În ierarhia drăgălășeniei, în care noi, oamenii, ne place să aranjăm lucrurile, vulpile se clasează de obicei destul de sus. Atributele lor vulpine amintesc atât de câini, cât și de pisici, ceea ce le face să ni se pară familiare; adăugați la acestea fețele lor expresive, cozile stufoase și comportamentele viclene… și irezistibilitatea lor este garantată.
Acum, poate că acestea sunt doar divagațiile unei fete de oraș (citește: cineva a cărei hrană nu este pusă în pericol de vulpile flămânde și care nu depinde de blana de vulpe), dar este greu de crezut că, în unele părți ale lumii, aceste creaturi minunate aproape că au fost vânate până la extincție.
Un exemplu elocvent sunt vulpile arctice din Islanda (Vulpes lagopus).
Vulpile au ajuns pentru prima dată în Islanda, traversând gheața mării în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, în timpul ultimei Ere Glaciare. Probabil că totul a fost bine o vreme, până când au sosit coloniștii în secolul al X-lea și au început să le vâneze pentru blana lor și pentru a le ține departe de animalele domestice. Timp de secole, a existat legislație care chiar cerea fermierilor să ucidă un anumit număr de vulpi în fiecare an – și chiar să distrugă vizuini întregi.
În momentul în care guvernul și-a dat seama că otrăvirea obligatorie a vulpilor cauza și moartea acvililor cu coadă albă, în 1964, vulpile au primit în sfârșit o pauză. Până atunci, populația de vulpi arctice scăzuse la doar 1.000 până la 1.300 de exemplare.
Dar acum, lucrurile arată mai bine pentru vulpile din Islanda.
Site-ul bioGraphic (care ne-a împărtășit amabil aceste imagini incredibile) explică:
Astăzi, există aproximativ 8.000 de vulpi arctice în Islanda, iar în locuri precum Rezervația Naturală Hornstrandir de pe coasta de nord-vest a Islandei, vulpile sunt fantastice. Aici prosperă; este de mirare că oamenii de știință numesc rezervația „Regatul Vulpilor Arctice”?
Dar chiar și fără amenințarea vânătorilor și a otrăvii, viața la marginea Cercului Arctic are provocările sale. Temperaturile scad la un ger năpraznic de -40 de grade Celsius în lunile întunecate de iarnă, cu vânturi care ating viteze de până la 265 de kilometri pe oră. Multe animale se îndreaptă spre sud pentru iarnă, dar vulpile stoice rezistă, în mare parte datorită unei serii de adaptări fizice și comportamentale.
Blana lor (care le stă mult mai bine lor decât oamenilor, apropo) se transformă de la deschisă vara la de trei ori mai groasă iarna, „rezultând o blană care izolează mai bine decât oricare alt mamifer”, scrie bioGraphic. Și dacă asta nu ar fi destul de confortabil, blana se extinde până la tălpile picioarelor pentru a izola de jos în sus.
Pentru a compensa lipsa prăzii iarna, ele se îngrașă vara și vânează în exces, depozitând prada în ascunzători subterane. Au fost găsite vizuini care conțineau mai mult de o sută de păsări; vulpea inteligentă nu trebuie să sufere de foame în frigul întunecat.
Când lucrurile devin deosebit de extreme în ceea ce privește iarna, ele se cuibăresc în vizuinile lor, ghemuite ca pisicuțele cu picioarele sub corp, toate înfășurate în acea coadă pufoasă ca o pătură.
Chiar dacă s-au apropiat de pieire, aceste vulpi arctice își dovedesc curajul și reziliența – mai ales după ce oamenii au încetat să mai încerce să le ucidă pe toate. bioGraphic notează:
Acum că au deslușit perfect problema iernii extreme din Cercul Arctic, următoarea provocare ar putea fi anularea unora dintre aceste adaptări. Pe măsură ce schimbările climatice încălzesc lucrurile în Islanda – Arcticul se încălzește de două ori mai repede decât media globală, conform unor estimări – vulpea arctică ar putea avea nevoie să își pună la încercare reziliența. Ce noi provocări ar putea întâmpina rămâne de văzut, dar dacă vreo creatură o poate desluși, noi am paria pe aceste vulpi neînfricate.
Fotografii realizate de echipa soț-soție Erlend și Orsolya Haarberg, fotografi de natură cu sediul în Norvegia. Puteți vedea mai multe dintre lucrările lor frumoase la Haarberg Nature Photography.
