Dintre toate lucrurile sălbatice și minunate pe care le poți găsi într-o pădure, ciupercile sunt printre cele mai bizare. Cresc în cele mai umede și mai neprietenoase locuri. Ele „sângerează” otravă și iau aproape orice formă și culoare. Una dintre cele mai ciudate calități ale lor este, totuși, bioluminiscența.
Uimitor, peste 70 de specii fungice pot lumina în întuneric, transformând aceste plante de obicei simple și terni într-o priveliște minunată.
Iată 10 ciuperci bioluminiscente incredibile pe care le-ai putea zări strălucind în pădurile întunecate.
De ce luminează unele ciuperci în întuneric?
Anumite ciuperci emit o strălucire de lumină rece datorită unei reacții chimice între moleculele de oxiluciferină, o enzimă numită luciferază și oxigen. Este același truc uluitor pe care îl folosesc licuricii pentru a-și ilumina spatele în nopțile de vară – și este folosit practic în același scop în ambele cazuri. În timp ce licuricii luminează pentru a atrage perechea, ciupercile luminează pentru a atrage insectele care le vor ajuta să-și răspândească sporii. În lumea ciupercilor, fenomenul se numește „foxfire” și apare în special în rândul ciupercilor care cresc pe lemnul în descompunere.
Mai mult, ciupercile tind să lumineze într-un ciclu, la fel cum corpul uman este reglat de ritmul circadian. Ciupercile se mențin într-un ciclu de 22 de ore care se corectează la 24 de ore în funcție de temperatură. De asemenea, strălucirea costă energie, motiv pentru care majoritatea ciupercilor își intensifică strălucirea doar noaptea, când este întuneric și este cel mai eficientă.
Scoica amară (Panellus stipticus)
Panellus stipticus este una dintre cele mai puternic bioluminiscente ciuperci de pe Pământ. Aceste ciuperci plate, care arată ca o colecție de evantaie minuscule crescând pe crengi, au o nuanță ternă galben-bej ziua, dar se transformă în decorațiuni uimitoare după lăsarea întunericului. Ciupercile amare, așa cum sunt numite frecvent, provin din familia Mycenaceae și genul Panellus, pe care îl împarte cu alte ciuperci luminoase.
Deși Panellus stipticus are o distribuție globală, doar anumite tulpini ale sale – în special, cele care cresc în anumite părți ale Americii de Nord – sunt bioluminiscente. Ele luminează din lamele și miceliu (hifele interne asemănătoare firelor) și cel mai proeminent în timpul maturării sporilor.
Mici palete de ping-pong (Panellus pusillus)
Noaptea, Panellus pusillus – un alt membru bioluminiscent al genului Panellus – arată ca șiruri luminoase verzui înfășurate în jurul crengilor de copaci din pădure. Ziua, aceste ciuperci sunt puțin mai puțin interesante. Arată ca niște mici evantaie albe de palmier sau palete de ping-pong (de unde și numele comun), de obicei în ciorchini mari.
Panellus pusillus are o distribuție largă, la fel ca vărul său, scoica amară. Se găsește pe fiecare continent, cu excepția Africii și Antarcticii, dar este rar fotografiat în timp ce luminează.
Gheba (Armillaria mellea)
Aceste ciuperci cu nuanțe portocalii sunt printre cele mai larg răspândite ciuperci bioluminiscente, găsite din America de Nord până în Asia. În timp ce Panellus pusillus și Panellus stipticus luminează atât în corpurile lor fructifere, cât și în miceliu, Armillaria mellea luminează doar în miceliu, o parte a ciupercii care nu este de obicei vizibilă.
Deci, care este scopul emiterii luminii dacă acea parte a ciupercii este invizibilă? Oamenii de știință emit ipoteza că ar putea fi un efect destul de opus al pălăriilor de ciuperci luminoase: pentru a descuraja animalele să o mănânce.
Gheba bulbosă (Armillaria gallica)
Una dintre cele patru alte specii bioluminiscente din genul Armarilla („ciuperca de miere”), Armillaria gallica are o distribuție mai restrânsă, dar poate fi totuși găsită în Asia, America de Nord și Europa. Din punct de vedere estetic, diferă prin faptul că are pălării late, plate, de culoare galben-maronie și adesea solzoase. Și aceasta prezintă bioluminiscență doar în miceliu.
Gheba bulbosă este una dintre cele mai cunoscute ciuperci luminoase, datorită în parte faimoasei atracții turistice „humongous fungus” din Michigan. O colonie a speciei acoperind 15 hectare și cântărind 399.161 kilograme a fost descoperită în pădure în anii 1990. Se crede că are o vechime de 2.500 de ani.
Pepe verde (Mycena chlorophos)
Majoritatea ciupercilor luminoase din lume aparțin genului Mycena. Strălucirea verde-pal a Mycena chlorophos este vizibilă deoarece apare în corpul său fructifer, nu doar în miceliu. Este cea mai puternică la doar o zi de la apariție și când temperatura este în jur de 27 grade Celsius. Acest lucru este în concordanță cu clima subtropicală din locurile sale native: Indonezia, Japonia, Sri Lanka, Australia și Brazilia.
Strălucirea ciupercii pepe verde, un nume comun dat speciei de locuitorii insulelor Bonin din Micronezia, este, de asemenea, trecătoare. Odată ce pălăria se deschide, bioluminiscența se estompează rapid.
Bereta liliachie (Mycena pura)
Mycena pura este frumoasă chiar și atunci când nu luminează. Pălăriile sale tipice în formă de clopot au de obicei o culoare mov moale. De aici provine și numele său comun, bereta liliachie.
De fapt, probabil că nici nu ai ști dacă ar lumina, deoarece bioluminiscența sa este limitată la miceliu. Ciuperca este cea mai comună în Marea Britanie și Irlanda. Este mai rară în America de Nord și rar deosebită de ruda sa apropiată, Mycena rosea, similară ca aspect și, de asemenea, bioluminiscentă.
Ciuperca Luminii Eterne (Mycena luxaeterna)
Deși tulpinile lor subțiri, goale, acoperite cu gel luminează constant, Mycena luxaeterna – denumită pe bună dreptate ciuperca luminii eterne – este destul de nesemnificativă pe timpul zilei. De obicei, îi poți vedea stipiul (tulpina) asemănător unui fir, luminat în verdele său straniu specific, doar după lăsarea întunericului. Și nu, pălăria nu luminează.
Distribuția ciupercii luminii eterne este extraordinar de limitată la pădurea tropicală din Sāo Paulo, Brazilia.
Coiful zânei sângerânde (Mycena haematopus)
Cunoscută și sub numele de coiful zânei sângerânde, Mycena haematopus este, probabil, una dintre cele mai frumoase ciuperci bioluminiscente. Își primește numele de la latexul roșu pe care îl secretă atunci când este deteriorată. Deși coiful zânei sângerânde luminează chiar și din corpul său fructifer de la tinerețe până la maturitate, bioluminiscența sa este relativ slabă și poate fi extrem de dificil de văzut de către oameni.
Ceea ce îi lipsește coifului zânei sângerânde în strălucire, compensează însă prin frumoasa nuanță burgund a pălăriilor sale delicate. Specia poate fi găsită în întreaga Europă și America de Nord.
Ciuperca felinar (Omphalotus olearius)
Una dintre cele mai cunoscute ciuperci bioluminiscente, așa-numita ciupercă felinar, luminează atât în miceliu, cât și în lamelele de pe partea inferioară a pălăriei sale. Un ochi adaptat la întuneric o poate vedea de obicei strălucind, dar numai dacă este un exemplar proaspăt. Aceste ciuperci își pierd luminozitatea în timp. Ciupercile felinar au un aspect foarte similar cu gălbiorii comestibili, dar sunt otrăvitoare, așa că nu le mâncați. Dacă aveți îndoieli, consultați ghid pentru identificarea ciupercilor sălbatice de la PlanetaNoastra.
Ciuperca felinar estică (Omphalotus illudens)
Omphalotus illudens este, de fapt, omologul estic al Omphalotus olearius. În timp ce ciuperca felinar comună crește în Europa și în părți din Africa de Sud, aceasta se găsește doar în estul Americii de Nord. Ambele seamănă cu gălbiorii prin culoarea lor portocalie aprinsă, luminează în întuneric și conțin toxina illudină S, fiind astfel otrăvitoare.
Ciuperci bioluminiscente
- Peste 70 de specii de ciuperci pot lumina în întuneric datorită unei reacții chimice care implică luciferaza și oxigenul (similar cu ceea ce face ca licuricii să lumineze). Strălucirea ajută la atragerea insectelor care răspândesc sporii ciupercilor.
- Panellus stipticus este una dintre cele mai puternic bioluminiscente ciuperci de pe Pământ.
- Ciupercile bioluminiscente se găsesc pe diverse continente, specii precum Mycena luxaeterna fiind găsite în pădurile tropicale din São Paulo, Brazilia, în timp ce altele, cum ar fi Omphalotus olearius, se găsesc în Europa și în părți din Africa de Sud.
