria prădătorii. Masculii stabilesc teritorii și le apără de alți masculi.
Această specie este populară ca animal de companie și apare la unele grădini zoologice și acvarii. La fel ca mulți alți gândaci, este, de asemenea, un detritivor care joacă un rol important în procesul de ciclare a nutrienților din pădurile native.
De ce contează acest lucru pentru PlanetaNoastra
Înțelegerea nevoilor și comportamentelor semenilor noștri este cheia conservării biodiversității și a habitatelor. Sperăm că, cu cât învățăm mai multe despre specii uimitoare ca acestea, cu atât vom fi cu toții mai motivați să ajutăm la protejarea casei noastre comune.
