Nimeni nu a pierdut vreodată bani făcând lucrurile mai ușoare sau mai comode, iar planeta noastră plătește prețul.
După Al Doilea Război Mondial, industria aluminiului a avut o problemă; existau toate aceste baraje construite pentru a produce electricitate și toate aceste rafinării de aluminiu care foloseau electricitatea, dar totul mergea către avioane și nu mai exista cerere pentru material. Așadar, așa cum am aflat de la Carl A. Zimrig, industria a început să inventeze utilizări. Au organizat chiar și concursuri pentru inventatori pentru a veni cu idei; așa am obținut tava de plăcintă din aluminiu și alte ambalaje de aluminiu de unică folosință. Zimrig citează un director Alcoa: „A sosit ziua în care ambalajele vor înlocui oalele și tigăile în prepararea meselor.”
Președintele Eisenhower via Wikipedia/Public DomainAcesta a fost începutul a ceea ce vom numi Complexul Industrial al Comodității, în onoarea președintelui Dwight Eisenhower, care în discursul său de adio din 1961 a avertizat asupra pericolelor Complexului Militar-Industrial, vorbind unei națiuni care era „amețită de prosperitate, infatuată cu tinerețea și glamourul, și țintind din ce în ce mai mult spre o viață ușoară”:
Totul se conectează.
Wisconsin Historical society/Public Domain
Aceasta este o poveste mare și conectată. Alături de sistemul de autostrăzi interstatale și de apărare al lui Eisenhower, am obținut și Politica Națională de Dispersie Industrială pentru a face America rezistentă la bombardamente prin reducerea densității, ceea ce a dus la condusul peste tot, ceea ce a dus la explozia industriei fast-food care nu putea exista fără produse de unică folosință. Așa cum scrie Emelyn Rude în Time: „Până în anii 1960, automobilele private au acaparat drumurile americane, iar localurile fast-food, care serveau aproape exclusiv mâncare la pachet, au devenit aspectul cu cea mai rapidă creștere al industriei restaurantelor.” Acum mâncam cu toții din hârtie, foloseam pahare de spumă sau de hârtie, paie, furculițe, totul era de unică folosință. Dar, deși ar fi putut exista coșuri de gunoi în parcările McDonalds, nu existau pe drumuri sau în orașe; acesta era un fenomen nou.
Industria îmbuteliatoare a venit și ea cu sticle de sticlă de unică folosință. Nimeni nu mai făcuse asta înainte, iar clienții nu știau ce să facă cu hârtia și sticla, așa că pur și simplu le aruncau pe fereastră sau, așa cum se plânge Susan Spotless, pur și simplu le scăpau.
Așadar, așa cum am tot notat de ani de zile, industria a inventat campania Keep America Beautiful (KAB) pentru a transmite mesajul: „Nu arunca gunoiul la întâmplare”. Unde curățarea mesei și spălarea vaselor era responsabilitatea restaurantului, a devenit a noastră. Heather Rogers a scris în Mesaj într-o sticlă:
© Justin Sullivan/Getty Images
Apoi au apărut materialele plastice de unică folosință, care pur și simplu au copleșit sistemul și au început să umple depozitele de gunoi. Rogers scrie:
Este ca și cum un om ar spune „Vreau să fiu o moluscă” – retrogradare la un nivel inferior./Imagine promoțională
Așadar, în anii șaptezeci, industria a inventat reciclarea, pe care l-am descris ca fiind:
Au făcut o treabă atât de bună. Un studiu recent al Consiliului pentru Clădiri Ecologice din SUA a constatat că majoritatea oamenilor cred că reciclarea este cel mai ecologic și mai important lucru pe care îl pot face.
Și acum, desigur, știm că reciclarea a fost o fraudă și o farsă mai mare decât am crezut anterior, că aproape nimic din ea nu este reciclat sau transformat în produse de calitate inferioară. Când China a închis ușa importului de deșeuri de plastic, lucrurile s-au adunat mormane și valoarea lor a scăzut atât de mult încât nu mai merită deloc efortul de a le recicla, iar multe orașe își reduc programele. Cu materiile prime din gaz natural atât de ieftine, plasticul virgin este adesea mai ieftin decât cel reciclat, așa că singurul plastic reciclat cu o valoare mare este PET #1, materialul transparent din care sunt făcute sticlele pentru băuturi răcoritoare.
US Fish and Wildlife Service/ Chris Jordan/CC BY 2.0
Pentru industrie, e din nou spectacolul anilor șaptezeci, cu industria în panică. Păsările și țestoasele au făcut-o; publicul a reacționat visceral la acele imagini și la poveștile despre ocean. Interdicțiile pentru paie sunt doar începutul campaniilor de interzicere a materialelor plastice de unică folosință.
Industria răspunde prin convingând statele să impună interdicții asupra interdicțiilor de plastic. Vorbesc despre mai multe proiecte de transformare a deșeurilor în energie. Promovează tehnologii neprobate pentru a „depolimeriza” materialele plastice și a le transforma înapoi în petrol, rebranduind reciclarea ca „Economie Circulară”. Dar așa cum am notat anterior,
Și ce este industria plasticului? De fapt, este industria petrochimică și sunt cu adevărat îngrijorați. Am scris anterior că au investit miliarde nespuse în extinderea producției petrochimice; sunt îngrijorați că mașinile electrice le vor afecta piața principală. Așa cum a notat Tim Young în Financial Times: „Este singura sursă majoră de cerere de petrol unde creșterea este așteptată să se accelereze. Aceste previziuni presupun că o cerere constantă și puternică de plastic se va traduce într-un consum tot mai mare de materie primă.”
Jack Kaskey scrie în Bloomberg despre cum toate companiile petroliere se reorientează către petrochimie.
Notează că există o oarecare îngrijorare că panica legată de plastic ar putea încetini puțin lucrurile:
Dar continuă să investească miliarde serioase în producerea de materiale petrochimice solide pentru a satisface cererea care va continua să crească. Katherine Martinko de la PlanetaNoastra crede toate protestele vor avea un efect asupra industriei:
Nu sunt sigur că aceste momente vor schimba rapid situația. Problema este că, în ultimii 60 de ani, fiecare aspect al vieții noastre s-a schimbat din cauza produselor de unică folosință. Trăim într-o lume total lineară unde copacii, bauxita și petrolul sunt transformate în hârtia, aluminiul și materialele plastice care fac parte din tot ceea ce atingem. A creat acest Complex Industrial al Comodității. Este structural. Este cultural. Schimbarea acestuia va fi mult mai dificilă deoarece pătrunde în fiecare aspect al economiei.
Va urma.
