Multe orașe suferă din cauza unei crize locative. Există o lipsă de unități locative accesibile pentru tineri și chiar și pentru persoanele în vârstă care doresc să se mute într-o locuință mai mică, dar să rămână în cartierul lor. Între timp, există subdiviziuni vaste de case suburbane subutilizate, ocupând proprietăți mari care ar putea face mult mai mult.
Vilele cu Grădină Anne Street—proiectate de Anna O’Gorman Architect și situate în Southport, Australia—sunt un set de șapte locuințe sociale. O’Gorman scrie pe Bowerbird că atelierele cu actualii chiriași de locuințe sociale „au relevat o dorință clară de a se simți confortabil și de a face parte dintr-o comunitate, păstrând în același timp sentimentul de autonomie pe care îl obținem dintr-o casă tradițională, individuală.” Așadar, a proiectat un sat de case la scară mică.
Anna O’Gorman Architect scrie pe site-ul său:
Cea mai remarcabilă imagine a întregului proiect este acest plan de context, unde cele șapte căsuțe se retrag spre capătul unui fundac (stradă înfundată).
Privind pe Google Maps, se pare că proiectul a înlocuit două case individuale într-o zonă formată exclusiv din locuințe unifamiliale individuale: numerele 59 și 61 de pe strada Anne.
A face ceva de genul acesta este nemaiauzit în America de Nord, dar ar putea și ar trebui să fie un precedent pentru intensificarea și revitalizarea suburbiilor cu densitate redusă. Oferă un mix de tipuri de locuințe și regimuri de proprietate chiar în cartier. Dar, așa cum ne reamintește arhitectul Michael Eliason cu această publicație din Seattle din 1922, acesta nu este modul în care gândesc oamenii în America de Nord.
Este un plan de amplasament atât de interesant:
O altă preocupare a fost adaptabilitatea: „Pe măsură ce societatea se schimbă, este vital ca și locuințele sociale să se schimbe. Temele, inclusiv munca de acasă și schimbarea demografiei rezidenților de locuințe sociale, au apărut în atelier, permițându-ne să înțelegem mai bine cum vor fi folosite aceste locuințe atât acum, cât și în viitor.”
Există atât de multe detalii fine în acest proiect, cum ar fi peretele tip paravan realizat din blocuri de beton întoarse pe lateral.
Este greu de imaginat un proiect ca acesta construit în America de Nord, unde toate noile dezvoltări au loc pe străzi principale zgomotoase și poluate, iar singurul motiv pentru care casele unifamiliale sunt demolate este pentru a construi case unifamiliale mai mari. Rezistența de tip ‘NIMBY’ (Nu În Curtea Mea) față de construirea de locuințe sociale în mijlocul unei zone rezidențiale dezvoltate ar fi o anatema. Dar O’Grady ne arată un model diferit, construind căsuțe mici în loc de clădiri mai mari.
Studioul de arhitectură din Brisbane concluzionează într-o postare:
Puteți citi mult mai multe pe site-ul lui O’Gorman, unde enumeră opt strategii cheie care ar putea fi aplicate oriunde:
- Locuințe la parter cu intrări multiple comune; conectarea grădinii la stradă.
- O serie de praguri pentru a intermedia interacțiunea comunității la nivelul solului.
- Locuințe cu acces direct la o serie de spații publice și private clare.
- Peisaj stradal comunitar cu o dezvoltare asemănătoare unui sat de locuințe independente care sunt compacte ca scară.
- Clădiri detașate, ușoare, cu unul și două etaje, care răspund climei și pot fi construite cu sisteme de construcție simple și accesibile.
- Locuințe grupate în jurul unui spațiu central cu grădină, cu plantări profunde și copaci mari, umbroși.
- Spațiu central cu grădină supravegheat de toate unitățile, oferind confort și supraveghere pentru securitate.
- Amplasament orientat spre pietoni, realizat prin plasarea mașinilor la periferia sitului.
