Ce se poate spune despre un oraș care are semafoare pentru pietoni ca acesta? Poate că îi plac oamenii care merg pe străzile sale. Nu am fost niciodată într-un oraș atât de prietenos cu pietonii, care să acorde atât de multă atenție persoanelor care nu se află în cutii metalice, fie că merg pe jos, cu bicicleta sau folosesc transportul în comun. Sunt atât de multe lucruri de învățat.
Nu este perfect; am găsit unele piste de biciclete prea înguste, oamenii trebuiau să iasă în stradă pentru a mă depăși. Este separată de banda pentru mașini printr-o mică diferență de nivel, împărțind spațiul între trotuar și șosea. Dar nu am văzut niciodată o mașină parcată pe ea.
Uneori este doar vopsea și poate deveni confuz. Mergeam pe aici și nu mi-am putut da seama cum să ajung la colț fără să traversez pista de biciclete.
Există tot felul de piste de biciclete, de la cele separate de mașini, cum este aceasta…
Până la benzi vopsite cu adevărat teribile, în zona deschiderii ușilor, cum este aceasta.
Mergând spre suburbii, benzile se lărgesc, dar era mult mers pe partea pietonală a dungii de vopsea. Dar este suficient de lată și oamenii par să fie destul de respectuoși cu pietonii.
Chiar și în noua suburbie Seestadt, aveau benzi vopsite, deși mașinile parcate aveau un pic de spațiu. Tot nu este la fel de bine ca o bandă separată corespunzător. Mașina nu este parcată pe pista de biciclete, ci parchează lateral într-un spațiu alături; nu am văzut niciodată o mașină blocând o pistă de biciclete, niciodată.
Aceasta a fost minunat; o pistă de biciclete a fost suspendată sub podul peste Dunăre, iar această rampă spiralată te duce la ea. Am crezut că va fi dificil, dar panta a fost exact potrivită, astfel încât puteai urca fără prea multe probleme. Într-un tur de 30 de kilometri cu bicicleta, vizitând clădiri pasivhaus, mă îndoiesc că au fost mai mult de 2 km fără o pistă de biciclete de o formă sau alta.
Și pietonii o au destul de bine, cu o mare considerație pentru persoanele cu probleme de vedere; acele trei dungi sunt plăci în relief pe care le poți simți sub picior. Acestea se găsesc pe multe trotuare și la fiecare intersecție.
Mai puține griji că vei fi strivit sub roțile din spate ale camioanelor; fiecare camion de pe șosea are apărători laterale, fie integrate în vehicul, cum este acest Mercedes, fie adăugate.
Utilizatorii transportului în comun au multe opțiuni; tramvaiele sunt peste tot, o rețea extinsă care folosește echipamente noi ca acesta sau configurații mai vechi, cu două vagoane.
Sistemul de metrou este, de asemenea, fantastic, cu linii extinse către toate noile comunități. Majoritatea trenurilor sunt mai noi, cu design de pasaj deschis, unde poți merge de la un capăt la altul. Totuși, sunt surprinzător de înguste și aglomerate în interior, cu bare chiar în centru. Nu este nevoie de mulți oameni pentru a face imposibilă deplasarea prin vagoane. Nu există turnicheți sau persoane care verifică biletele; totul funcționează pe sistemul de onoare. Un bilet de 48 de ore costă 13 euro și pur și simplu urci și cobori din orice tramvai sau metrou, total lipsit de complicații. Nu am văzut niciodată un controlor. Nu am nicio îndoială că unii oameni înșală și merg gratis, dar pe de altă parte, au nevoie de mult mai puțini angajați.
De asemenea, nu am văzut niciodată o bicicletă sau un pieton să treacă pe roșu, nici măcar târziu noaptea când nu erau mașini la vedere, și am auzit o mașină claxonând o singură dată în patru zile. Totul era atât de organizat și de civilizat. Pe bune, a fost ca un vis.
Imediat după ce m-am întors la Toronto a trebuit să mă urc pe bicicletă și să merg în centru, aproape am fost acroșat de o oglindă și am fost forțat să intru pe șinele de tramvai din cauza unor lucrări. Eram înapoi pe un continent unde pietonii și bicicliștii sunt cu adevărat cetățeni de mâna a doua. Avem atât de multe de învățat.
