Leyla Acaroglu numește reciclarea un „placebo” și solicită o revoluție a reutilizării pentru a ne scoate din această situație.
PlanetaNoastra a spus de mult timp că reciclarea este „o fraudă, o înșelăciune, o escrocherie perpetuată de marile afaceri asupra cetățenilor și municipalităților din America”. Am remarcat, de asemenea, că Reciclarea suferă de o defecțiune a sistemului; este timpul pentru o reproiectare a sistemului.
Leyla Acaroglu a spus același lucru în „Design pentru unica folosință” (Design for Disposability) și acum a scris Da, reciclarea este stricată: „Îmi doare să scriu asta, dar trebuie să ne împăcăm cu realitatea dură că reciclarea validează risipa și este un placebo pentru criza complexă a deșeurilor în care ne-am proiectat singuri.”
Ea notează cum a început criza actuală a reciclării când China a anunțat că nu va mai accepta materialele reciclabile ale lumii, dar așa cum am remarcat și noi, totul a fost o șaradă. Ea are un mod grozav de a se exprima: „Această mișcare nu numai că a uimit lumea, dar a smuls brusc și plasturele care ținea reciclarea ca o soluție viabilă la proliferarea produselor de unică folosință în întreaga lume.”
Acaroglu remarcă faptul că frauda care este reciclarea devine în cele din urmă mai evidentă pentru oameni. „Colectorii de deșeuri reciclabile din întreaga lume, bine intenționați și bine instruiți, sunt revoltați de știrile conform cărora munca lor grea de a introduce lucrurile în fluxurile de deșeuri potrivite nu duce la nimic.” Ea ajunge, de asemenea, la concluzia că simpla reparare a reciclării nu va rezolva problema:
Am ajuns la convingerea că economia circulară este de fapt doar industria plasticului care dă un nume mai elegant reciclării. Am scris mai devreme:
Edward Hopper’s Nighthawks/ Institutul de Artă din Chicago/Domeniu Public
Nu, așa cum notează Acaroglu, problema este cultura de unică folosință. Industria ne-a convins că nu poți rezista 20 de minute fără să te hidratezi și trebuie să cari apă îmbuteliată peste tot. Cafeaua nu mai este ceva la care stai jos și te bucuri sau să bei ca un italian, unde stai în picioare și o dai pe gât; este acum un desert mare și scump pe care îl iei cu tine sau îl pui în suportul pentru pahare. Între timp, Starbucks sau Tim Horton’s au mai puțini angajați și spațiu mai mic pentru că au externalizat zona de stat la SUV-ul tău, iar gestionarea deșeurilor la tine și la municipalitatea ta care ridică gunoiul.
Acaroglu spune că acest lucru poate fi remediat. Ea spune că „soluțiile de design sunt de fapt foarte simple și intervențiile în infrastructură sunt adesea fezabile financiar”. Eu nu cred deloc că acest lucru este adevărat; acesta este un sistem economic liniar care datează de zeci de ani. Remedierea sa înseamnă schimbări masive în lanțul alimentar, în industriile de servicii, în comenzile online, în întreaga cultură a comodității cu care ne-am obișnuit. Dar sunt de acord cu ea în privința locului de unde începem:
Interzicerea plasticului de unică folosință este acțiune climatică.
Acaroglu vorbește mult despre acțiunea individuală, dar acest lucru este prea înrădăcinat în noi toți. Cu toate acestea, cea mai mare parte a costurilor, de la curățarea străzilor la colectarea și transportul gunoiului, groapa de gunoi și pseudo-reciclarea, sunt suportate de contribuabili. Guvernele ar putea solicita garanții pentru tot pentru a acoperi costul real al gestionării ambalajelor de unică folosință. Guvernele din Sydney la New York și Londra au declarat Urgențe Climatice; ar putea recunoaște că materialele plastice sunt practic combustibili fosili solizi și că interzicerea plasticului de unică folosință este acțiune climatică.
Există atât de multe motive pentru care cultura noastră de unică folosință trebuie să se schimbe, iar Leyla Acaroglu este atât de pasionată și elocventă în legătură cu această problemă. Este de asemenea minunat să știi că există un cor tot mai mare de oameni care cântă pe această melodie. Citiți întreaga ei postare aici, și verificați Școala ei de design disruptiv (Unschool of disruptive design).
