Nu subestimați niciodată abilitățile de supraviețuire ale unei veverițe.
Acrobați înnăscuți, sar ca pe o trambulină din copac în copac, mereu cu un pas înaintea pericolului. Chiar s-a observat că adună piei vechi de șarpe cu clopoței și își freacă blana cu mirosul acestora pentru a crea un fel de repelent pentru prădători.
Și acum, un studiu recent publicat în jurnalul Plos One sugerează că veverițele se bazează pe rețelele sociale pentru a-și da seama când este sigur să părăsească casa: citesc „tweet-uri”.
Adică, ciripitul și vorbăria efectivă a păsărilor cântătoare din cartier.
Nu, cu toate abilitățile lor incredibile, veverițele nu vorbesc de fapt limba păsărilor. Mai degrabă, sugerează cercetătorii de la Oberlin College din Ohio, ele stau cu urechile ciulite – și încearcă să înțeleagă esența unei conversații.
Despre ce e tot acel ciripit de afară, s-ar putea întreba o veveriță precaută? A zis cineva „șoim cu coada roșie?”
Mai bine să se ghemuiască în bârlog până când lucrurile se liniștesc afară.
„Acest studiu sugerează că ascultarea informațiilor publice despre siguranță este mai răspândită și mai amplă decât am crezut inițial,” a declarat Keith Tarvin, coautor al studiului, pentru The Guardian.
Într-adevăr, păsările cântătoare nu le datorează nimic veverițelor cenușii. Niciuna dintre specii nu este dependentă de cealaltă, notează cercetătorii, și se deplasează independent de la un loc la altul. Dar atunci când veverițele se întâmplă să aibă păsări ca vecini, ele folosesc inteligent vorbăria acestora.
„Este posibil să nu necesite relații ecologice strânse care să permită indivizilor să învețe cu atenție indiciile oferite de alte specii,” adaugă Tarvin.
Pentru studiu, cercetătorii au observat 67 de veverițe cenușii în timp ce își desfășurau activitatea de adunare a nucilor în jurul orașului Oberlin. După ce le-au observat o perioadă, echipa a redat un scurt clip cu strigătul unui șoim cu coada roșie. Previzibil, veverițele au devenit foarte nervoase, încremenind pe loc — o strategie tipică de apărare în rândul rozătoarelor — și privind spre cer în căutarea semnelor unei morți iminente.
Apoi, oamenii de știință au redat un clip cu păsări cântătoare ciripind normal. Și, bineînțeles, veverițele s-au întors la activitățile lor de căutare a hranei — ca și cum ar spune, dacă este suficient de sigur pentru păsări, este suficient de sigur și pentru noi.
Descoperirile par să fie în concordanță cu filozofia persistentă a veverițelor de a-i lăsa pe alții să facă cea mai mare parte a muncii pentru ele. Lăsând păsările să-și asume toată anxietatea unei potențiale amenințări, veverițele își pot concentra energia pe marea lor obsesie: achiziționarea nucilor.
„Recunoașterea vorbăriei păsărilor ca semn de siguranță este probabil adaptativă, deoarece veverițele care își pot reduce în siguranță nivelul de vigilență în prezența ciripitului păsărilor sunt, probabil, capabile să-și mărească succesul în căutarea hranei,” au notat cercetătorii în studiu.
Într-adevăr, viața în pădure, sau chiar în copacul solitar din curtea ta, nu e doar miere și lapte. Șerpii, coioții, șoimii și bufnițele sunt constant în căutare de rozătoare rătăcite. Iar îngrijorarea constantă cu privire la acestea poate fi epuizantă pentru o veveriță.
Cel mai bine, se pare, este să lăsăm păsările să se ocupe de „Paza Vecinătății”.
